Proloagele din 4 iunie

Viaţa Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

       În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos sub împărăţia lui Diocleţian şi Maximian. Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost osândiţi la moarte prin tăiere cu sabia. Nu se ştie exact data morţii lor, nici locul unde au fost martirizaţi. Unii cred ca au fost surghiuniţi la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum, tot în Dobrogea. Prin secoleleIV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul Tulceade astăzi, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: „Martyres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos". Această criptă martirică, recent descoperită, este unică în România şi în sud-estul Europei. Moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Luna iunie în 4 zile: pomenirea celui dintre Sfinţi Părintele nostru Mitrofan, cel ce a fost întâiul patriarh al cetaţii lui Constantin

       Acest Părinte Mitrofan a fost de neam împărătesc, rudă cu împăratul roman Probus (276-282) şi dintre oamenii de frunte ai Romei şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare. Deci, cunoscând Mitrofan învăţătura Sfintelor Scripturi ale creştinătăţii şi luminându-şi mintea cu nestinsa lor lumină, a fost cuprins de o neînfrânată dorinţă de a-şi închina toată viaţa slujirii lui Hristos. Drept aceea, a părăsit casa părinţilor săi, şi, mergând la Bizanţ s-a alăturat episcopului Tit, care păstorea pe atunci Biserica creştinilor, din acele părţi. Şi, Tit fiind un om plin de evlavie şi iubitor de Dumnezeu, a cunoscut, îndată, râvna tânărului Mitrofan, pentru cele dumnezeieşti. Şi, luându-l pe lângă dânsul, l-a deprins cu înfrânarea şi rugăciunea. Iar, când a ajuns la vârsta cuvenită, a fost rânduit de învăţătorul şi părintele său, să slujească în Biserica Bizanţului, numărându-se în ceata clericilor. Deci, văzând osârdia lui Mitrofan către cele sfinte, părinţii şi fratele său au lepădat şi ei toată grija cea lumească şi s-au făcut slujitori ai Domnului, nevoindu-se a duce o viaţă creştinească. Deci, venind vremea şi sfârşindu-şi episcopul Tit viaţa sa cea sfântă, s-a învrednicit bătrânul, tatăl lui Mitrofan, a urca pe scaunul de arhipăstor al Bisericii din Bizanţ. Şi, cârmuind şi acesta cu credinţă şi înţelepciune, şi-a sfârşit şi el zilele, iar, în locul lui, a fost înălţat episcop fiul său Prov, fratele mai mare al lui Mitrofan, iar, când şi acesta s-a mutat din cele pământeşti, nu s-a aflat altul mai vrednic a fi acolo, episcop, decât înţeleptul Mitrofan, care a şi fost înscăunat la cârma Bisericii din Bizanţ. Şi a strălucit Mitrofan în acest scaun, prin smerenie, blândeţe, prin mulţimea milosteniilor şi printr-o învăţătură sănătoasă şi curată. Că era cinstit şi iubit de toţi. Şi a venit la dânsul însuşi marele Constantin împăratul care, fiind în Bizanţ, l-a văzut pe acest arhiereu Mitrofan şi, vorbind cu dânsul, l-a cunoscut că este un mare plăcut lui Dumnezeu şi l-a iubit pe el, numindu-l părinte al său. Şi, dorind să se îndulcească de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, l-a dus pe el la Roma, iar, în urmă, Constantin a mutat la Bizanţ scaunul împărăţiei, numindu-l cetatea lui Constantin, Constantinopol. Că a socotit împăratul că acel loc este foarte frumos şi i-a plăcut lui să fie, în acel loc, cetate împărătească, îndestulată în roade bogate, lângă Pontul Euxim (Marea Neagră), fiind între Europa şi, Asia, unde, şi pe uscat şi pe mare, drumurile sunt bune. Deci, a întemeiat o cetate mare, cu ziduri prea frumoase, cinstind-o şi numind-o pe ea cu numire nouă Constantinopol sau Noua Romă. La anul 325, când s-a adunat la Niceea întâiul Sinod a toată lumea, pentru a îndrepta rătăcitele învăţături ale ereticului Arie, Mitrofan era atât de bătrân, încât n-a putut lua asupra lui osteneala drumului, ci, a trimis pe cel mai vrednic dintre preoţii lui, pe Alexandru, care a şi fost, apoi, urmaşul său în scaun. A adormit în Domnul, la vârsta de 117 ani, şi a fost cel dintâi patriarh al Constantinopolului. Iar acum, în viaţa cea fără de sfârşit vieţuieşte, stând înaintea scaunului Marelui Arhiereu, Celui ce a străbătut cerurile, înaintea Domnului Hristos, Mântuitorul nostru, a Căruia este slavă în veci ! Amin.

 

    

 Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gura de Aur, despre cinstirea preoţilor

      Ascultaţi pe Pavel, care zice: Fraţilor, ascultaţi pe mai marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă" (Evr. 13.17). Pentru aceasta, şi mai mult să-i cinstiţi pe dânşii. Că, tu te îngrijeşti numai de ale tale, doar ţi-ai îndrepta viaţa ta bine, iar, de alţii, nu ai nici o grijă. Iar preotul, chiar de şi-ar îndrepta viaţa sa, dar dacă de tine n-ar purta grijă şi de nu te-ar îndrepta bine, atunci, împreună cu cei răi, se va osândi. De va avea şi învăţătură şi aşezare nedreaptă, să nu-l ascultaţi pe el. Iar, de va învăţa drept, apoi, la viaţa lui să nu te uiţi, ci cuvintele lui să le asculţi. Şi să nu-i zici: "Cum, mie îmi zice, iar, el singur, nu le face?" Fiindcă, aceasta este slujba lui, că, adică, să nu se lenevească, ci, să grăiască către toţi; iar, de nu va grăi, judecată va lua. Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osândi. Precum zice Domnul: "Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine" (Luca, 10, 10). Şi cel ce vă huleşte de voi, pe Mine Mă huleşte. Nu, fraţilor, nu se cade oilor să hulească pe păstor, pentru că el, în toate zilele, pentru tine şi pentru toţi fraţii tăi, aduce slujbă, dimineaţa şi seara, se roagă lui Dumnezeu, în biserică şi afară de biserică, umblând cu crucea şi pentru tine rugându-se. Deci, socotind acestea toate, să-l cinstim pe el în tot chipul, ca pe un părinte. Iar, de vei zice: "Este spurcat şi rău," nu ţi se cade ţie, să-l judeci. Că, chiar şi Păstorul cel bun, de s-ar ruga pentru tine lui Dumnezeu, ce ar folosi, dacă tu vei fi un necredincios? Sau şi spurcat de ar fi, ce te vatămă pe tine spurcăciunea lui, dacă tu vei fi credincios? Că, toată lucrarea este a lui Dumnezeu. Că preotul numai îşi deschide gura sa, iar toate le face Dumnezeu a Căruia este slava, în veci ! Amin.

 

Întru această zi, învăţătura Sfântului Efrem, că nu se cade monahului

a umbla din loc în loc

  Pe urmele Stăpânului Hristos să umblăm; în supunere faţă de bătrâni, în Domnul să voim a fi, iar nu a umbla din loc în loc. Şi, mai întâi, adică, să-şi cerceteze fiecare gândul, de ce vrea să plece de la locul lui, în care s-a făgăduit a petrece. Oare, pentru osteneală, voieşte să fugă la altă mânăstire, socotind că va afla acolo mai puţină osteneală şi mai buni însoţitori? Nu cumva, urâtorul binelui, diavolul, săgetându-l cu invidia şi cu vrajba, că alt frate sporeşte în cinste, iar el n-a mai dobândit nici un rang, şi, pentru aceasta, voieşte să-şi lase locul? Oare, nu cumva, se duce din mânăstire, fugind de război, şi nevrând să se nevoiască spre fapte bune şi spre supunerea cea întru Hristos? Oare, nu cumva, vrea să-şi lase locul său, căutând moştenire? Că gândurile ne arată patimile acestea, adică cercăm mai dinainte patima care este în noi. Dar, să nu urmăm în patimi, ca să nu cădem în mâinile dracilor celor răi, ale căror lanţuri, cele în multe feluri, sunt totdeauna întinse asupra noastră, de care să ne sârguim a fugi, prin smerenie şi prin răbdare întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage04Jun.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=23&p2000_imageid=1070