Luna noiembrie în 5 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimi (+250).
Sfinţii Galaction şi Epistimi au trăit pe vremea împărăţiei lui Decius (250-253) în cetatea Emesa, din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat credinţa cea dreaptă de la un monah, Onufrie, care i-a şi botezat pe ei şi pe fiul lor, Galaction. Asemenea şi Epistimi era născută din părinţi păgâni şi, măritată fiind cu Galaction, a fost botezată de bărbatul ei. Deci, ei hotărându-se să-şi păzească fecioria, şi-au împărţit săracilor averea lor şi s-au făcut amândoi monahi, el într-o mânăstire de călugări, ea într-o mânăstire de fecioare, în slujba lui Hristos, nevoindu-se în rugăciune şi ascultare, arzând ca două făclii în dragoste de fraţi şi în aspră petrecere. Şi, fiind prinşi de stăpânitorul Ursus şi aduşi la întrebare, au fost bătuţi rău şi, aducând nişte trestii ascuţite, dregătorul a poruncit slujitorilor să-i înţepe pe sub unghiile mâinilor şi picioarelor. Iar Sfinţii răbdau, strigând: "Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevărat, iar de zeii cei deşerţi ne lepădăm". Şi li se tăiară mâinile şi picioarele, iar la urmă şi capetele. Şi era Sfântul Galaction de treizeci de ani, iar Sfânta Epistimi de şasesprezece ani. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.
Acest preaînţelept Ioan s-a născut în Antiohia Siriei, din părinţi bogaţi, tată având pe Secund voievodul, iar maica pe Antuza. Iar Meletie, patriarhul Antiohiei, a botezat mai întâi pe Ioan şi după aceea pe părinţii lui. Că n-a răbdat Dumnezeu ca un soare ca acesta şi luminător al Bisericii, precum şi părinţii lui, să petreacă fără de luminare. Deci, l-au şi dat pe el la învăţătura cărţii şi au pus pe lângă dânsul învăţători şi slujitori, ca să umble cu dânsul, iar el să umble călăre. Dar Ioan nu avea trebuinţă de nimic, nici de slujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la învăţătură. Şi, aşa, s-a sălăşuit întru dânsul înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi îi erau lui învăţători Libanius filosoful şi Andragat.
Iar, murind tatăl său, el a rămas orfan, iar maica sa, văduvă tânără, că de curând ieşise din casa ei părintească. Deci, Ioan, ducându-se la Atena, a deprins acolo toată învăţătura şi a biruit în cuvânt şi pe Antimie filosoful şi a adus pe mulţi la botez. S-a întors, după aceasta, la Antiohia şi poftea să primească viaţă călugărească. Iar maica sa, luându-l de mâna dreaptă, l-a dus pe el în cămara sa şi, şezând pe marginea patului unde îl născuse pe el, vărsa pâraie de lacrimi. Şi, la acele lacrimi, prea puţine cuvinte adăugând, zicea către dânsul: "Eu, fiule, nu m-am veselit cu tatăl tău, pentru scurtimea vieţii lui, Dumnezeu aşa voindu-ne să fim, tu orfan, iar eu văduvă şi moartea tatălui tău aşa făcându-se. Şi nici un rău, din cele ce mi s-au întâmplat, n-a putut să mă silească şi să mă ducă la a doua nuntă, ca să aduc şi alt bărbat în casa tatălui tău. Ci, am petrecut ca într-o furtună sau ca într-un cuptor de foc, în văduvie răbdând, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au întâmplat şi, văzându-ţi faţa ta, având asemenea închipuire cu a tatălui tău, adeseori mi se face şi se păzeşte în sufletul meu mare adeverire şi mângâiere. Afară de această, nici averile tatălui tău nu le-am pierdut cu nevoia văduvei şi cu cheltuielile cele multe, ci şi pe acelea le-am păzit întregi, fiindu-ţi de trebuinţă spre ajutorul tău. Iar după ce mă vei da pământului, atunci îţi vei îndeplini gândul tău, precum vei voi."
Deci, Ioan ascultând rugăciunile maicii sale, a aşteptat moartea ei şi a îngropat-o pe ea. Apoi şi-a împărţit bogăţia sa şi pe robii săi i-a slobozit şi, ducându-se în mânăstire, s-a călugărit şi minuni multe a început a face. Iar noi cu adevărat să-i zicem maicii lui: "Fericită eşti tu între femei, că un fiu ca acesta ai născut, fericim văduvia ta, fericită este şi răbdarea ta. Pentru aceea, cu adevărat, nu te vom numi pe tine femeie, ci bărbat desăvârşit, că bărbăteşte, până la sfârşit, ai răbdat." Drept aceea şi voi, bune femei, părăsiţi-vă de răutăţile voastre, că femeia cea bună şi după moarte îl mântuieşte pe bărbat.
Întru aceastã zi, cuvânt al Precuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre rugãciune.
Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, ca prin plâns, iarăşi, să dobândească fericirea. Deci, bun lucru este totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna şi, rugându-ne a nu slăbi, după cum a zis Domnul şi apoi Apostolul: "Neîncetat rugaţi-vă, adică noaptea şi ziua şi în tot ceasul". Şi nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să fii fără de grijă, ci ori lucrezi, ori de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de zaci, să nu-ţi curmi rugăciunea ta, ca nu ştii când va veni Cel ce va cere sufletul tău de la tine. Să nu aştepţi Duminica sau sărbătoarea sau un anume loc, ci, precum a zis Proorocul David: "În tot locul stăpânirii Lui". Deci, ori în biserică de eşti, ori în casa ta, ori la ţarină, ori vite de paşti, ori clădiri de faci, ori la ospeţe de te afli, de rugăciune să nu te depărtezi. Iar când poţi, pleacă-ţi şi genunchii, iar când nu poţi, roagă-te cu mintea şi seara şi dimineaţa şi în amiază-zi. Dacă rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi, sculându-te din pat, mişcările tale cele dintâi prin rugăciune se vor face, atunci şi păcatul nu află intrarea în sufletul tău.
Rugăciunea este păzitoare a întregii înţelepciuni, a mâniei pedepsire, a îngâmfării umilire, a pomenirii de rău curăţire, a invidiei surpare, a păgânătăţii îndreptare. Rugăciunea este putere a trupurilor, ocârmuire a casei, bună aşezare a cetăţii, tărie a împărăţiei, biruinţă în războaie, întemeierea păcii. Rugăciunea este pecete a fecioriei, credinţă a nunţii, armă a călătorilor, a celor ce dorm păzitoare, a celor ce priveghează îndrăzneală, a plugarilor bună aducere de roade, a corăbierilor mântuire.
Rugăciunea este ajutătoarea celor ce se judecă, slăbire a celor legaţi, inimă bună a celor întristaţi, dulceaţă a celor ce se bucură, mângâiere a celor ce plâng, praznic al celor ce nasc, cunună a celor căsătoriţi, îngropare a celor ce mor. Rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, întocmai cinstire cu îngerii, a bunătăţilor sporire, abatere de la răutăţi, îndreptare păcatelor. Rugăciunea lui Iona i-a făcut casă în pântecele chitului, iar pe Ezechia din porţile morţii la viaţă l-a întors. Tinerilor din Babilon, văpaia cuptorului în stropi de rouă a prefăcut-o, iar Ilie, prin rugăciune, a legat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni.
Vedeţi, fraţilor, câte poate rugăciunea. În toată viaţa oamenilor nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea. De aceasta niciodată să nu vă depărtaţi. Ci, să ne rugăm, ca nu deşartă să se facă osteneala noastră, precum a zis Domnul: "Când staţi, rugaţi-vă, lăsaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru cel ceresc să vă lase greşelile voastre." Vedeţi, fraţilor, că în zadar ne ostenim, rugându-ne, dacă avem vrajbă cu cineva. Şi iarăşi Domnul zice: "Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că are cineva ceva asupra ta, lasă-ţi darul tău înaintea altarului şi, ducându-te, împacă-te întâi cu fratele tău şi atunci, venind, adu-ţi darul tău." Aşadar, arătat este că, dacă nu vei face aceasta mai întâi, toate câte aduci sunt neprimite. Iar dacă vei face porunca Stăpânului, atunci cu îndrăzneală roagă-te Domnului zicând: "Lasă-mi, Stăpâne, datoriile mele, precum şi eu am lăsat fratelui meu, împlinind porunca Ta". Şi-ţi va răspunde Iubitorul de oameni: "Dacă ai lăsat, îţi las şi eu. Dacă ai iertat, îţi iert şi eu ale tale, că stăpânire am pe pământ să iert păcatele. Lăsaţi şi vi se va lăsa vouă".
Vedeţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea neasemănată, vedeţi bunătatea lui Dumnezeu cea nemăsurată. Aţi auzit, în scurt, mântuirea sufletelor voastre. Dumnezeului nostru, slavă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu