Sfântul Leontie era cu neamul din Elada şi, fiind om mare la trup şi puternic, s-a făcut ostaş. A fost şi în războaie şi s-a luptat vitejeşte şi de multe ori s-a întors cu izbândă. Şi, fiind el om cu minte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu semne de dregător. Deci, aflându-se el în Tripoli, din Africa, primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta, cu mese împărăteşti, şi se închina lui Dumnezeu, cinstit şi curat. Despre aceasta, prinzând de veste, stăpânitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie, tribunul, şi cu alţi doi ostaşi, dintre care pe unul îl chema Teodul. Deci, mergând pe cale, Ipatie, tribunul, a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas, ce-i venea de sus, şi, arătându-se lui un înger, îi poruncea că, dacă vrea să se izbăvească de boală, să cheme de trei ori, în ajutor, pe Dumnezeul lui Leontie. Dar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli au fost primiţi de Leontie însuşi, fără să ştie ei, cine este acela care i-a primit. Şi, întrebându-l despre Sfântul Leontie, se prefăceau că sunt prietenii lui şi ai credinţei lui. Deci, Sfântul le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, şi că se ferea de cei pe care ei îi numesc dumnezei. Şi, auzind acestea, tribunul Ipatie şi Teodul au căzut înaintea Sfântului, cerând de la dânsul har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se Sfântul pentru dânşii, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat cu haine albe. De aceste lucruri tulburându-se, necredincioşii le-au vestit, pe toate, dregătorului Adrian. Şi, acesta venind în cetate, a trimis îndată un ostaş să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie şi pe Teodul, şi să-i arunce în temniţă, până la cercetare. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, i-a adus înaintea lui şi-i îndemna să se despartă de credinţa lor, în Hristos. Dar n-a putut să-i înduplece. Drept aceea, a poruncit să-l spânzure pe Sfântul Ipatie de un lemn şi să-l strujească, cu unelte ascuţite, iar pe Sfântul Teodul, să-l bată cu săbii de lemn. După aceasta, li s-au tăiat capetele cu securea, iar marele Mucenic Leontie, mai întâi, a fost bătut cu toiege şi, neţinând seama de făgăduinţele cele amăgitoare, ce-i făcea tiranul, ba, încă, luându-l şi în râs, după ce a fost spânzurat şi strujit, a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, mucenicul lui Hristos Leontie şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de 18 iunie, ţinând puterea Romei Vespasian împăratul (69-79), iar, peste noi, împărăţind Domnul nostru Hristos, Căruia să-I fie slava, dimpreună şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu