Luna octombrie în 4 zile: Pomenirea celui între Sfinţi,
Părintele nostru Ierotei, episcopul Atenei.
Tradiţia creştină spune că Sfântul Ierotei a fost din Atena, Capitala Greciei, şi era unul din cei nouă sfetnici ai Areopagului: făcea parte, adică, din sfatul cetăţii. A învăţat credinţa creştină de la Sfântul Pavel Apostolul şi tot acesta l-a botezat şi l-a aşezat episcop în Atena. Şi a fost cel dintâi episcop creştin al Atenei. La rândul său, Sfântul Ierotei a fost învăţător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povăţuiri i-a dat pe calea înţelegerii dreptei credinţe, aduse de Mântuitorul Hristos, spre mântuirea şi înnoirea lumii. Despre Sfântul Ierotei se mai ştie că, la Adormirea şi îngroparea Maicii Domnului în Ghetsimani, măcar că tot soborul Sfinţilor Apostoli era de faţă, totuşi Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântărilor, la jalea Adormirii celei Preacurate.
Şi era Sfântul Ierotei cu totul înstrăinat şi îndepărtat cu sufletul de cele pământeşti şi se vedea şi se auzea şi la toţi arătat era că Sfântul acesta este cu adevărat de Dumnezeu, cuprins de dumnezeiasca râvnă. Deci, vieţuind bine cum îi place lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, s-a dus către Domnul cu pace, la 4 octombrie.