Blog Constantin Diboş: Proloagele din 10 mai

sâmbătă, 8 mai 2010

Proloagele din 10 mai

Luna mai în 10 zile: pomenirea Apostolului Simon Zilotul.

Acesta a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului şi era galilean. I se dă numele de Canaanitul şi de Zilotul, spre a-l deosebi de Sfântul Petru şi de Sfântul Simeon "fratele Domnului", urmaşul Sfântului Iacob la episcopia Ierusalimului. Tradiţia spune că el ar fi fost mirele de la nunta din Cana, unde Mântuitorul a transformat apa în vin, ceea ce văzând, Simon s-a lipit de Iisus şi s-a învrednicit a-i fi ucenic, cu mult zel, pentru toată viaţa. Evangheliile îi dau numele de Canaanitul (Matei 10, 4), cel de fel din Cana şi de Zilotul (Luca 6, 15), arătând râvna şi strădania lui de a sluji, prin cuvânt şi cu viaţa, Evanghelia mântuirii tuturor oamenilor, vestită de Hristos Domnul. După altă tradiţie, Sfântul Simon, înainte de a se întâlni cu Mântuitorul, ar fi făcut parte din partida evreilor zeloţi, care ridicau poporul la răzvrătire şi nu plăteau tribut romanilor. Este, cu alte cuvinte, trecutul său, pe care Simon, ca şi alţii, l-a părăsit, devenind "pescar de oameni", în slujba lui. După pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Simon n-a pregetat a călători în ţinuturi îndepărtate, pentru a lumina popoarele cu lumina Evangheliei, mergând în Egipt şi în Mauritania şi aprinzând în suflete candela nestinsă a mărturisirii lui Hristos. Pretutindeni, pe unde şi-a purtat paşii, pe urmele lui s-au înfiripat în inimi, nădejdi noi, au crescut bucurii duhovniceşti, a rodit mântuirea, începând înălţarea oamenilor spre Dumnezeu. O tradiţie spune că ar fi mers până şi în Britania. Întorcându-se, însă, în părţile Răsăritului, Sfântul Simon a mers în ţara perşilor. Multă împotrivire a întâlnit propovăduirea lui în sufletul păgânilor, văzând înmulţirea numărului creştinilor în ţara lor. Aceştia, prinzând pe Sfântul Apostol, l-au răstignit în oraşul Snanir, din Persia. Şi aşa, printr-o pătimire, după acelaşi chip cu a Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Simon şi-a săvârşit viaţa răstignit de necredincioşi.

Întru această zi, pomenirea Cuvioasei Isidora

În mănăstirea de fecioare a Tebenisioţilor, ce este în Tebaida, a fost o oarecare fecioară, cu numele Isidora, care, pentru Dumnezeu se prefăcea că este nebună, ca şi cum ar fi fost îndrăcită. Şi, întru atâta defăimare, de toate surorile era - despărţită, încât nici hrana împreună cu dânsa nu voia să guşte vreuna, ci, de toate era defăimată, iar ea, pe toate acestea, cu tăcere şi cu mulţumire le răbda. Şi întotdeauna, în bucătărie se ostenea şi în celelalte ascultări mănăstireşti, tuturor slujind şi neferindu-se de locurile cele mai necurate ale mănăstirii. Şi nişte osteneli ca acestea le suferea neîncetat, încât nici un ceas nu se odihnea, ci, de dimineaţă până seara, în orice lucru se afla, îşi trudea trupul său. Iar uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-şi, cu înţelepciune, fapta bună, înaintea celor ce o vedeau pe ea, şi se împlinea întru dânsa cuvântul acesta al Apostolului: "Dacă se pare cuiva că este înţelept între voi, în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înţelept." Şi erau în mănăstirea aceea fecioare călugăriţe, la număr trei sute, şi toate, după rânduiala mănăstirii, purtau pe capul lor scufie, iar ea cu o cârpă proastă şi urâtă îşi acoperea capul său. Şi nici una, cândva, nu a văzut-o mâncând vreo bucată de pâine sau la masă stând şi fiertură gustând, întru toată vremea vieţii sale, ci numai rămăşiţele şi fărâmiturile adună de pe masă şi cu acelea se hrănea. Şi nu făcea nici o mâhnire nimănui, nici ea, vreodată, nu s-a mâniat sau necăjit, tăcea, nerăspunzând nici uneia vreun cuvânt. Într-o viaţă aspră ca aceasta, fericita Isidora, multă vreme petrecând, s-a făcut descoperire despre dânsa cuviosului Părinte Pitirun bărbat sfânt şi foarte îmbunătăţit, care petrecea în pustia ce se numea Porfinit. Acestuia, stându-i în faţă îngerul Domnului i-a zis: "Pentru ce te trudeşti, în minte, pentru viaţa ta cea îmbunătăţită şi ţi se pare că eşti mare, stând într-acest loc pustiu? Voieşti ca să vezi o femeie mai îmbunătăţită şi mai plăcută lui Dumnezeu decât tine? Sculându-te, dar, mergi în mănăstirea de femei, cea din Tabenesiot, şi vei afla acolo pe una, ce poartă o cârpă urâtă pe capul ei: aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decât tine, de vreme ce, în atâta sobor petrecând şi tuturor de-a pururea slujind şi de la toate în batjocură fiind, niciodată, cu inima sa, nu s-a despărţit de la Dumnezeu, ci, totdeauna, cu mintea ei întru Dumnezeu adâncită este, iar tu, la singurătate aici, singur petrecând şi niciodată de aici, cu trupul ieşind, toate cetăţile, cu mintea ta, le străbaţi." Iar marele Pitirun, îndată sculându-se, s-a dus la Tabenesiot. Şi, ajungând la mânăstirea de bărbaţi, a rugat pe egumenul ca să poruncească, celor din ascultare, să-l ducă pe el la mânăstirea de fecioare. Şi, de vreme ce cuviosul acesta părinte era slăvit între părinţi şi foarte cinstit, pentru sfinţenia vieţii lui şi pentru bătrâneţile lui, cu sârguinţă l-au trecut pe el peste râul care despărţea mănăstirile şi l-au dus până la mănăstirea de fecioare. Acolo, el, intrând în biserică, şi obişnuită rugăciune făcând, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui, ca să le vadă pe ele. Şi, adunându-se la dânsul toate, n-a văzut cuviosul pe aceea de care i se făcuse lui înştiinţare, de la înger, şi pentru care venise, şi le-a zis: "Să aduceţi la mine pe toate surorile, că, iată, precum socotesc, una nu este aici." Şi grăiau lui călugăriţele: "Iată, toate suntem înaintea cinstitei feţii tale." Zis-a stareţul: "Lipseşte una, de care mie îngerul Domnului mi-a spus." Şi au zis acelea: "Toate aici suntem, părinte, fără numai una, care în bucătărie a rămas, neavând minte, că este îndrăcită." Şi le-a grăit lor părintele: "Să o aduceţi şi pe aceea la mine, ca să o văd pe ea, că pentru dânsa am venit aici." Deci, s-au dus după dânsa şi o chemau pe ea, iar ea nu voia să meargă, că înţelesese cu duhul descoperirea ce se făcuse stareţului, pentru dânsa. Şi călugăriţele, luând-o pe ea, cu sila o trăgeau, zicându-i: "Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine." Iar, după ce au adus-o înaintea stareţului, văzând-o pe ea acela şi cunoscând-o că ea este cea despre care îngerul îi spusese lui, că vedea darul lui Dumnezeu, peste ea, a căzut la picioarele ei, zicându-i: "Binecuvântează-mă, ama" (că "ama" se tălmăceşte, maică duhovnicească), iar ea, asemenea, a căzut înaintea lui, zicând: "Tu pe mine mă binecuvântează ava, domnul meu." Şi, văzând acest lucru, toate celelalte s-au minunat mult şi au zis către dânsul: "Să nu-ţi fie ţie necinstea aceasta, o, ava, că îndrăcită este aceasta." Răspuns-a către dânsele Pitirun Cuviosul: "Voi sunteţi îndrăcite, iar aceasta mai mare este înaintea lui Dumnezeu, decât mine şi decât voi toate şi este tuturor nouă ama şi rog pe Dumnezeu ca să mă învrednicească de partea ei, în ziua Judecăţii. "Şi aceasta auzind-o, toate fecioarele au căzut la picioarele stareţului, cu plângere mărturisindu-şi toate relele, ce făcuseră fericitei Isidora, necăjind-o pe ea în toate ceasurile. Iar marele stareţ, împreună cu Cuvioasa Isidora, cu deadinsul, au făcut rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte lor greşelile. După aceea, Cuviosul, învăţând din destul pe toate surorile şi multe pentru folosul sufletului vorbind, binecuvântându-le, pace le-a dat lor şi s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce l-a învrednicit pe el a vedea pe roaba Sa, cea ascunsă. Iar Cuvioasa Isidora, după ducerea stareţului, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieşit, în taină, din mânăstire şi în locuri neştiute s-a ascuns până la mutarea ei cea către Dumnezeu. În acest fel, a fost viaţa plăcutei lui Dumnezeu, celei tăinuite, care sub chipul nebuniei, ca sub un acoperământ, a slujit Domnului în taină, iar acum, în ceruri, îşi ia de la Dumnezeu plata, înaintea tuturor vieţuitoarelor cereşti, cu care, împreună sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime.

Întru această zi, cuvânt pentru folosul sufletesc

Omule, toate le-ai luat de la Dumnezeu: înţelegere, gând, meşteşug şi minte. Şi toate îţi sunt supuse ţie: cele de pe pământ, din munţi, din ape şi din văzduh şi spre hrană ţi s-au dat ţie. Ci, însă, împrumut ţi s-au dat, ca, adică, să plăteşti, în locul acestora: dreptate, dragoste, blândeţe, smerenie şi milostenie. Iar Acela îţi va da ţie daruri, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Omule, până ce eşti în priveliştea vieţii acesteia, până ce târgul nu s-a risipit, cumpără-ţi ţie, cu milostenia la săraci, mila lui Dumnezeu; cu smerenia, veşnica slavă; cu dreptatea, viaţa cea nesfârşită, cu curăţia, cununa; cu blândeţile, intrarea în Rai; cu rugăciunea, viaţa cea împreună cu îngerii. Cumpără-ţi ţie cu osteneala, odihna, cu privegherea, faţa nevăzută a lui Dumnezeu, iar cu postul şi cu setea, desfătarea bunătăţilor celor veşnice. Omule, să-ţi fie în cap mintea şi priceperea; iar, în ochi, privirea lui Dumnezeu, iar în partea de jos pământul, întru care vei merge; în urechi, ascultarea Scripturilor: în inimă, suspinarea pentru păcate: pe limbă, adevărul: în gură, rugăciunea, în mână, darea la săraci, în suflet, nemânierea; în trup, curăţia; în pântece, flămânzirea; în genunchi, închinăciunea către Dumnezeu. Şi, de le vei păzi pe acestea, vei fi fiu al luminii şi părtaş al Împărăţiei Cerului şi moştenitorul bucuriei celei veşnice şi vieţuitor al Ierusalimului Celui de sus vei fi. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.