Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 3 mai 2024

Proloagele din 3 mai

 

Luna mai în 3 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici 
Timotei şi Mavra, soţia lui (+295)
        Sfântul Timotei era din satul Penapion, cleric al Bisericii şi a trăit pe vremea lui Diocleţian, împăratul Romei. Deci, tânăr fiind, Timotei şi-a luat, ca soţie, o fecioară, cu numele Mavra. Şi, nefiind ei împreună nici douăzeci de zile de la nuntă lor, s-a pornit prigoană împotriva creştinilor, iar Timotei, fiind prins, a fost adus înaintea lui Arian, dregătorul Tebaidei, spre cercetare. Drept aceea, i-a poruncit dregătorul să înfăţişeze cărţile, din care citea creştinilor, învăţându-i, dar el n-a voit să facă una ca aceasta, ci, încă, a răspuns dregătorului, că el ţine cărţile ca pe nişte copii ai săi şi că se întăreşte din ele şi capătă ajutor, cu puterea dumnezeieştilor cuvinte, scrise într-însele şi că nimeni nu-şi dă de bună voie copiii la moarte. Deci, prigonitorul, mâniindu-se de îndrăzneala lui Timotei, a dat poruncă să-l pună la grele chinuri. Şi degrabă, la porunca dregătorului, slujitorii i-au străpuns urechile lui Timotei cu fiare înroşite în foc, încât acesta şi-a pierdut lumina ochilor, scurgându-i-se ochii. I-au legat apoi gleznele la o roată şi i-au pus o zăbală în gură, iar, după aceea, spânzurându-l cu capul în jos, i-au atârnat de grumaji o piatră grea, mărindu-i astfel, şi mai mult, durerea. Dar, neslăbind el în credinţă, la aceste chinuri, prigonitorii au crezut că vor putea îndupleca pe femeia lui să slujească idolilor. Iar ea, neascultând de ei, ci mai mult luând aminte la cele ce o învăţa Sfântul Timotei, soţul ei, a mărturisit că este creştină. Pentru aceasta i-au smuls părul capului, şi i-au tăiat toate degetele şi au aruncat-o într-un cazan cu apă clocotită, în care, nearzându-se Sfânta, dregătorul gândea că apa nu este clocotită şi că este apă rece. Şi, cerând el să i se toarne apă din cazan pe mână, îndată i s-a jupuit pielea de pe mână. Şi multe alte chinuri şi răni au îndurat Timotei şi soţia sa, dar n-au încetat o clipă, a mărturisi credinţa lor în Hristos şi a defaima păgânească închinare la idoli. Deci, vazâdu-i tari în credinţă, dregătorul a dat poruncă să fie răstigniţi amândoi, unul în faţa altuia. Şi, după nouă zile de chin şi-au dat duhul, în ziua de trei mai. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Sisoie, 
cum a înviat un mort, numai prin cuvânt
       A mers odată un mirean la ava Sisoie, în muntele lui ava Antonie, având împreună cu sine şi pe fiul său. Şi pe cale s-a întâmplat că a murit fiul lui. Şi nu s-a tulburat, ci l-a luat pe el la stareţ, cu credinţă. Şi a căzut cu fiul său, ca şi cum i-ar face metanie, ca să fie binecuvântat de stareţ. Şi, sculându-se, tatăl a lăsat copilul la picioarele bătrânului şi a ieşit afară din chilie. Iar bătrânul, socotind că îi face metanie, a zis copilului: "Ieşi afară, scoală", că nu ştia că este mort. Şi, îndată, s-a sculat şi a ieşit. Şi văzându-l pe el tatăl său s-a înspăimântat şi, intrând s-a închinat bătrânului şi i-a spus lui minunea. Şi, auzind bătrânul s-a mâhnit, că nu voia să se ştie aceasta. Iar ucenicul lui a poruncit tatălui să nu spună nimănui, până la sfârşitul zilelor stareţului.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Studitul, ca să luăm aminte la noi înşine şi să fugim de locurile pierzătoare
        Fraţilor şi părinţilor, vremea ne cheamă pe noi, după praznic, iarăşi să venim la vorbire şi obişnuitele învăţături le îndreptăm spre voi. Venim la aceasta cu osârdie, ştiind că la aceasta suntem puşi şi că vai este nouă de nu vă vom vorbi, pe cât este cu putinţă. Deci, ce putem să zicem pentru cele ce au trecut? Că, precum neguţătorii, aşa şi fiecare din voi, în sfântul şi marele Post, adunându-şi bogăţia duhovnicească, a ajuns ca la un liman, la Sfintele Paşti, aducând cu sine multe bunătăţi şi poveri de fapte bune, adică: post, privegheri, rugăciuni, iubire de lucrare şi toate celelalte sârguinţe ale evlaviei. Însă grija cea mare este ca aceste fapte bune, să se păzească, nu oricum s-ar întâmpla. Că nu se cuvine a socoti, despre limanul cel duhovnicesc, ca şi despre limanul cel simţit. Că la cel simţit, adică, după ce se porneşte în călătorie, cu corabia pe mare, călătorul întru nelucrare se află şi fără grijă de valurile mării şi de primejdii. Iar aici, la cel duhovnicesc, se întâmplă dimpotrivă lucrul, că, prin odihna trupului, mai mult se sălbăticesc patimile şi năpădesc să intre, împreună cu ele şi anumite vifore, adică duhuri ale răutăţii, duhurile lăcomiei pântecelui, duhul desfrânării, duhul iubirii de arginţi, duhul trândăviei, duhul întristării, duhul trufiei şi al fricii, ca să nu ne scufundăm, la liman. Că Sfântul David, a căutat, oarecând, fără păzire la femeia lui Urie şi ceea ce a pătimit, o ştiu toţi cei ce citesc Cartea a doua a Împăraţilor. Ia aminte, tu, ascultătorule, fugi de locurile şi de năravurile, cele pierzătoare ale păcatului. Pune-ţi canon şi pune strajă ochilor, auzului, mirosului şi gustării, pipăirii, mâncării şi băuturii şi somnului, ca să nu rămâi cufundat în viforul patimilor. Însă, şi aceasta, se cuvine să cunoaştem, că cela ce înoată în marea cea smintită, acela, fără de voie, este supus la furtuni şi la întreitele valuri, iar cel ce trece marea gândurilor, acela stăpân este şi al furtunii şi al alinării. Că, dacă leapădă cu bărbăţie gândurile cele necuviincioase, se umple de alinare şi are Duhul Sfânt împreună-călător, precum se istoriseşte despre Sfântul Arsenie cel Mare, în Pateric. Iar cela ce are simţirile slăbite, iar poftele sălăşuiesc în el, ca nişte izvoare, acela însuşi ridică vifor rău întru sine. Unul ca acesta, dacă nu-şi va linişti şi domoli degrabă gândurile care-l învălmăşesc, acela va ajunge să zică cuvântul cel jalnic: "Venit-am întru adâncurile mării şi viforul meu m-a scufundat pe mine." Deci, să punem căpetenie duhul şi să nu lăsăm pe cel mai rău să-l tragă în jos pe cel mai bun, ci, să stăpânească duhul şi el să ducă pe cel mai rău către cele mai bune şi mai înalte. Oare, nu ştiţi ce a lucrat păcatul? Au n-a adus el moartea în lume? Au n-a stricat el tot pământul? Au n-a umplut el lumea de morminte, din veac şi până acum? Fiindcă nestricăcios era omul înainte de călcarea poruncii şi nici o răutate nu avea început, atâta vreme cât cel întâi-zidit a petrecut neclintit şi neschimbat întru porunca cea dată lui. Acesta, adică păcatul, era pricinuitor muncilor celor veşnice. Acesta este şi arderea focului celui nestins al gheenei, acesta este mâncarea şi roaderea viermelui celui neadormit. Acesta, pe omul cel ce era întru cinste, l-a făcut să se asemene cu dobitoacele cele fără de minte. Deci, de vreme ce într-acest fel atât de pierzător şi de moarte aducător este păcatul, se cuvine să fugim de dânsul, fraţilor, cu toată puterea, şi fapta cea bună să, o alegem şi să o îmbrăţişăm. Că fapta bună, pe oameni îi arată ca îngerii şi împotriva morţii se ridică şi dracilor se împotriveşte, şi, împotriva stăpânitorilor lumii acesteia, saltă şi dănţuieşte, iar, mai pe urmă, Împărăţia Cerurilor o dăruieşte, pe care, să dea Dumnezeu ca, noi toţi, să o dobândim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.



Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici
S-a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată tuns în monahism, tânărul monah Irodion conştientizează marea vocaţie la care a fost chemat adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţe devine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şi apreciere chiar şi faţă de stareţul său.
În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pe care-l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care-l va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 1854-1900 stareţul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povaţă şi spovadă. Se cunoaşte faptul că spre sfarşitul vieţii avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei şi Lainici, la care ţinea foarte mult şi pe care le susţinea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilor săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa.
Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primeşte deoarece nu-i de la capra ei.
  • Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
  • Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-şi iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum stareţul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca şi afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi i se face din nou slujba înmormântării.
Aşa s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniţă, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a şi întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos”
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a şi murit în lagăr ca martir. Fotografia părintelui Iulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată de-a dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea desluşită.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizaţii şi se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat cât şi din Transilvania să-şi aline durerile şi suferinţele la mormântul Cuviosului Irodion, unde se şi întâmplau.
În 1929 este numit stareţ la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniţi cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareţ isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu şi alţii.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane (probabil şi monahale) să dezgroape mormântul şi să sustragă părticele din moaştele cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situaţie ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaştele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaştelor Cuviosului Irodion. A pus moaştele într-un alt sicriu mai mic şi le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniţă mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaşte în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toţi potenţialii viitori căutători de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim dacă următorul stareţ Calinic Cărăvan a ştiut această taină. Cert este că celălalt stareţ de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaşte prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa şi a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiţi, acuzaţi de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredinţă. S-au răbdat toate acele insulte şi s-a aşteptat momentul.
Mitropoliţii Olteniei de după 1990; Î.P.S. Nestor si Î.P.S. Teofan au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viaţa plină de sfinţenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei Î.P.S. Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic şi implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică şi dezgroparea mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine.
A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Iniţial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida de sub cap:  „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde şi dezamăgire i-a cuprins pe toţi. Deja se săpaseră 3 morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. Toţi se rugau cum puteau şi cum ştiau. Se pare că se năruia orice speranţă. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaştelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător şi rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neo isihast românesc din sec. XIX.
Neo isihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la Neamţ, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şi continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici.

Îi multumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şi-l rugăm fierbinte să mijlocească şi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!

Niciun comentariu: