Întru aceastã zi, Cuvânt despre Sfântul Ioan Teologul,
care învãţa pe un copil sã facã icoane
Este o cetăţuie mică, aproape de Constantinopol, şi în aceea
era un oarecare copil sărac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei,
că se tocmea să păzească gâştele. Însă la porţile cetăţii aceleia era
chipul Sfântului Ioan Teologul, făcut cu vopsele. Şi el, când trecea cu
gâştele pe dinaintea porţii, scria totdeauna cu degetul pe nisip,
căutând la chipul Teologului şi zicând: "Doamne, dă-mi mie ca să învăţ
să zugrăvesc doar chipul acesta, că mult îmi doreşte sufletul meu." Şi,
uneori, nu-i potrivea mâinile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne
nu le izbutea. Şi, iarăşi ştergând, scria. Şi aceasta a făcut-o el în
trei ani. Deci, odată, scriind el, a venit la dânsul chiar adevăratul
Sfântul Ioan Teologul cu chipul cărunt, cum era şi zugrăvit pe porţile
cetăţii, şi i-a zis lui: "Ce este acesta, ce faci Gusar, scriind pe
nisip?" Iar Gusar a zis: "Mă uit la poarta cetăţii şi văd chipul lui
Ioan Teologul, că aceasta învăţ de trei ani, scriindu-l pe nisip". Şi,
iarăşi, i-a zis Sfântul Ioan: "Au, doară, voieşti să zugrăveşti chipul
icoanei?" Zis-a lui Gusar: "Aşa, stăpâne, foarte mult doresc aceasta". A
luat atunci Ioan condei şi cerneală şi a scris o scrisoare aşa: "Eu,
Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului şi am
băut paharul cel de taină al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest
copilaş, Gusar, să-l înveţi pe el să zugrăvească icoane, mai bine decât
tine". Şi, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicându-i: "Mergi
la Constantinopol, că este acolo un zugrav împărătesc, anume Hinar,
care zugrăveşte în palatele împărăţiei cele aurite şi merge totdeauna la
Utrenie, în Sfânta Sofia. Şi, după ce va sosi el, să-i dai lui
scrisoarea aceasta şi spune-i: "Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; şi să
mergi după el". Şi acestea zicând el, s-a făcut nevăzut. Deci, a alergat
Gusar degrabă în cetate şi, făcându-se dimineaţă, a văzut pe acel
zugrav împărătesc, mergând de la Sfânta Sofia şi i-a dat lui scrisoarea
şi a mers după dânsul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum
era scrisă. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au întâmplat, pe
când păştea gâştele. Însă zavistia a cuprins inima zugravului, încât
gândea de ar fi putut să nu-l înveţe pe el. Iar întru acea vreme, un om
împărătesc făcuse o biserică de piatră şi a dat zugravului să-i
zugrăvească o icoană din cele patru icoane mari, în numele Sfântului
Ioan Teologul. Şi, ducându-se după unelte, i-a poruncit lui Gusar să-i
facă vopsele. Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a
zăbovit acolo la masă. Iar, pe când ucenicul freca vopsele albe, a venit
la dânsul Ioan Teologul şi i-a zis: "Ce faci, Gusar?" Iar Gusar a zis:
"Frec vopsele, ca să zugrăvească meşterul meu icoana lui Ioan Teologul".
Iar Ioan i-a grăit lui: "Scoală şi scrie". Iar Gusar, tremurând, a zis:
"Eu, Stăpâne, nici condei n-am luat, nici n-am învăţat". Iar Ioan i-a
zis: "Caută la mine şi scrie". Şi luând condeiul şi apucându-l pe el de
mână, scria chipul pe scândură. Şi, după ce l-a zugrăvit, a ieşit de la
dânsul şi s-a luminat palatul de icoană, ca de soare. Iar
Gusar a început a plânge, gândind: "Ce-mi va fi mie de la meşter?"
Deci, venind zugravul, a început a se minuna de ceea ce s-a săvârşit; că
îndată Gusar s-a făcut mai bun decât meşterul. După aceea, s-a spus
împăratului: "Este, la zugravul tău, un ucenic ce a venit să înveţe, de
trei zile, iar ieri a zugrăvit icoana lui Ioan Teologul, cât şi
palaturile s-au luminat de dânsa, ca de soare şi mintea omenească nu
pricepe". Şi, luând icoana, au dus-o la împărat. Şi pe împărat l-a
cuprins frica de strălucirea icoanei. Şi s-a făcut defăimare
împărătescului zugrav de către oamenii împărăteşti, unii, adică, ziceau
că ucenicul este mai bun decât meşterul. Iar alţii ziceau că meşterul
este mai bun. Deci, a zis împăratul: "Eu voi judeca drept, care este mai
bun". Şi a zis zugravilor: "Să zugrăviţi doi vulturi în palatele mele
şi pe fiecare din vulturi să-l puneţi pe perete. Iar eu, luând corbul,
îl voi slobozi şi pe al cărui vultur va începe corbul a-l apuca, acela
va fi cel mai bun". Şi toţi au zis: "Drept ai grăit, împărate". Deci,
mergând degrabă, au zugrăvit doi vulturi, fiecare pe al său şi toţi se
minunau, căutând la amândoi. Şi priveau la zugrăveala meşterului şi
ziceau: "Nu este ca acesta în lume". Iar, după ce veneau la al
ucenicului în uimire cădeau, că-i vedeau zugrăveala lui foarte vrednică
de cinste. Iar împăratul, luând corbul, l-a slobozit, iar corbul a
început a apuca pasărea după peretele ucenicului. Şi, de atunci, a luat
împăratul pe Gusar, la sine, să zugrăvească palatele; şi a fost pictura
lui mai bună decât a lui Hilar dascălul. Iar icoana aceea, a Sfântului
Ioan Teologul, a dus-o în Biserica unde o zugrăvise. Şi au sfinţit
biserica cu hramul Sfântului Ioan Teologul şi au prăznuit cu bucurie,
întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cade slava, cinstea şi
închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Viaţa Sfântului Voievod Neagoe Basarab
Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Binecredinciosul voievod Neagoe
Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în
1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din
familia Craioveştilor. La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a
revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr
(noiembrie 1477 - septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481 -
aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II
(decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea
(1420-1431). Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor
săi. Înrâurit de credinţa mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă
învăţăturile mântuitoare si virtuţile creştine. Mănăstirea Bistriţa din
Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, a devenit şcoală duhovnicească
pentru evlaviosul Neagoe. Voia lui Dumnezeu a făcut ca în acele vremuri
la Mănăstirea Bistriţa să fie retras marele între patriarhi, Nifon al
Constantinopolului, chemat în Ţara Românească pe la anul 1502, de
voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza şi întări viaţa
bisericească. De
la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste,
evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos,
dobândind înalt spor duhovnicesc. Înzestrat cu daruri intelectuale
deosebite, el şi-a agonisit mai toată ştiinţa şi cultura teologică a
vremii sale. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul
de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de
Domnitor şi Voievod al Ţării Româneşti. În această calitate a încurajat
dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor, iar pe plan diplomatic a
încercat să menţină relaţii de prietenie cu Ungaria. A încercat să
stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși
şi catolici. Continuând viziunea şi obiectivele politice iniţiate de
Ştefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliţie a statelor
răsăritene împotriva expansiunii turceşti. În 1517 cere şi obţine de la
Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul
Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la
Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului. În
anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ştefan al IV-lea al Moldovei
(Ştefăniţă Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul
căruia „Basarab și aleşii săi fii Theodosie și Petru și urmaşii săi și Ştefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalţi principi creştini și
de papă la „sfânta expediţie împotriva lui Selim, tiranul turcilor”.
Totuşi, Ţara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului
Otoman. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe din Ţara Românească şi din toate ţările din Balcani.
În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş,
unde se odihnesc şi sfintele moaşte ale voievodului. În şedinţa de lucru
a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reşedinţa
patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât
canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării
Româneşti. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a
canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria
poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creaţie
de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament
duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic”. Proclamarea oficială
a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală
din Bucureşti.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage26Sep.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie26.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu