Proloagele din 31 ianuarie

Luna lui ianuarie în 31 de zile: pomenirea Sfinţilor şi de minuni făcătorilor, doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi a Sfintei Muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice fecioare ale ei, Teodota, Teoctista şi Eudoxia.           

      Aceşti Sfinţi Mucenici, Chir şi Ioan, au trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia oamenilor bolile trupeşti şi sufleteşti, neluând plată, ci binevestind, în acest fel, credinţa cea nouă a creştinilor. Deci, pornindu-se prigoana cea mare împotriva creştinilor, a fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii, că învăţa pe mulţi credinţa cea nouă. Şi înştiinţându-se el, la vreme, de aceasta, s-a înstrăinat de ţara părinţilor lui şi, ieşind din Egipt, s-a dus în Arabia. Şi a intrat în viaţa pustnicească şi multe şi minunate tămăduiri, fără plată, a făcut, aducând nenumărate suflete la închinarea lui Hristos, încât s-a răspândit vestea despre dânsul pretutindeni. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan. Acesta era în ţinutul Edesei şi purtase multă vreme dregătoria ostăşească. Iar acum, lăsând toate, chiar şi dregătoria sa, căuta pe Hristos, trăind în smerenie şi în mare curăţenie trupească. Şi, auzind de minunata propovăduire pe care o săvârşea Sfântul Chir, a pornit în căutarea lui la Alexandria şi, acolo, negăsindu-l, a mers pe urmele lui şi l-a aflat în Arabia. Şi s-a minunat fericitul Ioan văzând dumnezeiasca slujire încredinţată Sfântului Chir. Drept aceea, a rămas lângă dânsul, ca un ucenic, şi-l însoţea şi-l ajuta pe Sfântul în apostoleasca lui lucrare. Şi cutreierau împreună oraşele şi satele, uniţi în gânduri, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Deci, întinzându-se prigoana, a fost prinsă şi o femeie creştină, Atanasia cu numele, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, şi aceasta pe vremea când Sfinţii Doctori erau încă slobozi. Şi temându-se ei ca nu cumva, ca nişte femei ce erau ele, să se îngrozească, fie stând în faţa judecătorului, fie de mărimea chinurilor, şi astfel să se lepede de credinţă, au mers Sfinţii la temniţă şi le îmbărbătau şi le îndemnau să stea tari la munci, mărturisind pe Hristos. Aflând, deci, de aceasta dregătorii cetăţii, că adică doi creştini mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au prins şi pe ei. Şi, fiind daţi la grele chinuri, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, Dumnezeu adevărat, îmbărbătând astfel şi pe sfintele femei. Deci, nevoind ei până la sfârşit să aducă jertfă zeilor, a poruncit dregătorul să li se taie tuturor capul. Şi se face pomenirea mutării lor la Domnul în fiecare an, astăzi la 31 ianuarie.   

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh,  despre pătimirea pentru aproapele.         

       A pătimi pentru altul, a ajuta şi a se osteni, plăcut lucru este lui Dumnezeu. Că aceasta şi datori suntem a face, ca nişte slugi de aproape şi slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca nişte ostaşi Împăratului, de la care luăm şi plata; milă adică să avem şi îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorăsc toate bunătăţile, apoi acela, dacă are bogăţie, o dă, iar de vede pe cineva în primejdie şi nevoie, plânge, iar de vede pe vreun om asuprit, îi dă o mână de ajutor. Deci, să ne nevoim şi să ne silim ca dragostea, credinţa şi răbdarea noastră să nu fie fără de nici un înţeles, ci ca un coif şi suliţă şi ca o armă împotriva vrăjmaşului. Cu toţii, adică, cu dragoste să fim şi îndelung-răbdători, întru tărie vieţuind. Că şi Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieşte: "Aşa se cade să fie slujitorul Domnului, adică pe săracul care lăcrimează să nu-l treacă cu vederea, ca şi rugăciunea noastră şi lacrimile să nu se treacă cu vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la Dumnezeu. Pentru că Iov, cel care mai înainte de toţi împreună-pătimitor a fost şi spre toţi îndurat, zice: "Eu pentru fiecare neputincios, am plâns şi am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am îmbrăcat. Şi uşile mele deschise au fost pentru tot străinul." Tot aşa şi Tobie zice: "Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat." Iar Proorocul Osea zice: "Să ne silim a cunoaşte pe Domnul, că milă voieşte, iar nu jertfă şi arderi de tot." Încă şi Miheia Proorocul zice: "Eu îţi voi spune ţie, omule, ce lucru este mai bine şi mai bun, sau ce caută Dumnezeu de la tine. Aceasta, adică, o caută : să faci milostenie cu dragoste." Dar s-a zis şi la Pilde: "Să izbăveşti pe cei duşi la moarte, iar pe cei ucişi de sabie să-i răscumperi." Iacob Apostolul zice: "De vor fi fratele tău sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice cineva dintre voi: "Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi şi nu le-ar da lor cele de trebuinţă trupului, de ce folos le-ar fi?" Încă ne învaţă şi Pavel, zicând: "Îmbrăcaţi-vă dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unul pe altul, ţinându-vă cu dragoste, ca nişte mădulare într-un singur trup. Că de pătimeşte un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele." Iar Petru Apostolul, zice: "Rogu-vă pe voi, iubiţilor, să vă feriţi de tot răul, cei îndestulaţi bine să faceţi, să fiţi cu un gând şi darnici, iubitori de fraţi, înduraţi, supuşi, nerăsplatind răul cu rău, nici ocara cu ocară, ci dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântaţi, ştiind că la aceasta aţi şi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea." Iar înduratul Domn, voind să Se arate că de Părintele Său suntem mântuiţi, ne-a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este!"   

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur,  despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii.        

         Aduceţi-vă aminte, fraţilor de acea înfricoşată Judecată, când va veni acea zi şi noaptea aceea înfricoşătoare, adică noaptea păcătoşilor şi ziua drepţilor, când se va sparge soborul şi se vor risipi lucrurile cele rele şi mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, şi cinstea lui, bogatul şi împăratul, bărbatul şi femeia. Atunci, viaţa bună se va cere de la noi şi faptele bune, nu mărirea şi bogăţia slăvită, nici sărăcia şi starea proastă. "Mie", va zice Domnul, "fapte dă-Mi, şi, chiar dacă eşti rob, vei fi mai mare decât cel liber". Sau de eşti femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de vieţuieşti după Legea lui Dumnezeu şi după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înşine şi de voile noastre şi să urmăm lui Dumnezeu. O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieţii şi faptele trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte înecări, câte fărădelegi, câte greşeli, câte ispite şi lacrimi, câte rele în toate cetăţile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Şi ce este în ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: naşterea lui în durere, moartea înfricoşată, iar cele de după moarte, negrăite şi nespuse cumpăniri în inimile noastre sunt, şi bune şi rele.  Că, în ce parte ni se pleacă gândul, într-acolo şi jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să ţi se deschidă ţie degrabă. Adu-ţi aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul şi pământul, oamenii şi lucrurile. Adu-ţi aminte că eşti nimic, cu trupul şi cu sufletul, că puţin necaz te tulbură pe tine, puţină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscoleşte pe tine. Deci, pentru ce nu te desparţi tu puţin de viaţa aceasta? Eu îţi spun ţie că eşti dator a te muta de aici şi, sus, înlăuntrul porţilor cereşti, să-ţi faci ţie cort şi, acolo, de-a pururi să petreci. Ci, te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire şi, la vremea aceea, să-ţi deschidă ţie degrabă, iar, până ce eşti pe pământ, pleacă-ţi genunchii către Dumnezeu; sus să-ţi ai sufletul, iar cu faţa de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune şi adu-ţi aminte de cele viitoare şi rele şi bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, şi aduc lucrurile cele sufleteşti. Că săraci suntem toţi şi nu avem pe nimeni ajutor şi sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu. Drept aceea, despărţindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine. Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş, spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi săraci, i-a pierdut. Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la picioare şi până la cap. Neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici de o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi cu şarpele. Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu şi acum câştigă odihna rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevia şi desfătarea, precum şi vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte, că, după puţină vreme, vei muri şi te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: "Greşit-am Doamne, miluieşte-mă!" Mai bună îţi este ţie aceasta, decât o coroană împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viaţa veşnică duce. Întru acestea să te înveţi şi întru acestea de-a pururea să fii.     

Întru această zi, cuvânt din Pateric.            

       A intrat odată ava Agaton în cetate să-şi vândă puţinele lui vase şi a găsit un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci? I-a răspuns ava Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Te rog să mă iei şi pe mine acolo". Şi, luându-l pe spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea leprosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea "Cu atât". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi vindea alt vas. Şi-i zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi răspunse bătrânul: "Cu atât". Şi-i zicea: "Cumpără-mi cutare lucru". Şi-i cumpăra. Deci, după ce a vândut toate vasele şi vrea să plece, i-a zis din nou: "Te rog din nou să mă duci unde m-ai găsit". Şi, luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis: "Binecuvântat eşti, ava Agaton de Domnul în cer şi pe pământ". Şi, ridicând ochii săi, pe nimeni n-a mai văzut. Că a fost îngerul Domnului, care a venit să-l ispitească.  Dumnezeului nostru slavă !    

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage31Ian.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=886 

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=273&Itemid=60&limit=1&limitstart=3 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie31.htm