Luna octombrie în 15 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Lucian, preotul Antiohiei celei mari (+312).
Sfântul Lucian preotul era din cetatea Siriei, numită Samosata, născut din părinţi dreptcredincioşi. Rămas orfan de tânăr, a împărţit averea săracilor şi, slobod de grijile lumeşti, se nevoia cu trăirea duhovnicească şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi, luând ca dascăl pe un cărturar vestit, anume Macarie din Edesa. Cuprinzând astfel, cu mintea adâncul învăţăturii creştine şi dovedindu-se, cu viaţa lui, plin de înţelepciune, tânărul Lucian a fost rânduit preot în Antiohia. Deci, vrând să vadă şi pe alţii strălucind în dreapta credinţă şi în înţelepciune, asemenea cu sine, a întemeiat şcoala, învăţând pe tineri, că adunase mulţime de ucenici, el fiind învăţător al îndoitei înţelepciuni: cea din Scripturi şi cea duhovnicească. Şi era iscusit la scrierea repede şi frumoasă şi multe cărţi a scris, încât din această lucrare se hrănea şi pe sine şi pe cei săraci. Deci, lăsându-şi casa şi mergând la Nicomidia pentru propovăduirea credinţei, a fost prins de ostaşii lui Maximian-Galeriu, pe vremea prigonirii lui Diocleţian (286-305). Şi, fiind ţinut în temniţă, Sfântul a făcut dar, Bisericii din Nicomidia, o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea tot Testamentul Vechi şi Nou, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor. După nouă ani de închisoare, în al 311-lea an de la Hristos, a fost adus din nou înaintea judecătorului şi, cunoscându-se statornicia gândului său, l-au aruncat iarăşi în temniţă, după ce i-au frânt încheiturile mâinilor şi ale picioarelor şi l-au ţinut întins 14 zile pe hârburi ascuţite, lăsându-l multe zile fără apă şi fără mâncare. Iar, sosind praznicul dumnezeiescului Botez al Domnului, a dorit Sfântul, cât şi creştinii din temniţă, să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Prin nebăgarea de seamă a străjerilor, s-a putut aduce puţină pâine şi vin. Şi cum Sfântul nu se putea ridica şi cum nu avea nici masă pentru liturghie, Lucian a zis: "Pe pieptul meu să faceţi Sfânta Jertfă." Şi s-a săvârşit Sfânta Liturghie pe pieptul Mucenicului şi s-au împărtăşit toţi creştinii din temniţă, bucurându-se. Iar în dimineaţa zilei următoare, a trimis dregătorul pe slujitorii săi cu poruncă, dacă Lucian este încă viu, să-l sugrume. Dar îndată ce slujitorii au intrat în temniţă, Sfântul a strigat de trei ori, cu glas tare: "Sunt creştin!" Şi aceasta zicând, şi-a dat duhul. Deci, i-au aruncat trupul în mare, iar un delfin, din voia lui Dumnezeu, ţinându-l pe spate l-a scos din adânc la uscat şi fraţii, cunoscându-l, l-au îngropat cu cinste. După mulţi ani, Sfânta Elena, mama marelui Constantin, a ridicat pe mormântul Sfântului Lucian o prea frumoasă biserică. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.
Întru această zi, poveste de folos, despre nevoinţa unui monah şi mucenic.
Un oarecare monah, al cărui nume n-am putut să-l aflu, a trăit în Schit şi a fost ascultător de părintele său, vreme de mulţi ani. Din zavistia diavolului însă, acesta a căzut din ascultare şi a plecat de la stareţul său fără pricină, având asupra lui osânda cea pentru neascultare, şi a intrat în Alexandria. Deci, l-a prins pe el păgânul stăpânitor de acolo şi, luând de pe dânsul haina călugărească, îl silea pe el să se închine la idoli, dar el n-a voit, pentru care pricină, fără de milă bătându-l, i-a tăiat capul cu sabia, iar trupul lui l-a aruncat la mâncarea câinilor. Dar oarecare creştini au luat, noaptea, trupul mucenicului şi, punându-l în sicriu cu aromate, l-au aşezat cu cinste în altarul Bisericii, ca pe un pătimitor. Iar când începea a se săvârşi dumnezeiasca Liturghie şi sfinţitul slujitor zicea: "Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi", se ridica racla cu moaştele mucenicului şi, în văzul tuturor, ieşea din Biserică, fără atingere de mâini omeneşti şi petrecea în tinda Bisericii până la sfârşit, iar, după sfârşitul Liturghiei, racla iarăşi intra singură în Biserică şi stătea în altar la locul ei. Şi aceasta o făcea la toate Liturghiile, ieşind şi iarăşi intrând, spre marea mirare a celor ce vedeau. Iar, unul din cei mari, credincios fiind şi îmbunătăţit, văzând unele ca acestea, s-a rugat lui Dumnezeu ca să le descopere lor pricina ieşirii Mucenicului din Biserică, în timpul Sfintei Liturghii şi a câştigat cererea. Că îngerul Domnului, stând de faţă, i-a zis lui: "Ce te înspăimântezi de ceea ce se face ? N-au luat, oare, Apostolii şi urmaşii lor puterea de a lega şi dezlega? Iată, mucenicul pe care îl vedeţi ieşind din Biserică, a fost ucenicul cutărui pustnic(şi i-a spus numele), pe care, neascultându-l s-a dus, fiind legat de dânsul prin canon de neascultare şi, până acum, petrece în acelaşi canon nedezlegat. Cunună, adică, şi-a luat ca un mucenic al lui Hristos, dar nu poate să stea în altar, cât se săvârşeşte Liturghia, că, poruncindu-i lui îngerul, iese şi va ieşi, până ce nu-l va dezlega pe el cel care l-a legat." Unele că acestea auzindu-le, acel fericit bărbat s-a dus degrabă la pustnic şi, spunându-i lui toate, l-a adus pe el la Alexandria, la mucenicul lui Hristos, şi deschizându-i racla, a făcut pustnicul asupra lui dezlegare şi iertare şi l-a sărutat pe el. Şi, stând să se săvârşească dumnezeiasca Liturghie, de atunci, mucenicul a petrecut, nemaiieşind din altar.
Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, la îngroparea unui bogat
Sfântul Andrei, umblând la lucrul cel bun, în grabă trecând, a văzut de departe ducând pe un mort, înaintea sa. Şi era omul acela foarte bogat şi mulţime multă de popor mergea după dânsul, cu multe lumânări şi tămâieri. Iar clericii cântau pe lângă el obişnuitele cântări de îngropare şi plângere multă se auzea de la ai săi. Şi vedea Sfântul, cu ochi înainte văzători, ce se făcea la mortul acela şi a privit îndelungată vreme, până ce a început să nu se mai simtă pe sine. Şi, iată, a văzut mulţime de arapi mergând înaintea lumânărilor şi cu glas strigând: "Amar lui, amar lui." Şi ţineau şi nişte saci în mâini şi turnau cenuşă pe oamenii care mergeau împrejurul mortului. Iar ceilalţi jucau şi râdeau fără de ruşine, ca nişte neruşinaţi. Alţii urlau cum urlă câinii, iar alţii guiţau ca porcii, că mortul era pentru ei prilej de bucurie şi de veselie, alţii, mergând împrejurul lui, stropeau pe cel mort cu apă urât mirositoare, iar alţii zburau prin văzduh împrejurul patului şi mare duhoare ieşea din trupul păcătosului aceluia. Iar alţii mergeau în urmă, bătând din mâini şi din picioare, făcând larmă mare, batjocorind pe cei ce cântau şi grăind: "Să nu vă dea vouă Dumnezeu nici unuia să vedeţi lumina, ticăloşilor creştini, de vreme ce cântaţi la un câine: "Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul lui, că şi robul lui Dumnezeu îl numiţi pe acesta, care este vinovat de toată răutatea." Şi privind iarăşi, iată una din căpeteniile drăceşti, cu ochii învăpăiaţi, ţinea în mâinile sale smoală şi pucioasă, mergând la mormântul nenorocitului aceluia, ca să-i ardă trupul. Iar săvârşindu-se îngroparea, iată şi îngerul în chipul unui tânăr frumos, cuprins de întristare şi plângând cu mare plângere. Şi era aproape de Sfântul Andrei, mergând alăturea. Deci, socotindu-l Andrei că acesta este un tânăr din cei de aproape ai omului celui mort şi pentru aceasta plânge, s-a apropiat şi i-a zis: "Juru-te pe tine, Dumnezeul cerului şi al pământului, să-mi spui care este pricina plângerii tale ? Că n-am văzut niciodată pe nimeni plângând aşa după mort, ca pe tine." Şi a zis îngerul către dânsul: "Pricina plângerii mele este că am fost păzitor al acestuia, pe care l-ai văzut ducându-l la mormânt şi, iată, l-a luat pe el diavolul; aceasta este pricina plângerii şi întristării mele." Şi a zis Sfântul către dânsul: "Acum am înţeles cine eşti tu. Rogu-mă dar, ţie, Sfinte înger, spune-mi mie, ce fel au fost păcatele lui, pentru care l-a luat pe el diavolul în mâinile lui ?" Răspuns-a îngerul: "De vreme ce voieşti să ştii aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netăcând, îţi voi spune ţie, că văd frumuseţea sufletului tău, strălucind ca aurul cel curat şi, văzându-te pe tine, m-am mângâiat puţin de necazul meu. Acest om era bărbat cinstit la împărat, însă era plin de păcate şi foarte hain în viaţa sa şi desfrânat şi adulter şi sodomit, înşelător şi nemilostiv, iubitor de argint, mincinos şi urâtor de oameni, pomenitor de rău, luând camătă, călcător de jurământ, pe slugile sale le chinuia cu foamea, cu bătăile, lăsându-le fără de haine şi fără încălţăminte, iarna. Şi în aşa fel era pângărita lui aprindere şi urâta lui poftă, că a spurcat ca la trei sute de suflete şi pe mulţi i-a ucis şi sub pardoseala grajdurilor de cai i-a îngropat. Şi a venit asupra lui secerişul şi l-a aflat pe el moartea nepocăit şi, negrăite păcate având, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai văzut singur cu ce fel de batjocură a fost petrecut de duhurile răutăţii. Deci, pentru aceasta, o, sfântule suflete, eu mă întristez şi, cuprins de necaz mare, plâng, că cel păzit de mine este acum de râs demonilor." Acestea grăindu-le, îngerul lui Dumnezeu nevăzut s-a făcut de la Sfântul. Iar cei ce mergeau pe uliţă, văzându-l numai pe Sfântul Andrei stând de vorbea singur, iar pe înger nevăzându-l, ziceau între ei: "Vedeţi pe nebunul acesta, cum glumeşte şi către zid vorbeşte, nepriceputul ?" Şi-l împingeau pe el şi-l goneau, zicându-i: "Ce-ţi este ţie, nebunule ? Grăieşti cu zidul, nevrednic fiind să vorbeşti cu oamenii ?" Iar Sfântul, tăcând, s-a dus, şi, mergând la un loc ascuns şi aducându-şi aminte de nenorocitul acela pe care-l văzuse ducându-l la groapă, plângea cu amar de pierzarea lui şi grăia rugăciunea către nevăzutul Dumnezeu. Iar după ce a sfârşit, a văzut dracii venind la mormântul ticălosului aceluia. Şi, iată, s-a pogorât îngerul Domnului ca un fulger, iute, ţinând în mâini un băţ de aramă şi gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca să nu-l ardă cu smoală şi cu pucioasă, pentru rugăciunea Sfântului. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre camătă.
Oamenii lumii acesteia niciodată nu se lasă de sfadă, dacă nu-şi iau lucrurile cu un câştig. Că iau camăta ca preţ al adevărului, ca şi când începătura de răutate şi de asupreală este dreptul lor. Deci, pentru aceasta, cei ce iau camătă, necuraţi şi aspri se numesc şi sunt urâţi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Drept aceea, la creştini, gândul şi chiverniseala din camătă este lucru cu totul de lepădat şi de defăimare, precum a zis Proorocul despre cetatea cea nedreaptă, din mijlocul căreia nu lipseşte camăta şi vicleşugul. Iar despre cel drept a zis: "Argintul său cu camătă nu l-a dat." Şi iarăşi: "De camătă şi de strâmbătate va izbăvi sufletele lor." Iar la Proverbe zice: "Să nu-ţi înmulţeşti bogăţia ta din camătă şi din dobândă, ci să miluieşti pe cel sărac ca să te mântuieşti." Ştiu şi eu pe unii că şi-au păgubit capetele şi sufletele după dobânda cea din camătă. Iar Legea porunceşte, zicând: "Celui de o credinţă cu tine, să nu-i dai din camăta argintului şi a bucatelor, nici din cea a toate roadele." Şi iarăşi: "Lucrurile tale să nu le dai cu camătă." Iar Eclesiastul, pentru cei ce se îmbogăţesc din camătă şi din strâmbătate, a zis aşa: "Este o nedreptate pe care am văzut-o sub soare, bogăţie adunată din cămătării, care piere rău în gâlcevi şi nu se va curăţi sufletul acela de păcat şi toate zilele lui sunt în întuneric şi în mânie multă." Iar Apostolul a zis, către Timotei, scriind: "Pe cei bogaţi să-i înveţi să nu nădăjduiască în bogăţia lor, ci în Dumnezeu, Cel ce ne dă nouă toate din destul, ca să ne bucurăm de ele, îndeamnă-i a se îmbogăţi prin fapte bune, să fie milostivi şi prin aceasta a se strânge noua comoară în ceruri." Deci, supunându-vă fraţilor, dumnezeieştii Scripturi, depărtaţi-vă de cumplita luare de camătă şi de pofta aceea urâtă de Dumnezeu, că înjugată este camăta cu vicleşugul. Să râvnim mai bine râvnei celei bune a fericitului Zaheu, zicând împreună cu dânsul: "Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi, de am năpăstuit pe cineva, întorc împătrit", ca şi noi să auzim de la Stăpânul, Mântuitorul, Cel ce ştie cele ascunse ale noastre: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia." Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu