Proloagele din 1 august

Luna lui august în ziua dintâi: pomenirea scoaterii cinstitului lemn 

al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci

        Această sărbătoare provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată, cu sobor şi alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, unde rămânea, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruinţa marelui Constantin, asupra lui Maxenţiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum şi a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim. După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţa, în aceeaşi zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecând Sfântul şi marele împărat Constantin. Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci - Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie şi Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii şi la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, dată nouă, în viaţă, de Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava şi ascultarea. Amin.

Pomenirea Sfinţilor şapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim şi Marcel, a maicii lor Solomoni şi a lui Eleazar, dascălul lor

           Aceştia au trăit pe vremea lui Antioh, (+164) urmaşul lui Seleuc, împăratul Siriei, care stăpânea tot neamul evreilor, silindu-i să se lepede de obiceiurile lor cele părinteşti şi să mănânce cărnuri de porc. Şi, aducând, în Palestina şi alte păgâneşti fărădelegi, întorcea pe mulţi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei înţelegători şi iubitori ai dreptei credinţe suspinau şi plângeau pentru părăsirea credinţei strămoşeşti. Între cei care nu s-au supus tiraniei, urmând şi păzind legile pământeşti, erau îndeosebi, bătrânul Eleazar, mare dascăl şi tâlcuitor al Legii, şi cei şapte tineri, învăţaţi de dânsul. Deci, a ieşit poruncă de la împăratul Antioh, ca toate popoarele împărăţiei să respecte pe zei şi legile elineşti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, să fie prefăcut în capişte idolească, având pe Jupiter în locul cel sfânt al templului. Şi mulţi evrei alergau cu sârguinţă la jertfele idoleşti, pe când cei statornici fugeau în munţi şi în pustie, ascunzându-se în peşteri şi în crăpăturile pământului, şi era frică mare peste tot poporul, încât nimeni nu îndrăznea a se numi evreu. Deci, a fost prins bătrânul Eleazar, şi, fiind legat cu mâinile la spate, a fost bătut greu, şi l-au silit să mănânce carne de porc, iar el nu primea, vrând mai bine să moară decât să calce porunca lui Dumnezeu, acum la bătrâneţe şi, pentru puţină viaţă vremelnică, să meargă în chinurile iadului. Deci, s-a rugat bătrânul ca moartea lui să fie mântuire pentru tot poporul evreilor, şi, fiind aruncat în foc, a răposat. Au fost aduşi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul câte unul, începând cu cel mai în vârstă dintre ei, şi, chinuindu-i pe ei cu meşteşugite şi cumplite zdrobiri ale trupului, trăgându-i pe roţi de fier şi împungându-i cu ţepi înroşite în foc şi, în sfârşit, au fost aruncaţi, ei înşişi, în foc; şi aşa, şi-au dat duhul, primind cununile răbdării mucenicilor şi arătând că cugetul este demn şi stăpân peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, dacă a văzut cum s-au săvârşit fiii ei, a vrut să fie părtaşă, şi ea, la pătimirea cea de bună voie, pentru credinţă. Şi, alergând ea singură în para focului, a luat aceeaşi moarte mucenicească. Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se află in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Şi aşa şi-au dat sufletul lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, 

pentru aducerea aminte de firea omenească

            Să nu ne facem fraţilor, păreri prea mari despre viaţa şi trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălţăm cu bogăţia, ci să supunem poftele trupeşti şi să ne îngrijim de sufletele noastre. Luaţi aminte, unde sunt părinţii noştri, unde Proorocii şi unde Apostolii ? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strâns pe lume avuţii ? Oare, nu precum goi s-au născut, aşa au şi murit, neavând nimic în mână ? Ci numai dreptatea drepţilor este cu ei şi pomenirea lor, cu laude precum şi păcatele păcătoşilor, sunt cu ei. Căci toţi suntem din ţărână şi în pământ ne vom întoarce. Şi tot omul, ca o haină, se învecheşte. Hrana vieţii lui este pâinea şi apa şi zilele omului numărate sunt, ca un pumn de nisip, şi degrabă curg spre sfârşit, ca apa unui râu. Drept aceea, fraţilor, aducându-ne aminte de sfârşitul nostru, să părăsim toate faptele cele rele. Că nici cele frumoase şi bune ale lumii nu sunt veşnice, nici necazurile de aici nu sunt fără de sfârşit. Priviţi cum se schimbă toate; astăzi ari tu pământul, mâine altul, după aceea, altul, şi nu este nimic, care să rămână neclintit. Toate se mişcă, ca şi cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o află. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin păcate, apoi, să le aflăm acum, prin pocăinţă. Pentru că, la aceasta, Însuşi Domnul ne învaţă pe noi, zicând: "Cel care caută, află, şi, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage01Aug.shtm