Luna februarie în 11 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei (+316).
Acesta a trăit pe vremea împăratului Licinius (308-321) şi era din Sevastia Capadochiei. Puternic în credinţă, fără prihană în viaţă sa şi plin de fapte bune fiind el, oamenii binecredincioşi ai cetăţii s-au sârguit şi l-au pus episcop şi conducea bine turma lui Hristos, cu înţelepciune şi cu bunătate şi cu darul tămăduirii, pe care îl primise de la Dumnezeu. Deci, Sfântul Vlasie, precum făceau pe atunci, mulţi sfinţi, că nu se dădeau la osândire fără voia lui Dumnezeu, petrecea ascuns în una din peşterile unui munte, numit Argheos şi îmblânzise fiarele sălbatice, de le prindea cu mâinile. Şi aici, în post şi în liniştea cea desăvârşită, înălţa necontenit rugăciuni către Dumnezeu. Şi, fiind descoperit de nişte vânători, a fost pârât la dregătorul cetăţii, Agricola, care a poruncit ca să fie prinşi toţi creştinii ascunşi şi să-i aducă la el. Şi, mărturisind Sfântul pe Hristos, înaintea dregătorului, a fost bătut cumplit cu toiege, întins pe stâlp şi strujit. Şi, fiind aruncat în temniţa, a găsit acolo şapte femei creştine şi doi copii, care, văzându-l plin peste tot de sânge, cu şi mai multă râvnă slăveau pe Hristos. Deci, văzând tăria lor în credinţă, că mărturiseau pe Hristos, Dumnezeu adevărat, deşi îndurau chinuri grele, dregătorul a poruncit să li se tăie capetele şi femeilor şi copiilor şi Sfântului episcop Vlasie. Şi aşa au primit toţi, de la Hristos, cununa muceniciei.
Întru această zi, cuvânt despre un om, ce dezgropa morţii şi care, s-a mântuit, apoi, prin pocăinţă.
Spunea Ioan, egumenul de la mănăstirea Gigant, care este în Ierusalim: „A venit la mine un oarecare tânăr, zicând: Pentru Dumnezeu, primeşte-mă pe mine, că vreau să mă pocăiesc. Şi aceasta o spunea cu multe lacrimi, iar eu, văzându-l pe el foarte umilit, i-am grăit lui: "Cum ai ajuns la atâta smerenie? Spune-mi mie, fiule, pricina; şi Dumnezeu îţi va ajuta ţie". Iar acesta a zis: "Cu adevărat, părinte, sunt foarte păcătos". Iar eu am zis: "Multe sunt, fiule, şi în multe feluri, păcatele şi, asemenea, multe sunt şi în multe chipuri, ajutorările. Dar, de voieşti afli vindecare, spune-mi mie, cu adevărat, mărturisirea ta, ca şi eu să-ţi dau ţie tămăduirea cea potrivită. Şi ca să nu-ţi spun ţie mai multe, numai aceasta să ştii, că, precum la bolile cele trupeşti, multe feluri de tămăduiri sunt, aşa şi la patimile sufletului, multe sunt vindecările. Iar el, suspinând mult, cu lacrimi se bătea piept, topindu-se de supărarea inimii, şi nu putea să grăiască nimic. Deci, văzându-l pe el întru asemenea umilinţă i-am zis: "Fiule, ascultă-mă pe mine şi-mi spune ce ai făcut, că poate Dumnezeul nostru îţi va da ţie, prin mine, tămăduire, că El, prin multa Lui iubire de oameni, toate le-a făcut pentru a noastră mântuire. Cu vameşii împreună a locuit, şi de la desfrânaţi nu şi-a întors faţa, pe tâlhar l-a primit şi prieten păcătoşilor s-a făcut. Apoi, pe tine, acela ce te întorci la pocăinţă, oare nu te va primi în braţele Sale? Că nu vrea moartea păcătosului, ci îi aşteaptă întoarcerea, ca să fie viu. Atunci, cuprins fiind de mare amărăciune, a început a-mi spune mie: "Eu, părinte sfinte, de toate păcatele sunt plin, nevrednic fiind în faţa cerului şi pământului. Că, fiind eu în cetatea mea, am auzit că a murit o fecioară, fiică a mai marelui cetăţii şi a îngropat-o în haine de mult preţ, în afară de cetate. Iar eu, auzind aceasta, din obiceiul cel rău, m-am dus noaptea la mormânt şi, intrând într-însul, am început a o dezbrăca pe ea. Şi am dezbrăcat-o de toate, nici cămaşa cea de in lăsându-i. Şi voiam acum să ies din groapă. Iar ea, ridicându-se m-a apucat cu stânga de mâna mea cea dreaptă şi mi-a zis mie: "Omule, dar în aşa hal ţi-a plăcut ţie a mă dezgoli pe mine? Dar nu te-ai temut de Dumnezeu? Nu te-ai înfricoşat de dreapta judecată ce va să fie şi de răsplătirea cea după fapte? Nu ţi-e ruşine de firea cea de obşte? Şi, creştin fiind tu, aşa ai voit ca să stau înaintea lui Hristos? Au nu eşti născut din femeie? Au n-o ocărăşti astfel şi pe maica ta împreună cu tine? Şi ce răspuns, ticălosule om, vei da, pentru mine, lui Dumnezeu, în ziua judecăţii, căci, cât am fost vie, om străin n-a văzut goliciunea mea, iar tu, moartă şi după îngropare fiind eu, m-ai dezbrăcat şi tot trupul meu gol l-ai văzut? Om nenorocit ce eşti! Cu ce fel de inimă şi cu ce fel de mâini vei primi Sfântul şi de viaţă făcătorul Trup şi cinstitul Sânge al lui Hristos, Domnul?" Iar eu, dacă am văzut şi am auzit acestea, de spaimă mare am fost cuprins, şi tremurând, abia i-am grăit eu: "Slobozeşte-mă, că după aceasta nu voi mai face aşaŢ. Iar ea mi-a zis mie: "Cu adevărat, nu va fi aşa, că ai intrat aici cum ai voit, dar nu vei ieşi de aici, aşa cum vei voi, ci mormântul acesta, de obşte, ne va fi nouă. Şi să nu socoteşti că degrabă vei muri, ci în multe zile, muncindu-te, îţi vei da sufletul tău. Iar eu m-am rugat ei cu lacrimi şi cu suspinuri amare ca să mă slobozească şi m-am jurat ei, pe Atotţiitorul Dumnezeu, că nu voi mai face unele ca acestea, lucruri fără de lege şi, rugându-mă, multe lacrimi am vărsat. Deci, răspunzând, mi-a zis mie: "De voieşti să scapi de primejdia aceasta şi să fii viu, să-mi dai făgăduinţă, că dacă te voi slobozi, nu numai de aceste ticăloase păcate te vei curăţa, ci şi de lume încă te vei lepăda şi te vei face călugăr şi pocăindu-te de cele ce ai greşit, vei sluji lui Hristos". Iar eu m-am jurat, zicând: "Aşa mă jur, pe Dumnezeu, Cel ce-mi va lua sufletul meu, că din ceasul acesta nu mă voi duce la casa mea, ci, de aici, mă voi duce la mânăstire". Atunci, mi-a zis mie fecioara: "Îmbracă-mă pe mine, precum m-ai aflat". Şi, îmbrăcând-o eu, iarăşi, culcându-se, a adormit. Deci, eu acestea auzindu-le de la acel tânăr şi învăţându-l pe el cele despre pocăinţă, l-am tuns pe el şi l-am îmbrăcat în chipul cel călugăresc. Şi l-am încuiat pe el într-o peşteră şi, mult lăudând pe Domnul Dumnezeu, se nevoia pentru sufletul său. Şi, a luat adeverire şi încredințare de la Dumnezeu, că i s-au iertat păcatele. Şi, îmbolnăvindu-se, s-a mutat la Dumnezeu, întru viaţa veşnică.” Dumnezeului nostru, slavă! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu