Proloagele din 31 august şi de la Ohrida

Luna august în 31 de zile: pomenirea punerii în sfânta raclă a cinstitului Brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, în cinstita ei casă din Constantinopol, şi a minunii ce s-a făcut atunci, acolo.

        Încă din cele dintâi timpuri, creștinii au arătat multă evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legătură cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfinții Săi(Fapte 19, 12). Ei au păstrat cu scumpătate asemenea semne sfinte și le ascundeau cu grijă în vremuri de restriște. Multe s-au pierdut și pierdute au rămas până în ziua de astăzi, dar, altele s-au aflat și, în vremuri de liniște, au fost așezate în locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor. Așa s-a întâmplat, bunăoară, cu "Veșmântul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofor", cu "Brâul Maicii Domnului", cu moaștele a sute și mii de Mucenici și cu atâtea altele, de acest fel, aducătoare aminte despre cei ce au mărturisit, de-a lungul vremurilor, credința noastră veche și mereu nouă, în Iisus Hristos, Domnul nostru. Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească și a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adică târgul de aramă. După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon cel Înțelept(886-912) soția acestuia, Zoe împărăteasa, era supărată de duhul cel necurat, iar împăratul și rudeniile lui erau în mare mâhnire și se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu, pentru împărăteasa, care pătimea. Și i s-a arătat ei o dumnezeiască vedenie, spunându-i că, dacă se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus acest vis bărbatului său, împăratului Leon, iar el, a rugat, îndată, pe patriarh pentru aceasta. Și, dezlegând pecetea, au deschis racla și s-a aflat, întreg, cinstitul Brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea vremii. Și l-au sărutat pe el cu evlavie. Iar, când patriarhul l-a întins deasupra împărătesei, aceasta, îndată a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat tămăduire desăvârșită de boala ei. Atunci, toți, cu bucurie, au preaslăvit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata Maica Lui, cântând cântări de mulţumire. Iar cinstitul Brâu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a fost pecetluit cu pecete împărătească. Și s-a așezat prăznuirea de astăzi, în cinstea Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a făcut atunci de sfântul său Brâu, cu darul Preacuratei și cu milostivirea Celui ce S-a născut dintr-însa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru. 

Întru această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, de la Neoria.

         Pe vremea împărăției lui Mihail și a Teodorei, dreptcredincioșii împărați (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casă cinstită, în curtea ce era alături de Neoria. De asemenea, el avea o biserică slăvită, a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, căreia împărații luptători împotriva icoanelor îi luaseră podoabele, scoțând sfintele icoane și însemnând numai cruci în locul lor. Deci, patricianul acesta, făcând, din nou, icoanele bisericii, cum se cădea, a zidit și o baie, foarte mică, dedesubtul bisericii, pentru trupeasca lui odihnă. Dar deasupra acelei băi se aducea pururea preaslăvire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit într-însa darul Preasfântului Duh, pentru Preacurata Maică a Domnului nostru Iisus Hristos și au început a se face multe tămăduiri, de multe feluri de boli. S-au strâns și unii iubitori de Dumnezeu și au cerut de la patrician să facă îmbăierile, o dată pe săptămână, pentru frații cei întru Hristos și, mai ales, pentru cei bolnavi; și primind învoirea, făceau aceasta, cu credință, și se vindecau. Deci, murind patricianul, a lăsat baia aceea și biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mântuirea lui sufletească. Dar aceștia, fiind săraci și neavând nici apă de ajuns, nici alt venit, încetul cu încetul, grijirea lucrării se părăsea și, nevrând nimeni să dea dreptul să o lase altcuiva, a rămas neîngrijită. Iar baia, jefuind-o unii și alții de podoabele pe care le avea, lucrul a încetat cu desăvârșire. Iar sfânta biserică, vindecătoare a celor bolnavi, în care făcea slujbă un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuință hranei. Deci, fericitul împărat Roman, făcându-și palatul împărătesc și trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, înștiințându-se de această casă a Născătoarei de Dumnezeu, că are multe materiale de folos, a pus gând să o strice. Dar Născătoarea de Dumnezeu purta de grijă împotriva celor ce gândea împăratul. Și, în noaptea aceea, s-a arătat celui care era ispravnic asupra lucrărilor, precum și unui tânăr, rudă cu ispravnicul, și le-a zis, îngrozindu-i, să nu cuteze nicidecum a-i dărâma casa ei, cea de la Neoria. Iar, dacă s-a făcut ziuă, tânărul a spus mamei ispravnicului visul său și a auzit și împăratul, care, îndată ce a aflat, a zis cuvântul acesta: "Nu vreau să supăr pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci, încă, voi înnoi casa aceea cu cele de trebuință". Așa încât, în loc să o strice, oamenii care au fost trimiși au curățit baia, cu toată grija, și au înnoit-o. Deci, terminându-se toate lucrările și făcându-se baia mai mare, au încălzit-o, iar împărații Roman, Constantin și Hristofor s-au îmbăiat într-însa și bucurându-se, au întărit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poată lua în fiecare an. Și au dăruit-o unei mânăstiri, ca monahii mănăstirii aceleia să poarte grijă de baie și de biserica Născătoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au făcut în acea biserică a Născătoarei de Dumnezeu, le vom lăsa deoparte, povestind doar una din cele ce s-au făcut în vremea noastră. 
        O femeie vestită a căzut în boală grea. Și, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se făceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus și ea acolo. Și, rămânând acolo câteva zile și petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bântuită de boală. A ieșit, deci, și s-a dus la biserica Născătoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna și, căzând la pământ, se ruga zicând: "Miluiește-mă, Maica lui Hristos Dumnezeu, că am alergat la tine, fiind lipsită de orice ajutor omenesc." Și, rămânând acolo nouă zile, în ziua cea din urmă, i s-a arătat o Doamnă preacinstită, zicându-i: "O, femeie, ce strigi către mine, neîncetat?" Iar ea a zis către dânsa: "O, Stăpână, știu că, pentru păcatele mele, mă chinuiesc, dar, mai știu că pentru noi păcătoșii, Fiul tău și Dumnezeul nostru S-a pogorât din cer și S-a făcut om, născându-Se din pântecele tău, drept aceea, am alergat la tine, ca să aflu milă, eu ticăloasa." Iar Născătoarea de Dumnezeu a zis către dânsa: "Du-te la lăcașul meu cel mic, de la Neoria, și acolo îți vei afla vindecarea." Deci, dacă s-a deșteptat femeia, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a dus, în grabă, la Neoria. Și, căzând cu rugăciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluiește-mă Stăpână și împlinește mila ta către mine." Și, după ce a zis aceasta, a adormit. Și a văzut, iarăși, pe Născătoarea de Dumnezeu, care i se arătase, împreună cu un bărbat frumos, către care Maica Domnului a zis: "Iată, femeia cea bolnavă, vindecă-i pântecele." Și acela, îndată, atingând-o peste pântece cu varga, ce ținea în mână, s-a făcut nevăzut, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, care se arătase cu dânsul. Deci, deșteptându-se femeia, a intrat în baie și, spălându-se, a ieșit sănătoasă. Și, închinându-se acelui sfânt loc, a tămâiat cu mirodenii, mulțumind Preacuratei Stăpâne de Dumnezeu Născătoarei, spre slava Celui ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slavă! 

Întru această zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinţi, Părintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.

       Despre Sfântul Ghenadie, în cartea care se numește Limonar, Părinții Sofronie și Ioan povestesc așa: "Am mers, ziceau ei, într-o mânăstire de obște, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la nouă stadii. Și am aflat acolo pe doi stareți, care fuseseră, mai înainte, preoți în Constantinopol. Aceia ne-au povestit nouă despre fericitul patriarh Ghenadie, că era foarte blând și curat cu trupul și preaînfrânat. Și a fost înștiințat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea în biserica Sfântului Mucenic Elefterie și care mult greșea. Că nu numai întru lenevire și nepurtarea de grijă și în necurăție viețuia, ci și cu tâlhării se îndeletnicea. Deci, chemându-l pe el patriarhul, îl sfătuia prin cuvinte, cu duhul blândeţei, spre îndreptare. Dar, văzându-l petrecând în neîndreptare, a poruncit ca să fie pedepsit, părintește, pentru îndreptare. Dar acela, umblând cu totul neîndreptat și prin pedepsire neînţelepţindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii săi, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca să se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greșește la biserica sa, sau să-l îndrepteze sau să-l despartă de biserică. Deci, trimisul, ducându-se și stând în biserică în fața altarului, și întinzându-și mâna spre mormântul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, îți grăiește ție Ghenadie patriarhul, prin mine păcătosul, că Harisie, care slujește în biserica ta face multe fărădelegi și sminteli. Deci, tu, sau să-l îndreptezi pe el, sau să-l desparți de biserică." Deci, făcând aceasta, dimineață l-au aflat pe Harisie mort. Și, de aici, se poate vedea cât de plăcut a fost lui Dumnezeu, și Sfinților Lui, fericitul Ghenadie, că nu în deșert a fost cuvântul lui, ce s-a grăit către Sfântul Mucenic, prin trimisul său, ci, degrabă a fost auzit și cu fapta împlinit. 

Întru această zi, cuvânt despre milostivul Sozomon, că celui ce dă săracilor milostenie, împrumut îi dă lui Dumnezeu şi va lua însutit.

       A fost un oarecare om în Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergând prin cetate, s-a întâlnit cu un sărac necăjit și, dezbrăcând de pe el îmbrăcămintea, i-a dat-o săracului și s-a dus în calea sa. Însă, aceasta se întâmpla în vremea secerișului și ziua se pleca spre seară. Și, adormind el puțin, a avut un vis. Și se făcea că era într-o casă minunată, în care era multă lumină și tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, încât se plecau ramurile până la pământ. Și păsările cântau, în multe feluri, cântări preafrumoase, neavând tăcere, încât se putea auzi glasul lor de la pământ și până la cer. Și ramurile se clătinau cu slavă mare. Deci, acestea văzându-le el, a venit la dânsul un tânăr și i-a zis lui: "Vino după mine!" Și au mers împreună, la un stâlp poleit cu aur. Și printr-o ferestruică a văzut niște uși și palate preaslăvite și împodobite cu mărgăritare de mult preț. Și, privind Sozomon acolo, iată, au ieșit niște bărbați cu aripi, din palatele acelea, strălucind ca soarele și ducând patru lăzi. Iar, când acei minunați îngeri treceau de uși, a cunoscut Sozomon că ei mergeau spre dânsul. Și, stând, au pus în preajma lui lăzile acelea și așteptau pe cineva, puternic, care să vină la dânșii. Deci, iată, a văzut Sozomon un bărbat frumos,ieșind din palatele acelea și a mers la îngerii care țineau lăzile și le-a zis lor: "Arătați omului acestuia că, de vreme ce a miluit pe săracul acela, dându-i lui haina sa, apoi, pentru dânsul, se păstrează lăzile acestea." Și a deschis o ladă, din cele de aur, și au început să scoată cămăși și haine împărătești și le întindeau pe el, zicându-i: "Sozomon, oare, sunt plăcute acestea înaintea ochilor tăi?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic și a privi spre ele." Și-i arătau lui și altele țesute cu aur și mult preț, cu felurite podoabe și erau ele, ca la o mie la număr, și i-au zis lui: "Cel ce dă săracului însutit va primi și viață veșnică va moșteni." Apoi, i-a zis lui Domnul îngerilor: "Ție îți grăiesc, Sozomon, iată, cât de multe bunătăți ți-am pregătit ție, pentru o haină, cu care M-ai îmbrăcat pe Mine, văzându-Mă gol. Mergi, dar, și mai fă și altele asemenea și se va da ție însutit." Iar Sozomon a răspuns, fiind cuprins de frică și de bucurie: "Doamne al meu, oare, așa vor lua toți cei ce fac milostenie la săraci?" Și i-a zis: "Cu adevărat, așa este. Că tot cel ce face milostenie, însutit va primi și viață veșnică va moșteni. Însă îți spun ție și aceasta, să nu te căiești pentru milostenie, nici să te îndoiești de cel sărac, când i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, în loc de plată, pagubă îndoită să primești." Deci, după ce a auzit acestea, Solomon, s-a deșteptat din somn și s-a minunat în sine de acel înfricoșător vis. Apoi, sculându-se din pat, a zis: "Dacă așa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da săracului și cealaltă haină a mea." Și, cealaltă noapte a avut același vis. Deci, sculându-se, a doua zi, și-a împărțit averea sa săracilor. Și, despărțindu-se de lume, s-a făcut călugăr iscusit. 

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharul Chiriac.

             Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac tâlharul, că făcea război pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Și atât de cumplit era, încât oamenii îl numeau lup. Încă, mai avea împreună cu sine și pe alți tâlhari, nu numai creștini, ci și evrei și samarineni. Deci, odată, ducându-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfânta cetate a Ierusalimului, în Săptămâna cea mare, pentru botezul copiilor lor, după ce i-au botezat, se întorceau la casele lor, ca să prăznuiască sfânta zi a Învierii. Și i-au întâmpinat pe ei tâlharii, nefiind de față mai marele tâlharilor, Chiriac. Bărbații au fugit, iar, pe femei, prinzându-le, pe pruncii de curând botezați i-au aruncat pe pământ. Atunci, când fugeau bărbații, i-a întâmpinat pe ei vătaful de tâlhari și i-a întrebat: "De ce fugiți?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a întâmplat. Deci, luându-i pe ei, Chiriac, mai marele tâlharilor, i-a adus la însoțitorii săi. Și au aflat pe prunci aruncați la pământ. Și, aflând de cele ce făcuseră tâlharii, îndată i-a tăiat pe toți cei ce făcuseră spurcăciuni. Și a poruncit bărbaților ca să-și ia pe copiii lor și să nu se despartă de femeile lor. Iar, după ce a mai trecut puțină vreme, prins a fost însuși vătaful tâlharilor, și a petrecut în temniță zece ani, și nimeni din domni sau din dregători nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urmă, l-au slobozit din temniță și spunea el despre sine, spre folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbăvit eu, atunci, am scăpat de moartea cea amară. Pentru că îi vedeam pe ei, de multe ori, zicându-mi, să nu mă tem, căci ei vor răspunde pentru mine." Și am vorbit eu împreună cu dânsul, zicea ava Ioan, prezbiterul unei mânăstiri de obște, și acestea ne spunea nouă, slăvind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se săvârșesc pentru Dânsul, pentru că neuitate sunt facerile de bine, ale tuturor oamenilor înaintea Lui. Pentru aceasta, a fost izbăvit, și acest tâlhar, din legături, din temniță și din moartea cea amară, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, cinstea și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. 

     Sfârșitul Prologului ce cuprinde douăsprezece luni, iar Celui în Treime slăvit, Dumnezeului nostru, slavă! 

Proloagele de la Ohrida

• Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu 

al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

        După cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfântului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept(886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Împăratul l-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfînta răcliţă s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

• Pomenirea Sfântului Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului

    Sfântul Ghenadie a urmat în scaunul patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost contemporanul Sfîntului Marchian(vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul Daniil Stîlpnicul(vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat vestita Mănăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de la ctitorul ei, senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol şi cu binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul Sfîntului Ioan Botezătorul, de asemenea și clădiri în jurul ei pentru obştea monahală, aceasta având să rămînă în istorie ca Mănăstirea Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat blînd şi plin de înţelepciune. El refuza să hirotonească preot candidatul care nu cunoştea Sfînta Psaltire pe de rost. El a condus un Sinod local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat anatemei păcatul simoniei. El a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai dinainte timpul morţii prin vedenie de la Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de treisprezece ani, şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian

        Sfîntul Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei politeiste. El s-a făcut vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de retorică. A fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la creştinism nu a mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe sine exclusiv studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare. Din pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor l-a ales să fie sfinţit presbiter[preot], şi curînd după aceea episcop. El a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu ereticii. Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură creştină. El a scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă împotriva ereziilor iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre feciorie sînt de o mare frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu, dragoste, răbdare, Rugăciunea Domnească şi alte teme ziditoare de suflet. A luat moarte mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în anul 258, în timpul domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el s-a rugat lui Dumnezeu, a binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce avea să îl decapiteze douăzeci şi cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia Mucenicilor creştini!

• Pomenirea Sfântului Ioan, Mitropolitul Kievului

      Sfîntul Ioan a fost de neam bulgar. El a sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut atît de vestit pentru sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul Mitropolitan. Sfîntul Ioan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani. El a scris o epistolă Papei Clement, în care l-a certat pentru schimbările stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în Biserica Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.

Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian

Slava Carthaginei şi podoaba Bisericii,

Sfîntul sfinţit Ciprian a fost, şi înainte, şi după moartea lui.

Ciprian Sfîntul poporul învăţat-a

Cu fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.

„Fecioria sfinţire a trupului este,

Ea liberare este dintr-al patimilor laţ.

Ea izvorul curăţiei este şi podoabă

A cinstitei vieţuiri.

Ea demnitate a trupului este, şi brîu cinstit cuviinţei;

Fecioria pace căminului este, cunună şi-armonie.

Ea este linişte şi pace, de certuri păzeşte.

A duhului linişte nu suferă trupească tulburare,

El bine vede aceasta, cînd se desprinde de el:

Intrînd întru-ale sale el cunoaşte ce este

Adevărata pace, fericirea din cer;

Întru acestea trupul cu-a lui nebune patimi,

Deşarte griji şi luxuri de nimic,

Amestec nu are nicicum.

Nouă femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,

Ci doar un singur lucru proclamă ele sus:

Că necurate suflete au ele,

Ce s-arată întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc "lux”.

O, libertate de aur ce vii din lepădarea

Deşertăciunii toate celei lumeşti de jos!

Tu, de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba

Ce bine stă pe fruntea omului celui sfînt!

Om liber, cast şi paşnic este-acela

Ce fecioria are, ori şi-o a dobîndit.

Ea dar din ceruri este, de la Domnul Hristos.

O, Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,

Priveşte către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă un strop din slava virtuţii fecioreşti!

Cugetare

Creştinii adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin [kismef].

          Liniile vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît de Dumnezeu, iar El ni le poate schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le cultivăm. Astfel, El a prelungit viaţa regelui Iezechia cu încă cincisprezece ani (Isaia 38: 5), precum a prelungit cu încă cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului Preacuvios Dius(vezi pomenirea la 19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat lui Dumnezeu, şi, deşi bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă ale sale, Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos. Acest medic era Iosif Evreul.

Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc pururi în păcat.

       Împăratul Anastasie s-a înşelat cu erezia lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor “fără de cap”), care împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi episcopi, ci că fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are dreptul să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să îi înveţe şi pe alţii să facă la fel! Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh Ioan să îl determine pe împărat să se lepede de a această înşelare şi să rămînă întru adevărul ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat sfatul arhieresc, dar l-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se gîndea chiar să-l trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut un vis în care i s-a arătat un bărbat înfricoşător care şedea pe un tron foarte înalt, iar în mîini ţinea o carte. Acest bărbat a deschis cartea, a aflat numele împăratului în ea, şi a zis: „Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii”. Precum acel înfricoşător bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a sărit din pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile mai tîrziu, palatul imperial a fost izbit de un fulger, care l-a ucis pe loc pe împăratul Anastasie.

Luare aminte

Să luăm aminte la marea bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):

§  La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind îmbrăcat în efod de in;

§  La cum Michal [Micol], soţia lui, l-a dispreţuit pe David pentru aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);

§  La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal [fiica lui Saul] nu a avut copii pînă la ceasul morţii ei.

Predică

Despre puterea şi misiunea lui Hristos, prorocită de Isaia – „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:1-2) Stăpînul Hristos a citit Însuşi cuvintele acestei prorocii înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a început lucrarea Lui mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, El a şezut şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4: 21). Să ne gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta”. Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică aceste cuvinte. Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El însuşi le-a citit şi le-a aplicat la Sine! Aşa L-a îndreptăţit Dumnezeu pe prorocul Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii. Duhul Domnului este peste Mine. De ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu Duhul? După cum interpretează Sfîntul Ioan Gură de Aur, El rosteşte aceste cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El nu zice „harul Duhului[este peste Mine]”, deoarece harul Duhului este peste orice om credincios, ci El zice „Duhul Domnului este peste Mine”, aşa cum s-a arătat adeverit şi la Rîul Iordan. Duhul este martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul. Domnul Iisus grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfânt. Dragostea întotdeauna atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul Iisus mai grăieşte astfel şi ca să îi înveţe pe cei mîndri să nu se laude cu virtuţile lor, ci mai degrabă să îi cinstească şi să le dea întâietate celor care sînt egali în cinste cu ei. Domnul a împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această prorocie minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască înfricoşata Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să respingă această milă. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi nemincinos al lui Dumnezeu. Fraţilor, să îl cinstim mult pe Sfântul Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu veacuri înainte poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne închinăm Scumpului nostru Domn Iisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, în veci şi în vecii vecilor, a Căruia pururea este slava, mulţumirea şi închinăciunea, Amin!

 

 Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage31Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august31.htm

http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/08/31/31-august-punerea-in-racla-a-cinstitului-brau-al-preasfintei-nascatoare-de-dumnezeu-sf-ghenadie-patriarhul-constantinopolului-sf-mc-ciprian-sf-ioan-mitropolitul-kievului-proloagele-de-la-o/