Proloagele din 28 noiembrie

 Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Ştefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).        

      Sfântul Ştefan, numit cel Tânăr, a trăit pe vremea împărăţiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfântul Ghermano. Era născut în cetatea împărătească, fiu al unor părinţi creştini, Ioan şi Ana. Din tinereţe, s-a deprins cu cartea şi, copil fiind, în toate zilele, se afla cu maica sa în Biserica lui Dumnezeu, ducând o viaţă aspră şi cu fapte bune. Venind Leon Isaurul la împărăţie (717-741) a ridicat război în popor, zicând că, adică, este o meşteşugire idolească a cinsti Sfintele icoane şi a pus la chinuri pe cei ce erau prinşi că se închină icoanelor. Înainte de a fugi în Sicilia, părinţii lui Ştefan îşi puseseră la adăpost copilul, care era acum un tânăr ca de 16 ani, în mănăstirea Sfântului Auxentie, aşezată nu departe de Calcedon, unde stareţul Ioan îl primi cu multă bucurie şi unde curând, fu aşezat în rândul călugărilor şi mult sporea în duhovniceştile nevoinţe, biruind pornirile trupului. Tânărul Ştefan nu împlinise 30 de ani când fericitul Ioan, stareţul şi egumenul său, s-a odihnit în pace în Domnul şi, timp de zece ani, Sfântul, fiind ales egumen, purta grija mănăstirii sale, cu multă inimă, după care, începu şi pentru el vremea schivniciei şi a pătimirilor. Că, între timp, muri şi Leon împăratul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, şi, în locul lui veni la împărăţie fiul său Constantin, zis Copronim (741-775), care a făcut rele şi mai mari decât tatăl său, prădând şi pustiind bisericile, sfărâmând cu toporul şi arzând Sfintele icoane, izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci, acesta, aflând şi de Sfântul Ştefan, că se închina icoanelor, iar pe el, împăratul îl numeşte eretic, a trimis de l-au prins şi, după multe chinuri, l-au închis în temniţa ce se zice Pretorion, unde erau închişi şi alţi părinţi aleşi, că erau toţi la număr patruzeci şi doi. Şi mai erau acolo şi alţii de prin alte ţări, trei sute la număr, dintre care unora le erau tăiate nasurile, altora urechile, altora ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbiile rase, pe care aflându-i, fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna spre pocăinţă şi făceau împreună, la închisoarea Pretorionului, toată rânduiala şi slujba călugărească, ca şi cum s-ar fi aflat într-o mânăstire.  Deci, aflând împăratul de aceasta, că Pretorionul s-a făcut mânăstire, prin Ştefan, la unsprezece zile de la intrarea în acel Pretorion, l-au scos de la închisoare şi, stând înaintea împăratului, acesta a poruncit de l-au trântit la pământ, bătându-l cu pietre şi cu toiege, iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi, lovindu-l în cap, i-a despicat sfântul cap şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar ceilalţi ucigaşi, legând trupul său de cai, l-au târât gol pe uliţi, încât i se zdrobeau mâinile şi picioarele, în vreme ce un altul, vrând să facă mai multă mulţumire împăratului, luând o piatră mare, i-a spart Sfântului trupul. Deci, ce a mai rămas din trupul Sfântului, l-au aruncat la locul ce se chemă al lui Pelaghie. Iar de aici, luându-l nişte creştini, l-au îngropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slavă !   

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh  şi cei împreunã cu dânsul (+303).          

     Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tânăr fiind, făcea slujbă ucigaşilor şi, când erau chinuiţi Mucenicii, slujea şi el la chinuirea lor. Deci, întâmplându-se că, în zilele împăratului Diocleţian, nişte femei creştine, şapte la număr, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiran cu minunile ce făceau. Pentru aceasta, mărturisind şi el, pe faţă, cu îndrăzneală, pe Hristos şi, descoperindu-se că este creştin, a fost aruncat mai întâi într-un iezer adânc, din porunca tiranului. Deci, ieşind de acolo viu, l-au băgat într-un cuptor aprins şi, fiind păzit şi de foc, prin minune, i-au tăiat capul şi, împreună cu el şi preotului Acachie, care-l botezase.   

 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogaţi şi sãraci.        

      A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: "Nu ţi se cade a defăima slava coroanei împărăteşti". Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiţa de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se seară, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbiţa cea de moarte, nu mai înţelegea nimic şi, s-a gândit la aceasta toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia şi cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând şi tânguindu-se. Deci, l-a chemat pe el împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atât de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşată îmi este întâlnirea cu Hristos, că eu îmi ştiu cele multe şi mari păcate, ce am săvârşit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea". Şi aşa socotind şi pe fratele său învăţându-l, l-a slobozit pe el la casa lui. După aceea, a poruncit împăratul să se facă patru sipete de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur să se pună într-însele oase de morţi; şi, cu piroane de aur, le-a încuiat pe ele. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi toate binemirositoarele miresme şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti coroane şi brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci le-a zis lor împăratul: "Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea şi cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste". Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt urâte. Şi le-a zis lor împăratul: "Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multă putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte şi de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele răşinite şi unse cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu bună mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: "Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine proaste, al căror chip dinafară văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească şi i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese". Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Viața Părintelui Arsenie Boca

     Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.  În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov. În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează, schimbând înfățișarea locurilor. Din 1940, declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. Devine renumit ca mare duhovnic, iar părintele Cleopa încearcă să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie, numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu. După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 - pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare. În 1959, comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal și i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul, el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sfântului Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie - data morții Părintelui Arsenie. Astăzi, mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară.

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage28Nov.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1246 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie28.htm  http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-mucenic-stefan-cel-nou http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-irinarh

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-mucenic-stefan-cel-nou

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-irinarh
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-parintilor/viata-parintelui-arsenie-boca