Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 31 decembrie 2015

Proloagele din 31 decembrie


Luna decembrie în 31 de zile: pomenirea Preacuvioasei maicei noastre Melania Romana (+430).            

      Aceasta a trăit pe vremea împărăţiei lui Honoriu(395-423) şi Teodosie cel Tânăr(408-450). S-a născut în marea cetate a Romei, din părinţi de neam slăvit şi cu multe averi. Şi, iubind mult din tinereţe pe Domnul Hristos voia să-şi închine viaţa, în feciorie, slujirii lui Dumnezeu. La stăruinţele părinţilor, ea s-a măritat şi a fost mamă a doi copii. Apoi, murindu-i părinţii şi copiii, ea şi Apelie, bărbatul ei, s-au hotărât pentru o viaţă în slujba Domnului şi în curăţenie. Şi, părăsind cetatea, s-au aşezat la o locuinţă a lor, afară din cetate, unde primeau străinii ce mergeau pe acolo şi îngrijeau de cei ce erau în închisori şi în alte urgii. Iar, din multa avere pe care o moşteniseră, vindeau câte o parte, iar banii îi împărţeau săracilor şi pe la biserici. Şi s-au învrednicit a face mari milostenii, nu numai în Italia, ci şi în alte ţări îndepărtate, ca Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt şi Palestina. Şi n-au uitat nici pe săracii din jur, fiind tuturor mângâiere. Şi, după oarecare vreme, s-au mutat la alte moşii ale lor din Sicilia şi s-au învrednicit a face şi acolo nenumărate milostenii celor în suferinţă. Au vieţuit, apoi, vreme de şapte ani în cetatea Cartagina din Africa, viaţă de multă înfrânare, de post aspru, mâncând la două zile o dată, cu neîncetate fapte bune, de privegheri şi rugăciuni. Tot uşurându-se de multa lor avere, de la Cartagina au mers la Alexandria şi de acolo la Ierusalim. Şi, după ce au văzut cu evlavie Sfintele Locuri, au mers cercetând şi miluind mănăstirile şi sihăstriile din Egipt. Şi, întorcându-se în Ierusalim, a zidit o mânăstire de maici, şi, după moartea soţului ei Apelie, o mânăstire de călugări; iar ea, cu sufletul împăcat, s-a făcut smerită slujitoare tuturor în mănăstirea cea cu nouăzeci de fecioare, pe care o ţinea cu cheltuiala ei, pentru toate cele de trebuinţă. Şi, când a mers la Constantinopol, a fost primită cu cinste de Teodosie împăratul, că se făcuse vestit numele ei, prin milosteniile ce le făcea, şi pe mulţi i-a întors la credinţă. Deci, slăbită de ani şi cuprinsă de mari dureri de piept a simţit Cuvioasa Melania că sfârşitul e aproape. Şi, chemând pe Teofil episcopul, a primit de la dânsul dumnezeiasca împărtăşanie şi, şezând surorile, le-a zis lor cuvântul ei cel din urmă: "Precum Domnului I S-a părut, aşa a şi făcut." Şi îndată şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.    



Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zotic, hrănitorul de săraci.           
       Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit şi luminat, şi se nevoia din copilărie, cu tot felul de învăţături ale filosofiei. Şi, fiind el om iscusit la minte, a fost mutat şi dus la Constantinopol, cu voia şi cu porunca celui dintre împăraţi, marele Constantin şi a fost cinstit, de către acela, cu vrednicia de magistru în senat. Au venit împreună cu dânsul şi alţi oameni de frunte din Roma la Constantinopol, al căror nume îl poartă până astăzi, cinstitele lăcaşuri zidite de ei. Şi se povesteşte că, în acea vreme, a intrat boala cea mare a leprei în Constantinopol şi că împăratul a dat poruncă să se arunce în mare cel ce va cădea într-acea boală. O moarte ca aceasta neputând vedea acest cinstit om şi arzând de dragostea aceea către Dumnezeu, a mers la împărat şi i-a zis: "Dă-i, împărate, slugii tale, aur mult şi voi cumpăra mărgăritare şi pietre scumpe strălucitoare spre slava şi cinstea împărăţiei tale; că eu sunt foarte cunoscător în acestea. Şi îndată a poruncit împăratul să se facă acestea. Iar el, ca un iubitor de Dumnezeu şi iscusită slugă ce era, dacă a luat aurul, a ieşit afară vesel. Şi, cu aurul, dând bun preţ, răscumpăra de la moartea aceea a înnecului pe cei ce erau daţi de prefect la pierzare. Pe leproşi îi ducea de cealaltă parte de Bizanţ, în muntele ce se chema pe atunci Eleon. Şi, făcând acolo corturi şi colibe, îi odihnea pe ei într-însele. Această câştigată de Dumnezeu neguţătorie nu a rămas ascunsă, că Sfântul le era de mult ajutor bolnavilor în toate zilele, şi erau mulţi cei care se temeau că aceasta ar putea să aducă mare foamete în cetate. Într-aceasta, a murit şi marele şi de-a pururi pomenitul împărat Constantin, luând toată împărăţia răsăritului fiul său Constanţiu, care nu era dreptcredincios, de vreme ce era arian şi pe mulţi dreptcredincioşi i-a chinuit pentru credinţă.  Şi îi era urât şi fericitul Zotic, fiindcă era dreptcredincios; se sfia însă să-i facă vreun rău, pentru dragostea pe care Sfântul Constantin, tatăl său, o avusese pentru Sfântul. Dar, aflând acum bună pricină, îl defăima că, prin săracii miluiţi de el, a venit în cetate boala leprei. Şi s-a întâmplat de a căzut întru acea boală şi fiica împăratului, pe care chiar tatăl său a dat-o prefectului ca să o înece în mare. Iar Sfântul Zotic, dând slujitorilor obişnuita plată, a cumpărat-o şi a pus-o cu ceilalţi leproşi. Deci, făcându-se foamete şi ajungând cetatea la lipsă de bucate, împăratul a încercat să afle pricina foametei; iar năpăstuitorii şi duşmanii adevărului, găsind vreme potrivită, au început a-l pârî pe Sfântul Zotic, zicând că el era pricina foametei, că ducea peste măsură de multă hrană la cei leproşi, care erau mulţime nenumărată. Iar împăratul, auzind acestea, îşi stăpânea mânia, că doar va lua mărgăritarele şi pietrele cele scumpe. Şi, Sfântul, auzind că împăratul a dat poruncă să-l prindă, s-a grăbit şi, intrând în ascuns în palat, a stat înaintea împăratului. Şi, văzându-l împăratul i-a zis: "Venit-a corabia care aduce mărgăritarele şi pietrele cele scumpe?" Cuviosul a răspuns: "A sosit împărate. Pentru aceasta, dacă vrei, vino cu robul tău şi o vei vedea cu adevărat." Deci, împăratul, fără zăbavă a plecat, iar Sfântul Zotic, alergând mai înainte la Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraţii întru Hristos, împreună cu fiica împăratului, ca să-l întâmpine cu lumânări aprinse. Deci, sosind la locul acela şi văzând pe leproşi cu lumânări aprinse, împăratul minunându-se de mulţime, a zis: "Ce sunt aceştia?" Iar Zotic, arătând cu degetul, a zis: "Aceştia sunt, o, împărate, pietrele cele fără de preţ şi mărgăritarele cele strălucitoare pe care le-am cumpărat cu multă trudă." Iar împăratul, văzând în aceasta o batjocură, s-a aprins de mânie şi a poruncit de l-a legat, fără nici o milă, de catâri sălbatici, care, trăgându-l, degrabă să-l lipsească de viaţă, rupându-se mădularele lui de pietre. Deci, îndată făcându-se aceasta, stând împăratul şi privind, slujitorii au îmboldit catârii cu ţepuşe. Şi, catârii trăgând pe Sfântul cu alergătură sălbatecă, i s-au risipit lui mădularele în bucăţi şi i-au sărit ochii. Şi aşa, târât, fericitul şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Şi la locul sfârşitului său a izvorât izvor de apă curată, care tămăduieşte toată boala şi slăbiciunea. Şi nu numai acestea. Ci o minune, însuşi împăratul şi-a venit în fire şi i-a părut rău de ceea ce făcuse. Şi, cu zdrobită inimă, zicea că, din nesocotinţă, au fost acelea ce le-a făcut. Şi, înţelegând sfatul omului lui Dumnezeu, cu mare râvnă s-a nevoit de a făcut acolo casă mare leproşilor, cu cheltuiala împărăţiei. Şi îndată a poruncit de a îngropat cu multă grijă şi cu nespusă cinste trupul Sfântului. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică a Sfântului Apostol Pavel, ce este la Orfanotrofion, adică hrănitoarea săracilor.    


Întru această zi, cuvânt din Pateric,  despre o oarecare sfântă stareţă şi pustnică.          

       Povestit-a un bătrân că era o fecioară bătrână, foarte sporită în frica lui Dumnezeu, care întrebată fiind de acela despre pricina depărtării sale de lume, a povestit, zicând aşa: "Eu, minunatule om, copilă încă fiind, aveam un tată blând şi liniştit din fire, dar bolnav şi neputincios cu trupul, încât cea mai multă vreme a vieţii lui o petrecea zăcând pe pat; şi, aşa trăia retras, încât rar, când şi când se întâlnea cu cineva. Şi, când se întâmpla de era sănătos, cu munca câmpului îndeletnicindu-se, îşi petrecea acolo viaţa, iar roadele le aducea acasă. Şi atât de mult tăcea, încât se părea, celor ce nu-l ştiau, că era mut. Aveam încă şi mamă, cu totul deosebită de tatăl meu. Că ea iscodea şi cele de dincolo de satul nostru şi atât era de limbută faţă de toţi, încât niciodată nu o vedeai cât de puţin tăcând, uneori certându-se cu alţii, alteori cuvinte necuviincioase şi fără de rânduială grăind. Încă şi beţie de vin, cu bărbaţii desfrânaţi petrecea şi, ca o desfrânată, era mult cheltuitoare şi rău cârmuia cele din casă, încât averile, măcar că nu puţine erau, nu ne ajungeau, că ei i se încredinţase de la tatăl meu iconomia celor din casă. Şi, aşa vieţuind, nu i s-a întâmplat ei, vreodată boală trupească, nici n-a simţit vreo durere, cât de mică, ci în toată viaţa ei era sănătoasă cu trupul şi întreagă. Deci, topindu-se tatăl meu de îndelungate boli, s-a întâmplat de a murit şi îndată s-a pornit împreună tot văzduhul şi s-au făcut tunete şi fulgere dese şi ploaie atât de multă şi aşa de necurmată se pogora de sus, încât nici măcar puţin să ieşim din casă, nu puteam, vreme de trei zile, întru care şi tatăl stătea neîngropat în casă. Iar oamenii satului, acestea văzând, grăiau nenumărate vorbe asupra răposatului, zicând: "Vai, ce răutate era împreună cu noi şi nu ştiam. Acesta, cu adevărat, vrăjmaş al lui Dumnezeu a fost, pentru aceasta nu-l lasă nici să fie îngropat." Însă noi, ca să nu se strice trupul înlăuntru şi casa să ne-o facă de nelocuit, scoţându-l afară, măcar că ploaia era foarte mare, l-am îngropat cum am putut. Deci, mama, luând mai multă libertate, şi mai fără de ruşine s-a dat la desfrânare, făcând casa ei casă de desfrâu, cheltuia averea în desfătări fără sfârşit, încât ne lipseau mai de toate.  Şi, abia după multă vreme, sosindu-i şi ei moartea, aşa îngropare a avut, încât şi văzduhul se părea că ajută la îngroparea ei. După moartea mamei mele, fiind eu acum trecută de vârsta copilăriei şi poftele trupului sculându-se asupra-mi şi tulburându-mă, într-o seară mi-a venit o socoteală: "Oare, care viaţă voi urma?" Şi ziceam întru mine: "Oare viaţa tatălui meu să aleg şi întru blândeţe şi cinste şi păzire să vieţuiesc? Dar acela, aşa petrecând, nici un bine nu a dobândit, ci totdeauna de boli şi de necazuri, care îl topeau, a avut parte şi aşa s-a dus de aicea şi nici a se îngropa ca ceilalţi oameni n-a fost lăsat. Deci, de ar fi plăcut lui Dumnezeu această petrecere, pentru ce a pătimit atâtea rele? Dar viaţa maicii care era? Au nu pururea petrecea în desfrânări? Şi s-a dus din viaţa aceasta întru sănătate şi fără de nici o pătimire. Aşa trebuie, dar, şi eu să vieţuiesc. Că mai bine este a crede ochilor mei, decât cuvintelor altora." Deci, după ce am socotit eu, ticăloasa, să urmez calea maicii mele, a sosit noaptea şi, adormind eu, a venit asupra mea un bărbat voinic la trup şi înfricoşător la vedere şi, căutând la mine încruntat şi cu mânie, mă întreba cu glas aspru, zicând: "Spune-mi mie care sunt gândurile inimii tale?" Iar eu, cu totul înspăimântată de frică fiind, nici nu îndrăzneam a căuta la dânsul. Iar acela, iarăşi, cu glas înfricoşător grăia: "Vesteşte-mi mie, care sunt socotelile tale." Şi, văzându-mă că, de frică, eram cu totul cuprinsă şi aproape ieşită din minţi, îmi aducea el aminte de toate câte cugetam eu în sinea mea. Şi eu, puţin venindu-mi în fire, nu puteam să le tăgăduiesc, ci spre rugăminte m-am întors şi mă rugam să mă învrednicească de iertăciune. Iar el, luându-mă de mână, a zis: "Vino să vezi şi pe tatăl tău şi pe mama ta şi, după aceea, oricare viaţă vei voi, alege-ţi ţie."  Deci, scoţându-mă, m-a dus într-un loc şes, cu livadă, întru care erau pomi de multe feluri ce biruiesc povestirea cu frumuseţea, încărcaţi cu tot felul de roade. Acolo, umblând eu, împreună cu el, m-a întâlnit tatăl meu şi, cuprinzându-mă, mă săruta, fiică dorită numindu-mă. Şi eu, îmbrăţişându-l pe el, îl rugam să petrec împreună cu dânsul. Iar el a zis: "Acum nu este cu putinţă să se facă aceasta. Dar, de vei urma căii mele, nu după multă vreme, vei veni aicea." Şi, încă mai rugându-mă eu să rămân împreună cu el, m-a tras îngerul de mână, zicând: "Vino, să vezi şi pe mama ta, ca să cunoşti din lucruri văzute, la care viaţă este de folos să te placi. Deci, ducându-mă la o casă foarte întunecoasă, plină de groază şi de tulburare, îmi arătă un cuptor, arzând cu foc cu mari vâlvătăi, şi oarecari inşi stând lângă cuptor. Iar eu, căutând în cuptor, am văzut într-însul pe mama mea, afundată în foc până la gât, şi mulţime nenumărată de viermi mâncând-o din toate părţile, iar ea scrâşnea şi clănţănea cu dinţii de usturime. Şi, văzându-mă ea pe mine, cu plâns mă chema, zicând: "Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru chinurile cele fără de sfârşit! Vai mie, ticăloasa, că pentru puţină dezmierdare, ce fel de osândă mi-am pricinuit mie! Vai mie, ticăloasa, că în locul desfătărilor celor vremelnice, în ce statornică osândă mă chinuiesc! Ci miluieşte-mă, fiica mea, pe mine, maica ta, care aşa mă ard şi mă topesc! Adu-ţi aminte de hrana care ai primit-o de la mine şi mă miluieşte şi-mi dă mâna şi mă scoate de aici." Iar eu, înfricoşându-mă de inşii aceia cumpliţi ce stăteau aproape şi neîndrăznind a mă apropia, ea iarăşi striga, cu lacrimi: "Fiica mea, ajută-mi mie şi nu trece cu vederea tânguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe ceea ce cumplit se chinuieşte în gheena focului, pe cea mâncată de viermele cel neadormit." Iar eu, milostivindu-mă cu sufletul către dânsa, am întins mâna să o trag. Şi focul, atingându-se puţin de mâna mea, mare usturime am simţit şi am început a mă văita şi a suspina cu plâns. Iar cei ce erau în casă, deşteptându-se de vaietele mele şi sculându-se şi aprinzând lumina, alergau la mine şi mă întrebau care este pricina vaietelor. Şi, venindu-mi întru mine, le-am povestit lor cele ce am văzut. De aceea, am urmat vieţii tatălui meu şi mă rog ca împreună cu el să fiu, încredinţată fiind din lucrurile însăşi, cu darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste şi slavă sunt gătite, celor ce aleg a vieţui cu dreptate şi întru dreapta credinţă şi iarăşi ce fel de osândă primesc cei ce îşi cheltuiesc viaţa lor în pofte şi dezmierdări. Pentru aceasta, fraţilor, să ne oprim de la păcate şi să ne îndreptăm aici ca să scăpam de acele chinuri amare şi să primim de la Dumnezeu viaţa şi petrecerea cea fericită a drepţilor, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava în veci! Amin.  

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage31Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1279 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie31.htm
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-cuvios-zotic

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4