Luca, marele Apostol şi Evanghelist, era grec de neam şi s-a născut în Antiohia cea mare a Siriei, creştinându-se de tânăr. Moştenitor al înţelepciunii greceşti, Sfântul Luca deprinsese şi meşteşugul tămăduirii bolilor şi s-a dovedit şi un iscusit zugrav de icoane. Dar multa lui învăţătura l-a ajutat, mai cu seamă, să înţeleagă cuvântul pe care-l propovăduia Hristos, precum şi chemările vremii sale către "Dumnezeul cel necunoscut." În căutarea sa, el s-a făcut ucenicul Sfântului Apostol Pavel, care a fost astfel, "luminătorul" său pe calea Domnului şi învăţătorului său fără de asemănare. Întâlnirea lui cu Pavel a avut loc, la Troas, către anul 50. La rândul său, Sfântul Pavel îl alese să-i fie însoţitorul şi tovarăşul său de lucru la răspândirea Evangheliei, aşa cum făcuse cu o ceată întreagă de alţi ucenici. Sfântul Luca a devenit astfel "doctorul prea iubit" al Apostolului (Col. 4, 14), acela care-l însoţea şi lua însemnări din marile călătorii evanghelice ale dascălului său, iar după arestarea Apostolului, tot el a fost acela care l-a însoţit şi în prima lui călătorie la Roma "la judecata Cezarului. " Din însemnările lui şi din multe alte izvoare, Sfântul Luca ne-a lăsat două cărţi din Noul Testament, drept mărturisire a credinţei sale în Hristos: o Evanghelie şi Cartea "Faptele Apostolilor",amândouă închinate "prea alesului Teofil", un înalt dregător al vremii sale, care crezuse în Hristos. După moartea Apostolului, întâmplată după a doua arestare a lui Pavel la Roma, sub Nero (29 iunie 67), tradiţia spune că Sfântul Luca a propovăduit Evanghelia, cu multă însufleţire, în Macedonia şi Dalmaţia, dar mai ales în Grecia şi că el a murit în cetatea Teba, din Beotia Greciei, la adânci bătrâneţi, în vârstă de peste 90 de ani, ca unul din acei curaţi cu inima, care văd pe Dumnezeu din lumea aceasta, binevestind pretutindeni bunătatea, mila şi iertarea, în numele Domnului.
Se spune că el, cel dintâi, a zugrăvit icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu meşteşugul zugravilor "în ceară" şi că, zugrăvind şi alte două icoane la fel, Evanghelistul le-a dus la Maica Domnului, să vadă dacă Îi sunt plăcute şi Sfinţia Sa a zis: "Darul Celui născut de Mine să fie cu ele !" Sfântul Luca a mai făcut, de asemenea şi icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Întru această zi, cuvânt despre un egumen, pe care l-a certat Hristos în chip de sărac.
La o mânăstire cu viaţă de obşte era mai mare un oarecare egumen, având sub mâna sa fraţi nu mai puţin de două sute; şi acest egumen a fost la început iubitor de săraci, iar, mai pe urmă, iubitor de slavă s-a făcut: că avea mare dragoste spre bogaţi şi spre dregători şi aceia îl slăveau. La acesta a intrat în mânăstire Domnul, ca un bătrân sărac şi a zis portarului: "Mergi la egumen şi-i spune: "Un frate al tău a venit la tine, cu multă osteneală"". Şi mergând, portarul a aflat pe egumen vorbind cu un bogat şi, stând puţin, i-a vestit lui de acel sărac, neştiind el că este Hristos. Iar egumenul se supără pe el zicându-i: "Nu mă vezi pe mine vorbind cu oamenii ? De ce i-ai dat drumul ? Nu mă supăra acum !" Şi s-a dus portarul. Iar Domnul, Cel îndelung răbdător, îl aşteptă pe el până ce avea să iasă. Şi, aşteptând el ca la cinci ceasuri, a venit un oarecare bogat, pe care, îndată, egumenul însuşi l-a întâmpinat în poartă. Şi acolo, văzând pe egumen cu bogaţii, Hristos cel bogat întru milă şi prietenul celor smeriţi, l-a rugat pe egumen zicând: "Un cuvânt am pentru tine, părinte". Iar el nici măcar nu s-a uitat, ci a mers cu bogaţii la prânz. Şi iarăşi, după masă, petrecând până la poartă pe acel bogat, s-a întors şi n-a luat în seamă rugămintea bătrânului celui sărac şi fără de răutate. Deci, făcându-se seară, nu s-a învrednicit a primi acel ceresc străin, Care S-a dus, zicând portarului: "Aşa să spui egumenului: De vreme ce slava omenească o pofteşti, iată de acum din toată ţara aceasta pe cei puternici voi trimite la tine, că dregătorii pofteşti, iar bunătăţile împărăţiei Mele nu-ţi trebuiesc. Că Eu venisem pentru ostenelile tale cele drepte şi viaţa ta cea mai de demult, voind să-ţi dau ţie binecuvântare şi n-ai voit-o". Şi aşa s-a cunoscut că Cel ce venise în chip de sărac a fost Atotţiitorul Hristos.
Aceasta auzind-o noi, fraţilor, să nu ne întoarcem ochii de la cei săraci, că Însuşi Hristos Atotţiitorul umblă în chip de sărac. Că cel ce dă săracului Îi dă lui Hristos în mâini. Însă eu nu grăiesc acestea defăimând bogăţia, ci învăţ pe cei ce nu se pricep a petrece în bogăţie, pe cei ce-şi adună comori şi-şi pierd împărăţia, urând pe săraci şi dându-se în stăpânire diavolului. Drept aceea, vă rog pe voi fraţii mei, auzind acestea, să fim milostivi, primitori de străini şi iubitori de săraci, ca să ne învrednicim a primi bunătăţile cele veşnice.Urâţi cu adevăraţi lui Dumnezeu şi oamenilor sunt clevetitorul şi şoptitorul, că una le este amândorura lucrarea, care duce la calea pierzării, iar viaţă împreună cu dânşii otrăvită şi spurcată se face. Deci, să nu răbdăm un nărav ca acesta, ca să nu cădem în robia vrăjmaşului. Că porunceşte Legea: "Să nu primeşti cuvânt deşert şi să nu şezi cu martori nedrepţi, că răugrăitorul urât este." Iar înţeleptul Solomon a zis: "Pe şoptitor şi pe cel cu două vorbiri se cade a-i blestema, că pe mulţi ce vieţuiră cu dânşii i-au pierdut." Şi iarăşi: "Limba nebunatică pe mulţi i-a întărâtat şi cei ce o ascultă pe ea, nu-şi vor afla odihna." Şi iarăşi: "Rana de limbă sfărâmă oasele, că este cumplită moartea din ea." Iar Proorocul Avacum zice: "Oamenii cei de pace ai tăi au pus cursă sub tine." Iar Ieremia a zis: "Săgeata care răneşte limba lor." Iar David, vrând să ne îndrepteze de la învrăjbire, învăţându-ne zice: "Opreşte-ţi limba ta de la rău şi buzele tale de la minciună, ca să nu grăiască vicleşug." Ştiind însă răutatea cea de voie, mai zice: "Groapă deschisă, grumazul lor; cu limbile lor vicleneau. Judecă-i pe ei, Dumnezeule, că otravă de aspidă este sub buzele lor, că asupra mea şopteau toţi vrăjmaşii mei şi cugetau cele rele mie, cuvânt călcător de lege au pus asupra mea. Dar să se îmbrace întru ruşine cei ce mă clevetesc pe mine şi ca şi un veşmânt să se învelească cu ruşinea lor." Şi se roagă, zicând: "Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană şi de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine iartă pe robul tău, ca fără de prihană să fiu." Iar la Proverbe, sfătuind, zice: "Omul sprinten la vorbă cade în rele." Şi iarăşi: "Moartea şi viaţa stau în puterea limbii şi cei ce o stăpânesc pe ea îi vor mânca rodurile ei. Şi de se socoteşte cineva între voi că este credincios şi nu-şi stăpâneşte limba sa, ci îşi amăgeşte inima sa, deşartă este credinţa acestuia." Şi mai zice aceasta: "Iată un foc mic şi câtă materie arde !" Aşa şi limba, ea este sălăşluită între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc tot drumul vieţii, când e aprinsă de flăcările gheenei.
Să fugim dar, fraţilor, de clevetire ca Domnul nostru, iubitorul de oameni să nu ne lipsească pe noi de moştenire, ci să ne izbăvească de gheena focului. Că şoptind şarpele, a izgonit pe Eva din moştenire. Tot despre clevetire un înţelept a zis: "Fericit este cel ce nu alunecă cu limba." Şi iarăşi: "Fericit este cel ce se ascunde dinaintea limbii, că alunecarea mai iertată este la trup, decât de la limbă." Iar Pavel a zis: "Au, oare, sunt între voi invidii, vrajbă, mânie, clevetire, şoptiri, mândrie şi celelalte ?". Iar Domnul a zis: "Omul cel bun, din comoara cea bună a inimii sale, scoate cele bune, iar omul cel rău, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele". Că din prisosinţa inimii grăieşte gura. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu