Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 29 august 2021

Proloagele din 29 august

 

Luna august în 29 zile: pomenirea Tăierii cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.
    Martorul lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a fost înaintea Domnului, nu numai cu nașterea sa, dar și cu moartea sa. Și, precum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea muceniceasca, pentru fărădelegile lui Irod. Și aceasta a fost așa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai întâi, de soție, pe fiica lui Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Dar, aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soția fratelui său, Filip, a alungat pe soția sa legitimă și a luat-o pe aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor, desfrânat și amestecător de sânge. Deci, pentru o nelegiure ca aceasta, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe față pe Irod, înaintea tuturor, și-i zicea: "Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău". Irod, nesuferind mustrările Proorocului și îndemnat de Irodiada, care plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuși, care știa pe Ioan, că este bărbat drept și sfânt, încât de multe ori îl asculta cu plăcere, luând aminte la cuvintele lui, și se temea de popor să-l ucidă, Irod a poruncit, totuși, să-l prindă și să-l închidă în temniță. Luni și luni de zile a zăcut Sfântul Ioan în temniță, la palatul lui Irod de la Maherus, lângă Marea Moartă.  Și fiind cercetat de ucenicii săi, Ioan îi intărea în vestirea lui Mesia, care venise în lume, trimițându-i pe ei să-L vadă și să-L audă, așa cum spune Evanghelia. A venit, însă o zi când netrebnica și vicleana femeie a putut să-și împlinească gândul cel nelegiuit.Sosind ziua nașterii sale, Irod a poruncit să se facă ospăț mare, în palatul său Maherus, acolo unde, în temniță, își ducea zilele Sfântul Ioan Botezătorul. Și mult s-a veselit Irod, împreună cu sfetnicii săi, cu dregătorii și cu toate căpeteniile regelui Galileii, cu mâncăruri scumpe și vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea să fie și mai deplină, au fost aduși cântăreți vestiți și dănțuitoare tinere, să le desfete ochiul și auzul. La acest ospăț, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând și placând lui Irod și celor ce ședeau cu el, acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, că-i va da orice, îi va cere, până chiar la jumătate din împărăția sa. Neștiind ce să ceară, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Și Irodiada și-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumată de patimă, a ieșit porunca să se tăie capul lui Ioan Botezătorul. Și capul Sfântului a fost tăiat în temniță și adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale.  O tradiție spune că Irodiada a poruncit slugilor să îngroape capul acesta într-un loc ascuns și departe de trup, temându-se ca, nu cumva, capul alipindu-se de trup, să învieze sfântul și să-i fie din nou glas de mustrare. Și așa s-a sfârșit muceniceste Sfântul Ioan Botezătorul, la porunca unui rege împătimit și a unei femei nelegiuite, apărând legea lui Dumnezeu și invrednicindu-se de multe cununi întru Cerească Împărăție, ca un feciorelnic, ca un viețuitor în pustie, ca un învățător și propovăduitor al pocăinței, ca un prooroc, ca un Înaintemergător și Botezător și ca un mucenic. Cu ale Căruia sfinte rugăciuni, și pe noi, la calea adevăratei pocăinței, să ne povățuiască și Împărăției Cerești să ne învrednicească Hristos Milostivul, Domnul și Dumnezeul nostru, Căruia I Se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în veci! Amin. 



Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi botezătorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Ioan Gură de Aur
      Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc  cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor și răcoarea apelor, își simte lină și netulburată cugetarea minții și se arată cu fire blândă, către toți oamenii, așa și noi, în zilele trecute, fiind mângâiați de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie. Iar când Evanghelia ne vorbește despre nebunia lui Irod, înverșunarea femeilor, ospățul barbarilor nebuni și masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios și îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiților, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte și nu ucideri, ale celui ce a făcut niște lucruri ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: "În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morți, și de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Mărturisește uciderea Proorocului și nu poate minți, că a știut, pe cel ce l-a omorât că este Prooroc și bărbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morți și pentru aceasta se fac minumi printr-însul. Și, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru că acesta a fost propovăduitorul adevărului. Și voia, prin vădire și mustrare, să curme fapta cea fără de lege și să fie, precum i se cădea, ca împărat, păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânată a dulceților, strica legile. Că acela este împărat, care da legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi el însuși, iar nu schimbându-le. Că, în ce alt chip s-ar fi putut pune rânduială, în lumea pe care o stăpânea, dacă nu prin legile cele după dreptate, înfrânând neamul oamenilor, cel greu de ținut în frâu. Dar Irod era împărat, nu al popoarelor, ci al desfătărilor și rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci și ucidere pe nedrept făcea. Și pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare între cei născuți din femei, nu s-a ridicat, precum și Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele și scârnave ale lor. Pe acesta prinzându-l, Irod îl ținea legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada. O, lucru străin. Ioan vroia, prin mustrare, să dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lanțul păcatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan și, cu toate acestea, grăia, era închis și, în temniță fiind, mustra. Că nu se temea Ioan de moarte, ci îi era frică să tacă și să nu spună adevărul. Pe acesta l-a ucis Irod și nu numai o singură ucidere a făcut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâția pe câți i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantul său, de ar fi trăit. O, zi, de prăznuire a unei nașteri, care mărturisește din sine ucidere de prooroc. Că, deși vasul de lut al acestuia se risipea în mormânt, făclia de lumină a duhului său purta în ea lumina credinței. Pe acesta l-a ucis Irod. Și cum l-a ucis? În vremea când se prăznuia, ziua nașterii lui când, jucând fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit această plată. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povătuită fiind de maica sa a zis: "Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca să-l cinstească, capul lui Ioan ar fi prețuit cu adevărat, mai mult decât tot aurul și argintul și pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credință, din evlavie, ci ca, după ce îl va ucide pe Mustrător, să dăruiască mamei sale slobozenie, fără oprire, pe calea păcatului. Deci, auzind, împăratul s-a întristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, că toți îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Și era sufletul lui Irod că o corabie în mare, care se clătina, când de o parte când de altă; să facă ucidere, se temea de popor, să nu facă ucidere, nu-și putea ierta jurământul, fată de cei ce erau împreună cu el. Deci, îngreuiat de dulceața cea cu multe văpăi, pe care o avea femeia, trimițând, a tăiat capul lui Ioan în temniță. O, rău lucru este jurământul! Ascultați pe Domnul, care zice: "Să nu vă jurați nicidecum"(Matei 5, 34). Că ticălosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit să facă ucidere. Ce mână a îndrăznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, în pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, șerpii și balaurii s-au înfiorat, albinele cele sălbatice, pentru sfințenie îl hrăneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta mână de călău, l-a tăiat, neînspăimântându-se de fața lui de înger, nici cutremurându-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Îmi vine să cred, că, întunecat de beția lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că Dreptul, și după moarte, trăia și capul lui, tăiat fiind, glasul îi era încă viu. O, cruzime și asprime a omului! O, tiranule fără de lege! Nu este oare destul înjunghierea pruncilor, uciși în Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plângerile maicilor erau mai ascuțite decât sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte, albea pământul? Care fiară n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destulă neomenia acelui Irod, ci ai tăiat și tu pe Ioan, împlinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de păr al lui nu ești vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi ție milostiv, zice Domnul? O, cetate a sângelui, în care Irod a împărățit, iar fiul a desăvârșit, cel deopotrivă cu numele și asemănarea cu năravurile! Vai nouă, că cei ce par sprijinitori bunei rânduieli, s-au făcut povățuitori neorânduielii. De unii ca aceștia, povățuiți fiind și învățați a ucide, toți, spre uciderea lui Hristos, au căzut la înțelegere. Pe Isaia l-au ferăstruit, pe Ieremia l-au omorât, pe Nabot l-au împroșcat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos L-au răstignit. Cu toate acestea plânsul și tânguirea, pentru cele rele, lăsându-le lor, să alergăm la lumina învățăturii de taină, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slavă Se cuvine, în vecii vecilor! Amin. 


Întru această zi, învăţătură a Sfântului Grigorie, despre mânie.
        Să nu daţi, fraţilor, loc mâniei între voi. Pentru că omul mânios nu primeşte dar de la Dumnezeu, ci, prin mânia sa, cade, din  înălțimea răbdării, în groapa de pierzanie a mâniei. Care fiară este așa de cumplită și neîmblânzită, precum este omul cel mânios, care nu-și pierde mânia? Că, ce este mai rău decât mâniosul? Aceasta turbat îl face pe om, sluțit și nu bun, fiindcă nu vine Duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socotește, dar, omule, că cel ce ține mânie, nu se stăpânește pe sine însuși, netrezindu-se din mânie și este ca un beat, de iuțime. Că nu cunoaște pe cei ce fac bine, și trăiește ca într-o noapte întunecoasă, de toți se apucă, tuturor, celor mai mari și celor mai mici decât el le grăiește fără de rânduială și, pe cel mai bătrân îl hulește. Ceartă, este foarte guraliv, ocărăște, bate, la nimic nu se supune și nu primește cuvintele celor ce-l mângâie pe el. Și, precum otrava este în jivinile cele ce se târăsc, așa-i și iuțimea în cel mânios. Îndrăcindu-se, mâniosul latră, ca un câine la toți, și îmboldește, ca o scorpie, și, ca șarpele mușcă. Fugiți, fraților de o răutate ca aceasta. Că nici dregătoria celui mânios nu-i cinstită, nici căruntețele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primită, nici nu  poate să se îndrepteze. Tu să zici așa: "Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine". Gonește-ți iuțimea și mânia din inimă, că a zis Domnul: "Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă" (Matei 5, 22). Iar mânia să-ți fie ție numai asupra diavolului, fiindcă printr-însul am căzut din Rai. Acela și acum, pe fiecare din noi, ne pândește, ca să ne înșele și în văpaia cea nestinsă să ne afunde, de care văpaie, însuși satana mult se cutremură. Drept aceea, părăsește iuțimea și lasă mânia, ca nu cumva împreună cu Irodiada, să te osândești, că ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia să o mântuiască pe dânsa. Că ea auzind de minunile ce se făceau de el, își astupa urechile, ca o aspidă surdă, până ce aflând vreme prielnică, l-a tăiat pe Ioan. Iar pe sine s-a făcut blestemată, de către cele patru margini ale pământului. Pentru că diavolul face voia plăcuţilor săi, ca să-și săvârșească răutatea mâniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar acolo să fie duși, fără de pocăință, la osândă. Că ce a făcut mânia Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el în Împărăție, iar, pe sine la osânda cea fără de sfârșit. De aceasta, temându-ne, să ne silim a nu ține mânie între noi. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin. 
Sursa:

Niciun comentariu: