Proloagele din 19 octombrie

 

Luna octombrie în 19 zile: Pomenirea Sfântului Prooroc Ioil (850. î.d.H.)

        Proorocul Ioil a trăit cu opt sute de ani înainte de întruparea lui Hristos. Că numele, Ioil însemnează "dragostea lui Dumnezeu" şi el a proorocit după întoarcerea evreilor din Babilon. Tot ce avem de la Proorocul Ioil este o carte de patru capitole, care se află în Biblie. Două proorociri arată noutatea, între profeţi, a Proorocului Ioil. Întâi, proorocia despre Ziua Domnului, adică despre ziua judecăţii din urmă a tuturor popoarelor. Dumnezeu este drept şi fără pocăinţă nu se poate mântui nimeni. Poporul lui Dumnezeu se va mântui prin post şi rugăciune, căci ele fac milostiv pe Dumnezeu. Ca simbol al judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. A doua noutate a proorociei sale este făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii. Că zice Proorocul: "Iată vin zilele, zice Domnul, când voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna, în acele zile, din Duhul şi vor prooroci. Şi tot cel ce va chema numele Domnului, se va mântui." În Cuvântul său la Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Petru arată că, o dată cu naşterea Bisericii, Dumnezeu pune început revărsării Duhului Sfânt peste toată lumea. Şi aşa, proorocind până la adânci bătrâneţi, Ioil Proorocul s-a mutat la Domnul, cu pace şi a fost îngropat în pământul său.

 

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar şi a celor dimpreună cu el şi pomenirea Fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan (+304).

          Acest Sfânt Uar a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311), născându-se în Egipt, din neam mare, luminat şi drept credincios. Deci, fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme Uar le purta lor de grijă în toate zilele. Şi, murind unul din aceşti şapte, s-a dus Uar singur în locul aceluia. Deci, mergând la stăpânitor cu ceilalţi împreună, a fost mai întâi bătut cu toiege şi multă vreme, i-au strujit coastele. Şi într-aceste chinuri aflându-se vreme de cinci ceasuri şi pe lemn fiind pironit, Uar şi-a dat cinstitul şi sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar slujitorii, socotind că este încă viu, băteau şi chinuiau trupul cel mort. Văzând apoi că murise, l-au pogorât de pe lemn, şi, după porunca dregătorului, scoţându-l afară din cetate, l-au aruncat pe el spre mâncare câinilor, unde se aruncă stârvurile celor necuvântătoare. Şi era acolo o văduvă, anume Cleopatra, de neam din Palestina, al cărei bărbat murise, fiind căpitan de oaste în Egipt. Şi mai avea ea un fiu, anume Ioan, prunc mic fiind. Aceasta, pe când Sfântul Uar era în chinuri, privea de departe la pătimirea lui şi creştină fiind, suspina şi îşi bătea pieptul său. Iar după ce au aruncat trupul lui afară din cetate, ea, sculându-se noaptea, a luat pe nişte slugi ale sale şi, ducându-se a aflat mult pătimitul trup al Sfântului Uar şi, ducându-l în casa ei, a săpat mormânt în camera ei, lângă pat şi acolo l-a pus pe el. Iar a doua zi, stăpânitorul a scos din temniţă pe ceilalţi Mucenici şi, mult chinuindu-i pe ei, i-a tăiat cu sabia şi i-a aruncat afară din cetate. Iar trupurile lor, tot noaptea, alţi tăinuitori creştini le-au dat îngropării. Şi Cleopatra în toate zilele aprindea lumânări şi dădea cu miresme la mormântul Sfântului Uar, avându-l pe el mare folositor pentru sine şi către Dumnezeu mijlocitor. Şi, trecând câţiva ani şi alinându-se prigoana, a voit Cleopatra să se întoarcă în patria sa şi se gândea cum ar putea să ia cu sine moaştele Sfântului Uar. Deci, a pregătit un dar şi a rugat pe stăpânitorul, printr-un oarecare mijlocitor, zicând: "Bărbatul meu a fost dregător în oaste şi a murit aici în slujbă împărătească. Iar eu, văduvă şi străină fiind, voiesc ca să mă întorc în patria mea între rudeniile mele. Deci, să-mi porunceşti mie, stăpânul meu, să iau cu mine moaştele iubitului meu bărbat şi, înmormântându-l la moşia mea, între strămoşii mei, să-l pun pe el, cu cinstită îngropare, că voiesc ca şi după moarte, să nu mă despart de el. Şi aceasta a făcut-o femeia ca nu cumva creştinii înştiinţându-se că ea duce din cetate moaştele Sfântului Mucenic Uar, să o oprească pe ea să ia de la dânsa acea comoară de mult preţ. Deci, stăpânitorul, luând darul ei, a poruncit ca să fie după cererea ei. Iar ea, în locul bărbatului său, a luat moaştele Sfântului Uar şi le-a mutat pe ele, ca pe o vie din Egipt, în Palestina, în satul său ce se numea Edra, care este aproape de Tabor şi le-a pus cu părinţii săi. Şi apoi, în toate zilele, ieşea la mormânt şi tămâia, aprinzând lumânări. Acest lucru văzându-l, ceilalţi creştini ce vieţuiau acolo au început a merge cu dânsa la Sfântul şi a-şi aduce pe bolnavii lor, care, cu rugăciunile Sfântului Uar, câştigau tămăduiri la mormântul lui. Şi s-a făcut tuturor creştinilor ştire de Sfântul Uar şi toţi alergau cu credinţă la mormântul lui. Iar Cleopatra, văzând că se adună creştinii spre rugăciune la mormântul Sfântului, s-a gândit să zidească o biserică în numele lui şi ceea ce ea a gândit, aceea a şi făcut. Iar fiul ei Ioan, crescând în vârstă, Cleopatra se sârguia ca să-l trimită în oastea împăratului şi a cerut, prin oarecare mijlocitori, de la împăratul, şi a câştigat o dregătorie pentru fiul ei. Că, pe când se zidea biserica, s-a trimis de la împăratul fiului ei scrisoare pentru oaste şi brâu, spre cinstită dregătorie ostăşească. Iar ea a zis: "Să nu se îmbrace acum fiul meu în cele ostăşeşti, nici să meargă la slujba împărătească, până ce se va sfârşi Casa lui Dumnezeu. Că voiesc ca, împreună cu mine, fiul meu să ducă patul Sfântului Mucenic, iar, după aceea, va împlini porunca împărătească. Deci, sfârşindu-se biserica, a chemat episcopii şi preoţii şi călugării şi, luând din mormânt cinstitele moaşte ale Sfântului Mucenic, le-au pus pe un pat de mult preţ. Iar deasupra moaştelor au pus brâul şi haina cea ostăşească, cu care avea să se îmbrace fiul ei, ca să se sfinţească de moaştele Sfântului. Şi l-a rugat ea cu deadinsul pe Sfântul ca să fie în ajutor fiului ei, pe care toţi arhiereii şi preoţii cei adunaţi l-au binecuvântat. Şi s-a adunat şi mulţime de popor creştinesc fără de număr şi aşa, împreună cu Cleopatra şi fiul ei, luând patul cu moaştele, le-au dus la biserică. Şi sfinţită fiind biserica, au pus moaştele Sfântului în jertfelnic şi se săvârşi dumnezeiasca Liturghie. Iar Cleopatra, căzând înaintea moaştelor Sfântului Uar, se ruga zicând: "Rogu-mă ţie, purtătorule de chinuri al lui Hristos, să ceri pentru mine de la Dumnezeu ceea ce-I va fi Lui plăcut şi mie de folos, asemenea şi pentru fiul meu. Că nu îndrăznesc să cer mai mult decât ceea ce singur El voieşte. El ştie ce este nouă de trebuinţă. Voia Lui cea bună, desăvârşit să se săvârşească întru noi." Iar, după sfârşitul sfintei slujbe, s-a făcut ospăţ mare celor adunaţi şi ea însăşi cu fiul ei slujea celor ce şedeau şi a poruncit fiului ei să nu guste nimic până seara, până ce se va termina masa şi ospăţul şi să mănânce după aceea din ceea ce va rămâne. Deci, slujind, fiul ei s-a îmbolnăvit năpraznic şi s-a dus la patul său. Iar după ce s-au ridicat toţi de la prânz, a venit Cleopatra, chemând pe fiul ei, ca să mănânce cu dânsa din rămăşiţele de la masă. Iar Ioan nu putea nici un cuvânt să grăiască, având trupul cuprins de căldură. Şi, văzând pe fiul ei bolnav, a zis: "Viu este Domnul, nici eu nu voi pune bucate în gura mea, până ce voi vedea ce se va face cu fiul meu." Şi şedea lângă el, răcorindu-i, pe cât îi era cu putinţă văpaia cea din boală, cu durere în inimă pentru unul născut fiul ei. Iar la miezul nopţii, a murit tânărul, lăsând nemângâiată plângere mamei sale, care, cu amar plângând, a alergat la biserica Sfântului Uar şi, căzând la mormântul lui striga: "Oare aceasta mi-ai răsplătit mie, care atâta m-am ostenit pentru tine, o plăcutule al lui Dumnezeu ? Oare acest fel de ajutor mi-ai fost mie, care am defăimat pe bărbatul meu pentru tine ? Şi la acest ajutor m-am aşteptat eu de la tine? Ai omorât pe unul născut fiul meu, ai pierdut nădejdea mea, ai luat lumina ochilor mei. Că, cine mă va hrăni la bătrâneţe ? Cine mă va îngriji la moartea mea ? Sau cine va da mormântului trupul meu ? Mai bine îmi era, eu însămi să fi murit decât să-l văd mort pe prea iubitul meu fiu, tânăr fiind, ca o floare veştejită înainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu dă-mi-l, precum oarecând Elisei pe fiul şumanitencei, ori şi pe mine îndată să mă iei. Că nu pot să vieţuiesc în necazul meu cel amar." Aşa strigând ea, cu plângere la mormânt, a adormit puţin, de multa ei osteneală şi de necazul ei cel mare. Şi i s-a arătat ei în vis Sfântul Uar, ţinând pe tânăr în braţele sale. Şi erau amândoi luminaţi ca soarele, iar hainele lor albe ca zăpada, încinşi cu brâie de aur şi cununi având pe capetele lor, cu negrăită podoabă. Iar fericita Cleopatra, văzându-i pe ei, s-a pornit a se închina lor, dar Sfântul Uar a ridicat-o pe ea, zicându-i: "O, femeie, pentru ce strigi împotriva mea ? Au, doară, am uitat eu facerile tale de bine pe care mi le-ai lucrat mie în Egipt şi pe cale ? Sau, socoteşti că n-am simţit când ai luat trupul meu dintre stârvurile cele dobitoceşti şi le-ai pus în cămara ta ? Au, nu ascult eu totdeauna rugăciunile tale ? Au, nu mă rog eu pentru tine lui Dumnezeu ? Mai întâi m-am rugat lui Dumnezeu, este adevărat, pentru neamul tău, cu care împreună m-ai pus în mormânt, ca să li se ierte lor păcatele. Apoi, pe fiul tău l-am luat în oastea împăratului ceresc. Au, nu tu singură m-ai rugat aici, ca să-ţi cer ţie, de la Dumnezeu ceea ce Îi este Lui plăcut, iar ţie şi fiului tău de folos ? Deci, am rugat pe bunul Dumnezeu şi a binevoit, după a Sa negrăită bunătate, ca să facă pe fiul tău, ostaş al Său, în oştile cele cereşti; şi iată, fiul tău, precum vezi, este unul din cei ce stau înaintea înaltului Său scaun, iar, de voieşti, ia-ţi-l pe el şi-l trimite la slujba împăratului celui pământesc şi vremelnic, de vreme ce nu voieşti să slujească fiul tău Împăratului celui ceresc şi veşnic." Iar tânărul, în braţele lui Uar şezând, a cuprins pe Uar, zicând: "Nu stăpânul meu, nu asculta pe maica mea, nu mă da în lumea cea plină de nedreptate şi de toată fărădelegea, dintru care, prin venirea ta, m-am izbăvit. Nu mă izgoni pe mine, părinte, de la împărtăşirea şi din petrecerea cea cu sfinţii." Iar, către maica sa, a zis: "De ce strigi aşa, o, maică ? Eu la împăratul Hristos în oaste sunt rânduit şi mi s-a dat mie să stau înaintea Lui, dimpreună cu îngerii din cer, iar tu, acum, ceri să mă iei pe mine de la împărăţie la sărăcie ?" Şi fericita Cleopatra, văzând pe fiul ei îmbrăcat în rânduiala îngerească, a zis: "Luaţi-mă, dar şi pe mine cu voi, ca şi eu să fiu cu voi." Iar Sfântul Uar i-a zis: "Şi aici fiind, eşti cu noi, deci mergi acum cu pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni şi te vom lua pe tine." Şi, acestea zicând, nevăzuţi s-au făcut de la ochii ei. Iar ea, venindu-şi întru sine şi-a aflat plină inima ei de negrăită bucurie. Şi a spus acel vis preoţilor, cu care împreună au îngropat cu cinste pe fiul ei, lângă mormântul Sfântului Uar, acum neplângând, ci veselindu-se în Domnul. După aceasta şi-a împărţit averile sale celor ce le trebuiau, iar ea, lepădându-se de lume, vieţuia lângă biserica Sfântului Uar, slujind lui Dumnezeu, în post şi în rugăciune, ziua şi noaptea. Şi în toate Duminicile, când se ruga, i se arăta ei Sfântul Uar şi cu fiul ei, întru mare slavă.

Întru această zi, Cuvânt din Limonar, despre demonul care a jucat înaintea unui călugăr şi a pierit din pricina Psalmului 67

        Cuviosul Pavel, egumen la o viaţă de obşte din Teogni, spunea fraţilor: "Am auzit pe un oarecare bătrân zicând: "Şezând eu odinioară în chilia mea şi lucrând lucrul mâinilor mele, cântam Psaltirea pe de rost şi am văzut un copil de turc, intrând pe uşile mele, îmbrăcat în haine lăutăreşti şi cu ciucuri. Şi, stând înaintea mea, a început a juca în vreme ce eu cântam Psaltirea şi dormitam. Şi, mi-a zis mie: "Moşule, oare îţi joc bine ?" Şi iarăşi îmi zicea: "Oare îţi plac eu ţie şi-ţi place şi cum joc ?" Şi, nerăspunzând eu nimic către dânsul, mi-a zis mie: "Socoteşti, călugăre, că faci mare lucru în viaţa ta ? Dar, de vreme ce faci aceasta cu lenevire, că citeşti şi greşeşti în Psalmul 67, pentru aceea am îndrăznit de am intrat la tine." Iar eu, sculându-mă, zicea bătrânul, m-am închinat lui Dumnezeu şi am început a zice: "Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui !"(Ps. 67, 1) Şi atunci îndată s-a stins. Deci, aceasta ştiind-o, fraţilor, cu luare aminte să citiţi Psaltirea, ca să nu fie de bucurie vrăjmaşului, Dumnezeului nostru, slavă !"

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage19Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=120