Luna iunie in 27 zile: pomenirea Preacuviosului
Parintelui nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini (†530).
Preacuviosul Parintele nostru si facatorul de minuni
Samson, primitorul de straini
Sfantul
Samson a fost, cu neamul, din Roma si rudenie lui Constantin cel Mare. Din
tinerete, aratandu-se plecat spre milostenie si spre ajutorarea celor saraci.
Fericitul Samson si-a impartit saracilor averea ramasa de la parinti, si si-a
eliberat robii si se bucura, vietuind ca un sihastru si implinind porunca
Domnului. Ca ajutorarea sarmanilor era bucuria cea mare a vietii lui, dupa cum
firea soarelui este sa lumineze si a focului sa arda.
Mergand in
cetatea Constantinopol, si-a gasit o casa smerita, in care gazduia pe nevoiasii
ce veneau in cetate, cu nevoile si necazurile lor. A invatat si mestesugul
doctoricesc si a ajuns doctor iscusit si nu-si cruta nici o osteneala,
tamaduind, nu pentru plata, nici pentru fauna, ci din dragoste pentru oameni,
ca si Mantuitorul Hristos, pe cei ce se aflau in suferinte trupesti, si se
desfata in dumnezeiestile Scripturi.
Patriarhul
Mina, al Constantinopolului, afland de dansul si cunoscand credinta si
curatenia vietii lui si gasindu-l in cunoasterea dumnezeiestilor invataturi,
l-a sfintit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre
milostenie. Cu mestesugul sau doctoricesc a izbutit sa tamaduiasca pe insusi
marele imparat Iustinian de o boala grea.
Si, vrand
imparatul sa-l rasplateasca, pentru osteneala, smeritul doctor n-a cerut nimic
pentru sine, ci l-a rugat pe imparat sa porunceasca sa se zideasca, langa
locuinta sa, doua case mari, una pentru tamaduirea bolnavilor, iar alta, pentru
gazduirea strainilor. Deci, imparatul, vazand ravna evanghelica a preotului, a
dat porunca de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a randuit purtatorul lor
de grija.
Si asa,
ingrijind pe bolnavi si gazduind pe straini, fericitul Samson si-a petrecut
viata lui, cea placuta lui Dumnezeu, raposand, la adanci batarnete, si
facandu-se multora pricina de mantuire. Intru slava si lauda lui Hristos,
Dumnezeul nostru!
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Sever, preotul
din invatatura Sfantului Grigorie (†530).
In partile
cetatii Tuderia, intre doi munti si o vale, la un loc care se numea
Entiroclina, era o biserica a Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoare de
Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria. La acea biserica era un preot, anume
Sever, foarte minunat, prin viata lui cea placuta lui Dumnezeu. Iar un barbat,
vietuitor din cei de acolo, imbolnavindu-se si de moarte apropiindu-se, a
trimis, degraba la preotul acela, rugandu-l sa vina la el, ca, prin marturisire
si prin pocainta, sa-si curete pacatele facute si sa ia dezlegare, mai inainte de
iesirea lui din trup. Si, s-a intamplat ca preotul acela era in via lui,
indeletnicindu-se cu strangerea strugurilor. Si a zis celor ce venisera la el:
"Mergeti voi inainte, iar eu va voi ajunge pe voi". Si, vazand ca nu
ramasesera multi struguri, preotul a gandit sa zaboveasca putin si sa-i culeaga
si pe aceia si, sfarsind lucrul sau, sa porneasca si sa se duca la cel bolnav.
Si asa a si facut, dar, pe cand mergea el, l-au intampinat pe cale, cei ce au
fost la cel bolnav si i-au zis: "Pentru ce, parinte, ai zabovit ? De acum,
nu te mai osteni, ca, iata, a murit omul acela". Acestea auzindu-le,
preotul s-a cutremurat si a inceput a plange, numindu-se, cu mare glas, pe
sine, ucigas al aceluia. Deci, plangand, a ajuns la casa unde zacea trupul
mortului si, aruncandu-se inaintea patului, la pamant, cu lacrimi se tanguia
mult si se lovea cu capul de pamant, zicandu-si ucigas, adica pricinuitor al
mortii aceluia.
Asa
tanguindu-se el, deodata mortul a inviat. Si aceasta vazand-o cei ce stateau de
fata s-au inspaimantat foarte tare de acea minune, si s-au bucurat de invierea
lui. Si, de bucurie, au plans si-l intrebau pe el: "Unde ai fost? Si cum
te-ai intors, cu sufletul, in trup ?" Iar acela, raspunzandu-le le-a zis:
"Niste arapi infricosatori si foarte mandri, din gura si din narile carora
iesea foc, m-au luat pe mine si m-au dus in niste locuri intunecoase, pline de
frica si de cutremur. Si, iata, deodata, s-a aratat un tanar prealuminos, cu
alti purtatori de lumina, venind intru intampinarea noastra si au zis, cu
hotarare, catre cei ce ma duceau pe mine: "Intoarceti-l pe acesta, ca
Sever, preotul, plange pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a daruit
lui pe acesta". Atunci, Sever, preotul, sculandu-se de la pamant, cu
negraita bucurie a dat multumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela a inviat
invatandu-l pentru pocainta si marturisirea lui ascultandu-i si dezlegandu-i
pacatele, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, cu Trupul si Sangele lui
Hristos. Si a fost omul acela sapte zile in viata aceasta, rugandu-se neincetat
lui Dumnezeu, iar intr-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din aceasta viata.
Iar noi
putem sa intelegem, ca multa dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: ca n-a
vrut sa-l mahneasca pe el, ci, degraba, i-a ascultat rugaciunea lui si voia lui
a facut-o. De aici, sa cunoastem ca Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu si,
intru toata viata lui, L-a slujit din inima. Si, placand Domnului, s-a savarsit
si s-a dus la Dansul si sta, inaintea Scaunului dumnezeiestii slave, in cetele
Sfintilor celor ce slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in
Treime, Dumnezeu. Caruia, si de la noi, sa-I fie slava in veci. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant ca bun lucru este a cerceta
pe cei bolnavi.
Sa nu va
leneviti a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru ca cercetarea bolnavilor
este asemenea cu milostenia. Ascultati pe Domnul, Cela ce zice: "Bolnav am
fost si M-ati cercetat pe Mine". Iar cel ce-si astupa urechile sale, ca sa
n-auda de bolnavi, se va ruga si el, si nu va fi cine sa-l ajute. Caci, chiar
in cinste mare de esti, mai mare plata vei afla de la Hristos si vei fi iubit,
pentru aceasta, iar de esti sarac si nu ai ce sa duci, pentru trebuinta
bolnavului, atunci, pe tine sa te duci si mangaierea cea prin cuvinte, sa-i
aduci lui. Si, asa, in ziua aceea, vei auzi de la Domnul: "Veniti,
binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua; ca
bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine".
Intru aceasta zi, cuvant din minunile Maicii
Domnului.
In vremea
Sfantului Sava, erau, in lavra lui, multi monahi imbunatatiti. Deci, s-a dus ca
sa se faca monah si un dregator, de bun neam si bogat, pe care Sfantul l-a
primit, cu bucurie. Si, fiindca nu era obisnuit cu osteneala, il cruta si nu-l
lasa sa se duca cu altii, la munca cea grea a pamantului. Ca se lucra pana la
ceasul al noualea si, atunci, veneau sa citesca slujba de obste si, dupa
Vecernie, mancau, o data pe zi, dupa randuiala vietii de obste. Deci, fiindca
nu putea sa faca aceasta acel incepator, i-a poruncit sa se nevoiasca in
manastire, dupa putere, si sa posteasca pana vin toti fratii, ca sa manance
toti impreuna, dupa randuiala. Iar acela nici macar porunca aceasta n-a
pazit-o, ci manca in chilia lui, pentru ca ii aduceau rudeniile felurite
bucate. Deci, Sfantul stia aceasta, dar, pentru ca era monahul acela incepator
nu-l certa, ca sa nu-l ingreuieze. Il ruga numai, pe Dumnezeu, sa-l indrepteze.
Deci, a
venit praznicul Adormirii Preasfintei, Nascatoarei de Dumnezeu, cel din ziua a
cincisprezecea a lui august, si, in ziua cea dinaintea praznuirii, pe cand se
duceau fratii la ascultare, ca sa lucreze, le-a spus Sfantul sa vina la ceasul
al noualea, ca sa cante Vecernia. Iar acelui incepator i-a zis sa se duca la biserica,
la ceasul Vecerniei, sa caute cand toti fratii se aduna, ca sa-i dea si lui
vreun cuvant. Asa, s-a si facut. Si, dupa ce au venit parintii, incepatorul a
avut o aratare minunata fara sa doarma, ci treaz, adica, a vazut o femeie
preafrumoasa intre doi ingeri, stralucind mai mult decat razele soarelui, si un
inger tinea un potir plin de paine cereasca si celalalt tinea o mahrama
subtire, iar femeia aceea frumoasa, care era Stapana noastra, tinea o lingurita
de aur. Si se ducea cate un frate si ingerul ii stergea fata lui cu mahrama.
Apoi, se inchina Preasfintei si ea lua lingurita si ii da painea cea cereasca.
Acestea vazandu-le, incepatorul se minuna si, apropiindu-se, ca sa se
invredniceasca si el de un dar ca acesta, nu si-a dobandit dorinta, caci nici
ingerul nu l-a sters, nici Preasfanta nu l-a impartasit, ci i-a zis lui:
"Mancarea aceasta este trupul Fiului meu, si-l iau numai cei ce postesc
pana seara, in ceasul acesta, si se curata. Insa, tu nu postesti; cum, dar, te
vei impartasi cu painea aceasta ?" "Sa ma stearga, macar ingerul, cu
mahrama aceea sfanta". Iar ea i-a raspuns: "Daca vrei sa te stearga
cu aceasta, sa te ostenesti si tu, cu ceilaiti, pentru ca aceia asuda de
osteneala si, pentru aceasta, se sterg, dar pe tine, de care sudoare sa te
stearga ingerul ?" Acestea auzind, s-a ingrozit si, alergand la egumen, a
zis: "Ati vazut oare, aratarea pe care am vazut-o eu, nevrednicul ?"
Iar egumenul i-a raspuns: "Ceea ce ai vazut, a fost spre indreptarea ta.
Ca fratii sunt incredintati, ca Preasfanta ii sfinteste, ca sa fie vrednici in
tot praznicul sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine".
De atunci
inainte, se ostenea si el, mai mult, si manca mai putin si, asa, sfarsindu-se
in fericita ascultare, s-a invrednicit de fericirea cea cereasca. Dumnezeului
nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu