Acest Sfânt a fost din Sevastia Capadochiei şi a trăit în zilele împăratului Diocleţian şi, pentru faptele lui cele bune şi smerenia lui, a fost sfinţit episcop în Pidahtoea. Deci, fiind prins de dregătorul Filomarh, împreună cu cei zece ucenici ai săi, şi răbdând multe chinuri împreună cu ei, şi-a primit sfârşitul, prin sabie. Dar, până a nu fi ucis, Sfântul Atinoghen, a grăit câteva cuvinte către dregător, zicând: "Mă rog ţie, porunceşte ostaşilor, să mă ducă în mănăstirea mea şi acolo, să mă omoare." Şi dregătorul a împlinit dorinţa cea de pe urmă. Deci, mergând în mănăstirea sa, nu şi-a mai aflat ucenicii, că ei fuseseră prinşi şi ucişi mai înainte. În schimb, l-a întâmpinat pe Sfântul Atinoghen o cerboaică pe care Sfântul o crescuse în mânăstire, care stătea acum, plecându-şi capul, la picioarele Sfântului. Şi a zis Fericitul către ea: "Te-au lipsit de fraţi, păgânii, iar acum vei rămâne şi fără de acela care, odinioară, te-a hrănit. Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminţia ta spre vânare vânătorilor, ci tu şi seminţia ta, aşa să fiţi, încât în toţi anii, la pomenirea noastră, să vă aduceţi aici câte un pui, spre junghiere şi mâncare, celor ce vor veni la pomenirea noastră." Şi cerboaica, vărsând lacrimi din ochi, a căzut la picioarele Sfântului, iar el, însemnând-o cu semnul crucii, a zis către ea: "Mergi, în pace, în sânul pustiei." Şi Sfântul Atinoghen, în mănăstirea sa, s-a rugat lui Dumnezeu şi, plecându-şi capul sub sabie, s-a sfârşit în Domnul. Şi, în fiecare an, la pomenirea Sfântului, după citirea Sfintei Evanghelii, se vedea venind cerboaica şi-şi aducea puiul său, apoi, iarăşi, ieşea şi se ducea. Şi se bucurau, mirându-se creştinii, ce se adunau acolo, ospătându-se, întru cinstirea Sfinţilor şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru în veci ! Amin.
traducere şi adaptare: Mihai-Alex Olteanu - sursa: http://oca.org
Sfânta Muceniță Iulia este prăznuită pe 16 iulie. Sfânta Muceniță Iulia s-a născut în Cartagina într-o familie creștină. Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani. Ei au dus-o în Siria și a vândut-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a păstrat fecioria, a ținut toate posturile și s-a rugat lui Dumnezeu. Nu a băgat în seamă nici un îndemn al stăpânului său (păgân), de a se lepăda de Hristos și a se închina la idoli. Stăpânul ei de multe ori a voit să o piardă, dar, văzând slujirea ei credincioasă, o cruţa. Atunci când stăpânul a mers cu mărfuri în Galia, a luat-o pe Sfânta Iulia cu el. În drumul lor, nava a poposit pe insula Corsica. Stăpânul său a hotărât să ia parte la un festival păgân, cumpărând un viţel gras, l-a adus jertfă zeilor şi a început a se veseli mâncând, bând şi dănţuind. Văzând aceasta, Iulia a decis să rămână la bordul navei, suspinând din adâncul inimii şi plângând pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni. După ce stăpânul fecioarei s-a îmbătat și a adormit, unul din cei ce jertfeau idolilor a mers pe corabie și văzând-o pe Sfânta Iulia rugându-se cu lacrimi în ochi, a luat-o și a dus-o înaintea căpeteniei lor, zicând că aceasta îi hulește pe zeii lor păgâni. Sfânta Iulia a recunoscut în fața tuturor păgânilor că este creștină. Aflând credința ei, păgânii i-au promis că o vor elibera din robia stăpânului său, dacă va jertfi idolilor. Sfânta le-a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă mâhnesc”. Simțindu-se jigniți, au început să o chinuie, lovind-o și chiar tăindu-i sânii. Sfânta Iulia a răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite chinuri. Căpetenia păgânilor, vrând să o piardă înainte de a se deştepta din somn stăpânul ei, a poruncit ca Sfânta Iulia să fie răstignită pe cruce. Atunci când sufletul Sfintei Mucenițe Iulia s-a desprins de trup, toți cei prezenți au văzut un înger al Domnului, lângă sfintele sale moaște. Înspăimântați, aceștia au fugit, lăsând trupul pe cruce. Un înger al Domnului s-a arătat călugărilor aflați în mănăstirea situată pe o insulă din apropiere, spunându-le să meargă în Corsica și să coboare de pe Sfânta Cruce, trupul chinuit al Sfintei Mucenițe Iulia. Ajungând la locul indicat, călugării au găsit astfel după cum le-a spus îngerul Domnului. Ei au luat trupul sfintei cu mare evlavie și l-au îngropat în biserica mănăstirii. După aceasta, la mormântul sfintei au început să se săvârșească vindecări minunate. În jurul anului 763 cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Iulia au fost mutate la mănăstirea de călugărițe din orașul Brescia.
Un oarecare bătrân şedea în Tebaida, într-o peşteră, şi avea un ucenic iscusit. Şi avea obicei bătrânul, de-l sfătuia pe el cele de folos. Şi, după sfătuire, făcea rugăciune şi-l elibera pe el, să doarmă. Iar odată, s-a întâmplat de-au venit la el şi i-au făcut mângâiere nişte mireni cucernici, care ştiau nevoinţa cea multă a bătrânului. Şi după ce s-au dus ei, a stat iarăşi, bătrânul, seara, sfătuind pe fratele. Şi, vorbind cu el, a adormit. Iar fratele a aşteptat să se deştepte bătrânul şi să-i facă lui rugăciune, după obicei. Deci, aşteptând mult şi nedeşteptându-se bătrânul, ucenicul s-a necăjit, dar nu s-a dus să se culce. Şi asemenea până de şapte ori, necăjindu-se şi împotrivindu-se, a suferit şi nu s-a dus. Apoi, trecând destulă vreme din noapte, s-a deşteptat bătrânul şi, văzându-l pe frate aşteptând, i-a zis: "Nu te-ai dus până acum?" Iar el a zis: "Nu, fiindcă nu m-ai slobozit, ava." Şi a zis bătrânul: "Şi, pentru ce nu m-ai deşteptat?" A răspuns fratele: "Nu am îndrăznit să te mişc, ca să nu-ţi stric somnul". Deci, sculându-se, au citit pravila cea de dimineaţă şi, după sfârşitul ei, a slobozit bătrânul pe frate şi stătea singur, rugându-se. Şi, iată, cineva i-a arătat lui un loc slăvit, şi un scaun preastrălucit în el şi deasupra scaunului şapte cununi strălucitoare. Iar el a întrebat, pe cel ce i le arătase lui, zicând: "Ale cui sunt acestea?" Şi a răspuns acela: "Ale ucenicului tău. Şi locul şi scaunul le-a dăruit Dumnezeu, pentru ascultarea lui. Iar cele şapte cununi, în noaptea aceasta, le-a luat." Deci, venindu-şi întru sine bătrânul a chemat pe frate şi i-a zis lui: "Spune-mi ce ai făcut în noaptea aceasta?" Iar el a zis: "Iartă-mă, ava, dar nimic n-am făcut." Iar bătrânul, socotind că din smerenie, nu mărturiseşte, i-a zis lui: "Nu te las pe tine, de nu-mi vei spune ce-ai făcut; sau ce ai gândit, în noaptea aceasta?" Iar fratele, ştiind întru sine, că nimic nu a făcut, nu avea ce să zică. Şi a zis bătrânului: "Ava, nimic nu am făcut în afară de aceasta, că supărat fiind de gânduri, de şapte ori, ca să mă duc, să mă culc fără de învoirea ta, nu m-am dus." Iar bătrânul, auzind aceasta, a înţeles că, de câte ori s-a luptat împotriva gândului, de atâtea ori s-a încununat de la Dumnezeu. Iar fratelui nu i-a spus nimic, despre cele ce a văzut, dar, pentru folos, le-a povestit pe acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să cunoaştem că, şi pentru mici osteneli, Dumnezeu ne dăruieşte nouă cununi strălucitoare. Bine este, dar, să ne silim la toate, pentru Domnul. Şi, încă, să ne învăţăm a cere, cu stăruinţă, rugăciunile Părinţilor şi să nu îndrăznim a face ceva, sau a ne despărţi de ei, fără binecuvântarea lor. Că Împărăţia Cerurilor se ia prin stăruinţă şi numai cei ce se silesc ajung la ea.
Fericit, cu adevărat, este omul care a câştigat îndelunga-răbdare. Că, pe unul ca acesta, îl laudă Sfânta Scriptură, zicând: "Bărbatul îndelung-răbdător are multă pricepere." Şi ce este mai mult decât aceasta ? Că cel îndelung-răbdător este totdeauna: bucurie, totdeauna cu voie bună, că nădăjduieşte spre Domnul. Cel îndelung-răbdător este fără de mânie, că toate le rabdă. Cel îndelung-răbdător nu se aprinde degrabă spre mânie, nu se abate spre ocară. La cuvinte deşarte, nu se porneşte cu uşurinţă. Nedreptăţit fiind, nu se întristează. Celor îndărătnici, nu le stă împotrivă. Este întâiul la toată fapta. Nu este lesne de prins de amăgiri. Nu este uşuratic la întărâtare. În necazuri, se bucură. Trăieşte împreună cu tot lucrul bun. Este cu dragoste către toţi cei ce-l pizmuiesc. Când i se porunceşte, nu grăieşte împotrivă. Când este mustrat nu se întristează. Se mângâie pe sine totdeauna cu îndelunga-răbdare. Că cel ce nu este îndelung-răbdător uşor se schimbă, gata fiind spre mânie. Se aprinde degrabă spre ceartă, şi dacă este ocărât, răspunde ocărând. Când este nedreptăţit, se răzbună. Se ceartă, pentru orice lucru de nimic. Faptele lui se clatină ca nişte frunze în vânt. Cuvintele lui, cel ce nu are îndelungă răbdare, sunt fără de întărire, că repede se schimbă. Înţelepciune nu câştigă. Cu cel rău se adună, stă împreună cu cel ce defaimă. Ajută pe cel ce nedreptăţeşte. Taina n-o ţine şi este gata să descopere cuvântul tăinuit. Şi, ce poate fi mai ticălos, decât aceasta? Dumnezeului nostru, slavă !
Acest sfânt şi a toată lumea Sinod s-a ţinut în zielele lui Marcian şi Pulheria, binecredincioşii împăraţi, adunându-se Sfinţii Părinţi, cu darul Duhului Sfânt, în vestita Biserică a Sfintei Eufimia, adeverind Sfântul Simbol al celor trei sute optsprezece Părinţi, care s-au strâns la Niceea (325), întărind acest Simbol, precum l-au pecetluit şi celelalte Sinoade.
Că, ocârmuind împărăţia Teodosie(400-450), feciorul lui Arcadie, un oarecare Eutihie, monah şi preot, s-a făcut începător unei erezii, zicând că Domnul nostru Iisus Hristos are numai o fire şi o lucrare. Acesta a fost scos din Biserică şi caterisit de Fabian, patriarhul Constantinopolului şi de ceilalţi ortodocşi. Dar Eutihie, având într-ajutor şi pe cei fără de Dumnezeu, de la curtea împăratului, n-a încetat a face tulburări, până ce a murit Teodosie. Deci, după ce a luat Marcian împărăţia, acesta a poruncit să se facă un Sinod, a toată lumea, şi a adunat şase sute treizeci de episcopi. Şi alcătuind şi o parte şi alta, adică, şi dreptcredincioşii şi ereticii, două scrieri şi, deschizând racla Sfintei Muceniţe Eufimia, le-au pecetluit şi le-au pus pe pieptul ei, cu pază. Şi, peste puţine zile, făcând rugăciune şi deschizând racla, au văzut şi s-au înspăimântat, căci au găsit scrierea ereticilor lepădată sub picioarele Sfintei, iar pe cea a dreptcredincioşilor, ţinând-o în cinstitele sale mâini. Aceasta făcându-se, s-au îngrozit toţi, văzând o asemenea minune. Şi, întorcându-se spre credinţa cea adevărată, au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce face totdeauna, lucruri minunate şi mai presus de fire, spre întoarcerea şi folosul celor mulţi. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin.
Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads//2008/07/fourth-ecumenical-council.jpg
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-iulia
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-iulia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu