Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

sâmbătă, 16 noiembrie 2019

Proloagele din 16 noiembrie

              
Luna noiembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.  

       Sfântul Evanghelist și Apostol Matei era evreu de neam și a fost unul din cei 12 Apostoli ai Domnului. Înainte de a fi chemat de Domnul să-i fie ucenic, Sfântul fusese vameș în Capernaum, lângă lacul Galileii și se numea Levi. Vameșul era urât și disprețuit de popor, ca unul care era strângător de biruri și le amintea că sunt supuși romanilor. A primi să fii vameș însemna,  pentru ei, a primi să fii cel din urmă ticălos al neamului tău. Dar din acest Matei vameșul, Mântuitorul și-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care, cel dintâi, a scris, ca martor de aproape, o istorie a vieții și faptelor dumnezeiescului său Învățător. Ca ucenic al Mântuitorului, Sfântul Matei și-a schimbat nu numai numele, numindu-se din Levi, Matei, ci a lepădat și viața lui dinainte, aducând la Hristos, în loc de biruri, suflete de oameni, începând cu viața sa și cu însuși sufletul său. Drept aceea, și Evanghelia sa, fericitul Matei a scris-o în două limbi: întâi în evreiește, adică în limba aramaică, pe care a vorbit-o și Mântuitorul, și o vorbea tot poporul, iar a doua oară, prin anii 62-63, în grecește, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăția romanilor, cu scopul ca vestea cea bună să o poată cunoaște cât mai mulți oameni. În sfânta lui Evanghelie, fericitul Matei descrie copilăria și faptele cele mai presus de fire ale Domnului, învățătura Sa cea dumnezeiască, patimile Lui cele mântuitoare și preamărita Lui Înviere. Dar, în Evanghelia sa, Sfântul Matei nu poate uita clipa când, stând la vamă, s-a întâlnit pentru prima oară față în față cu Mântuitorul și a auzit pe Domnul zicându-i: "Vino după Mine!" (Matei 9,9-13); nu poate uita cum el, îndată lăsând toate, a urmat Domnului și L-a primit pe Domnul în casa sa și, cum, de atunci, Domnul l-a învrednicit de s-a numărat cu cei 12 Apostoli ai Săi.  Eusebiu și Sfântul Epifanie ne spun că, după Înălțarea la cer a Mântuitorului și după ce s-a înțelepțit cu cele dumnezeiești în ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfânt, Sfântul Matei a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniți la credință și că Sfântul Apostol Vartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Tradiția Bisericii mai știe că, socotindu-și încheiată munca sa de Apostol al iudeilor, Sfântul Matei s-a îndreptat spre alte locuri ale răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni, smulgându-i din întuneric și aducându-i pe calea cea adevărată a vieții și a mântuirii. Nu se știe lămurit unde anume și-a sfârșit Apostolul viața și ostenelile sale. O tradiție spune că Sfântul Matei ar fi primit moartea de mucenic în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioși.  


Întru aceastã zi, cuvânt despre vederea Apostolului Pavel  
lângã  Sfântul Ioan Gurã de Aur. 


 În Constantinopol era un om cu dregătorie, care, fiind pârât de răuvoitori la împăratul, a fost izgonit din palate și scos din dregătorie. Deci, fiind el mâhnit, a mers la Ioan Gură de Aur, pe când acesta era patriarh în Constantinopol, însă în taină, ca să nu-l știe nimeni din cei ce-l pârâseră la împăratul, și gândea să-l roage pe fericitul Ioan să-l izbăvească pe el de mânia împărătească. Deci Ioan, chemând pe Proclu, fratele celui rânduit să-i aducă lui aminte plângerile, i-a zis: "Să-mi aduci aminte la noapte, când va veni acest om". Însă, avea obicei Ioan că scria noaptea. Și în acea noapte, luându-și condeiul a început a scrie la tâlcuirea Epistolelor Apostolui Pavel. Deci, a venit omul cel clevetit, cum îi poruncise lui, iar Proclu s-a apropiat de ușă și, căutând prin crăpătura ușii, a văzut pe Ioan șezând și scriind și pe cineva vorbindu-i deoparte, la ureche. Și era chipul aceluia cam pleșuv, iar barba deplină și lată Și, întorcându-se, a zis omului aceluia: "Îngăduieşte puțin că altul înainte de tine a intrat la dânsul". Iar după ce a zăbovit puțin, s-a sculat Proclu și a văzut asemenea pe Ioan scriind și celălalt șoptindu-i.   În același chip a fost și a treia oară. Apoi a început a toca de Utrenie. Atunci Proclu i-a zis omului: "Sculându-te, mergi la casa ta, că de acum nu mai vorbește cu nimeni". Și cu mare mâhnire s-a dus. Aceasta iarăși s-a petrecut și în a doua noapte și, asemenea, și în a treia noapte l-a văzut. Deci, s-a așezat Proclu lângă ușă. Dar omul acela iarăși, după obicei, a venit. Și, sculându-se, Proclu s-a apropiat de ușă, și privind, i-a văzut pe ei vorbind între ei. Atunci i-a zis omului: "Mergi la casa ta și să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți ajute ție, că văd că cel ce vine la Patriarhul, de la Dumnezeu este trimis, de vreme ce nevăzut intră la dânsul". Iar, făcându-se ziuă, și-a adus aminte fericitul Ioan de omul acela, și chemând pe Proclu, i-a zis lui: "Oare n-a venit aici omul acela de care mi-ai spus mie, pentru pricina ce voia să vie la noi?" Iar acela, răspunzând, i-a zis: "Așa este cu adevărat, părinte, iată este a treia noapte a venirii lui aici". Iar el i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai pomenit de dânsul?" Răspunzând iarăși, Proclu a zis: "Vorbeai cu altul tu însuți, pentru aceea n-am cutezat a intra la tine". Iar acesta a zis: "Cu cine? Că n-a fost nimeni la mine în această noapte". Atunci Proclu i-a spus cum era fața și chipul aceluia ce i se arătase lui și a adăugat: "gura lui era lângă urechea ta și în taină îți grăia ție, șoptindu-ți la ureche, iar tu scriai". Iar fericitul Ioan se minună, auzind acestea de la dânsul.  Și dacă a tăcut cu vorba, Proclu a căutat la icoana Sfântului Apostol Pavel și, văzându-i chipul întocmai așa ca al aceluia ce i se arătase lui, s-a închinat lui Ioan și a zis, arătând cu degetul la chip: "Întru acest chip era cel pe care l-am văzut". Atunci a cunoscut preaînțeleptul Ioan că Dumnezeu l-a ascultat pe el și l-a adeverit că lucrul lui este primit, că, tălmăcind Epistolele Apostolui Pavel, el scria ceea ce Apostolul însuși îi spunea să scrie. Deci, sculându-se, s-a rugat Domnului, mulțumindu-i că n-a trecut cu vederea ostenelile lui. Iar după aceasta, ducându-se la împăratul, l-a rugat pentru omul acela ce era în necaz; și l-a pus pe el împăratul din nou în vechea lui rânduială.  




Înt


Întru aceastã zi, învãţãturã a Pãrintelui nostru Pamvo cãtre ucenicii sãi.

       Ava Pamvo a trimis pe ucenicul său să vândă rucodelia sa. Și stând șaisprezece zile în cetate, după cum ne spunea nouă, noaptea dormea în tinda bisericii Sfântului Apostol Marcu. Și ascultând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învățat încă și câteva tropare. Deci, i-a zis lui bătrânul: "Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ți s-a întâmplat în cetate?" Răspuns-a fratele: "Cu adevărat avo, în lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta, că nici canoane, nici tropare nu cântăm. Că, mergând în Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă și am fost în întristare multă că nu cântăm și noi canoane și tropare". I-a zis lui bătrânul: "Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Duhul Sfânt și vor urma cântărilor și glasurilor; că, ce umilință, care lacrimi se nasc din tropare? Oare când stă cineva în biserică, sau în chilie și își înalță glasul? Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm, cu multă umilință și nu cu răspândire, că n-au ieșit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu și să se răspândească și să cânte cântări cu viers și să pună glasurile în rânduială cu meșteșug și să-și clatine mâinile și să-și târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și cu suspine, cu glas evlavios și umilit și măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune.  Că, iată, îți zic ție, fiule, că vor veni zile când creștinii vor strica Sfintele Evanghelii și ale Sfinților Apostoli și ale dumnezeieștilor Prooroci, ștergând Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Și despre aceasta părinții noștri au zis: "Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hârtii, că neamul cel de pe urmă o să șteargă viețile părinților și să scrie după voia lor, că mare este nevoia ceea ce va să fie". Și a zis fratele: "Așadar, se vor schimba obiceiurile și așezămintele creștinilor și nu vor fi preoți în biserică, pentru ca să se facă acestea?" Și a zis bătrânul: "Într-acest fel de vremi, se va răci dragostea la mulți și nu va fi puțin necazul, năvăliri ale păgânilor și porniri ale popoarelor, neastâmpărare a împăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni care nu vor ține seama de mântuirea lor și a turmei, osârdnici toți și grabnici la mese, gâlcevitori, leneși la rugăciune și râvnitori la clevetiri, gata spre a osândi viețile bătrânilor și cuvintelor lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le și zicând: "De am fi fost și noi în zilele lor, ne-am fi nevoit și noi." Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de la fața celor pustnici, judecând judecăți cu daruri, nepărtinind săracului la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani chinuindu-i. Încă și în popor va intra necredința, desfrânarea, urâciunea, vrajba, zavistia, întărâtările, furtișagurile și beția". Și a zis fratele: "Ce va face, oare, cineva în vremile și în anii aceia?" Și a zis bătrânul: "Fiule, cel ce se mântuiește într-acest fel de zile, își mântuiește sufletul său și mare se va chema în Împărăția Cerurilor". 

Sursa: 
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage16Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1234 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie16.htm

Niciun comentariu: