Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici şi Mãrturisitori: Gurie, Samona şi Aviv.
Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie, s-au nevoit pentru dreapta credinţă în zilele împăratului Diocleţian (286-305). Gurie se trăgea din satul Sardochitia, iar Samona din Gonad. Şi, pârâţi fiind că sfătuiesc poporul să nu aducă jertfe idolilor neînsufleţiţi, au fost prinşi şi puşi la chinuri. Deci, îndată i-au spânzurat şi pe unul şi pe altul de câte o mână, atârnându-li-se de picioare pietre grele, care să-i tragă în jos; şi au stat aşa vreme îndelungată, de la al treilea ceas până la ceasul al şaselea, desfăcându-li-se, cu dureri cumplite, încheieturile mâinilor şi picioarelor. Pogorându-i apoi din spânzurătoare, i-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă, cu picioarele prinse în butuci şi au zăcut acolo patru luni, chinuiţi de foame şi de sete şi în legături. Scoţându-i, iarăşi, păgânii se pregăteau să-i pună din nou la chinuri. Dar văzând pe Sfântul Gurie că este cu totul sfârşit de puteri, încât era mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi şi i-au tăiat capul. Iar pe Sfântul Samona, l-au spânzurat de un picior, cu capul în jos şi, ţinându-l aşa mai multe ceasuri, i s-au desprins genunchii şi s-a prăbuşit în chinuri neînchipuite şi i-au tăiat capul. Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu(302-324) că învăţa, în oraşe şi în sate, cuvântul Domnului. Deci, spânzurându-l pe un lemn, l-au bătut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de răni şi de sânge. Şi aducându-l iarăşi la întrebări şi nevoind să se lepede de Hristos, l-au băgat în foc şi aşa s-a săvârşit Mucenicul acesta.
Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Ioan Gurã de Aur.
Să se ştie că cel ce face milostenie din dreapta avere şi ca un plăcut lui Dumnezeu vieţuieşte şi toată fapta bună o săvârşeşte, acesta mare este întru Împărăţia cerului. Iar, cel ce nu voieşte să rabde chinurile, nevoile şi asupririle vieţii, acela mic este înaintea lui Dumnezeu. Deci, spun iarăşi că cel ce vieţuieşte în credinţă şi în fapte bune primeşte cu bucurie chinurile, primejdiile şi toate asupririle, acela mare este înaintea lui Dumnezeu şi între oameni este întreg la minte şi între îngeri este slăvit. Iar cei ce în viaţa de aici greşesc şi nici un fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osândă se fac vinovaţi. Iar cei ce, măcar de au şi greşit aici, dar rabdă nevoile, primindu-le cu pocăinţă, lăudând pe Dumnezeu şi rugându-se pentru cei ce le pricinuiesc lor nenorociri, aceia întocmai cu Sfinţii îşi vor primi soarta. Iar dacă cineva nu crede cuvântul acesta, să se gândească la nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor şi, mai mult decât toţi, la suferinţele lui Pavel. Că Iov, când făcea milostenie şi vieţuia după plăcerea lui Dumnezeu, atunci mic era înaintea lui Dumnezeu, iar înaintea oamenilor era slăvit. Iar când a primit primejdiile, atunci s-a făcut mare înaintea lui Dumnezeu şi slăvit s-a făcut între toţi Sfinţii. Asemenea şi Apostolii, când făceau minunile şi alte fapte bune, nu erau slăviţi. Dar când îndurau primejdii şi chinuri, atunci proslăviţi erau foarte. Iar Pavel a răbdat primejdii şi nevoi mai mult decât toţi, drept aceea şi cununi a luat mai multe decât toţi, că şi este cel mai ales decât toţi. Ca pentru cel ales, toţi aleşii să dobândească mântuire, pe care unii au şi câştigat-o. Că precum aurul lămurit este prin foc, aşa şi Sfinţii se lămuresc prin chinuri. Iar pe păcătoşi i-a slobozit Dumnezeu la răsfăţare, după a lor voie, că n-au voit hrana cea veşnică, ci de viaţa aceasta vremelnică s-au legat. Drept aceea, noi să ne legăm de cealaltă şi destule bunătăţi ne va da nouă Dumnezeu. Iar cei ce caută viaţa aceasta şi o iubesc pe ea, nu o vor primi pe cealaltă.
Întru această zi, cuvânt despre aşezarea, ca patriarh, a Sfântului Ioan Gură de Aur.
În vremea împărăţiei lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie, patriarhul Constantinopolului, sfat a făcut împăratul cu toţi patriarhii, căutând cu sârguinţă un urmaş vrednic de scaunului patriarhiei Constantinopolului, în locul celui ce se mutase. Atunci s-au pornit toţi patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie de la Roma, având cu sine un bărbat, vorbitor ales, pe care gândea să-l pună pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducând pe sine pe un oarecare monah Alexandru, tâlcuitor de cărţi, Macarie de la Ierusalim, luându-şi pe Sisoie, arhidiacon cu rânduiala fiind, Teofil de la Alexandria, cu Isidor pustnicul, căruia îi făgăduia că-i va da scaunul Constantinopolului şi Flavian de la Antiohia, luând cu sine pe Ioan Gură de Aur, după porunca împăratului. Deci, toţi patriarhii, fiind împreună cu împăratul în biserica Sfânta Sofia, în mijlocul tuturor strălucea Ioan ca soarele în loc întunecat; iar Teofil, multe ocări aducea asupra lui Ioan, vrând să pună în loc la patriarhie pe Isidor, încât mai pe urmă a zis: "Chiar de vă veţi iscăli voi şi veţi sfinţi pe Ioan, până la sfârşit, el nu va fi vouă patriarh". Iar ei, cercetând după canoane viaţa Sfântului Ioan, l-au descoperit ca pe un împodobit de Dumnezeu, plin de învăţătură, de Dumnezeu insuflată, şi de fapte minunate. Iar când şi-au pus peste dânsul mâinile, s-a făcut o minune, că tot altarul s-a umplut de văpaie. Şi, sfinţindu-l pe el, l-au aşezat în scaun în luna lui februarie, în 26 de zile. Şi ca un râu curgea învăţătura din gura lui.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage15Nov.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1233
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie15.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu