Proloagele din 23 septembrie

 

Luna septembrie în 23 de zile: zãmislirea Sfântului, slãvitului Prooroc, Înaintemergãtorului şi Botezãtorului Ioan

 

          Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea a căror zămislire o măreşte şi o prăznuieşte Biserica lui Dumnezeu. În vremea Noului Testament, numai trei mame s-au găsit zămislind în pântece, prin darul lui Dumnezeu, cu mărire şi cu minune. Acestea au fost: Sfânta şi dreapta Ana, apoi Sfânta Elisabeta şi, în sfârşit, Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu, Elisabeta, pe Înaintemergătorul Ioan, iar Fecioara Maria pe Hristos, Mântuitorul lumii. Semnul lor este că toate aceste zămisliri s-au săvârşit prin vestitor ceresc, prin umbrirea Darului dumnezeiesc şi prin învoirea mamelor ce zămisleau cu vestitorul tainei. 

      Iar zămislirea Sfântului Botezător Ioan, ce prăznuim astăzi, aşa a fost: În vremea când Irod era rege al iudeilor, a intrat Sfântul Arhanghel Gavriil în altar, la preotul Zaharia, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale şi i-a vorbit astfel: "Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, cea bătrână şi stearpă, va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan şi mulţi se vor bucura de naşterea lui". A răspuns Zaharia: "Străine şi neaşteptate lucruri îmi vesteşti mie. Dar a naşte fii, la bătrâneţi sterpe, au nu este un lucru împotriva firii?" Şi a răspuns îngerul: "De la început te găsesc pe tine cu puţină credinţă, Zaharia. Dar, măcar că este potrivnic firii, lucrul ce ţi-am spus este cu putinţă la Dumnezeu, că la Dumnezeu nimic nu este cu putinţă, că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam; deci şi femeii tale Dumnezeu îi dă putere să nască fiu la bătrâneţe şi stârpiciunea ei, că cela ce va să se nască ţie fiu, este mare înaintea Domnului". Răspuns-a Zaharia: "Nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice la cuvintele tale cele îngereşti, însă te întreb, pentru ce fiul ce se va naşte va fi mare?" Răspuns-a îngerul: "Va fi mare înaintea Domnului, nu că va întrece pe Ieremia, ci că acesta, adică Ioan, se va umple mult mai mult de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii sale. Ieremia numai a proorocit despre Mesia, dar Ioan este rânduit să-şi pună mâna pe Mesia şi să-L boteze şi aşa va întrece pe toţi cu mărimea slujirii sale. Şi nu numai cu cuvântul va propovădui, ci şi cu degetul său va arăta popoarelor pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Iată pentru care pricină Ioan va fi mai mare decât toţi cei care se nasc din femei. Drept aceea, el este plinirea tuturor proorocilor". Grăit-a Zaharia: "Bună şi de bucurie este vestirea ta, înger al lui Dumnezeu. Deci, rogu-te, după ce voi cunoaşte cele vestite de tine?" Răspuns-a îngerul: "Au încă te îndoieşti şi nu crezi cuvintele mele? Au oare sunt trimis de Dumnezeu ca să-ţi spun minciuni? Cercetează şi vezi că, iată, s-a apropiat venirea Celui ce mântuieşte pe Israel, că va merge înaintea Lui trimisul înger în trup, care-i fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, cu puterea şi cu duhul lui Ilie. Dar, de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor, iată vei fi mut până în ziua când vor fi toate acestea". Şi îndată limba lui Zaharia s-a legat, nerodirea Elisabetei s-a dezlegat, iar îngerul s-a dus înaintea Atotţiitorului Dumnezeu. Şi aşa a luat început în lume vestea cea bună a zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, glasul înainte-mergător al mântuirii noastre. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Raida, fecioara (+308)

        Aceasta s-a născut în Egipt, la locul ce se cheamă Tama, fiică fiind a unui preot Petru, şi a îmbrăcat haina monahicească fiind ea de doisprezece ani. Deci, pogorându-se, odată, împreună cu alte femei fecioare la fântână, ca să-şi scoată apă şi, văzând multe fecioare, femei şi mulţime de bărbaţi, preoţi şi diaconi şi călugări, pe care îi prinsese dregătorul Lucian şi-i ducea legaţi pe o corabie şi aflând că sunt legaţi pentru Hristos, îmbărbătându-se, a intrat şi ea între dânşii, rugându-se de cel care era mai mare, să fie şi ea cu aceia. Iar el o învăţa să aleagă ce este mai bine, să nu pătimească chinuri şi nici să moară cu cei legaţi. Deci ea, nevrând, a stat dimpotrivă înaintea dregătorului, batjocorind idolii lui şi mustrându-l de la obraz, pentru că îşi bătea joc de credinţa creştinilor. Deci, după multe chinuri, i-au tăiat capul.

Întru aceastã zi, istorisire din Limonar, 

despre un stareţ, care a vieţuit în peştera Botezãtorului

 

       Era un oarecare stareţ, vieţuind în mănăstirea lui ava Eustorghie, cu numele Ioan. Pe acesta, cel între sfinţi Ilie, patriarhul Ierusalimului, a voit a-l pune egumen întru aceeaşi mânăstire. Iar acela nu voia, zicând: "Voi merge în muntele Sinai pentru rugăciune." Dar patriarhul îl silea pe el cu multe cuvinte ca să rămână şi după ce n-a putut nicidecum să-l înduplece, mai pe urmă l-a slobozit, făgăduind el că, după întoarcere, va primi egumenia. Şi aşa, sărutând pe patriarh, a ieşit în pustie, să meargă la muntele Sinai, luând cu sine şi pe ucenicul său. Deci, trecând el râul Iordanului şi depărtându-se cam o milă, iată l-au cuprins pe stareţ frigurile şi atât s-au întărit, cât nu putea merge mai departe şi, aflând o peşteră mică, a intrat într-însa ca să se odihnească puţin. Şi în aşa fel era ţinut de friguri stareţul, încât nu putea nici a se mişca; şi a petrecut aşa trei zile. Iar în noaptea următoare a văzut pe cineva, stând înaintea lui şi zicându-i: "Spune-mi bătrânule, unde vrei să mergi?" I-a răspuns lui bătrânul: "În muntele Sinai". Şi i-a zis lui: "Să nu te duci de aici". Şi, neputând a-l opri pe el, s-a dus de la dânsul. Şi petrecea stareţul aprins şi mai mult de foc. Iar întru a doua noapte, tot acela a stat înaintea stareţului, în acelaşi chip, şi a zis: "Pentru ce bătrânule, te necăjeşti? Ascultă-mă pe mine, nu te duce aiurea, ci rămâi aici". I-a grăit stareţul: "Tu cine eşti?" I-a răspuns lui cel ce se arătase: "Eu sunt Ioan Botezătorul şi pentru aceea zic ţie, să nu te duci de aici nicăieri, că această peşteră mică, este mai mare decât muntele Sinai, că în aceasta a intrat de mai multe ori Domnul nostru Iisus Hristos, cercetându-mă pe mine. Făgăduieşte-mi că vei vieţui aici şi eu îndată sănătos te voi face". Aceasta auzind, stareţul, cu bucurie, s-a făgăduit a petrece în peşteră şi, vindecându-se îndată, a petrecut acolo toate zilele vieţii sale. Iar peştera aceea stareţul a făcut-o Biserică şi a adunat fraţi. Şi se numea locul acela Sapsas.

Întru aceastã zi, cuvânt despre un preot care, botezând femei, se tulbura

 

     Un oarecare monah, dintr-o mânăstire de obşte, cu numele Conon, era şi preot cu dregătoria, rânduit spre botezul celor ce veneau la dânsul. Însă, când ungea femei cu Sfântul Mir, se smintea. Şi pentru aceasta, voia să plece din viaţa de obşte. Deci, când voia a se duce, a venit la dânsul Sfântul Ioan Botezătorul, zicându-i: "Nu te duce, că te voi uşura de războiul acela". Şi a venit odată o fecioară persană să se boteze; şi era foarte îmbunătăţită, dar atât de frumoasă încât preotul nu putea să-i ungă picioarele ei cu Sfântul Mir, aşteptând ea o zi acolo. Şi, auzind de dânsa arhiepiscopul s-a minunat de neamul ei cel bun şi voia s-o ia ca diaconiţă, dar acest lucru nu l-a voit fecioara. Iar preotul Conon şi-a luat hainele sale şi s-a dus, zicând: "De acum nu voi mai rămâne în locul acesta". După ce s-a suit la munte, îndată l-a întâmpinat pe el Sfântul Ioan Botezătorul şi cu glas liniştitor i-a zis: "Întoarce-te, preote, la mănăstirea ta, că iată te voi uşura pe tine de război". Atunci, preotul Conon a zis către dânsul: "Să mă crezi pe mine, Sfinte, că nu mă voi întoarce. Că de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura, şi n-ai făcut aceasta". Deci, luându-l pe el Sfântul Ioan, l-a pus de şi-a desfăcut hainele sale şi cu semnul crucii l-a însemnat pe pieptul lui şi i-a zis: "Să mă crezi pe mine, preotule, că voiam ca să ai plată pentru războiul acesta, dar de vreme ce tu nu voieşti, iată că te-am uşurat de război, însă plată de acum nu vei avea din lupta aceasta". Şi s-a întors preotul la mânăstire. Iar ca mâine, botezând, a uns pe persană nicidecum simţind că este femeie cu firea. Deci, a mai făcut şi alţi doisprezece ani, botezând şi ungând, nici gând având pentru femei. Şi aşa s-a mutat cu pace. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

---

Sursa:http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage23Sep.shtmlhttp://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1180http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie23.htm