Proloagele din 22 aprilie

Luna aprilie în 22 de zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru 

Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopului (+613)

       Sfântul Teodor a fost din țara Glatiilor, din satul Sicheot, de lângă Ancira și a trăit pe vremea împăratului Tiberiu II (578-582), până pe vremea lui Heraclie împăratul (610-641). Și Dumnezeu era cu dânsul, că, încă din cea dintâi vârstă, avea mare dragoste de Dumnezeu, de Sfântul Gheorghe și de rugăciune. La vârsta de 14 ani, cu învoirea mamei sale, s-a așezat într-o peșteră de munte, lângă biserica Sfântului Gheorghe, unde a petrecut mulți ani în post și rugăciune. Și se mirau toți de acest copil minunat și de un atât de mare dar la Dumnezeu, care era întru el, cel atât de tânăr. Și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: "Ai ascuns Doamne, acestea de cei înțelepți  și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor." Și, sporea în suișurile duhovnicești, odată cu anii vieții sale și a fost numărat Sfântul acesta, întâi, în ceata călugărilor: și a dăruit Dumnezeu acestui tânăr călugăr, puterea de a face minuni. Avea 18 ani, când auzind de dânsul Teodosie, episcopul cetății Anastasiopolei, acesta s-a dus cu clerul său și l-a sfințit preot, zicând: "Vrednic este să fie preot unul ca acesta, căci în el, petrece harul lui Dumnezeu, precum și Sfântul Pavel, l-a învrednicit a fi episcop, de tânăr, pe ucenicul său Timotei. Și, a început, de atunci, Sfântul Teodor a săvârși Jertfa cea fără de sânge  și a învăța poporul. Găsind un bun tovarăş de călătorie, Sfântul a mers, apoi, la Ierusalim, cercetând Sfintele Locuri şi mănăstirile cele vestite din Ţara Sfântă. Iar întorcându-se în patria sa, şi văzând mulţimea ucenicilor ce se adunase în jurul său, a întemeiat o mare mânăstire, închinată Sfântului Gheorghe, şi se ostenea la desăvârşirea călugărilor şi la luminarea poporului credincios. După moartea episcopului Timotei, care a urmat după Teodosie, Cuviosul Teodor, arhimandritul lavrei Sicheotului, a fost ales episcop, tot poporul dorind să aibă un mare păstor ca acesta. Cu multă greutate a primit el să fie sfinţit arhiereu, că iubea mai mult viaţa smerită, decât dregătoriile şi mărirea lumească. A păstorit, deci, zece ani ca arhiereu în eparhia Anastasiopolei, cu multă vrednicie, învăţând pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu şi arătând poporului cele ce trebuie să facă, covârşind pe toţi cu fapta minunilor sale. Dorind, însă, necontenit liniştea monahicească şi smerită a pustniciei, după zece ani de slujire arhierească, Sfântul Teodor s-a retras din scaunul de episcop şi s-a statornicit, iarăşi, în sihăstria lui iubită, de la Sicheot. După cea din urmă călătorie a lui în Constantinopol, la poftirea împăratului Mauriciu (582-602), când a tămăduit de lepră pe fiul împăratului, Sfântul Teodor, întorcându-se, s-a mutat cu pace la Domnul, în mănăstirea sa, la 22 aprilie 613.

Întru această zi, povestire despre Cuviosul Vitalie monahul; cum şi-a lăsat chilia sa şi, ducându-se în Alexandria, pe multe desfrânate le-a mântuit

         În zilele preasfinţitului Ioan Milostivul, patriarhul Alexandriei (610-619), a mers în Alexandria un oarecare monah, Vitalie cu numele, din mănăstirea Cuviosului Sirida. Acest monah, fiind de şasezeci de ani, şi-a ales a petrece un anume fel de viaţă, care, oamenilor celor ce socotesc cele din afară, li se părea a fi rea şi spurcată, iar lui Dumnezeu, Celui ce priveşte cele din lăuntru şi ispiteşte inimile, plăcută era şi bine primită. Că stareţul acesta, voind în taină să întoarcă la pocăinţă pe cei păcătoşi şi fără de lege, se făcea singur pe sine păcătos şi fără de lege, după părerea omenească. Deci, şi-a scris pe toate desfrânatele ce erau în Alexandria şi, pentru fiecare, făcea rugăciuni către Dumnezeu, ca să le întoarcă de la viaţa păcătoasă. Şi se ducea în cetate la lucru, de dimineaţă până seara şi lua plată pentru osteneala de peste zi, câte doisprezece bani de aramă. Cu un ban de aramă îşi cumpăra bob şi-l mânca după apusul soarelui, pentru că, muncind toată ziua, se ostenea. Iar ceilalţi bani, ducându-se la casa desfrânatelor, îi da unei desfrânate, zicându-i: "Te rog ca pentru aceşti bani să te păzeşti pe tine toată noaptea aceasta în curăţie, neprimind pe nimeni la păcat." Şi se închidea cu dânsa în aceeaşi cameră. Deci, aceea se odihnea pe patul său, iar el, stând într-un colţ, petrecea toată noaptea fără somn, citind încetişor psalmii lui David şi se ruga pentru dânsa către Dumnezeu, până dimineaţa. Iar, când ieşea de la dânsa, o jura să nu spună nimănui fapta lui. Şi făcea aşa în toate zilele, ostenindu-se în post. Şi, intrând astfel în toate nopţile la desfrânate, petrecea fără somn şi în rugăciuni. Deci, în fiecare noapte, intra la alta, până ce trecea pe la toate, apoi, începea iarăşi de la cea dintâi. Iar Dumnezeu, văzând o chinuire ca aceasta a robului său, i-a sporit şi câştigul, că unele din desfrânate, ruşinându-se de o faptă bună ca cea a lui Vitalie, se sculau la rugăciune, făcând metanii împreună cu dânsul şi se rugau. Iar el le sfătuia pe ele spre pocăinţă, le îngrozea cu înfricoşata judecată şi cu veşnica muncă din gheenă şi le făcea ca să aibă nădejde în milostivirea lui Dumnezeu şi în îndulcirea la cer, din veşnicele bunătăţi. Şi acelea, venind în frica lui Dumnezeu, se umileau şi făgăduiau să-şi îndrepte viaţa lor. Iar multe dintr-însele, lepădând neruşinarea păcatului, se măritau cu bărbaţi după lege; iar altele, dorind mult să petreacă în curăţie, se duceau în mânăstire de femei, sau în pustnicie, cu lacrimi să-şi petreacă zilele lor. Iar altele, alegeau să vieţuiască în lume, fără bărbat, întru curăţie, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor. Şi nici una din aceste desfrânate nu îndrăznea să arate cuiva viaţa cea curată a lui Vitalie, că, dacă una oarecare din ele, ar fi început să spună oamenilor că Vitalie, nu pentru păcat vine la dânsele, ci pentru a lor mântuire, auzind de aceasta, Vitalie s-ar fi mâhnit că i se vădeşte viaţa lui cea curată; că s-a rugat lui Dumnezeu să pedepsească pe acea femeie, ca şi celelalte să aibă frică. Ceea ce s-a şi întâmplat, că una dintre ele, vădind viaţa Sfântului, îndată s-a şi îndrăcit, iar celelalte, văzând aceasta, mult se temeau şi nu mai îndrăzneau nicidecum să arate oamenilor, ceva din sfinţenia lui Vitalie. Iar după ce s-a îndrăcit femeia, oamenii, îi ziceau: "Vezi, că ţi-a răsplătit Dumnezeu, deoarece ai minţit, zicând că nu pentru desfrânare intră la voi monahul acela. Iată, s-a făcut dovadă că este desfrânat." Şi se sminteau toţi de dânsul şi în toate zilele îl ocărau, zicându-i: "Du-te ticălosule, că te aşteaptă desfrânatele." Şi scuipau asupra lui. Iar el, răbdându-le pe toate cu blândeţe, asculta învinuirile şi ocările ce i se făceau de oameni, mângâindu-se cu duhul, că îl socotesc oamenii atât de păcătos. În acest fel, Cuviosul îşi tăinuia fapta lui cea bună înaintea oamenilor, iar unii din clerici l-au clevetit la preafericitul patriarh la Alexandriei, Ioan Milostivul, zicând că un stareţ sminteşte toată cetatea, intrând în fiecare noapte, în casa desfrânatelor. Însă patriarhul nu credea pe clevetitori, învăţat fiind de mai înainte, de o întâmplare ce se făcuse, când pe un monah, înţelept şi sfânt, care era din fire famen şi botezase pe o păgână, a pus de l-au bătut fără vină, crezând pe clevetitori. De aceea, aducându-şi aminte, îngrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie, zicând. "Încetaţi de la osândire; mai ales, pe monahi să nu-i osândiţi. Oare nu ştiţi un lucru ce s-a făcut altă dată, la întâiul Sinod din Niceea, când fericitului împărat Constantin i-au scris unii episcopi şi clerici, unul, asupra altuia, lucruri rele? Iar el, poruncind să i se aducă lumânare aprinsă şi necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicând: "Chiar de aş fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aş fi acoperit cu haina mea, ca nimeni să nu-l vadă pe el greşind." Aşa înfrunta preafericitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu Vitalie nu înceta a se îngriji pentru mântuirea sufletului păcătoşilor, neştiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, până la sfârşitul vieţii. Într-una din zile, când se făcea ziuă, Cuviosul Vitalie, ieşind din casa desfrânatelor, l-a întâmpinat pe el un tânăr desfrânat, mergând la femei desfrânate, pentru păcat. Acesta, întinzându-şi mâna, a lovit tare peste obraz pe stareţ, zicându-i: "Ticălosule şi spurcatule, pentru ce nu te pocăieşti şi nu te lepezi de viaţa ta necurată, ca, prin tine, să nu se batjocorească mai mult numele lui Hristos?" Iar Sfântul i-a răspuns: "Să mă crezi pe mine, omule, că, pentru palma aceasta, vei lua şi tu asemenea lovire, încât toată Alexandria se va aduna la plângerea ta." Iar, după puţine zile, închizându-se în chilia sa cea foarte mică, pe care şi-o zidise lângă porţile ce se numeau ale Soarelui, Cuviosul Vitalie s-a mutat către Domnul, neştiind nimeni. Într-acel timp, acel desfrânat, care lovise peste obraz pe Cuviosul stareţ, a primit o lovitură peste faţă şi, îndată, s-a îndrăcit şi, căzând, tremura şi spumega şi îşi rupea hainele de pe dânsul şi, cu glas înfricoşat, făcea zgomot mare, încât toată Alexandria se adunase la plânsul lui cel de spaimă. Şi, venindu-şi puţin în fire, după câteva ceasuri, a alergat la chilia lui Vitalie, strigând: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, că am greşit către tine. Iată că şi eu, după proorocirea ta, am luat vrednică osândă." Iar, după ce s-a apropiat de chilia stareţului, îndată diavolul, care îl stăpânea pe omul acela, l-a izbit de pământ şi a fugit, iar omul şi-a venit desăvârşit în fire. Şi bătea în uşa chiliei, dar nu i-a răspuns nimeni. Apoi, deschizând uşa, l-a văzut pe stareţ în genunchi, stând în rugăciune, iar sufletul lui cel sfânt se dusese către Dumnezeu, iar în mâinile lui ţinea o hârtie scrisă aşa: "Bărbaţi alexandrini, nu osândiţi mai înainte de vreme, până ce Domnul, Judecătorul cel drept, va veni." Şi, auzind de moartea lui, toate femeile acelea, care, prin sfătuirea lui, se întorseseră la pocăinţă şi la Dumnezeu, s-au adunat la dânsul cu lumânări şi cu tămâie, plângând după părintele şi învăţătorul lor. Şi toate povesteau bunătăţile stareţului, cum nici cu mâna măcar nu s-a atins de vreuna din ele, că nu spre păcat, ci spre mântuire intra la ele. De acestea toate auzind cu deamănuntul, preafericitul patriarh Ioan cel Milostiv a mers, împreună cu tot clerul, la chilia stareţului şi, văzând scrisoarea cea mai sus-zisă, prin care, sfătuia a nu osândi pe nimeni, a zis către clericii aceia, care cleveteau pe Cuviosul: "Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am ascultat clevetirile voastre, că aş fi supărat, fără vină, pe Sfântul stareţ. Ci, neascultându-vă, m-am izbăvit de păcat şi de osândă." Deci, ruşinând pe osânditorii Cuviosului şi luându-i moaştele, preafericitul patriarh l-a petrecut cu tot poporul din cetate, iar femeile, cele ce se pocăiseră de păcat, plângându-l şi tânguindu-se, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce are mulţi robi ai Săi tăinuiţi. Iar omul cel ce pătimise de la diavolul lovitura, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah. Şi mulţi din alexandrini, îndreptându-se după chipul vieţii lui Vitalie, celei atât de îmbunătăţite şi-au pus aşezământ, ca să nu mai osândească pe nimeni. Cărora şi noi să le urmăm, cu rugăciunile Cuviosului părintelui nostru Vitalie şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine slava în veci. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei,  

despre frica de Dumnezeu

Mă tem de moarte şi mă spăimântez. Mă tem de gheena focului, că veşnică este şi nestinsă. Mă tem de tartar şi de întuneric, pentru că nu are parte de lumină. Mă tem şi de vierme, că fără de moarte este. Mă tem de îngerii cei de la judecată, că nemilostivi sunt. Amar mie, că mă chemau pe mine şi eu, nu ascultam, îmi spuneau mie să părăsesc toată spurcăciunea şi toate lucrurile cele urâte şi eu nu auzeam. Vai mie, că am spurcat casa Ta, Doamne şi pe Sfântul Duh L-am scârbit. Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale şi judecăţile Tale. Pentru o asemenea păcătuire şi pentru dulceţile trupeşti mă lipsesc de hrana cea nesfârşită şi de Împărăţia Cerului şi fără de sfârşit mă voi munci, dându-mă focului. Dreaptă este judecata Domnului; că mă învăţa şi nu ascultam, îmi aducea mie mărturii, iar eu îmi băteam joc. Aşa vei începe a zice, o, omule, dacă se va întâmpla ţie, mai înainte de pocăinţă, să pleci din lumea aceasta. Drept aceea şi de gheenă să te temi şi în Împărăţie să te sârguieşti a intra. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=967

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage22Apr.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie22.htm