Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 5 mai 2017

Proloagele din 5 mai

Luna mai în 5 zile: pomenirea Sfintei mare Muceniţe  Irina, (sec.I)
          Aceasta a trăit pe vremea când Sfântul Timotei era episcop în Efes, după moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (68), ca fiică a unui mare dregător al Împărăţiei romanilor, Licinius, şi a soţiei sale Licinia, iar numele dat ei, de la părinţi, era Penelopia. Şi, ajungând ea în vârstă ca de şase ani, s-a arătat frumoasă la faţă şi plină de înţelepciune. Deci, voind Licinius să-şi păzească fiica de vălul necurat al vieţii, a zidit pentru dânsa un turn în afară de zidurile cetăţii, împărţit în multe camere, toate împodobite cu multă măiestrie şi îndestulare. Şi a suit în acest turn şi 13 fecioare, iar, ca păgân ce era, a dus acolo şi idolii cei de aur, ca să păzească pe fiica sa. Şi a pus lângă ea o cinstită bătrână Caria, ca să-i fie ei învăţătoare şi a mai pus, încă, şi un bătrân bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca să o înveţe carte în toate zilele. Deci, petrecând acolo fiica lui, mai mult de şase ani, şi ajungând la vârsta căsătoriei, părinţii ei se gândeau să o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii ai împărăţiei din acea vreme. Stând Penelopia, într-o zi, de vorbă cu bătrânul Apelian, a văzut intrând pe fereastră un porumbel, purtând în cioc o ramură de măslin, pe care a lăsat-o pe masă, iar el a zburat afară. La câteva clipe, tot pe fereastră a intrat un vultur, aducând în cioc o coroniţă de flori, pe care, lăsând-o, a zburat afară. Pe fereastră a intrat, apoi, un corb, aducând în cioc un şarpe mic, pe care, lăsându-l pe masă, a zburat şi el afară. Şi minunându-se de aceste ciudate lucruri, Penelopia a cerut învăţătorului său să-i tălmăcească, tâlcul lor. Iar bătrânul, creştin fiind în ascuns şi înainte-văzător, i-a spus ei: "Porumbelul însemnează firea ta cea blândă şi bună şi înţelepciunea ta feciorească. Ramura de măslin este darul lui Dumnezeu, care ţi se va da ţie prin Botez. Vulturul este biruinţa asupra patimilor şi ridicarea gândului tău la Dumnezeu. Cununa este răsplătirea ostenelilor tale. Iar corbul şi şarpele însemnează necazurile şi suferinţele ce vei avea de pătimit pentru Hristos. Mirându-se de această tâlcuire, ca una ce încă nu auzise de credinţa creştinilor, a rugat pe învăţătorul ei să-i lămurească taina acestei credinţe. Şi Apelian i-a vorbit, cu multă căldură, despre Hristos şi despre învăţătura şi dumnezeiasca Lui lucrare în lume. Şi, cugetul fecioarei se lumina, cunoscând că rostul vieţii ei este să slujească Domnului. Deci, trecând pe acolo Timotei episcopul, Penelopia a primit Botezul şi numele creştinesc de Irina. Iar, peste câteva zile, părinţii ei i-au spus că a sosit timpul să-şi aleagă un soţ, dar Irina a răspuns: "Eu m-am făcut mireasă lui Hristos şi nu mai vreau alt mire. Lui îi voi închina viaţa mea, acum şi în veci." Şi, diavolul a răzvrătit inima tatălui ei, Licinius, că fiica sa credea în Hristos, iar de zei se lepăda. Şi a fost pusă la chinuri, dar Irina a rămas neînduplecată, încât prin credinţa ei, însuşi tatăl ei a crezut în Hristos şi s-a botezat, el şi toată casă lui. Şi, părăsind marea lui dregătorie, s-a retras, cu soţia şi cu toţi ai lui, în turnul lor de la marginea cetăţii şi acolo preamăreau pe Dumnezeu. Dar aceasta a fost pentru Sfânta Irina, numai începutul necazurilor. Urmaşul lui Licinius la dregătorie a încercat să o silească pe Sfântă să aducă jertfă zeilor, dar, împotrivindu-se, fecioara a mărturisit, cu îndrăzneală, credinţa ei în Hristos şi, din toate încercările, ieşea întărită în credinţă, iar mulţimea de păgâni, văzând răbdarea ei şi minunile ce se făceau, au crezut în Hristos. Şirul patimilor ei nu se schimbase şi nu se terminase însă. Fiul dregătorului Sedechie, un tânăr înrăit, anume Sapor, a pus-o pe Sfântă la şi mai grele chinuri. Dar, scăpând, prin minune, şi din aceste cumplite chinuri, Irina a plecat în cetatea Calinicon, unde a propovăduit, fără odihnă, pe Hristos, cu multă îndrăzneală. Şi a călătorit prin multe locuri, vestind pretutindeni Evanghelia Mântuitorului şi aducând mulţime de necredincioşi la credinţă. La Efes s-a întâlnit cu bătrânul ei dascăl Apelian şi tot aici s-a şi odihnit ea întru Domnul, în 5 zile ale lunii mai. Iar pomenirea pătimirii ei s-a scris de dascălul ei Apelian.


Întru această zi, învăţătură a Sfântului Dimitrie al Rostovului, 
despre gândurile cele hulitoare
         Fiindcă mulţi sunt supăraţi şi tulburaţi de gânduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe care vrăjmaşul le aduce, drept aceea, de folos ne este, ca să le cunoaştem pe ele şi să le deosebim, când sunt spre păcat, şi când nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele şi să le izgonim. Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în gânduri: pentru necurăţie, pentru necredinţă şi pentru defăimare. Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întâi, trebuinţă este să ştim că, a avea gânduri rele, nu este nici un fel de păcat, când mintea şi voia omului nu se unesc cu aceste gânduri, iar, mai ales, când le şi urăsc pe ele şi nu le vor. Iar, când cu acele gânduri, mintea şi voia omenească, de bună voie, se îndulcesc cu ele şi le păstrează în inimă, binevoitoare faţă de ele, atunci acele gânduri sunt păcate de moarte. Iar dacă pe ele noi le urâm şi nu le voim, ci ele singure năvălesc asupra minţii noastre, iar noi ne întoarcem de la ele, atunci putem crede, că nu este voinţa noastră întru ele şi nu-i nevoie a ne tulbura în cugetul nostru. Că ele, mai mult ne înmulţesc nouă plata de la Dumnezeu, atunci când ne supără tare şi noi le biruim pe ele şi nu le primim. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viața Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou
          Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384(de ziua Sfintei Cruci). Sfântul Efrem cel Nou a rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că el împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah in Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica(de lângă localitatea Nea Makri). Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească), Sfântul Efrem cel Nou a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați. Martiriul Sfântului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a durat 8 luni: a început pe data de 14 septembrie 1425(de ziua Sfintei Cruci, care este și ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit Mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniților(Nea Makri – Grecia) și au ucis pe ceilalți monahi prin decapitare, iar pe Sfântul Efrem l-au luat în robie; s-a sfârșit pe data de 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfântul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus(a fost spânzurat cu capul în jos, în pântece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman. Pătimirile suferite de Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, au fost descoperite prima dată Monahiei Macaria, apoi și altor credincioși din Grecia. Sfântul Efrem cel Nou li s-a arăat acestor oameni uneori aievea(în realitate), iar alte ori s-a arătat în vis, pentru a-i îmbărbăta și a le promite ajutorul său (pe care oamenii l-au primit neîntârziat), apoi Sfântul Efrem le-a dezvăluit o parte din chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru că și-a păstrat credința ortodoxă. Un credincios din Atena a văzut într-o vedenie înspăimântătorul martiriu al Marelui Mucenic și Tămăduitor Efrem. Iată cum descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic Efrem cel Nou: “I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta muntelui, însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Ţelul lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri cumplite. Toți strigă și își rotesc săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline de sălbăticie și brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază cu chiliile ei albe și cu bisericuța lor: loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu și dăruit oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbăticiți. Încep să-i supună la aspre chinuri pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel mai netulburat. Acest lucru îi scoate din minți. Astfel, în vreme ce altora le taie capul cu săbiile, pe Sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i înfrânge voința cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid într-o mică celulă, fără mâncare și fără apă. Îl bat zi de zi, îl chinuiesc, îl umilesc, îi cer să-și lepede credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc. Sfântul rămâne nestrămutat în credința față de Dumnezeul Cel adevărat, astfel că ei decid să pună capăt vieții lui, după ce mai întâi l-au chinuit în chip înspăimântător. L-au scos pe Sfânt din mica închisoare și l-au dus la copacul muceniciei sale, dudul care în acele zile era plin de frunze, toate verzi. L-au atârnat cu capul în jos și au început să-l bată cu turbare. L-au lovit, l-au înjurat, l-au batjocorit, L-au luat în râs pe Dumnezeul lui: "- Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum?" l-au întrebat. Sfântul nu și-a pierdut bărbăția.  Se ruga: "- Doamne, nu ține seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta." I-au smuls barba, l-au tiranizat. Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucată de fier, îl lovește în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale sunt zdrențuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr. Dar ei încă nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să-l mai chinuiască. Atunci, unul din cei care l-au martirizat ia o bucată de lemn aprins și i-o înfundă cu putere în pântece(în buric). Urletele sale sunt sfâșietoare, durerea lui nemăsurată. Ochii îi sunt sângerii. Sângele îi curge din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capăt aceleași cazne dureroase, de mai multe ori. Trupul său se zbate ca și cel al unui pește când îl scoți din apă. Toate mădularele sale sunt cuprinse de spasme. Și, curând, Sfântul nu mai are putere să vorbească. Puterile îl părăsesc, mai poate doar să se roage întru sine și să-I ceară iertare lui Dumnezeu. Din gură îi curg sânge și salivă, în același timp. Pământul de sub el s-a adăpat cu sângele său, care curge din belșug. Își pierde cunoștința. Păgânii îl socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ține agățat în copac și trupul lui cade la pământ. Dar nebunia care îi mâna nu se oprește. Îl lovesc cu picioarele, îl bat, chiar și acum, când îl cred mort… După câtăva vreme Sfântul își vine puțin în fire. Cu puținele puteri care i-au mai rămas, își întredeschide pleoapele. Se roagă și îi aud glasul inimii: "- Doamne, în mâinile Tale Îţi încredințez duhul meu." Degetele sale se înfing de durere în pământ și, în această clipă, sufletul său se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Îngerul Domnului se pogoară din Cer. În mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așează sufletul Sfântului și se suie spre Cer. Atunci văd Îngeri înșirați la dreapta și la stânga, alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul. Iar Domnul îl întâmpină, zicându-i: “Vrednic ești, Efrem, Căci pe Hristos L-ai mărturisit!” Ceea ce s-a întâmplat în continuare cu Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit într-o vedenie unei călugărițe de la Sfânta Mănăstire Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Măicuța a văzut cum un câine din mănăstirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care trăise în vremea Sfântului, se ținea pe aproape de copacul scorburos(este vorba despre dudul de care a fost spânzurat Sfântul Efrem cel Nou, dud care există și astăzi, în jurul căruia s-a construit în zilele noastre un paraclis). Câinele era foarte nefericit și lacrimile îi curgeau din ochi. Atunci, trei țărani intrară în mănăstire; pe dată câinele începu un du-te-vino între țărani și copacul cel scorburos, lătrând. Unul din bărbați a înțeles că se întâmpla ceva. S-au apropiat și au văzut trupul însângerat și ciopârțit al Sfântului. Au săpat o groapă și au așezat trupul în ea. După ce ei au luat trupul Sfântului, câinele a alergat la scorbură și a luat o bucată din trup, căzută în urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, și, a ținut-o cu delicatețe între dinți, a pus-o în mormânt laolaltă cu trupul Sfântului. Apoi oamenii au acoperit mormântul și au plecat. În iunie 1971, Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – i s-a arătat în vis unei măicuțe de la Mănăstirea sa de pe Colina Neprihăniților, și i-a dezvăluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani necredincioși. Sfântul Efrem i-a spus cu glasul său blând: "- Dacă ai ști cât am pătimit, chiar și la cap…" Și i-a arătat cu mâna: "- Mi-au înfipt cuie mari și mi-au pironit capul de un copac." Sfântul și-a făcut Semnul Sfintei Cruci și a continuat: "- Cu multe, foarte multe cuie." Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și viațși pătimirile sale. De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri(Grecia), este sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie(ziua aflării Sfintelor sale Moaște) șpe 5 mai(ziua adormirii sale întru Domnul, în urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic).

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1Sfinţii zilei
Sursa:

Niciun comentariu: