Luna aprilie în 7 zile: pomenirea celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, mitropolitul Mitilenei (sec. IX)
Acest Cuivos, Părintele nostru Gheorghe, iubind din tinerețe pe Hristos, a ales viața monahicească și a trăit pe vremea dreptcredincioșilor împărați Constantin și Irina, ocrotitorii celui de al șaptelea Sinod a toată lumea (787), trăind el până pe vremea lui Leon Armeanul, înnoitorul luptei împotriva Sfintelor icoane. Și, săvârșind tot felul de bunătăți, fericitul Gheorghe a câștigat, ca nimeni altul, smerita cugetare și milostenie, că era foarte milostiv și da cu îndestulare, săturând pe cei sărmani. Iar pentru multa lui înfrânare, s-a făcut părtaș cu îngerii și făcător de minuni s-a arătat, pe bolnavi tămăduind și gonind duhurile. Drept aceea, s-a învrednicit să fie înălțat la scaunul din mitropolia insulei Lesbos, în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credințe, până la adânci bătrâneți. Că, și mai înainte de a lua împărăția acel Leon Armeanul, care a înnoit lupta împotriva icoanelor, s-au făcut oarecare semne în cetatea Mitilene, care prevesteau tulburările Bisericii lui Hristos și izgonirea Sfântului mitropolit Gheorghe, ce avea să vină. Deci, cel mai sus pomenit Leon, ajungând la împărăție, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu și a chemat la Constantinopol pe mulți episcopi. Și, chemat fiind și Cuviosul Gheorghe, acesta s-a arătat viteaz ostaș al lui Hristos, biruind cu multă înțelepciune, pe vrăjmașii Sfintelor icoane, pe unii făcându-i chiar să-și recunoască rătăcirea. Dar, nesuferind mustrările Cuviosului, împăratul, l-a izgonit pe el în Cherson și a petrecut acolo, în surghiun, toate celelalte zile ale vieții lui. Iar sosind vremea mutării lui din viața aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârșit al Sfântului. Și, așa, o lumină fiind în lume, cât s-a aflat în viață, prin cuvintele și faptele lui cele bune și proslăvit fiind și de Dumnezeu, prin steaua luminoasă de la fericitul său sfârșit. Cuviosul Mitropolit al Mitilenei s-a mutat la Domnul, în surghiun, ca un nebiruit mărturisitor al dreptei credințe. Dumnezeului nostru slavă !
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Caliopie (+304)
Acest Mucenic a trăit pe vremea împărăției lui Maximian și era din Perga Pamfiliei, ca fiu al Teocliei, și învățat în credința lui Hristos. Mama sa l-a crescut în dreapta credință și în cunoașterea Sfintelor Scripturi. Deci, fiind pornită prigoana asupra creștinilor, fericitul acesta mult dorea să îndure chinuri, pentru mărturisirea lui Hristos, întărindu-se pe sine și luând învățături și sfătuiri de la maica sa și de la alții, care au fost prinși, întemnițați, supuși la neînchipuite chinuri și omorâți. Deci, văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creștinilor de bună voie, s-a înfățișat înaintea dregătorului Maxim, din cetatea Pompei și a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că știa ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătaia biciului cu plumbi, a fost tras pe roată și ars pe pântece cu făclii aprinse și apoi aruncat în temniță, cu carnea trupului său sfărâmată și atârnând în bucăți. Iar sfânta lui maică, nedespărțită de dânsul îi ștergea sângele și îi curăța rănile, îndemnându-l să rabde toate pentru dragostea și slava Domnului Hristos. Că, împărţindu-și toată averea săracilor și slobozind sutele de robi ce avea, maica lui a hotărât să stea, până în clipa cea mai de pe urmă, lângă dragul ei copil, mângâindu-l și întărindu-l în mucenicia lui, stăpânindu-și jalea din suflet, pe care i-o aduceau înfricoșătoarele lui pătimiri. În cele din urmă, văzând mai marele cetății că Sfântul Caliopie nu poate fi clătinat din credința lui către Domnul, a poruncit să fie răstignit. Deci, fiind în Joia cea Mare, din Săptămâna patimilor Domnului, îndurerata maică a rugat pe crudul titan să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-și arate, astfel, dragostea și smerenia față de Jertfa Domnului Hristos. Împlinindu-i-se rugămintea, Sfântul Caliopie a fost răstignit Vineri, a doua zi, dându-și duhul în mâinile Mântuitorului. Iar când a fost să-l pogoare de pe cruce, maica Sfântului a îmbrățișat trupul fiului ei, rugând pe Dumnezeu să n-o despartă, nici acum, de preaiubitul ei fiu. Deci, ținându-și încă fiul mort în brațe, bătrână și-a dat și ea sufletul în mâinile Domnului și a fost înmormântată cu fiul ei împreună. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne pe noi. Amin.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu