Luna februarie în 19 zile:
Pomenirea Sfinților Apostoli Arhip, Filimon și Apfia.
Sfântul Arhip este unul din bărbații apostolici, adică unul din cei care ajutau pe Sfântul Apostol Pavel la lucrul Evangheliei și a fost Episcop, după Sfântul Epafras, în cetatea Colose, din Frigia, pe vremea când marele Apostol era închis la Roma, pentru credința lui cea nouă, în Hristos. Drept aceea și "tovarăș de lucru" îl numește pe el Sfântul Pavel, în epistola lui, cea către Filimon. Tot bărbat apostolic era și Sfântul Filimon, cetățean vestit din Colose și ucenic, adus la credință de Sfântul Pavel însuși; iar biserica din Colose se găsea în casa lui. Cât despre Apfia, ea era soția lui Filimon. Și în casa lor se adunau, în taină, toți creștinii din Colose și se săvârșea în casa lui, ca și în biserică, dumnezeiasca Liturghie a trupului și a sângelui lui Hristos, iar Sfânta Apfia rânduia biserica cea din casa ei, slujind ziua și noaptea cu post și cu rugăciune, odihnind pe cei ce osteneau în vestirea lui Hristos, hrănind pe săraci, îngrijind de bolnavi, încât casa ei era nu numai biserică, ci și casă primitoare de străini, bolniță pentru bolnavi și adăpostire celor fără adăpost. Și, așa, Sfântul Arhip păstorea poporul credincios din Colose.
Deci, fiind eliberat Sfântul Pavel din lanțuri, l-a pus și pe Filimon Episcop întru apostolie, adică Episcop călător; căci, în vremile acelea, unii Episcopi erau legați de un loc și de o cetate, iar alții erau Episcopi fără de loc statornic. Ci, prin felurite cetăți și neamuri umblau și se numărau, unii ca aceștia, Episcopi Apostolicesti, de vreme ce la propovăduirea Apostolească erau trimiși, ca și Apostolii. Așadar și Sfântul Filimon, întru o Episcopie ca aceasta a fost numărat și umbla prin cetățile Frigiei și prin altele, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu.
Deci, venind vremea când se serba praznicul zeiței Artemida din Colose, au fost chemați toți cetățenii să se închine și să aducă jertfă, în capiștea zeiței. Și s-au adunat și creștinii în biserica lor, din casa lui Filimon, au risipit pe credincioșii ce se aflau acolo, pe unii prinzându-i, pe alții bătându-i, iar pe alții omorându-i. Și au fost prinși și Sfinții Arhip, Filimon și Apfia și, duși fiind la Artocles, mai-marele cetății Efesului, acesta a poruncit să fie dați morții, de nu se vor lepăda de credința lor în Hristos. Și, schingiuiţi fiind Sfinții, în multe chipuri și neîncetat mărturisind pe Hristos, dregătorul a poruncit să fie îngropați până la brâu în pământ și uciși cu pietre.
Și așa, apostolica treime a Sfinților Mucenici s-a mutat la ceruri, înaintea scaunului Preasfintei, de viață făcătoarei, dumnezeieștii și nedespărțitei Treimi.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului,
despre frica de Dumnezeu.
Ce trebuință ai, omule, să cauți cărți multe, care să te povățuiască pe tine spre folos și să întrebi pe toți dăscălii, zicând: "Spuneți-mi, cum mă voi mântui?" Iată, toate cărțile cele învățătoare, în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu și întru a avea pe Domnul înaintea ochilor totdeauna.
Să iei aminte la tine însuți, precum se cade și vei înțelege toate poruncile lui Dumnezeu și să le ții pe ele. Pentru că, așa, Sfinții cei ce au fost, din veac, au plăcut lui Dumnezeu: prin cunoștință curată și prin neschimbate fapte. Iar alții dintre dânșii, nici n-au avut cărțile Sfinților, nici nu i-au învățat dascălii cele de folos și, de la Adam până la Moise, în multe feluri au trăit. Deci, spune-mi mie cum au plăcut lui Dumnezeu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam, Isaac și Iacov și ceilalți drepți, care au fost mai înainte de Moise? Ei n-au învățat carte, precum s-a zis, nici vreun dascăl dintre oameni nu i-a învățat pe ei, în afară numai de predania, cea din viu grai și de gândurile bune, de a avea pe Dumnezeu înaintea ochilor, de-a pururi.
De asemenea, și după întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, știm pe mulți că au fost oameni simpli, și la cuvinte și la înțelegere, unii, dintre dregători, fiind așa, iar alții, din poporul de rând, unii din ei păstori de oi, ori alte îndeletniciri având și nu numai bărbați, ci și femei au alergat la Dumnezeu și au săvârșit poruncile Lui. Deci, arătat este că, luînd aminte la cuvintele cele mai sus-zise, le-au și împlinit întocmai. Dar, acum, să nu iei pricină omule, cu arătate dovezi, zicând cu greșeală: "Prost sunt și fără știință, cum, dar, pot să fac poruncile Domnului?" Iată, că s-a arătat ție acum, în ce fel vei plăcea lui Dumnezeu și să nu mai zici: "Nu pot", căci de vei voi, împreună cu aceștia, te vei apropia de Stăpânul, ca David, zicând: "Bunătatea și învățătura și cunoștința mă învață, căci poruncilor Tale am crezut". Și, iarăși, "Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu". Și, încă: "Ajută-mi, și mă voi mântui și voi cugeta la îndreptările Tale pururea". Pentru că, tot cel ce cere, va lua, și cel ce caută, află, și celuia ce bate, i se va deschide.
Să nu zici, iarăși: "În lume sunt și cu grijile lumești legat sunt și nu pot să fac toate poruncile Domnului". De vei voi, acum, ca desăvârșit să le faci pe ele și să te lepezi de lume și să-ți iei crucea ta, ca să mergi în urma Domnului Tău, lucru care mai bun îți este ție, decât toate, apoi ești liber să o faci. Iar, de nu poți să faci aceasta, apoi, și în lume fiind, silește-te să placi lui Dumnezeu; căci se poate, și în lume fiind, cineva să facă poruncile lui Dumnezeu, pentru că multe chipuri de pocăință și de mântuire a oamenilor sunt.
Într-o rânduială de viață este fiecare, iar, de va voi să se nevoiască, să gândească tare, în mintea sa, că Sfinții cei vechi, în lume fiind, împreună cu femeile și cu copiii petrecând și în bogăție și în case mari fiind, alții încă stăpânind și popoare întregi, care li se încredințaseră de la Dumnezeu, și durere multă și grijă de lucrurile cele pământești având, au plăcut și lui Dumnezeu întru toate, precum au fost Avraam, Isaac și Iacov, David și Iosif și Iov. Aceștia toți au fost în lume, trăitori împreună cu femeile. Dar, și așa, toate poruncile Domnului le-au făcut. Dumnezeului nostru slavă!
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre răbdare și smerita cugetare.
Povestit-a un bătrân că, în vremea marelui Isidor, preotul Schitului, era un frate diacon, pe care, pentru multele lui fapte bune, voia să-l facă preot, ca să rămână în locul lui, după moarte. Iar el, pentru evlavie, nu s-a hirotonit preot, ci a rămas diacon. Deci, pe acesta, din bântuiala vrăjmașului, l-a pizmuit un oarecare dintre bătrâni. Acel bătrân, pe când toți erau la biserică pentru slujbă, mergând, a pus pe ascuns cartea sa în chilia diaconului și, venind, a vestit preotului Isidor, zicând: "Unul dintre frați mi-a furat cartea". Și, mirându-se, ava Isidor a zis: "Niciodată ceva, de acest fel, nu s-a făcut în Schit". Deci, bătrânul acela care a pus pe ascuns cartea a zis preotului: "Trimite doi, din părinți, cu mine, ca să cercăm chiliile".
Deci, mergând, întâi au căutat prin chiliile celorlalți și pe urmă au venit la chilia diaconului și, găsind cartea acolo, au adus-o la preot în biserică și au spus unde au găsit-o, fiind de față și diaconul. Și, auzind, diaconul îndată a făcut metanie lui ava Isidor, înaintea a tot norodul, zicând: "Am greșit, dă-mi canon". Și i-a dat canon ca, trei săptămâni, să nu se împărtășească. Deci, venind fratele la slujbă, sta în fața bisericii și înaintea a tot poporul cădea, zicând: "Iertați-mă că am greșit". Iar, după trei săptămâni, a fost primit la Împărtășire. Și îndată s-a îndrăcit bătrânul, care îl năpăstuise, și a început a se mărturisi, strigând și zicând: "Am năpăstuit pe robul lui Dumnezeu". Și, făcându-se rugăciune de toată biserica, pentru dânsul, nu se tămăduia. Atunci, marele Isidor a zis diaconului, înaintea tuturor fraților: "Roagă-te pentru dânsul, că tu ai fost năpăstuit. Și, dacă nu se tămăduiește prin tine, apoi nu se tămăduiește". Și, rugându-se diaconul, îndată sănătos s-a făcut bătrânul. Dumnezeului nostru, slavă!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu