Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

marți, 25 aprilie 2017

Proloagele din 25 aprilie

 Luna aprilie in 25 de zile: 
pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu (+ 68).
Prealăudatul Apostol şi Evanghelist Marcu a fost de neam iudeu şi era din Ierusalim. În casa mamei sale, Maria, se adunau cei dintâi creştini din Ierusalim, pentru învăţătură, împărtăşanie şi rugăciune. Era unul din cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi nepotul lui Varnava, alt ucenic al Domnului, din cei şaptezeci. La început a fost învăţăcel al Sfântului Pavel şi, o vreme, a luat parte la prima călătorie de propovăduire a Evangheliei, făcută de acest Apostol, în Cipru şi în Asia Mică. Mai târziu, îl întâlnim ca fiu duhovnicesc şi însoţitor al Sfântului Petru. Tradiţia Sfinţilor Părinţi ne spune că Marcu a însoţit pe Sfântul Petru la Roma. Acolo, romanii creştini, ascultând predica Apostolului Petru, au cerut Sfântului Marcu să le scrie o Evanghelie, cu predica Apostolului. Şi aşa, cartea sa este Evanghelia lui Petru, dar scrisă de Sfântul Marcu, învăţăcelul său. Tot ca ucenic al Sfântului Petru, a întemeiat fericitul Marcu şi Biserica din Aquilea (Italia) şi pe cea din Alexandria Egiptului, el fiind cel dintâi episcop şi binevestitor al lui Hristos în Egipt, în Libia şi Pentapole, luminând pe toţi cu lumina sfintei credinţe, scoţându-i din întunericul îndrăcirii idoleşti şi pe toţi aducându-i la Hristos, vreme de doisprezece ani.Cât despre sfârşitul său, tot din tradiţia sfântă ştim că, după ce a întărit Biserica din Alexandria, din Libia şi din Egipt şi a împodobit-o, prin punerea mâinilor cu episcopi şi alţi slujitori şi după ce i-a învăţat pe toţi să ducă viaţă îmbunătăţită, de care se minunau şi păgânii, Sfântul Evanghelist Marcu a murit ca mucenic, în Alexandria. El intrase să aducă Sfânta Jertfă, la altarul dintr-o catacombă, unde era locul de adunare al creştinilor, pentru luminata zi a Sfintelor Paşti. În ceasul acela a fost prins de păgâni, care l-au legat cu funii şi l-au târât pe pământ, prin tot oraşul, roşindu-se pietrele drumului de sângele lui, până ce şi-a dat duhul. Şi aşa, s-a sfârşit fericitul Marcu, Evanghelistul şi Mucenicul lui Hristos, în Alexandria Egiptului, în 25 de zile ale lui aprilie, stăpânind la Roma Neron Împăratul (54-68), iar peste toţi, împărăţind Hristos, Căruia Se cuvine slava în veci. Amin.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului(25 Aprilie) - VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

      Părintele Vasile Ieroschimonahul, mare trăitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea, s-a născut în anul 1692. După ce „a vieţuit din tinereţe cu dumnezeiască râvnă în pustietăţi cu mari râvnitori spre viaţa cea monahicească”, cum mărturiseşte ucenicul său, stareţul Paisie(1722-1794) de la Neamţu(1), s-a statornicit, în anul 1713, împreună cu alţi părinţi călugări, în schitul Dălhăuţi, pe care l-a condus, ca stareţ, douăzeci de ani(2). Dar schitul acesta de la marginea Ţării Româneşti, deşi era aşezat în pădure, avea în jur sate şi în apropiere târgul Focşanilor. Astfel s-a dovedit el neprielnic pentru o desăvârşită linişte; de aceea, Cuviosul Vasile s-a hotărât să temeluiască el însuşi un schit cât mai departe de aşezări omeneşti. Şi, cercetând munţii, a găsit loc de vieţuire sihăstrească la Poiana Mărului, pe atunci în ţinutul Buzăului, iar acum în judeţul Vrancea. Aici, în 1733, cu ajutorul material al domnitorului Constantin Mavrocordat, Ieroschimonahul Vasile ridică o biserică de lemn, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, şi chilii, apoi se mută acolo cu alţi monahi, schitul Dălhăuţi rămânând tot sub ascultarea sa duhovnicească(3). Preacuviosul Părinte Vasile era cunoscut şi preţuit, în mod deosebit, pentru trăirea vieţii sihăstreşti şi pentru învăţăturile sale de suflet mântuitoare, neabătute de la dreapta învăţătură ortodoxă. Ca urmare a acestei cinstiri, schitul său era stavropighie, adică era condus de el fără nici un amestec al episcopilor Buzăului, fiind sub directa îndrumare a mitropolitului Ţării Româneşti, iar acesta putea interveni numai atunci când s-ar fi ivit vreo abatere de la dreapta-credinţă(4). Aşezat „într-un loc pustiu şi pe un munte înalt, la văgăuni de stânci”(5), cum arăta, cu exagerare, o jalbă a soborului, schitul a fost la început o sihăstrie cu 12 membri, care trăiau după rânduiala Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Munte, cu viaţă de obşte pilduitoare, încît cronicarul Chiriac Râmniceanu nota că aici este „obşte minunată”(6). O însemnare de la Muntele Athos, subliniind buna organizare a vieţii călugăreşti de aici, care avea o puternică, înrâurire şi asupra altor schituri(7), adeverea că „al doilea munte sfânt se găseşte la Poiana Mărului, în România”(8). Această valoroasă însemnare nu surprinde, pentru că între aceste două centre monahale exista o strânsă legătura, întreţinută prin vizite reciproce. Însuşi Părintele Vasile mergând deseori acolo, unde avea duhovnic, ultima dată, în anul 1756, când l-a tuns în cinul monahal pe fratele Platon, cunoscutul stareţ Paisie de la Neamţu, de mai târziu(9). Înalta viaţă duhovnicească ce se trăia la Poiana Mărului era atât de cunoscută, încît şi domnitorul Constantin Ipsilanti, într-un hrisov din 23 aprilie 1803, ţinea să sublinieze că: „într-acest sfânt schit locuiesc părinţii sihaştri ce petrec o viaţă îngerească şi mai presus de lume, cari neîncetat sunt rugători către Dumnezeu pentru toţi pravoslavnicii creştini...”. Pentru o mai bună rânduială a vieţii de obşte, stareţul Vasile, amintea un urmaş al său la stăreţie, dăduse canoane „ca să fie urmate pentru buna rânduială a părinţilor care trăiesc în acest schit, ceea ce s-a păstrat şi se păstrează până azi, fără vreo schimbare din partea ucenicilor lui câţi ne aflăm aici în viaţă, dintre care unul (este) şi preacuviosul Paisie, stareţul de la mănăstirea Neamţu”(10). Şi pentru ca nu cumva viaţa de înaltă curăţie sufletească şi de aspră înfrânare să fie întinată, unul din aceste canoane oprea intrarea femeilor în schit, iar altul nu îngăduia ca obştea să mănânce carne, ci numai brânză şi lapte, sâmbăta şi duminica, iar în restul zilelor, post (11). Ca urmare firească a acestei oprelişti, obştea nu creştea vite, hrana fiindu-i asigurată de oameni scutiţi prin hrisov domnesc(12). Convingerea că monahii nu trebuie să mănânce carne si-a arătat-o Stareţul Vasile într-o scriere intitulată: Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele ceale oprite făgăduinţei călugăreşti cei de bună voie. Aceste învăţături s-au răspândit în lumea monahală, în manuscris, până în 1818, când, cu blagoslovenia mitropolitului Veniamin Costache, s-au tipărit în mănăstirea Neamţu. Unii, afirmă el în înainte-cuvântare la această scriere, susţinea că n-ar fi păcat, nici călcare de făgăduinţă ca monahii să mănânce carne, deoarece „cu lege sau cu pravilă nu este hotărât”. Pentru lămurirea acestei nedumeriri, adaugă el, a cercetat pe Patriarhul Silvestru al Antiohiei, care, în 1749, „se afla la Bucureşti, de faţă fiind şi domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat”, şi acesta i-a dat blagoslovenie „ca să grăiesc şi să scriu împotriva celor ce învaţă ca să mănânce carne călugării”. „De aici, motivează el mai departe, luând cu pricină şi începătură, am îndrăznit, măcar deşi lipsit sunt de toată îndrăzneala cea către Dumnezeu, a aduce din Sfintele Scripturi şi de la învăţătorii Bisericii şi din tipicurile mănăstirilor celor mari pe care Sfinţita Sobornicească Biserică le primeşte şi le ţine, cum că nicicum nu se cade acum călugărilor, căutând la cei vechi, să mănânce carne”. Adânc cunoscător al Bibliei şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, Cuviosul Vasile a dat îndrumări şi pentru felul cum sihaştrii trebuie să ţină postul, pentru că, motiva el într-o scriere(13), un post nechibzuit şi peste măsură ţinut, nu pentru înfrânare, ci ca o virtute, este rodul mândriei. De aceea, arată el, "înfrânarea şi postul sunt începutul şi povăţuirea a toată calea vieţii călugăreşti". Şi, mai departe(14), arătând el că trebuie postit cu înfrânare, zice: „împărtăşirea de bucate fără de păcat şi potrivit cu voia lui Dumnezeu se poate afla în trei stări ale sufletului: în înfrânare, în îndestulare şi în săturare. Înfrânare înseamnă a fi încă flămând când te scoli de la masă, îndestulare înseamnă a nu fi nici flămând, nici îngreunat; săturare, a se îngreuna puţintel”. Şi după ce dă alte folositoare îndrumări de felul cum trebuie ţinut postul, Părintele Vasile accentuează că „mai vârtos şi mai multă vătămare aduce postul cel fără măsură decât dezlegarea”(15). Stareţul Vasile, care a fost schimnic, având o bogată experienţă a trăirii monahale, a îndrumat pe vieţuitorii împreună cu el şi pe alţii să nu alunece pe căi greşite în viaţa sihăstrească. Viaţa monahală - spunea el - are trei căi: prima, obştea; a doua, vieţuirea în doi sau trei fraţi, numită calea de mijloc sau împărătească, având totul în comun şi supunere unii faţă de alţii; a treia, cea mai înaltă, pustnicia, pe care o trăiesc numai cei desăvârşiti şi sfinţi, după ce s-au nevoit, pe celelalte două căi. Pe lângă aceste modalităţi de viată recomandate de Sfinţii Părinţi, zicea el, unii monahi îşi aleg o alta: fiecare îşi face chilie unde vrea, trăieşte singuratic, îngrijindu-se de cele ale trupului. Aceştia însă, deşi la prima vedere ar părea că trăiesc după regula pustnicească, îşi primejduiesc mântuirea, pentru că şi-au ales, din început, acest fel de viaţă, la care se ajunge numai după ce ai trăit viaţa de obşte şi cea de mijloc, unde te-ai curăţit de orice patimă şi ţi-ai topit voia în viaţa obştii. Schimnicia înainte de vreme, mai zicea el, este pricină de mândrie şi iubire de sine, pe când trăirea laolaltă cu alţii îţi descoperă slăbiciunile, te apără de ispită şi te poate curăţi zilnic, prin harul lui Hristos, lucrând din dragoste pentru Domnul. Pentru ca învăţătura aceasta să aibă şi mai mare putere de convingere, Cuviosul Vasile, care cunoscuse mulţi ani necazurile şi strâmtorarea pustiei, aduce în sprijinul îndemnurilor exprimate propria-i viaţă: „Eu mi-aduc aminte de când trăiam în pustie că mă mâniam tare şi pe un lemn cam era prea gros sau prea subţire pentru lucru, şi pe toporul rău, care nu tăia bine crengile, şi pe cremenea care, când eram grăbit, nu dădea repede scântei, din care pricină, scos din fire, blestemam nu numai făptura neînsufleţită ci şi pe diavol”. Şi tot din bogata sa experienţă, Părintele Vasile mai amintea această constatare: „Eu am cunoscut oameni care petreceau în tăcere, ca pasărea în cuşcă, şi care de întristare şi ciudă cârteau împotriva lor înşişi, ca şi cum s-ar fi aflat lângă ei unul care i-ar fi amărât”(16). Preacuviosul schimnic Vasile era şi un adânc cunoscător al Cuvântului lui Dumnezeu, îndemânând mereu pe fraţii întru sihăstrie să fie şi ei la fel. Deci, zicea el, „ia aminte la citirea Scripturilor şi, de nu vei fi om, te vei face om, că citirea Scripturilor este tămăduire meşteşugitoare şi mântuitoare”, dar în acelaşi timp „mare întărire este a nu greşi înţelegerea citirii Scripturilor, iar mare surpare şi prăpastie adâncă este neînţelegerea Scripturilor”. Dar pentru un doritor de viaţă îmbunătăţită nu este de ajuns numai Sfânta Scriptură, cuprinsă mai ales în Psaltire, Apostol şi Evanghelie, ci acesta trebuie să cunoască şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale altor nevoitori întru viaţa duhovnicească aleasă. Pentru a dovedi acest folos, scria preacuviosul: „zic unii (...) ce ne trebuie atâtea Scripturi multe, au nu este nouă destul Psaltirea şi Sfinţita Evanghelie şi Apostolul, care sunt începutul şi sfârşitul a toată Scriptura şi învăţătura; nimenea nu poate să zică, o, fraţilor, cum că nu sunt acestea izvor a toată Scriptura, însă de vreme ce acestea le-au numit Sfinţii Părinţi un postav întreg, apoi cum poate fiecare ce nu va şti meşteşugul croitoriei să croiască şi să coasă haină ?; şi să nu-mi zici pentru Psaltire şi pentru Sfinţita Evanghelie şi pentru Apostol, ci de vei citi şi toate cărţile învăţăturilor, iar pentru sfintele scripturi ale Părinţilor care învaţă pentru viaţa cea în taină nu vei griji nimic, nu vei şti (nimic) pentru lucrarea cea în taină a chiliei şi pentru viaţa cea duhovnicească călugărească şi cea din lăuntrul inimii...”(17). Stareţul Vasile nu s-a mulţumit numai să îndemne la citirea scrierilor unor mari îndrumători ai vieţii duhovniceşti ci, pentru a le avea fraţii întru îmbunătăţire, el le şi răspândea, în copii, atât prin nevoinţa lui, cât mai ales a unor vieţuitori din schitul Poiana Mărului, înzestraţi cu darul scrisului frumos. Acest aşezământ devenise atunci o mare şi cunoscută vatră de înaltă spiritualitate ortodoxă(18), Stareţul Vasile fiind definit de Nicolae Iorga „un mare predicator al culturii”(19). El a răspândit scrierile unor mari nevoitori întru desăvârşire, precum: Sfinţii Isaac Sirul şi Ioan Scărarul, Grigorie Sinaitul, Isihie al Ierusalimului şi Filotei Sinaitul. Aceste scrieri conţineau învăţături despre Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea minţii. La unele din acestea, cuviosul a alcătuit înainte-cuvântări, prin care dădea îndrumări pentru înţelegerea şi practicarea ei fără greş, fiind atunci cel mai iscusit cunoscător şi trăitor al amintitelor metode de îmbunătăţire duhovnicească(20). În una din aceste prefeţe(21) el precizează: „De vreme ce cu neînţelegerea sau cu uitarea, sau fără voie sau de nevoie, sau din neputinţă trupească în fiecare zi vrând şi nevrând greşim, după cum zice Apostolul Pavel, nu ceea ce voiesc fac, ci ceea ce nu voiesc. Deci noi, întru aceste feluri de păcate ce sunt de iertare, greşim fără de iertare”. De multe ori ni se pare, continuă el, că aceste păcate sunt iertate şi nu ne pocăim, adică nu ne pare rău, şi adesea facem vinovaţi de ele pe alţii. „Vina păcatului s-o punem pe noi înşine şi să cerem iertare de faţă, înaintea oamenilor, iar înaintea lui Dumnezeu să cerem iertare cu mintea şi în taină, că într-alt chip nu se iartă aceste păcate, măcar şi de se par că sunt de iertat”. Iertarea să se ceară în minte, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu această simplă rugăciune - subliniază el - toată pravila se săvârşeşte, după chipul văduvei din Evanghelie, care striga către judecător, ziua şi noaptea, cerând răsplată de la pârâşul său. „După acest chip şi aşezământ, îndemna cuviosul, se cade şi nouă să cântăm dimpreună la o adunare cu toate cele şapte laude ce s-au zis mai sus, iar în cealaltă vreme să ne învăţăm întru rugăciunea cea cu mintea, întru care se cade să ne învăţăm ori de vom fi în chilie, sau pe cale, sau şezând, sau culcându-ne, sau oriunde vom fi, ca să nu fie mintea noastră deşartă de aducerea-aminte de Dumnezeu”. Ca să întărească această practică, nu numai pentru sihaştri ci şi pentru cei din viaţa de obşte, Stareţul Vasile argumentează că „această sfinţită rugăciune cu mintea, a lui Iisus sau lucrarea inimii n-au ieşit numai dintr-un unghiu, nici de la oarecari mici şi proşti călugări, ci, luând început din zilele apostolilor, au strălucit, prin înger în trup, în vremea marelui Pahomie”. Pentru o şi mai mare convingere a cititorului, el aduce şi acest temei: „Şi să ştii şi aceasta că nu numai în pustie sau în singurătatea sihăstrească au fost învăţători şi cei mai mulţi săvârşitori ai acestei sfinţite lucrări. Ci mai mult în lavrele cele mari care se aflau în mijlocul oraşelor. E de mirare cum sfinţitul Patriarh Fotie, fiind ridicat la patriarhie din dregătoria boierească şi nefiind călugăr, s-a deprins cu această treaptă, adică cu această lucrare a minţii. Şi atâta a sporit, încât faţa lui strălucea ca a lui Moise, din darul Sfântului Duh ce se afla într-însul, zice Simeon Tesaloniceanul. El mărturiseşte că acela a alcătuit şi o carte despre această lucrare a minţii, cu toată înţelepciunea filozofică. Mai zice că şi Sfinţii Patriarhi ai Constantinopolei, Ioan Gură de Aur şi Ignatie şi Calist, au scris cărţi despre această lucrare. Oare nu-ţi ajung acestea, o, iubitorule de Hristos cititor, ca lepădând toată îndoiala să începi să te deprinzi cu luarea-aminte a minţii? De vei zice: „nu sunt în viaţă singuratică”, ce folos vei avea? Doar Sfântul Patriarh Calist s-a deprins cu lucrarea minţii în lavra cea mare a Athosului, slujind la bucătărie. Iar de te îndoieşti pe motiv că nu eşti în pustie adâncă, a doua pildă a atenţiei inimii îţi este Sfântul Episcop Fotie”(22). Cunoscând acestea, Părintele nostru Vasile arăta că părerea celor care socotesc că lucrarea minţii e potrivită numai oamenilor desăvârşiţi, care au ajuns la curăţirea de patimi şi la sfinţenie, este neîntemeiată. Cei ce socotesc aşa îşi mărginesc rugăciunea numai la rostirea psalmilor, troparelor şi canoanelor, neînţelegând că ea a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca vremelnică, în vederea neputinţei şi prunciei minţii noastre, şi cu scopul ca noi, desăvârşindu-ne treptat-treptat, să ne ridicăm la înălţimea minţii lucrătoare şi nici într-un caz să nu ne oprim numai la rugăciunea din afară (23). Spre deosebire de alţii, Stareţul Vasile, dând întâietate Rugăciunii lui Iisus şi apoi cântării, ţine să sublinieze însemnătatea Bisericii, în care primim harul, cu ajutorul căruia dezvoltăm viaţa noastră în Hristos: „Dar să nu socoteşti, binecredinciosule cititor, că luându-ne pe noi Sfinţii Părinţi de la multa cântare din afară şi poruncindu-ne să ne deprindem cu lucrarea minţii, nesocotesc psalmii şi canoanele. Să nu fie aceasta. Căci acestea sunt date de Duhul Sfânt Sfintei Biserici, între care se săvârşeşte toată lucrarea de sfinţire prin hirotonie şi toată taina iconomiei lui Dumnezeu-Cuvântul până la a doua venire a Lui, în care se cuprinde şi învierea noastră. Şi nu este ceva omenesc în rânduiala bisericească, ci toate sunt ale darului lui Dumnezeu, neprimind nici un adaos de la vrednicia noastră şi nici o împuţinare pentru păcatele noastre”(24). Faima lui de îmbunătăţit şi iscusit îndrumător al unei înalte trăiri duhovniceşti(25) s-a răspândit în toată Ortodoxia. Ca nu cumva, fără voia lui, în aceste învăţături să se strecoare vreo greşeală, în anul 1749, a avut loc la Bucureşti un sobor care le-a cercetat. Dar să-l lăsăm să istorisească pe Paisie de la Neamţu, în scrisoarea către stareţul Atanasie de la Sfântul Munte: „Pentru stareţul meu, Părintele Vasile, îţi vestesc ţie că acest om (...) mărturisit este că şi trei patriarhi: al Alexandriei, şi de Antiohia, şi al Ierusalimului, cu mulţi arhierei întâmplându-se în Bucureşti şi auzind de dânsul, l-au chemat în Bucureşti. Şi soborniceşte de dânsul întrebând şi socotind, l-au întrebat pe dânsul mult pentru credinţa sfântă şi pentru învăţătura cu care învaţă pe fraţii cei ce vieţuiesc cu dânsul şi pe cei ce vin către dânsul şi l-au aflat fără prihană şi neclătit în credinţa pravoslavnică şi învăţătura lui au socotit că de la sine nimic nu grăieşte. Şi au văzut pe dânsul că după puterea Sfintei Scripturi învaţă, urmând întru toate învăţăturii sfintelor bisericeşti învăţături şi după a preacuvioşilor părinţi şi întru nimic n-au aflat într-însul prihană. Şi foarte s-au bucurat Preasfinţiţii Patriarhi şi l-au blagoslovit pe dânsul şi au mărturisit pentru dânsul înaintea a tot soborul, ca nimeni pentru învăţătura lui să nu se îndoiască”(26). Şi tot Stareţul Paisie, care l-a cunoscut prea bine pe Cuviosul Vasile, mai socotea că „acest bărbat plăcut lui Dumnezeu îi covârşea, neasemănat, pe toţi părinţii din vremea lui în înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi în învăţătura de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi în ştiinţa cea desăvârşită a Sfintei Biserici a Răsăritului, a sfintelor pravile şi a dreptei lor tâlcuiri, după Zonara şi Teodor Balsamon şi în alte înţelegeri”(27). Şi devenise Cuviosul Schimnic Vasile atât de îmbunătăţit şi de cunoscut, încît era luat ca element de comparaţie pentru alţi părinţi din vremea lui, care mergeau pe aceeaşi cale. Se spune despre viaţa stareţului Mihail de la Trăisteni, din Ţara Românească, schit aflat atunci sub ascultarea sa duhovnicească, de unde se văd şi alte însuşiri ale sale: „că acest bărbat într-atâta sporise întru smerită cugetare şi dragoste şi întru înţelegere duhovnicească şi darul descoperirii tainelor întru dumnezeiască Scriptură de la Dumnezeu luate, încât era asemenea Stareţului Vasile, că s-a ostenit a fi râvnitor în toate ostenelele şi nevoinţele lui. Pentru aceasta, cu puţin de nu chiar asemenea acestuia, strălucea şi el în toate darurile Duhului”(28). Calea vieţii lui fiind rugăciunea neîncetată până în clipa morţii şi petrecând viaţă sihăstrească întru curăţie, în post şi în alte înfrânări, Cuviosul Părintele nostru Vasile s-a mutat către Domnul, în cereştile locaşuri, la 25 aprilie 1767(29). Rămăşiţele sale pământeşti odihnesc, neştiute de noi, la Poiana Mărului, din judeţul Vrancea, dar el a rămas în amintirea urmaşilor şi a tuturor monahilor ca „sfânt stareţ” sau „bărbat sfânt”. Preot GABRIEL COCORA

1. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie, stareţul sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secul, date acum pe slovă nouă şi grai îndreptat de Gheorghe Racoveanu, Râmnicu-Vâlcea, 1934, p. 26.
2. Această dată reiese din actul din 13 mai 1780, al Ecaterinei Văcărescu, urmaşa ctitorilor, la Arh. St. Buc, Mitropolia Bucureşti, pach. 333, doc. 1.
3. Pr. Horia Constantinescu şi Pr. Gabriel Cocora, Poiana Mărului, în „Glasul Bisericii”, XXIII (1964), nr. 5-6, p. 466-500.
4. Hrisovul lui C. Ipsilante, din 23 aprilie 1803, în „Îngerul” (Buzău), XVI (1944), nr. 7-12, p. 34.
5. Hrisoavele domneşti de mile prevedeau, anual, danii de 12 cojoace, 12 bucăţi aba neagră şi 12 perechi cizme („Îngerul”, citat mai sus). În 1767, Stareţul Vasile reînfiinţează schitul Ciolanu, tot cu 12 călugări (I. Iorlaşcu, Ştiri noi asupra mănăstirii Ciolanu (Buzău), Buzău, 1936, p. 32).
6. Scrierea ieroschimonahului arhimandrit Chiriac Romniceanu, în „Biserica Ortodoxă Română”, XII (1889), p. 32.
7. Schitul Poiana Mărului, a avut influenţă directă asupra următoarelor aşezări monahale: Dălhăuţi, Bonţeşti, Trăisteni, Pometul Borşatanului, Rogozu, Coteşti şi Valea Neagră, din judeţul Vrancea, iar în judeţul Buzău: Răteşti, Ciolanu, Cârnu şi Găvanu (să se vadă, pe larg, articolul citat la nr. 3, Poiana Mărului, p. 483-488).
8. Toma Dobre, Poiana Mărului, în „Muguri,” (Buzău), IV (1925), nr. 1-2, p. 34.
9. Prot. Serghie Cetvericov, Paisie, stareţul mănăstirii Neamţului. Traducere de episcopul Nicodim, Tipografia mănăstirii Neamţu, 1933, p. 128.
10. Pr. Horia Constantinescu şi Pr. Gabriel Cocora, art. cit., p. 479.
11. Arh. St. Buzău, Poiana Mărului, pach. 1, pe anul 1863, f. 101.
12. Constantin Ipsilante, în hrisovul său din 23 aprilie 1803, prevede şi «liude (oameni) treizeci şi nouă scutiţi cu care să se ajutoreze şi să se chivernisească părinţii sihaştri la trebuinţele ce au: adică unii să dea grâu, nuci, mălai, porumb, alţii brânză şi urdă, alţii pescari să aducă peşte pentru hrana părinţilor... că acest schit se află la loc de munte, părinţii călugări ce lăcuesc într-însul la multă stenahorie şi lipsă; fiind loc strâmptorat de nu pot a se hrăni...” („Îngerul”, XVI (1944), nr. 7-12, p. 34).
13. Cuvânt-înainte sau înainte-călătorie celor ce vor să cetească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească înţelegerea ce iaste într-însa, la Pr. Dr. Paul Mihail, Schitul Poiana Mărului, un centru ortodox cărturăresc, Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor, vol. I, Buzău, 1983, p. 382-383.
14. Cuvânt-înainte sau călăuză celor ce vor voi să citească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească în privinţa a ceea ce este în ea, în Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol. VIII. Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1979, p. 603.
15. Stareţul Vasilie de la Poiana Mărului: Închipuire cum să cade să ne îndreptăm prin pocăinţă..., transcriere de C. Barbu, în „Mitropolia Olteniei”, XXVIII (1976), nr. 3-4, p. 237
16. Prot. Serghie Cetvericov, ibidem, p. 130-133.
17. „Mitropolia Olteniei”, nr. citat, p. 238.
18. Pr. Dr. Paul Mihail, ibidem, p. 380.
19. Istoria literaturii române în sec. XVIII, Bucureşti, 1901, p. 391.
20. Scrierile cunoscute ale Stareţului Vasile se împart în: 1, Înainte-cuvântări la operele lui Grigorie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Nil de la Sorsca, Isihie al Ierusalimului. 2. Adaosuri la opera lui Nil de la Sorsca. 3. Scrieri păstrate în copii. Până acum, opera sa este identificată în 58 de manuscrise. (Vezi Pr. Dr. Paul Mihail, op. cit., passim.).
21. Închipuire cum să cade ... să ne îndreptăm prin pocăinţă, p. 239-240
22. Filocalia, vol. VIII, p. 593-594.
23. Prot. Serghie Cetvericov, ibidem, p. 207.
24. Filocalia, vol. VIII, p. 592
25. Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, mare cunoscător al scrierilor filocalice româneşti, afirmă că Părintele Vasile era „celebru pentru viaţa sa duhovnicească” şi că Paisie a venit la noi, „poate şi atras de faima sau chemarea lui Vasile” (Filocalia, cit., p. 88.)
26. Dr. Antim Anghelescu, episcop al Buzăului, Scrisorile unor monahi..., Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului, 1947, p. 66-67.
27. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie..., Râmnicu-Vâlcea, 1935, p. 26
28. Ibidem, p. 31.
29. Potrivit însemnării de pe manuscrisul slavo-român 397 de la Biblioteca Academiei R.S.R.) la Pr. dr. Paul Mihail, op. cit., p. 363.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 422-431, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului

Întru această zi, cuvânt din Pateric
Ne spunea nouă ava Casian despre un stareţ, ce şedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu, ca să-i dea lui să nu doarmă niciodată, când se va face vorba duhovnicească, iar când va auzi că se vorbesc deşertăciuni şi clevetiri, atunci, îndată să adoarmă, ca să nu simtă auzul său acel cuvânt de otravă. Şi aşa zicea: "Diavolul este isteţ la cuvinte deşarte şi potrivnic la toată învăţătura cea duhovnicească". Şi ne-a spus pilda aceasta: "Grăiam eu, zicea, odată, pentru folos, cu un frate, care, aşa de greu adormise, încât nu putea să-şi mişte nici sprâncenele. Iar eu, voind să dovedesc lucrarea diavolului, am grăit un cuvânt deşert, de care el, bucurându-se, îndată s-a deşteptat. Deci, eu suspinând, am zis: "Până acum am grăit între noi despre lucruri cereşti şi la amândoi ni s-au împăienjenit ochii de somn, iar, după ce am auzit un cuvânt deşert, îndată, cu grăbire, ne-am deşteptat. Drept aceea, iubiţilor, cunoscând toţi lucrul dracului acestuia şi sârguinţa noastră cea spre vorba cea deşartă, luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare, când faceţi sau auziţi ceva duhovnicesc". A zis iarăşi: "Dacă te îngreuiezi, cândva, de mâncare, să te dai la osteneli trupeşti, mai înainte de a te culca noaptea şi nu vei avea năluciri rele şi să fii ca un luptător bun împotriva diavolului şi, de te va lovi el de-o parte, loveşte-l şi tu de cealaltă parte. De te va stăpâni pe tine cu mâncarea, goneşte-l pe el, cu privegherea. De te va îngreuna pe tine cu somnul, zdrobeşte-te pe tine, cu osteneli trupeşti. De te va înşela pe tine cu mândria, fă ceva înaintea oamenilor, ca să te necinstească pe tine. Că, să ştii aceasta, de nimic alta nu se scârbeşte şi nu se biruieşte satana, ca atunci când omul iubeşte smerenia".

Întru această zi, învăţătură la pomenirea 
Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu
        Fraţilor, Domnul Dumnezeul nostru de-a pururea însetează de mântuirea noastră şi neîncetat ne cheamă pe noi la veşnica viaţă, prin Sfânta Evanghelie, poruncindu-ne totdeauna, ca toată întinăciunea şi viaţa cea necurată să o lepădăm de la noi, şi cu inimă curată, să ne apropiem de Dânsul, şi să luăm Împărăţia din care am căzut, călcând porunca înfrânării, dată, mai înainte, lui Adam, strămoşul nostru, în Rai; că, de ar fi păzit-o Adam, în veci ar fi trăit fără de întristare, şi fără de moarte, neîmbătrânind, nici stricându-i-se trupul. Iar după ce, prin zavistia diavolului, omul s-a depărtat de la slava lui Dumnezeu, prin neînfrânare, de atunci, au căzut asupra neamului omenesc dureri şi bătrâneţe şi moarte, schimbând viaţa omenească. Deci, locul acela dorindu-l Sfinţii Mucenici şi drepţii, încingându-şi tare mijloacele lor şi război făcând cu potrivnicul, şi biruindu-l pe el, au intrat, iarăşi, în Raiul cel dintâi, prin Hristos. Şi, acolo, intră, şi acum, cei ce se împodobesc cu fapte bune. Că acela ce se robeşte vieţii acesteia, şi uită de Dumnezeu, vrăjmaş se face lui Hristos şi pierzător sufletului său. Drept aceea, să ne deşteptăm, de acum, ca să nu ne lipsim de slava lui Dumnezeu şi de veşnica bucurie, să ne ridicăm, deci, din înşelările lumii acesteia, precum ne-am făgăduit Domnului la naşterea cea de-a doua, a Sfântului Botez, înaintea multor martori, zicând aşa: "Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui!". Iar lucrurile satanei acestea sunt: slujirea la idoli, ura de fraţi, clevetirea, ţinerea de mânie, minciuna, invidia, iuţimea, războiul, ura, furtişagul, beţia, asuprirea, cântecele drăceşti, hula, cuvintele de ruşine, vrăjile, pierderea de copii, mândria, călcarea de jurământ, desfrânarea, jurământul strâmb. Dacă vom părăsi aceste lucruri, vom afla toate faptele cele bune, precum este scris: "Fereşte-te de rău şi fă bine"(Ps. 33, 13). Deci, de ne vom feri de acum de lucrurile cele rele, apoi vom intra iarăşi în Rai. Ce, dar, este mai urât decât faptele cele rele ? Că printr-însele, mânia lui Dumnezeu vine peste noi. Să săvârşim, deci, făgăduinţele noastre cele către Domnul nostru, să-L iubim pe El cu toată inima şi cu tot cugetul nostru şi pe aproapele, ca pe noi înşine, înflorind cu iubirea de fraţi, ca să intrăm, bucurându-ne, în viaţa cea veşnică şi fără de moarte şi în frumuseţea cea negrăită, pe care, dorind-o fericitul Apostol al lui Hristos, Marcu, s-a pornit a călca dulceţile vieţii acesteia, împărţind bogăţia sa la săraci şi nevoindu-se a se sălăşlui în lăcaşurile cele veşnice. Că acesta a auzit glasul lui Hristos, chemându-ne pe noi la Sine, adică: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând, de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena."(Matei, 10,82). Drept aceea, fraţilor, ce folos ne este măcar şi lumea toată de am câştiga, iar sufletul nostru îl vom pierde, sau îl vom păgubi? Cu ce-l vom răscumpăra, pe el din munca cea veşnică, fără numai dacă ne vom feri de rele şi ne vom îndrepta şi vom da la săraci milostenie. Să ne sârguim, deci, de acum, a intra, prin calea cea strâmtă, în viaţa cea veşnică, adică, prin înfrânare, prin postire, nu numai de bucate şi de pofte înfrânându-ne, ci, şi de tot răul; fugi de păcatul cel ce-ţi pierde sufletul şi trupul. Oboseşte-ţi trupul tău, pentru Hristos, precum a pătimit Sfântul Marcu Apostolul, că toate chinurile şi moartea cea de ocară, el, pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, le-a luat. Drept aceea, străluceşte el acum, întru slava lui Dumnezeu, mai mult decât razele soarelui. Şi întru pomenirea lui, minunate semne şi vindecări face Domnul, Dumnezeul nostru. Că cela ce cu credinţa cinsteşte pomenirea Sfântului Apostol, de toate primejdiile şi păcatele se izbăveşte şi din toate ispitele scapă. Acestuia, fraţilor, să-l râvnim şi, ca dânsul, fapte bune să facem, că şi Sfântul acesta om era, ca şi noi, dar el toată răutatea a urât, iar voia lui Dumnezeu a făcut. Pe care voie, să ne sârguim şi noi a o face, ca să fim fii ai Luminii şi părtaşi ai Împărăţiei lui Hristos, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor, Sfinţii zilei
Sursa:
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=970
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage25Apr.shtml
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-25-sf_ap_si_ev_marcu.html
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie25.htm
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-vasile-de-la-poiana-marului
http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/158/aprilie_vasile_de_la_poiana_marului_viata.html

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0