Luna octombrie în 27 zile: pomenirea Sfântului Mare Mucenic Nestor Acest Sfânt, tânăr şi frumos, a fost din Tesalonic, pe vremea împărăţiei lui Maximian Galeriu (293-311) şi era cunoscut cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ca unul ce, de la dânsul, învăţa să creadă în Hristos. Şi s-a arătat credinţa lui o dată cu venirea Împăratului la Tesalonic. Deci, după ce Sfântul Dimitrie a fost pus sub pază în temniţă, pentru Hristos, împăratul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc în cinstea sa şi se desfăta foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptătorul împăratului. Şi era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decât alţi oameni, înfricoşător la căutătură, cu chip şi nărav de fiară. Puterea lui era nebiruită şi nimeni nu-i putea stă împotrivă. Şi era foarte iubit de împăratul, pentru puterea şi nesaţiul lui de a ucide oameni. Că pe cei învinşi îi arunca în suliţe, puse cu ascuţişul în sus, ca să-i străpungă şi să-i omoare. Şi au fost ucişi astfel şi mulţi creştini, puşi să se lupte cu Lie, fără voia lor. La această privelişte fără de lege luând parte şi Sfântul Nestor, s-a aprins sufletul lui de râvnă să se lupte cu Lie şi să-l biruiască, ridicând astfel ocara aceasta de pe numele Domnului. Deci, a alergat la locul unde se afla Sfântul Dimitrie sub pază şi, căzând la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele Domnului Hristos." Iar Sfântul, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte şi pe piept, i-a zis: "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi ! ". Deci mergând acolo unde era pus podul de luptă, sub privirea lui Maximian şi zicând: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă !", l-a apucat pe acel grozav ucigaş Lie şi, lovindu-l cu lovitură de moarte, drept în inimă, l-a omorât. Şi s-a tulburat împăratul în sufletul lui şi a trimis îndată ostaşi de au omorât pe Sfântul Dimitrie, în temniţă, cu suliţele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfântului Nestor a poruncit de i-au tăiat capul, cu însăşi sabia lui, la 27 octombrie. Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou (sec. XIII) Acest Cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor romano-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului şi a fost păstor de vite în satul lui şi multă vreme şi-a ascuns sufletul sub haina de umil păstor la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea a vieţii lui : Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor satului, a strivit din grabă şi din nevedere toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Şi s-a simţit vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morţi şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neîncălţându-se trei ani întregi, nici vară, nici iarnă, în chip de ispăşire.
Într-un târziu, s-a făcut călugăr la schitul ce se află într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. Înălţimea vieţii lui în taină, lacrimile lui, văpaia rugăciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le ştia. A murit în peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor, pe malul râului Lom. După moarte, închizându-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormânt. Deci, trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii şi pietrele dimprejurul apei. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre dinăuntrul peşterii, care cuprindea moaştele Sfântului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, crezând oamenii că este o comoară. Şi, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat Sfântul în vis unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui." Şi i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele plăcutului Său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne. Nu ştim care domn al Ţării Româneşti a încercat, odată, să aducă moaştele Sfântului Dimitrie la biserica din Bucureşti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moaştele Sfântului, o preafrumoasă biserică. Între anii 1769-1774, s-a pornit război între ruşi şi turci. Ajungând armatele ruseşti, în acel sat şi, gândindu-se să pună la adăpost moaştele Sfântului de prăpădul războiului, au voit să le trimită în altă parte. Atunci un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfântului, ca să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucureşti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astăzi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea Sfântului, că nu numai războiul dintre muscali şi turci a încetat, ci şi boala ciumii cea înfricoşată a contenit. Şi mult ajutor şi mare folos câştigă toţi cei ce, cu credinţă, aleargă către dânsul. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Povestire despre Ivireni, cum au venit la cunoştinţa lui Dumnezeu, printr-o femeie roabă În zilele celui întru Sfinţi, marele Constantin împăratul, o oarecare femeie a fost adusă roabă în Ivir. Aceasta cunoscuse din copilărie credinţa şi viaţa sihăstrească şi, ajungând în robie, nu înceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiţi cu totul de meşteşugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la alţii, şi a întreba de leacul bolii ce li se întâmpla. O femeie, având un copil, care se îngreuia şi se chinuia cu lovituri de cumplită boală, a mers la această vrednică şi minunată roabă, întrebând-o ce să facă. Iar roaba aceea, luând pruncul, l-a pus pe patul ei şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din boală. Şi a auzit-o Cel ce cunoaşte ascunsurile inimilor şi, fără zăbavă, a dat sănătate copilului. De acest lucru a ajuns vestită acea minunată femeie, încât ceea ce s-a făcut a mers şi la urechile împărătesei, care îndată trimise să o ia, că şi dânsa avea o boală rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia să meargă, socotind că este nevrednică a merge la împărăteasă. Deci, împărăteasa, neţinând seamă nicidecum de măreţia împărăţiei, s-a pogorât de a mers ea la roabă. Şi femeia, făcând loc împărătesei să se aşeze pe patul ei cel sărac, unde şezuse şi copilul, a adus rugăciunea, în loc de iarbă de leac, pentru boli. Şi, izbăvindu-se împărăteasa de boală, i-a dăruit ei aur şi argint şi haine şi alte daruri împărăteşti, făcând răsplătire celei ce, aşa degrabă, cu tot harul, a izbăvit-o de suferinţă. Iar acea minunată femeie a zis că nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plată mare cunoştinţa dreptei credinţe. Şi a rugat-o să zidească o biserică lui Dumnezeu, Celui ce a izbăvit-o de acea boală şi a mântuit-o. Auzind cuvintele acestea, împărăteasa a făcut pe împăratul de s-a minunat de acea tămăduire. Povestindu-i şi în ce chip se adeverea că Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevărat, îi arătă că se cade, cât mai curând să zidească o biserică şi să întoarcă pe tot poporul său la închinarea către Dumnezeu. Deci, împăratul minunându-se de acel lucru, nu a voit totuşi să zidească biserica. Şi peste câtăva vreme, ieşind împăratul la vânat, ceilalţi toţi făceau vânătoarea fără nici o piedică, iar împăratul rămăsese singur, că nu mai putea să vadă. Şi, mirându-se de ceea ce i se întâmplase şi-a adus aminte de neascultare. Şi, chemând în ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbăvit îndată de întunecarea ochilor. Şi, mergând la acea minunată femeie, o ruga ca să-i arate chipul zidirii. Şi ea însemna şi închipuia, iar meşterii zideau. Deci, dacă s-a isprăvit biserica şi s-a acoperit, rămăsese numai ca să dobândească preoţi. Şi, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, că înduplecă pe împăratul ivirilor să trimită solie la împăratul romanilor, să-l roage ca să-i trimită învăţători de dreaptă credinţă. Şi a făcut împăratul după cererea ei şi a trimis solia. Iar împăratul Constantin, primind solia prieteneşte şi cu cinste, a mulţumit lui Dumnezeu. Şi a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit şi împodobit cu credinţa, cu înţelepciune şi cu bună viaţă şi vrednic arhiereu, să propovăduiască dumnezeiasca cunoştinţă la neamul acela. Acesta, mergând şi aducându-i pe toţi, cu minuni şi cu învăţături, spre adevărata credinţă creştinească, botezându-i şi zidindu-le multe biserici şi făcând preoţi şi întorcând toată ţara ivirilor spre dumnezeiasca cunoştinţă, s-a mutat către Domnul. Şi într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu. Întru această zi, Cuvânt al Sfântului, Părintelui nostru Evagrie, despre umilinţa sufletului A zis bătrânul: "Vai de sufletul celui ce a păcătuit după Sfântul Botez, că datoria lui este să nu fie fără de grijă până la suflarea lui cea de pe urmă. Că, omul cade şi se roagă Domnului, cerşind milă şi plânge şi se mâhneşte ziua şi noaptea, îmboldindu-se cu amar de cugetul său, aşteptând singur să iasă din temniţa trupului şi la Judecătorul să meargă şi nu ştie ce-l va întâmpina pe el, până la urmă. Bietul călugăr, ori de va fi făcut slujbă lui, ori rugăciune de va fi trimis către Judecătorul, nu ştie, însă, de sunt întoarse înapoi sau dacă vor fi primite; drept aceea să nădăjduim la mila lui Dumnezeu. Că nu ştie omul cum va merge la Judecătorul Său, pe Care L-a mâniat şi nici ce-l aşteaptă pe sufletul său: Fără numai răni, ruşine şi osândă."
Şi, iarăşi, zicea despre sine, dar mi se pare că şi pentru noi zicea: "Vai mie, că mă numesc credincios şi m-am făcut mai rău decât necredincioşii. Că aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu nici nu s-au lepădat de El. Iar eu, cunoscându-L pe El şi luând de la Dânsul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte rele şi departe de la mine L-am gonit, iar bogăţia cea dată mie am risipit-o rău. Vai ţie, suflete, că, ştiind, păcătuieşti ! Amar ţie, suflete, că, păcătuind, încă mai adaogi ! Amar ţie, suflete, că, adăugând, nu te ruşinezi, ci încă şi altele mai adaugi ! Amar ţie, suflete, că, de cugetul tău te osândeşti şi credinţă nu ai ! Amar ţie, suflete, de cîte ori te făgăduieşti Domnului şi iarăşi faci rele ! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui Dumnezeu şi ca un netrebnic te amesteci între călugări ! Vai ţie, suflete, că, păcătuieşti cu trupul şi, iarăşi, faci plăcerea trupului ! Vai de tine, suflete, că, aştepţi moartea, dar limba nu-ţi închizi ! Amar ţie, suflete, că, faptele Sfinţilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi, numai ca să-ţi saturi pântecele ! Amar ţie, suflete, că praznicele lui Dumnezeu le cinsteşti şi de mâncări te îngrijeşti, iar praznicele cele duhovniceşti nu le ştii ! Amar ţie, suflete, că nu-ţi aduci aminte, nici că de va păcătui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pământ, ci plângere totdeauna şi sfărâmare de inimă ! Vai ţie, suflete, că zi după zi amâi şi singur pe tine te amăgeşti zicând: "Mâine mă voi pocăi"; şi nu ştii, oare, vei ajunge ziua de mâine, sau nu ? Vai de tine, suflete, de câte ori te-a miluit pe tine Dumnezeu şi iarăşi te-ai trândăvit, de câte ori te-a luminat şi tu n-ai cunoscut, de câte ori te-a îndulcit, iar tu nu te-ai îngrijit ! De câte ori te-a întărit, iar tu te-ai slăbit ! De câte ori te-a tămăduit, iar tu te-ai rănit ! De câte ori te-a învăţat, iar tu n-ai trăit în acele învăţături ! Oh, suflete, amar soţule al meu ! Despre ce te vor întreba mai întâi pe tine îngerii şi pentru ce vei da răspuns mai întâi ? De care lucru vei răspunde ? Din cele ce ai păcătuit ? Adu-ţi aminte, dar, de înfricoşătoarea judecată şi de groaznica răsplătire pentru cele ce ai păcătuit, pentru poruncile Făcătorului tău, pe care le-ai călcat cu cuvântul sau cu fapta, sau cu gândul, Adu-ţi aminte şi de frica ce va să fie la straşnica judecată şi de cea după judecată osândire în foc şi în întuneric şi în scrâşnirea dinţilor, la viermele cel neadormit şi de groaza cea nedomolită ! O, amar şi sărman suflet, ştii că desfrânaţii în foc vor merge şi tu eşti desfrânat. Ştii că tâlharii întru întuneric se trimit, iar tu eşti tâlhar. Ştii că clevetitorii şi hoţii la viermele cel neadormit se vor osândi, iar tu eşti defăimător ! Ştii că cei ce n-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit ! Ştii că tot făcătorul de rele cu diavolul este osândit întru adâncul focului celui mai dedesupt şi tu nici un bine de la Dumnezeu nu ai făcut ! Ştiind moartea, pentru ce nu-ţi aduci aminte de ziua morţii şi nu-ţi plângi faptele tale ? Cugetă la Cine te-a zidit, Cine ţi-a dat sufletul, Cine te-a înviat, cum ţi-a zis ţie să faci poruncile şi ce vei lua, de le vei păzi pe ele şi ce, de nu le vei păzi ! Iar tu la aceasta nu te gândeşti şi acestui trup de tină plăcându-i, i te supui, cu mâncare şi cu băutură şi cu vorbe deşarte, cu cuvinte bârfitoare, cu fapte de desfrânare, deşi ştii că, pentru tot cuvântul şi gândul, vei da răspuns. Acestea să le cugeţi şi să le ai la inimă, cu umilinţă şi cu plângere şi tânguire. Că tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai râvnit la viaţa Sfinţilor bărbaţi, cum şi-au petrecut viaţa lor, în plânsuri, în tânguiri şi în umilinţă. De acestea, aducându-ţi aminte, strigă către Domnul, zicând: "Eu, ca David, neudându-mi aşternutul cu lacrimi, nu am iubit smerenia, fecioria am urât, desfrânarea am iubit, curăţia am lepădat-o, am iubit spurcăciunea, am iubit îngrozirea, iar blândeţea am urât. Ura am primit-o, iar dragostea am lepădat-o. De nesaţiu m-am apropiat, iar postul l-am urât. Beţia am iubit, iar trezia am urât. Zgârcenia am primit, iar milostenia am lepădat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenuşă am fugit. Haina frumoasă am iubit, iar pe cea de păr am urât-o. Mâncări multe am poftit, iar mâncarea uscată am defăimat-o. Am iubit a face plăcere diavolului, iar poruncile Tale, Stăpâne, le-am lepădat. Ci, Doamne, Preasfinte Împărate, caută-mă pe mine, ca pe oaia cea rătăcită, sau ca pe drahma cea pierdută. Că eu însumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel leneş şi netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamănă-mă pe mine cu fiul cel desfrânat, cu vameşul şi cu tâlharul". Iar tu, suflete al meu, adu-ţi aminte de tine şi gândeşte cum vei suferi năpraznica despărţire de trup, când îngerii cumpliţi şi înfricoşaţi vor veni după tine şi te vor răpi, în ceasul în care nu aştepţi şi în vremea în care nu vei ştii. Ce lucruri vei trimite înaintea ta în văzduh când vrăjmaşii tăi cei din văzduh îţi vor cerceta faptele tale ? Şi cum vei suferi venirea cea înfricoşătoare a Domnului, la cercarea şi întrebarea a toată lumea, când cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, când stelele vor cădea, când soarele se va întuneca, când luna va pieri, când îngerii se vor înspăimânta, când Puterile înainte vor alerga, Când Heruvimii vor cânta, când Serafimii vor striga, când toată făptura va zice: "Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Cel ce judecă vii şi morţii" ? Atunci se vor pune scaunele şi Cărţile se vor deschide, arătând faptele noastre cele de noapte şi cele de zi. Şi râul cel de foc va curge, mistuind tot pământul. Şi vom sta înainte goi, fiecare doar cu faptele sale şi va porunci Domnul îngerilor Săi şi vor despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi. Cum, suflete, de nu-ţi este jale de tine, auzind glasul Domnului, grăind celor drepţi: "Veniţi cei ce aţi făcut voia Mea de împărăţiţi împreună cu Mine". Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru păcătoşi: "Duceţi-vă de vă chinuiţi în focul veşnic cu diavolul, cei ce aţi făcut voia lui". Oh, suflete, această judecată să o primeşti în minte şi să o pui la inima ta, umblând şi şezând şi sculându-te. Şi să nu dai somn ochilor tăi, ci pocăinţă şi lacrimi şi priveghere să primeşti. Şi să nu încetezi a striga către Făcătorul tău, zicând: "Stăpâne Împărate, miluieşte-mă pe mine cel căzut, ridică-mă pe mine cel întinat în noroiul păcatelor. Că măcar de sunt păcătos mai mult decât toţi, dar a Ta făptură sunt şi cred întru Tine, Cel ce poţi şi pe mine a mă mântui. Că milostiv eşti şi nu voi conteni a striga către Tine până ce mă vei albi pe mine ca zăpada şi mă vei curăţi pe mine ca pe o oglindă şi până ce-mi voi da fără prihană sufletul meu în mâinile Tale. Că binecuvântat şi proslăvit eşti în veci, Amin".
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage27Oct.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1214
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu