Proloagele din 16 mai

Luna mai în 16 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Sfinţitul, ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare (+367).      Fericitul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie şi apoi stareţ, după dânsul, al mânăstirilor din Tabena Egiptului, ca unul ce s-a învrednicit a fi asemenea la chip şi împreună locuitor cu marele său stareţ. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini şi a simţit cu putere, încă din copilărie, chipul cel înşelător al lumii. Avea numai 12 ani când, la Botezul Domnului, s-a retras de la o masă îndestulată, ca de sărbătoare, şi, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primescă în slujba Sa şi să rămână toată viaţa credincios chemării Sale. Când avea 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a mers la o mânăstire de monahi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi a rămas acolo, începând a vieţui cu frică de Dumnezeu. Auzind însă de Sfântul Pahomie, de sfinţenia vieţii lui, de buna rânduială a vieţii monahilor din mănăstirile lui - viaţa de rugăciune şi de muncă, de privegheri şi de tăcere, de frăţietate şi de ascultare -, s-a dus la Tabena şi s-a învrednicit a fi numărat printre ucenicii Sfântului Pahomie. Când a împlinit 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales, de dascălul său, că însoţitor în drumurile pe care acesta le făcea mânăstirilor puse sub povăţuirea sa.      Multă bucurie avea Cuviosul Pahomie, văzând cum creşte ucenicul său în înţelepciune, în cunoaşterea dumnezeieştilor învăţături, în desăvârşită curăţie. La 30 de ani, a fost sfinţit preot din porunca marelui stareţ, de unde şi numirea lui de Teodor cel Sfinţit, adică Teodor preotul. Curând, după aceasta, Sfântul a primit cârmuirea mânăstirii din Tabena, iar Cuviosul Pahomie s-a aşezat în mănăstirea Pamvo. Odată, făcându-se vinovat de păcatul îngâmfării, Teodor a fost mustrat de duhovnicescul său dascăl şi doi ani a fost supus la canon de ascultări smerite, în faţa tuturor călugărilor, canon pe care Teodor l-a împlinit cu sfinţenie. La puţină vreme după moartea lui Pahomie, întâmplându-se dezbinări şi neînţelegere între mănăstirile pahomiene, Teodor a fost ales să păstorescă în toate aceste mânăstiri şi a izbutit să readucă pacea şi dragostea frăţească în marea familie a fraţilor săi, reaşezând peste tot orânduielile de viaţă statornicite de Sfântul Pahomie, părintele de obşte, şi aducând nenumărate suflete la Hristos. Mai mult, sub cârmuirea sa, aceste mânăstiri au ajuns la atâta strălucire, că pretutindeni se dusese vestea de viaţă curată şi plină de sfinţenie a călugărilor săi. La 16 mai 367, acest mare îndrumător de suflete şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile Domnului Hristos, pe Care l-a slujit cu credinţă, din copilărie. Întru această zi, povestire din viaţa Sfântului Teodor, despre nepătimire şi despre ascultare.      Auzind maica lui Teodor despre fiul ei, că se află în Tabena, la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopii care porunceau Sfântului Pahomie, ca să-l dea pe fiul ei. Şi a mers aceea la Tabena şi a fost primită în casa de oaspeţi, cea din mănăstirea fecioarelor, întru care se nevoia sora lui Pahomie. Şi a trimis maica lui Teodor la Sfântul Pahomie, dorind ca să vadă pe fiul ei. Iar stareţul a zis lui Teodor: "Fiule, maica ta a venit aici, vrând să te vadă şi are scrisori de la episcopi către noi; deci, mergi la dânsa, mai ales, pentru că au scris sfinţii episcopi, pe care avem datoria să-i ascultăm". Răspuns-a Teodor: "Părinte, încredinţează-mă pe mine, mai întâi, oare, nu voi da răspuns lui Dumnezeu, în ziua Judecăţii că, după nişte începuturi ca acestea ale vieţii mohanicesti, de mă voi duce la maica mea, pe care am lăsat-o, pentru Dumnezeu, cu toate lumeştile împătimiri, nu se vor sminti fraţii datorită mie ? Că, dacă, mai înainte de Darul cel Nou, în Vechiul Testament, li s-a poruncit fiilor lui Levi să nu-şi vadă părinţii şi fraţii lor, ca să păzească îndreptările lui Dumnezeu, cu atât mai mult, mie, în Darul cel Nou, învrednicindu-mă de un har atât de mare ca acesta, al sfintei rânduieli monahiceşti, apoi, nu mi se cade mie a cinsti mai mult dragostea de Dumnezeu, decât dragostea părinţilor, de vreme ce a zis Stăpânul nostru: "Cel ce iubeşte pe tatăl său şi pe mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine". Grăit-a lui Sfântul Pahomie: "Fiule, de nu-ţi este ţie de folos să-ţi vezi pe mama ta, eu nu te silesc pe tine, ci fii desăvârşit monah, despărţindu-te de lume şi de tine însuţi." Deci, înştiinţându-se maica lui, că fiul ei nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă la dânsa acasă, dar nici să o vadă pe ea, a hotărât şi ea a nu se mai întoarce la locul său, ci a vieţui în mănăstirea cea de fecioare, în călugărie, că zicea întru sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinţii părinţi, încă şi sufletul meu îmi voi dobândi pentru dânsul". Aşa, hotărârea cea pentru Dumnezeu, bărbătească şi statornică, a monahului celui tânăr, nu numai pe al său suflet, ci şi pe al maicii sale l-a mântuit, aducând-o la viaţa monahicească, cea strâmtă şi cu pătimiri pentru Dumnezeu. Şi se întărea cu duhul Cuviosul Teodor şi se asemăna întru toate Sfântului Pahomie, duhovnicescului său părinte, supunându-se lui, pentru Dumnezeu, ca lui Dumnezeu Însuşi. Iar părintele, de multe ori, îl ispitea pe el întru ascultări şi în răbdare, poruncindu-i lui felurite ascultări. Şi dacă acela împlinea porunca, stareţul, uneori, îl mustra pe el, ca şi când n-ar fi făcut bine, dar, el, totdeauna, cu bucurie, primea ceea ce i se poruncea lui de părintele său şi mustrările, cele de la dânsul le socotea ca pe nişte laude. Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul, despre o oarecare fecioară, Muza. Zicea Sfântul Grigorie Dialogul, papa Romei, către arhidiaconul său Petru: Robul lui Dumnezeu Prov, mi-a spus mie, despre sora lui Muza, că copilă fiind, într-o noapte i s-a arătat ei în vis, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară Maria, căreia îi urmau nişte fecioare de o vârstă cu Muza. Şi a întrebat-o Stăpâna pe Muza: "Oare voieşti, ca împreună cu aceste fecioare, să vieţuieşti şi să-mi urmezi mie ?" Răspuns-a Muza: "Voiesc, Doamne." Şi i-a poruncit Stăpâna, ca de acum, să lase jocurile copilăreşti şi să fie cuminte, că, la treizeci de zile, ea va veni şi o va aşeza cu fecioarele acelea. Deci, Muza, deşteptându-se, şi-a schimhat obiceiul, din ceasul acela şi şi-a lepădat toată mintea copilărească. Părinţii ei minunâdu-se şi întrebând-o pe ea despre acel vis, ea le-a răspuns că a văzut pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi a luat o poruncă de la ea, de ziua în care o să se ducă şi o să se aşeze cu fecioarele, cele ce îi urmau ei. Deci, sosind ziua a douăzeci şi cincea, Muza a fost cuprinsă de friguri, iar, la treizeci de zile, când s-a apropiat ceasul de a merge la aceea care i s-a arătat în vis, iarăşi a văzut pe Preacurata, venind la ea, cu fecioarele acelea. Atunci, ea a început a zice, cu glas lin, către cea care o chema pe ea: "Iată viu, Doamnă, iată viu." Şi cu acest cuvânt şi-a dat sufletul în mâinile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sufletul ei, ieşind din trupul cel fecioresc, s-a sălăşluit cu sfintele fecioare. Dumnezeului nostru, slavă. Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=991 http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage16May.shtml http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-16-cv_teodor.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05-16-fericita_muza.html http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai16.htm