Martorul lui Hristos, Sfantul Ioan Botezatorul a fost înaintea Domnului, nu numai cu nasterea sa, dar si cu moartea sa. Si, precum Domnul Hristos a pătimit pentru pacatele oamenilor, tot asa si Înaintemergatorul Său a indurat moartea muceniceasca, pentru faradelegile lui Irod. Si aceasta a fost asa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai intai, de sotie, pe fiica lui Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Dar, aprinzandu-se de patima pentru Irodiada, sotia fratelui sau, Filip, a alungat pe sotia sa legitima si a luat-o pe aceasta, impotriva legii, facandu-se rapitor, desfranat si amestecator de sange. Deci, pentru o nelegiure ca aceasta, Ioan Botezatorul, pazitorul Legii lui Dumnezeu si propovaduitorul pocaintei, il mustra pe fata pe Irod, inaintea tuturor, si-i zicea: "Nu ti se cade tie sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau". Irod, nesuferind mustrarile Proorocului si indemnat de Irodiada, care plina de mânie, voia sa-l ucida, dar nu putea, oprind-o chiar Irod insusi, care stia pe Ioan, ca este barbat drept si sfant, încât de multe ori il asculta cu placere, luand aminte la cuvintele lui, si se temea de popor sa-l ucida, Irod a poruncit, totusi, sa-l prinda si sa-l inchida in temnita. Luni si luni de zile a zacut Sfantul Ioan in temnita, la palatul lui Irod de la Maherus, langa Marea Moarta. Si fiind cercetat de ucenicii sai, Ioan îi întărea in vestirea lui Mesia, care venise in lume, trimitandu-i pe ei sa-L vada si sa-L audă, asa cum spune Evanghelia. A venit, insa o zi cand netrebnica si vicleana femeie a putut sa-si implineasca gandul cel nelegiuit. Sosind ziua nasterii sale, Irod a poruncit sa se faca ospat mare, in palatul sau Maherus, acolo unde, in temnita, isi ducea zilele Sfantul Ioan Botezatorul. Si mult s-a veselit Irod, impreuna cu sfetnicii sai, cu dregatorii si cu toate capeteniile regelui Galileii, cu mancaruri scumpe si vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea sa fie si mai deplina, au fost adusi cantareti vestiti si dantuitoare tinere, sa le desfete ochiul si auzul. La acest ospat, fiica Irodiadei, Salomeea, jucand si placand lui Irod si celor ce sedeau cu el, acesta i-a fagaduit, ametit de bautura, ca-i va da orice, ii va cere, pana chiar la jumatate din imparatia sa. Nestiind ce sa ceara, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Si Irodiada si-a sfatuit fiica sa ceara capul Sfantului Ioan Botezatorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumata de patima, a iesit porunca sa se taie capul lui Ioan Botezatorul. Si capul Sfantului a fost taiat in temnita si adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale. O traditie spune ca Irodiada a poruncit slugilor sa ingroape capul acesta intr-un loc ascuns si departe de trup, temandu-se ca, nu cumva, capul alipindu-se de trup, sa invieze sfantul si sa-i fie din nou glas de mustrare. Si asa s-a sfarsit muceniceste Sfantul Ioan Botezatorul, la porunca unui rege impatimit si a unei femei nelegiuite, aparand legea lui Dumnezeu si invrednicindu-se de multe cununi intru Cereasca Imparatie, ca un feciorelnic, ca un vietuitor in pustie, ca un invatator si propovaduitor al pocaintei, ca un prooroc, ca un Inaintemergator si Botezator si ca un mucenic. Cu ale Caruia sfinte rugaciuni, si pe noi, la calea adevaratei pocaintei, sa ne povatuiasca si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Hristos Milostivul, Domnul si Dumnezeul nostru, Caruia I Se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci! Amin.
Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi botezătorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Ioan Gură de Aur
Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemarile pasarilor si racoarea apelor, isi simte lina si netulburata cugetarea mintii si se arata cu fire blanda, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blanda, va vorbeam voua despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod, inversunarea femeilor, ospatul barbarilor nebuni si masa cea pangarita, darul cel fara de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt ca ma fac alt om, fiindca incremenit ma simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: "In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Marturiseste uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat că este Prooroc si barbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minumi printr-insul. Si, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vadire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege si sa fie, precum i se cadea, ca imparat, pazitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfranata a dulcetilor, strica legile. Că acela este imparat, care da legi cu dreptate, implinindu-le, mai intai el insusi, iar nu schimbandu-le. Că, in ce alt chip s-ar fi putut pune randuiala, in lumea pe care o stapanea, daca nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de tinut in frau. Dar Irod era imparat, nu al popoarelor, ci al desfatarilor si rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci si ucidere pe nedrept facea. Si pe cine a ucis? Pe un barbat drept, decat care, mai mare intre cei nascuti din femei, nu s-a ridicat, precum si Domnul a marturisit. Pe un barbat care locuia in pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele si scârnave ale lor. Pe acesta prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa tacă si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantui sau, de ar fi trait. O, zi, de praznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Că, deşi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, faclia de lumina a duhului sau purta in ea lumina credintei. Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se praznuia, ziua nasterii lui cand, jucand fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povăţuită fiind de maica sa a zis: "Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Că, dacă l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinsteasca, capul lui Ioan ar fi preţuit cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinta, din evlavie, ci ca, dupa ce il va ucide pe Mustrator, sa daruiasca mamei sale slobozenie, fara oprire, pe calea pacatului. Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, că toţi îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clătina, când de o parte când de alta; să faca ucidere, se temea de popor, să nu facă ucidere, nu-si putea ierta juramantul, faţă de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe vapai, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan in temnita. O, rau lucru este juramantul! Ascultati pe Domnul, care zice: "Sa nu va jurati nicidecum" (Matei 5, 34). Că ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa faca ucidere. Ce mână a indraznit a apropia sabia de sfantul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, serpii si balaurii s-au infiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie il hraneau, lucrand mierea pe care i-o daruiau? Pe acesta mâna de călău, l-a taiat, neinspaimantandu-se de faţa lui de inger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, ca, intunecat de beţia lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Că Dreptul, si dupa moarte, trăia si capul lui, taiat fiind, glasul ii era inca viu. O, cruzime si asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este oare destul injunghierea pruncilor, ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Cand plangerile maicilor erau mai ascutite decat sangele, cand picaturile lacrimilor biruiau izvoarele, cand pieptul maicilor, cu lapte, albea pamantul? Care fiara n-a lacrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemanarea cu naravurile! Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos, au cazut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos L-au rastignit. Cu toate acestea plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, sa alergam la lumina invataturii de taina, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava Se cuvine, in vecii vecilor! Amin.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Grigorie, despre mânie.
Sa nu dati, fratilor, loc maniei intre voi. Pentru ca omul manios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci, prin mania sa, cade, din inaltimea rabdarii, in groapa de pierzanie a maniei. Care fiara este asa de cumplita si neimblanzita, precum este omul cel manios care nu-si pierde mania? Că, ce este mai rau decat maniosul? Aceasta turbat il face pe om, sluţit si nu bun, fiindca nu vine duhul lui Dumnezeu la cel manios. Socoteste, dar, omule, ca cel ce tine manie, nu se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din manie si este ca un beat, de iutime. Că nu cunoaste pe cei ce fac bine, si traieste ca intr-o noapte intunecoasa, de toti se apuca, tuturor, celor mai mari si celor mai mici decat el le graieste fara de randuiala si, pe cel mai batran il huleste. Ceartă, este foarte guraliv, ocaraste, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mangaie pe el. Si, precum otrava este in jivinile cele ce se târăsc, aşa-i si iutimea in cel manios. Indracindu-se, maniosul latra, ca un caine la toti, si imboldeste, ca o scorpie, si, ca sarpele musca. Fugiti, fratilor de o rautate ca aceasta. Ca nici dregatoria celui manios nu-i cinstita, nici caruntetele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita. Nici nu poate sa se indrepteze. Tu sa zici asa: "Asteptand, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine". Goneste-ti iutimea si mania din inima, ca a zis Domnul: "Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda" (Matei 5, 22). Iar mania sa-ti fie tie numai asupra diavolului, fiindca printr-insul am cazut din Rai. Acela si acum, pe fiecare din noi, ne pandeste, ca sa ne insele si in vapaia cea nestinsa sa ne afunde, de care vapaie, insusi satana mult se cutremura. Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mania, ca nu cumva impreuna cu Irodiada, sa te osandesti, ca ea se mania mult asupra lui Ioan Botezatorul, care voia sa o mantuiasca pe dansa. Că ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile, ca o aspida surda, până ce afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata, de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savarseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi, fara de pocainta, la osanda. Ca ce a facut mania Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta, temandu-ne, sa ne silim a nu ţine mânie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage29Aug.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu