Pomenirea vieţii şi patimilor Sfântului Maxim s-a făcut la 21 ianuarie; astăzi, prăznuim aducerea în Constantinopol a sfintelor lui moaşte. Ştiut este, că Sfântul Maxim, marele luptător pentru dreapta credinţă, a fost surghiunit de împăratul Constanţiu al II-lea, în anul 662, în Ţara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba şi cu mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domul, în acelaşi an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 82 de ani. Şi a fost înmormântat într-o mânăstire de acolo. Mai târziu, când ereticii erau înfrânţi şi pacea domnea iarăşi în sânul Bisericii, moaştele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste de la mănăstirea unde a fost înmormântat, la Constantinopol. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon
Fiul meu să nu te asemeni oamenilor răi, nici să nu doreşti a fi ca dânşii. Pentru că minciuni cugetă inima lor şi buzele lor grăiesc lucruri năpraznice. Cu înţelepciune se ridică o casă şi cu chibzuială se întăreşte. Şi cu ştiinţă se umplu cămările ei, de toată avuţia, cinstită şi bună. Mai bun este un înţelept, decât un voinic, şi omul priceput, decât unul plin de putere. Cu dibăcie se face războiul, iar biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. Înţelepciunea şi gândul bun stau la poarta înţelepţilor şi înţeleptul nu se abate de la legea lui Dumnezeu, ci se sfătuieşte în adunări. Cei neîncercaţi se întâlnesc cu moartea şi moare în păcate cel fără de minte. Să nu te scumpeşti a-i izbăvi pe cei duşi la moarte şi a-i răscumpăra. Iar, de vei zice: "Nu-l ştiu pe acesta," să ştii că Domnul ştie inimile tuturor. Şi cel ce a dat suflare tuturor, Acela ştie toate şi va răsplăti fiecăruia, după faptele lui. Fiul meu, înţelepciunea este dulce ca mierea, dacă o vei afla, va fi bună moartea ta şi nădejdea ta nu te va părăsi. Dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire. Dumnezeului nostru slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Simeon cel Nou
Mulţi au fericit viaţa pustnicilor, iar alţii cele soborniceşti, adică viaţa de obşte, iar alţii pe cei ce s-au făcut povăţuitori, ca să înţelepţească şi să înveţe pe oameni, şi să aşeze mânăstiri, în care, în multe feluri, să se hrănească şi trupeşte şi duhovniceşte. Eu, însă, nu fac alegere între toate acestea; nici nu laud pe una, nici nu defaim pe cealaltă, ci, totdeauna, şi în toate lucrurile, laud de trei ori fericită viaţa, ca pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu. Precum, din diferite meşteşugiri se alcătuieşte viaţa omenească, unii lucrând una, iar alţii, altele, şi aşa îşi împlinesc nevoile, luând unul de la altul, aşa trăiesc oamenii, dând firii trupeşti trebuinţe. Tot astfel, se poate vedea şi la cei duhovniceşti, unul, adică, se nevoieşte la acest fel de viaţă, iar altul, la altă faptă bună şi aşa, îşi petrec viaţa lor, pentru Dumnezeu şi în Dumnezeu. Însă în privinţa acestor două feluri de vieţuire, toţi gândesc la fel, şi anume, la chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Omul ceresc şi Dumnezeu, cel îmbrăcat în omul cel pământesc şi cuvântător. Că omul, chipul Celui ceresc purtând, şi bărbat desăvârşit al plinirii lui Hristos fiind, poate să povăţuiască bune, la calea dumnezeieştilor porunci şi a păstoriei lui Hristos. Iar cel ce nu cunoaşte această taină, aceluia mai de folos îi este, ca să fie povăţuit el, decât să povăţuiască el pe alţii, spre pierzare. Însă, pe cei ce cu osârdie se apropie, Dumnezeu nu-i lasă să cadă de tot, ci, văzându-i pe ei neputincioşi, lucrează împreună cu ei, şi le ajută, iubindu-i pe dânşii şi vrând să le întindă lor mâna Puterii de sus, şi să-i ridice la Sine. Şi, astfel, le ajută, şi la arătare şi în taină, prin înţelegere şi neştiut, până ce vor urca toată scara şi se vor apropia de El şi toţi, prin toate, una vor fi şi la uitarea tuturor celor pământeşti vor ajunge şi pe El, Unul, Îl vor cunoaşte, ori în trup, ori afară de trup, nu ştiu. Şi, petrecând împreună cu El, vor primi negrăitele bunătăţi. Să nu-ţi strici rânduiala şi petrecerea ta, când vrei să zideşti pe aproapele. Vezi, dar, că lucrul acesta este cumplit şi nu este lesnicios. Ca nu cumva, ajutându-l tu pe acesta, să strici aşezarea ta şi nici aşezarea aceluia să nu poţi să o zideşti şi să o vindeci. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se teme de năvălirile dracilor, nici de neputincioasele lor porniri, nici de certarea oamenilor celor vicleni. Că, precum o văpaie de foc mistuieşte totul, în locuri nepătrunse şi neluminoase, noaptea şi ziua, aşa, razele dumnezeiescului foc, care se trimit, în chipul focului, de către Domnul, gonesc de la noi, pe draci care fug, ca să nu fie arşi de El. Unele puteri, adică, sunt de la noi, iar altele, se dau nouă de sus, de la Dumnezeu. Pe cât ne curăţim prin osteneli sfinţite, pe atâta ne luminăm, cu lumina umilinţei. Şi, pe cât ne luminăm, ne curăţim cu lacrimile. Una, adică aducând-o de voie, iar, pe alta, o primim, dându-ni-se de sus. Unde este smerenia adâncă, acolo sunt lacrimi din destul şi, unde sunt acestea, acolo este şi venirea Sfântului Duh. Iar Acesta venind, prin ajutorul Cel de la Domnul, se face toată curăţia şi sfinţenia. Şi văzut este omul acela de Dumnezeu şi Dumnezeu îl vede şi îl cercetează pe el. Că zice: "Spre cine voi căuta? Fără numai spre cel blând şi lin şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele." Dumnezeului nostru, slavă !
Spunea Petru presbiterul, despre Sfântul papa Grigorie al Romei, că, după ce a fost sfinţit ca papă, a zidit o mânăstire mare şi a pus acest fel de rânduială, ca nimeni din călugări să nu aibă ceva în chilia sa. Iar un călugăr avea un frate mirean. Şi călugărul a cerut de la fratele lui, zicând: "Nu am cămaşă, deci, să fii bun să-mi cumperi una". Iar acela i-a dat lui trei galbeni, zicându-i: "Să-ţi cumperi singur, cum vei pofti". Deci, călugărul, luând galbenii, îi ţinea la sine. Iar un alt călugăr, văzând acei galbeni, a spus egumenului şi egumenul i-a spus papei. Deci, după trei zile, papa a oprit pe călugărul acela de la Împărtăşanie, ca pe un stricător de rânduială a mănăstirii. Dar, după puţine zile, fratele acela a murit sub acest canon. Însă papa nu ştia că fratele acela a murit. Deci, după trei zile, i s-a spus papei şi s-a mâhnit mult pentru el. Pentru că nu-l dezlegase pe el din canon, mai înainte de ducerea lui din viaţa aceasta. Deci, papa a scris pe o hârtie rugăciunea cea de dezlegare şi a dat-o arhidiaconului său, poruncindu-i să se suie deasupra mormântului acelui frate şi să o citească pe ea. Şi, ducându-se, arhidiaconul a citit deasupra mormântului hârtia, pe care era scrisă rugăciunea de dezlegare. Apoi, întru acea noapte, egumenul a văzut în vis pe fratele care murise şi i-a zis lui: "Frate n-ai murit?" "Adevărat, aşa este". Şi, iarăşi, l-a întrebat pe el egumenul: "Atunci, unde ai fost până acum?". Şi a zis călugărul: "Am fost în temniţă, până în ziua de ieri, dar după ceasul al nouălea, am fost slobozit de acolo." Deci, s-au înştiinţat toţi, că în ceasul în care arhidiaconul a citit rugăciunea la mormântul fratelui, întru acel ceas s-a şi dezlegat de canon şi s-a slobozit sufletul lui din osânda temniţei. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
http://monicavasiloaia.blogspot.ro/2015/01/sf-prooroc-solomon.html
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/672/67167_simeon-noul-teolog.jpg
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/672/67167_simeon-noul-teolog.jpg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu