Întru aceeaşi zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre aşteptarea viitoarelor bunãtăţi
Aşteptarea bunătăţilor viitoare este în luptă cu bunătăţile cele de acum. Pentru viaţa ce va să fie, toată viaţa, aceasta trece ca o umbră şi ca o pânză de păianjen şi, pentru nădejdea şi bucuria cea aşteptată, oamenii se sârguiesc a vieţui acolo unde-şi au nădejdea, căci cei a căror dorire este în ceruri, aceia, au trebuinţă de ieşirea lor din trup, înainte de a trece la veşnicile şi viitoarele bunătăţi, pe care mintea omenească nu poate să le ajungă. Pentru aceea, cu toată paza să ne păzim inima noastră, aşteptând să ne veselim în casa stăpânului Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce a sărăcit pentru noi şi patimi în locul nostru a luat ca să ne facă pe noi părtaşi Împărăţiei Lui şi de slava Lui, cea viitoare, să ne îndestulăm. Pe El iubindu-L, vom intra în locaşul cel gătit drepţilor şi vom vedea lumina cea neînserată şi ne vom bucura cu bucurie negrăită, unde este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Că de aceasta şi Pavel scriind românilor zice: "Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit ? (Rom. 12, 1-2) Şi iarăşi a zis: "Nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, că Duhul toate le cearcă şi adâncurile lui Dumnezeu. Că cine din oameni ştie cele ce sunt în om ? Aşa şi tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaşte, fără numai Duhul lui Dumnezeu." Şi iarăşi: "Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele osânda, că chiar de sunt în lumea aceasta, nădejdea lor este plină de nemurire." Puţin fiind pedepsiţi aici, mari bunătăţi vor primi acolo. Că Dumnezeu i-a încercat pe ei aici şi i-a aflat vrednici de El. Ca pe nişte jertfe întregi i-a primit pe ei şi în ziua cercetării le va străluci soarele. Că de aceasta a zis David: "Seara se va sălăşui, lui plângerea, iar dimineaţa, bucuria" (Ps. 29, 5) Iar Apostolul: "Iar dacă aţi înviat cu Hristos, cele de sus căutaţi, unde este Hristos, şezând de-a dreapta Tatălui, cele de sus căutaţi, iar nu cele de pe pământ." Şi iarăşi: "Izbăviţi fiind de păcat, robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţenie, iar sfârşitul, viaţa veşnică" (Rom. 6, 22). Şi Domnul a zis: "Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe Stăpânul lor, când se va întoarce de la nuntă, ca, venind şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul le va afla priveghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu-se, le va sluji". (Luca 12, 35-37) Dumnezeului nostru, slavă !
Întru aceeaşi zi, cuvânt al aceluiaşi Antioh, despre lãcomie.
Zis-a Domnul: "Nimeni nu poate sluji la doi domni, că ori de unul nu va griji, iar de altul se va ţine, sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi, nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona", adică bogăţiei şi a vă slobozi de păcat, ca să vă faceţi robi ai dreptăţii. De va trece bogăţia alături, nu vă lipiţi inima de ea. Că amar este păcătosului celui ce umblă pe două căi. De vreme ce, după Lege, de va fi o parte stricată şi o parte curată, apoi necurat este tot. Asemenea şi lacomul nu are saţiu, măcar de are multe averi. Când multe câştigă, iarăşi mai multe pofteşte şi niciodată nu încetează din această deşartă poftire. Unul ca acesta nu aşteaptă sfârşitul vieţii, nici nu ştie că este ca un străin în această viaţă. Drept aceea şi el, cu cei fără de lege, se va rândui. Că este părtaş bogatului căruia i-a rodit ţarina. Şi, bine zic cărţile de unii ca aceştia: "Că, precum iadul şi pierzarea nu se satură, asemenea şi ochii omului nesăţioşi sunt." Iar Apostolul, vrând să tămăduiască o boală ca aceasta a lăcomiei, îi cheamă pe bogaţi, zicându-le: "Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile" (Iacob 5, 1-2). Iar David, pentru unii ca aceştia, zice: "Ca un chip trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele (Ps. 38, 9-10). Că de-a pururea adună şi după aceea, alţii le află şi aceia toţi ucenici ai diavolului se fac, că în stricăciune şi în pierzare au căzut. Şi Apostolul, iar îi învăţa, zicând: "Fugiţi de lăcomie, care este a doua slujire la idoli, pentru care vine mânia peste fiii neascultători.”
Deci, bine este a nu se griji de nebuna laudă ce vine din bogăţie, ci a dori slava cea din Evanghelia lui Dumnezeu. Că cel ce-şi eliberează gândul de lăcomie poate să vadă meşteşugirile vrăjmaşului. Că s-a zis şi în Proverbe: "Nu ajută celor fără de minte bogăţia, iar dreptatea izbăveşte de la moarte. Că mai bun este lor numele cel bun, decât bogăţia cea multă. Şi pe cel ce vinde grâul scump îl blesteamă poporul, iar peste capul celui ce dăruieşte stă binecuvântarea. Că, cel ce nădăjduieşte în bogăţie, degrabă va cădea, iar cel ce sprijineşte pe cei nevoiaşi, acela va înflori." Iar Domnul a zis despre cel ce voia să-şi strice jitniţele sale şi mai mari să le zidească: "Nebunule, întru această noapte îngerii vor să-ţi ceară sufletul de la tine, deci cele ce ai gătit ale cui vor fi ?" Aşa este cu tot omul cel ce adună mult, iar în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte, va pieri. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu