Proloagele din 26 iulie

Luna iulie în 26 de zile: pomenirea Sfântului, sfinţit Mucenic Ermolae,  preotul Nicomidiei, şi a celor dimpreună cu dânsul (sec.IV)

     Sfântul Ermolae, preotul, şi cei împreună cu el, pătimitorii Mucenici Ermip şi Ermocrat, făceau parte din obştea creştinilor din Nicomidia, unde 20000 de creştini fuseseră arşi de vii în biserică, din porunca crudului împărat Maximian Galeriu. Deci, aceştia trei, izbutind să se ascundă de frica pagânilor, nu încetau a învăţa sfânta credinţă, pe cei ce o doreau, aducându-i la Hristos. Aşa, văzând Sfântul Ermolae pe Sfântul Pantelimon, doctorul, şi vorbind cu el cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a făcut creştin. Iar, când Pantelimon a fost prins şi dat la chinuri, de acelaşi Maximian, fiind întrebat de la cine a învăţat credinţa creştinească, Sfântul, neputând să mintă, a spus: "De la preotul Ermolae." Deci, a fost prins bătrânul Ermolae şi cu el, şi robii lui Hristos Ermip şi Ermocrat, pe care i-a adus la păgâneasca judecată. Deci, întrebaţi fiind, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, defăimând pe închinătorii la idoli. Pentru aceasta, au luat pedeapsă de moarte, tăindu-li-se la toţi trei capetele, cu sabia. Pentru a căror pătimire, Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, pătimirea Sfintei Cuvioase Muceniţe a lui Hristos, 

Paraschiva (+140)

      Sfânta Cuvioasă Muceniţă a lui Hristos, Paraschiva, s-a născut într-un sat ce era în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini, cu numele Agaton şi Pontia. Aceştia păzeau, fără preget, porunca Domnului, dar nu aveau copii, pentru care se rugau, cu stăruinţă şi necontenit, lui Dumnezeu ca să le dea lor un fiu. Şi, ascultându-le rugămintea, Ziditorul şi Înduratul Dumnezeu le-a dăruit lor această fiică, pe care au născut-o în ziua a şasea a săptămânii şi au numit-o din Sfântul Botez, Parascheva, după numele zilei întru care s-a născut, fiindcă ziua a şasea, la greci, se numeşte "paraschivi". După ce a fost înţărcată şi a fost dăruită lui Dumnezeu, din tânără vârstă, fiind crescută de mama sa, aceasta a învăţat-o toate tainele credinţei creştineşti şi copila se îndeletnicea necontenit cu rugăciunea şi cu citirea Sfintelor cărţi. Iar, după ce s-au săvârşit părinţii ei, împărţind toate averile rămase de la părinţi săracilor şi tunzându-se şi îmbrăcându-se în chipul monahicesc, a ieşit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu şi Domnului nostru Iisus Hristos, şi pe mulţi din păgâni i-a adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Întru acele vremi, împărăţind, la Roma, Antonin(138-161), s-au dus nişte păgâni şi au pârât-o la împărat, zicând: "O oarecare femeie, cu numele Paraschiva, propovăduieşte pe Iisus, fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce." Iar împăratul, auzind acestea, a poruncit să o aducă pe ea înaintea lui. Şi s-a mirat împăratul, văzând priceperea şi frumuseţea ei. Deci, a zis către dânsa: "Dacă te vei pleca mie şi vei aduce jertfă dumnezeilor noştri, te voi face moştenitoare a multor daruri, iar, dacă nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da." Sfânta, cu glas mare, a răspuns către dânsul: "Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-au făcut cerul şi pământul, să piară." Iar împăratul, aprinzându-se de mânie, a poruncit să se pună pe capul mărturisitoarei un coif de fier, înroşit în foc. Care lucru făcându-se, cu dumnezeiască rouă, s-a păzit nevătămată. Pentru o minune ca aceasta, întru acel ceas, mulţi au crezut în Domnul. Dar Sfânta, slobozită fiind şi ieşind de acolo, s-a dus în alte cetăţi şi sate, propovăduind numele Domnului Iisus. Deci, intrând Sfânta într-altă cetate, în care era stăpânitor un dregător cu numele Tarasie şi aflând acesta despre ea, a adus-o înaintea divanului său. Deci, întrebată fiind, de el, despre credinţă, a mărturisit că este creştină şi L-a mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat. Şi, pentru aceasta, punându-se înainte o căldare de aramă, plină cu untdelemn, de smoală şi de plumb şi, aprinzându-se foc dedesubt, a poruncit să fie aruncată Sfânta în acea căldare. Dar, prin venirea de faţă a unui dumnezeiesc înger, s-a stins focul şi, răcorindu-se căldarea, Sfânta a rămas nevătămată. Şi multe alte chinuri aducând asupra ei tiranul acesta, Sfânta tot nevătămată a rămas, şi nici gândul ei cel tare n-au putut să-l clintească. Iar, mai pe urmă, cu sabia i-a tăiat capul, care lucru făcându-se duhul ei s-a înălţat la veşnicele lăcaşuri. Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei adormiţi

   Acel cuvânt, ce s-a zis, că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi că seceră fiecare, oricine ar fi el, ce a semănat şi cele ce urmează după acestea, toate sunt spuse, cu adevărat, despre a doua venire a Ziditorului şi pentru răspunsul cel înfricoşat de atunci, toate pentru sfârşitul lumii acesteia, s-au spus. Pentru că atunci nu va fi nicidecum vreme de ajutor, ci toată rugămintea va fi fără de spor şi fără de folos. Pentru că, la acel înfricoşător sfârşit, nu va mai fi timp pentru neguţătorie. Unde sunt săracii atunci? Unde slujbele? Unde cântările? Unde facerile de bine? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, să ne ajutăm unii pe alţii. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele, precum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie cel Mare, în cuvântul lui cel bine alcătuit pentru cei morţi, zice că, măcar deşi în văzduh de ar fi risipit, cel ce s-a sfârşit întru credinţă, să nu încetezi, a chema pentru el, pe Hristos Dumnezeu, aprinzând untdelemn şi lumânare la mormânt. Că primite sunt acestea la Dumnezeu şi multe răsplătiri vor aduce de la El. Pentru că untdelemnul şi lumânarea, pomelnicele şi Jertfa cea fără de sânge, curăţire sunt. Iar facerea de bine la săraci face adăugire la toată răsplătirea cea bună. Iată dar, să iei aminte, oricine ai fi tu, cel ce nu crezi cele zise, că oricare dintre oameni, care câştigă puţinul aluat al faptei bune, dar n-a apucat să-l facă pâine, că el voia adică, dar, iată, n-a ajuns să aducă la îndeplinire, fie pentru lenevire, fie pentru neîngrijire, fie pentru nebărbaţie, ori pentru că a amânat din zi în zi, iar, sosindu-i moartea, l-a secerat pe el, mai presus de orice nădejde, chiar şi numai aceasta nu va fi uitată de Dreptul Judecător. Pentru că, Stăpânul cel milostiv va îndemna, după moarte: "Iată, de acum ştiţi că foarte mare osteneală este ca cineva să fie dintre cei dintâi, şi este nevoie să venim la cei din al doilea rând, urmând hotărârile Apostolilor. Iar, de-ar pomeni cineva de cei străini şi săraci, care nu au pe nimeni, ca să se ostenească pentru dânşii, şi nu pot lăsa vreo moştenire, pentru slujbe sau pentru daruri, deci, ce vom zice de aceştia ? Oare, fiindcă nu au ei pe nimeni şi sunt străini şi neaşezaţi, neavând cine să se ostenească cei mai apropiaţi ai lui să se sârguiască spre mila şi ajutorul celui răposat. Şi, atingându-se Stăpânul de inimile lor, vor împlini ceea ce lipsea mortului. Iar cel ce a avut vicleană toată viaţa şi amestecată cu spini şi plină cu noroiul necurăţiei, care niciodată nu şi-a venit în fire, ci, fără de frică şi fără de simţire a zăcut în patimi, făcându-şi toate poftele trupeşti şi neavând nici o grijă pentru suflet, ci, având toată socotirea numai trupească, dacă aşa va ajunge la sfârşitul său şi va ieşi din viaţă, aceluia nimeni nu-i va putea ajuta. Şi aşa sunt toate cele ce se fac de el, încât de la nimeni nu poate să afle nici un ajutor, nici de la soţie, nici de la fii, nici de la fraţi, nici de la rudenii, nici de la prieteni, căci nici Dumnezeu nu-l mai numără printre robii Săi. Deci, mai bine şi mai plăcut lui Dumnezeu şi întru tot bine primit lucru este ca, adică, fiecare din oamenii credincioşi şi de Hristos iubitori, să se curăţe pe sine, prin tot felul de faceri de bine, ferindu-se de toată necurăţia şi ţinându-se de poruncile cele luminoase ale lui Dumnezeu. Ca, ajungând la sfârşitul său, cu îndrăzneală, să zică Stăpânului: "Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea." (Ps.107,1). Şi aşa, cu dulceaţă, să întâmpine el pe îngerii cei ce vin la dânsul. Dar aceasta se întâmplă la puţini, şi de puţine ori, după cum a zis Stăpânul, că puţini sunt cei ce se mântuiesc. Iată, de acum ştiţi că foarte mare osteneală este ca cineva să fie dintre cei dintâi, şi este nevoie să venim la cei din al doilea rând, urmând hotărârile Apostolilor. Iar, de-ar pomeni cineva de cei străini şi săraci, care nu au pe nimeni, ca să se ostenească pentru dânşii, şi nu pot lăsa vreo moştenire, pentru slujbe sau pentru daruri, deci, ce vom zice de aceştia? Oare, fiindcă nu au ei pe nimeni şi sunt străini şi neaşezaţi, neavând cine să se ostenească pentru ei, nu se vor putea mântui? Au, oare, nedrept este Dumnezeu, că, adică, celui ce are, să-i ierte, iar celui ce nu are nimic, să nu-i dăruiască iertare? Leapădă această socotire de la tine, oricine ai fi tu, pentru că drept este Dumnezeu, sau adevărat este că Dumnezeu este dreptate, înţelepciune, bunătate şi puterea cea a tot alcătuitoare. Şi, ca un drept ce este, va măsura bogăţia celui ce nu are, iar ca un înţelept, din lipsă va face belşug. Ca un puternic, va strica pe cel tare şi va întări pe cel slab, iar, ca un Bun, va mântui făptura mâinilor Sale. Iar, dacă cineva este vădit vinovat şi s-a lepădat de credinţa cea dreaptă, acela atârnă greu spre partea cea de-a stânga. Dar, după cum zic bărbaţii cei luminaţi de Dumnezeu, că faptele omeneşti sunt cercate, ca într-o cumpănă, la suflarea cea mai de pe urmă, dacă partea cea de-a dreapta covârşeşte pe cealaltă, vădit lucru este că, spre îngeri pleacă cel ce moare, iar, dacă părţile sunt amândouă asemenea, atunci biruieşte iubirea de oameni a lui Dumnezeu, iar, după cum zic grăitorii de Dumnezeu Părinţi, de s-ar şi pleca puţin cumpăna, spre partea cea de-a stânga, chiar şi atunci, mila lui Dumnezeu le împlineşte pe toate. Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, învăţatură de la Isus Sirah, despre creşterea copiilor

     Pedepsiţi pe fiii voştri din tinereţile lor şi vă vor odihni la bătrâneţele voastre şi vor da frumuseţe sufletului vostru. Şi să nu slăbeşti, mustrând pe copil; că de-l vei mustra pe el cu toiagul, nu va muri, ci sănătos va fi, pentru că tu, bătându-i trupul lui, îi izbăveşti din moarte sufletul. Sau, de ai vreo fiică, înspăimânt-o pe ea şi păzeşte-o întru cele trupeşti, ca să nu-ţi ruşinezi faţa ta, pentru că, dacă vei da vieţii pe fiica ta, fără de prihană, vei fi ca un săvârşitor de mare lucru şi, vei fi lăudat de oameni şi, la sfârşit, nu vei suspina din pricina ei. De-ţi iubeşti pe fiul tău, îndeseşte-i lui mustrările pentru ca, la urmă, să te veseleşti de dânsul. Pedepseşte-l pe el din tinereţe şi te vei bucura de el în vremea vârstei şi, între cei cunoscuţi, vei fi lăudat, pentru el, şi se va teme vrăjmaşul tău. Creşte-ţi copilul în asprime şi învăţătură, ca să afle odihnă şi binecuvântare. Să nu râzi, făcând jocuri înaintea lui, pentru că, puţin de vei zâmbi, mult te vei necăji, mâhnindu-te, mai târziu, şi va fi o suferinţă pentru sufletul tău. Să nu-i dai frâu liber, la tinereţea lui, ca nu cândva, îndărătnicindu-se, să nu ţi se supună şi să fie, pentru tine, ocară şi durere sufletului, pagubă casei, pierdere averilor şi necinste de la vecini, şi râs din partea vrăjmaşilor şi a stăpânitorilor şi cădere şi batjocură. Şi iarăşi, zic că toate cele de mai sus să le faci cu adevărat, pentru ca în veci să te bucuri. Dumnezeului nostru , acum pururea vecii vecilor!

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage26Iul.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie26.htm