Luna iulie in 26 de zile: pomenirea Sfantului, sfintit Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, si a celor dimpreuna cu dansul (sec.IV). Sfantul Ermolae, preotul, si cei impreuna cu el, patimitorii Mucenici Ermip si Ermocrat, faceau parte din obstea crestinilor din Nicomidia, unde 20000 de crestini fusesera arsi de vii in biserica, din porunca crudului imparat Maximian Galeriu.
Deci, acestia trei, izbutind sa se ascunda de frica paginilor, nu incetau a invata sfanta credinta, pe cei ce o doreau, aducandu-i la Hristos. Asa, vazand Sfantul Ermolae pe Sfantul Pantelimon, doctorul, si vorbind cu el cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a facut crestin. Iar, cand Pantelimon a fost prins si dat la chinuri, de acelasi Maximian, fiind intrebat de la cine a invatat credinta crestineasca, Sfantul, neputand sa minta, a spus: "De la preotul Ermolae." Deci, a fost prins batranul Ermolae si cu el, si robii lui Hristos Ermip si Ermocrat, pe care i-a adus la paganeasca judecata. Deci, intrebati fiind, au marturisit cu indrazneala pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, defaimand pe inchinatorii la idoli. Pentru aceasta, au luat pedeapsa de moarte, taindu-li-se la toti trei capetele, cu sabia. Pentru a caror patimire, Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, patimirea Sfintei Cuvioase Mucenite a lui Hristos, Paraschiva (+140).
Sfanta Cuvioasa Mucenita a lui Hristos, Paraschiva, s-a nascut intr-un sat ce era in hotarele Romei celei vechi, din parinti crestini, cu numele Agaton si Pontia. Acestia pazeau, fara preget, porunca Domnului, dar nu aveau copii, pentru care se rugau, cu staruinta si necontenit, lui Dumnezeu ca sa le dea lor un fiu. Si, ascultandu-le rugamintea, Ziditorul si Induratul Dumnezeu le-a daruit lor aceasta fiica, pe care au nascut-o in ziua a sasea a saptamanii si au numit-o din Sfantul Botez, Parascheva, dupa numele zilei intru care s-a nascut, fiindca ziua a sasea, la greci, se numeste "paraschivi" Dupa ce a fost intarcata si a fost daruita lui Dumnezeu, din tanara varsta, fiind crescuta de mama sa, aceasta a invatat-o toate tainele credintei crestinesti si copila se indeletnicea necontenit cu rugaciunea si cu citirea Sfintelor carti.
Iar, dupa ce s-au savarsit parintii ei, impartind toate averile ramase, de la parinti, saracilor si tunzandu-se si imbracandu-se in chipul monahicesc, a iesit, propovaduind numele adevaratului Dumnezeu si Domnului nostru Iisus Hristos, si pe multi din pagani i-a adus la cunostinta lui Dumnezeu. Intru acele vremi, imparatind, la Roma, Antonin (138-161), s-au dus niste pagani si au parat-o la imparat, zicand: "O oarecare femeie, cu numele Paraschiva, propovaduieste pe Iisus, fiul Mariei, pe care parintii nostri L-au pironit pe cruce." Iar imparatul, auzind acestea, a poruncit sa o aduca pe ea inaintea lui. Si s-a mirat imparatul, vazand priceperea si frumusetea ei. Deci, a zis catre dansa: "Daca te vei pleca mie si vei aduce jertfa dumnezeilor nostri, te voi face mostenitoare a multor daruri, iar, daca nu te vei pleca, la multe chinuri te voi da." Sfanta, cu gand tare, a raspuns catre dansul: "Sa nu-mi fie mie a ma lepada de numele lui Hristos, Dumnezeul meu. Iar zeii, care n-aui facut cerul si pamantul, sa piara." Iar imparatul, aprinzandu-se de mania, a poruncit sa se puna pe capul marturisitoarei un coif de fier, inrosit in foc. Care lucru facandu-se, cu dumnezeiasca roua, s-a pazit nevatamata. Pentru o minune ca aceasta, intru acel ceas, multi au crezut in Domnul.
Dar Sfanta, slobozita fiind si iesind de acolo, s-a dus in alte cetati si sate, propovaduind numele Domnului Iisus.
Deci, intrand Sfanta intr-alta cetate, in care era stapanitor un dregator cu numele Tarasie si afland aceasta despre ea, a adus-o inaintea divanului sau. Deci, intrebata fiind, de el, despre credinta, a marturisit ca este crestina si L-a marturisit pe Hristos, Dumnezeu adevarat. Si, pentru aceasta, punandu-se inainte o caldare de arama, plina cu undelemn, de smoala si de plumb si, aprinzandu-se foc dedesubt, a poruncit sa fie aruncata Sfanta in acea caldare. Dar, prin venirea de fata a unui dumnezeiesc inger, s-a stins focul si, racorindu-se caldarea, Sfanta a ramas nevatamata. Si multe alte chinuri aducand asupra ei tiranul acesta, Sfanta tot nevatamata a ramas, si nici gandul ei cel tare n-au putut sa-l clinteasca. Iar, mai pe urma, cu sabia i-a taiat capul, care lucru facandu-se duhul ei s-a inaltat la vesnicele lacasuri. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Damaschin, despre cei adormiti.
Acel cuvant, ce s-a zis, ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si ca secera fiecare, oricine ar fi el, ce a semanat si cele ce urmeaza dupa acestea, toate sunt spuse, cu adevarat, despre a doua venire a Ziditorului si pentru raspunsul cel infricosat de atunci, toate pentru sfarsitul lumii acesteia, s-au spus. Pentru ca atunci nu va fi nicidecum vreme de ajutor, ci toata rugamintea va fi fara de spor si fara de folos. Pentru ca, la acel infricosator sfarsit, nu va mai fi timp pentru negutatorie. Unde sunt saracii atunci? Unde slujbele? Unde cantarile? Unde facerile de bine? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, sa ne ajutam unii pe altii. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, precum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie cel Mare, in cuvantul lui cel bine alcatuit pentru cei morti, zice ca, macar desi in vazduh de ar fi risipit, cel ce s-a sfarsit intru credinta, sa nu incetezi, a chema pentru el, pe Hristos Dumnezeu, aprinzand undelemn si lumanare la mormant. Ca primite sunt acestea la Dumnezeu si multe rasplatiri vor aduce de la El. Pentru ca undelemnul si lumanarea, pomelnicele si Jertfa cea fara de sange, curatire sunt. Iar facerea de bine la saraci face adaugire la toata rasplatirea cea buna. Iata dar, sa iei aminte, oricine ai fi tu, cel ce nu crezi cele zise, ca oricare dintre oameni, care castiga putinul aluat al faptei bune, dar n-a apucat sa-l faca paine, ca el voia adica, dar, iata, n-a ajuns sa aduca la indeplinire, fie pentru lenevire, fie pentru neingrijire, fie pentru nebarbatie, ori pentru ca a amanat din zi in zi, iar, sosindu-i moartea, l-a secerat pe el, mai presus de orice nadejde, chiar si numai aceasta nu va uitata de Dreptul Judecator. Pentru ca, Stapanul cel milostiv va indemna, dupa moarte, pe cei mai apropiati ai lui sa se sarguiasca spre mila si ajutorul celui raposat. Si, atingandu-se Stapanul de inimile lor, vor implini ceea ce lipsea mortului. Iar cel ce a avut vicleana toata viata si amestecata cu spini si plina cu noroiul necuratiei, care niciodata nu si-a venit in fire, ci, fara de firca si fara de simtire a zacut in patimi, facandu-si toate poftele trupesti si neavand nici o grija pentru suflet, ci, avand toata socotirea numai trupeasca, daca asa va ajunge la sfarsitul sau si va iesi din viata, aceluia nimeni nu-i va putea ajuta. Si asa sunt toate cele ce se fac de el, incat de la nimeni nu poate sa afle nici un ajutor, nici de la sotie, nici de la fii, nici de la frati, nici de la rudenii, nici de la prieteni, caci nici Dumnezeu nu-l mai numara printre robii Sai. Deci, mai bine si mai placut lui Dumnezeu si intru tot bine primit lucru este ca, adica, fiecare din oamenii credinciosi si de Hristos iubitori, sa se curate pe sine, prin tot felul de faceri de bine, ferindu-se de toata necuratia si tinandu-se de poruncile cele luminoase ale lui Dumnezeu. Ca, ajungand la sfarsitul sau, cu indrazneala, sa zica Stapanului: "Gata este inima mea Dumnezeule, gata este inima mea." (Ps.107,1). Si asa, cu dulceata, sa intampine el pe ingerii cei ce vin la dansul. Dar aceasta se intampla la putini, si de putine ori, dupa cum a zis Stapanul, ca putini sunt cei ce se mantuiesc. Dar si aceasta nu se spune fara de talc, de Cel ce este tuturor intelepciune, ci ca si cum cineva ar zice, minunandu-se: "O, cat sunt de putini cei ce se mantuiesc." Iata, de acum stiti ca foarte mare osteneala este ca cineva sa fie dintre cei dintai, si este nevoie sa venim la cei din al doilea rand, urmand hotararile Apostolilor. Iar, de-ar pomeni cineva de cei straini si saraci, care nu au pe nimeni, ca sa se osteneasca pentru dansii, si nou pot lasa vreo mostenire, pentru slujbe sau pentru daruri, deci, ce vom zice de acestia? Oare, fiindca nu au ei pe nimeni si sunt straini si neasezati, neavand cine sa se osteneasca pentru ei, nu se vor putea mantui? Au, oare, nedrept este Dumnezeu, ca, adica, celui ce are, sa-i ierte, iar celui ce nu are nimic, sa nu-i daruiasca iertare? Leapada aceasta socotire de la tine, oricine ai fi tu, pentru ca drept este Dumnezeu, sau adevarat este ca Dumnezeu este dreptate, intelepciune, bunatate si puterea cea tot alcatuitoare. Si, ca un Drept ce este, va masura bogatia celui ce nu are, iar, ca un intelept, din lipsa va face belsug. Ca un puternic, va strica pe cel tare si va intari pe cel slab, iar, ca un Bun, va mantui faptura mainilor Sale. Iar, daca cineva este vadit vinovat si s-a lepadat de credinta cea dreapta, acela atarna greu spre partea cea de-a stanga. Dar, dupa cum zic barbatii cei luminati de Dumnezeu, ca faptele omenesti sunt cercate, ca intr-o cumpana, la suflarea cea mai de pe urma, daca partea cea de-a dreapta covarseste pe cealalta, vadit lucru este ca, spre ingeri pleaca cel ce moare, iar, daca partile sunt amandoua asemenea, atunci biruieste iubirea de oameni a lui Dumnezeu, iar, dupa cum zic graitorii de Dumnezeu Parinti, de s-ar si pleca putin cumpana, spre partea cea de-a stanga, chiar si atunci, mila lui Dumnezeu le implineste pe toate. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, invatatura de la Isus Sirah, despre cresterea copiilor.
Pedepsiti pe fiii vostri din tineretile lor si va vor odihni la batranetele voastre si vor da frumusete sufletului vostru. Si sa nu slabesti, mustrand pe copil; ca de-l vei mustra pe el cu toiagul, nu va muri, ci sanatos va fi, pentru ca tu, batandu-i trupul lui, ii izbavesti din moarte sufletul. Sau, de ai vreo fiica, inspaimant-o pe ea si pazeste-o intre cele trupesti, ca sa nu-ti rusinezi fata ta, pentru ca, daca vei da vietii pe fiica, fara de prihana, vei fi ca un savarsitor de mare lucru si, vei fi laudat de oameni si, la sfarsit, nu vei suspina din pricina ei. De-ti iubesti pe fiul tau, indeseste-i lui mustrarile pentru ca, la urma, sa te veselesti de dansul. Pedepseste-l pe el din tinerete si te vei bucura de el in vremea varstei si, intre cei cunoscuti, vei fi laudat, pentru el, si se va teme vrajmasul tau. Creste-ti copilul in asprime si invatatura, ca sa afle odihna si binecuvantare. Sa nu razi, facand jocuri inaintea lui, pentru ca, putin de vei zambi, mult te vei necaji, mahnindu-te, mai tarziu, si va fi o suferinta pentru sufletul tau. Sa nu-i dai frau liber, la tineretea lui, ca nu candva, indaratnicindu-se, sa nu ti se supuna si sa fie, pentru tine, ocara si durere sufletului, paguba casei, pierdere averilor si necinste de la vecini, si ras din partea vrajmasilor si a stapanitorilor si cadere si batjocura. Si iarasi, zic ca toate cele mai sus sa le faci cu adevarat, pentru ca in veci, sa te bucuri. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu