Proloagele din 18 aprilie

Luna aprilie în 18 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (+820)

Erau două ţinuturi cu numele Decapole: cel dintâi Decapole, era aproape de Galilea, în Palestina, care este pomenit şi de Sfântul Evanghelist Matei, când zice: "Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole..." (Matei, 4.25). Iar cel de al doilea Decapole, era o latură mai mică, din pământul Isauriei: din acest Decapole, al Isauriei, a fost Sfântul Grigorie învăţătorul Cuviosului Ioan, a cărui pomenire o facem acum. Sfântul Ioan, de tânăr s-a despărţit de lume şi, iubind pe Hristos, a mers la sus-pomenitul lui învăţător Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah şi petrecea împreună cu dânsul, nevoindu-se întru toate şi plăcând lui Dumnezeu. Şi avea atâta sârguinţă spre tot lucrul bun, încât şi însuşi învăţătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. Deci, când rău-credinciosul împărat Leon Armeanul a ridicat, ca un al doilea val, lupta împotriva sfintelor icoane, în acea vreme, acest Cuvios Ioan a mers în Constantinopol, împreună cu dascălul său Grigorie şi cu Iosif, făcătorul de cântări şi, umblând prin cetate, întăreau pe creştini să stea în dreptcredincioasa mărturisire a credinţei. Asemenea şi după căderea Sfântului Iosif în mâna saracinilor şi după mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie, dascălul său, Cuviosul Ioan, rămânând în Constantinopol, se nevoia în ostenelile cele obişnuite şi în mărturisirea dreptei credinţe, nu numai pentru mântuirea sa, ci şi pentru a celorlalţi, punându-şi viaţa în primejdie, ca un adevărat mărturisitor al credinţei ce era. Din îndemnul inimii, Sfântul Ioan a mers să se închine la Sfintele Locuri, statornicindu-se o vreme, apoi, la lavra Sfântului Hariton. Nu după mult timp, la adânci bătrâneţi, s-a mutat şi Sfântul Ioan la Domnul şi l-a îngropat Sfântul Iosif alături de Sfântul Grigorie, în noua biserică pe care Sfântul Iosif a ridicat-o, aproape de Constantinopol, în cinstea Sfântului Nicolae. Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Sava, 

de la Buzău (+372)

Sfântul Sava s-a născut şi a trăit în partea de răsărit a ţării noastre, în stânga Dunării, pe vremea când la Constantinopol împărăţea rău-credinciosul Valens, iar la Roma cea Veche, stăpânea Valentinian, împăratul (364-375). Pe atunci ţara noastră era, vremelnic, cucerită de goţi. În vremea aceea, cei doi conducători ai goţilor, Fridigern şi Atanaric, purtau război unul cu altul, Frigidern, învins de Atanaric, fugise la împăratul Valens, cerându-i ajutor. Cu ajutorul creştinilor, conduşi de Junius Soranus, Fridigern zdrobeşte tabăra lui Atanaric şi acesta scăpă în pribegie. În vremea aceasta, a început a se întinde şi mai mult drepta credinţă a creştinilor şi în neamul cel păgânesc al goţilor. Nu peste mult timp, însă, Atanaric s-a întors cu război şi cu putere mare şi, învingând pe Fridigern, a început o cumplită prigoană în tot cuprinsul stăpânirii sale asupra creştinilor. În această prigonire a avut loc şi pătimirea Sfântului Sava, de la Buzău. Sfântul Sava era creştin de tânăr. Primind din tinereţe învăţătura creştină şi Botezul, prin faptele sale, s-a dovedit a fi bărbat întreg şi vrednic mărturisitor al credinţei, strălucind printre creştini, ca o stea în lume. Că voind să nimicească religia creştină din ţara sa, regele Atanaric a poruncit ca supuşii lui, care credeau în Hristos, să fie prinşi şi îndemnaţi să se lepede de această credinţă, jertfind idolilor, iar cei care s-ar împotrivi, să fie ucişi. Prigoana începând, poporul a fost silit să mănânce din cărnurile jertfite idolilor. Pe unii, care căutau o scăpare ruşinoasă, Sfântul îi mustra cu asprime, cerându-le să fie mândri că sunt creştini şi pătimesc pentru aceasta, mulţi însă, îndurând chinuri şi moartea, nu se lepădau de credinţă. În anul următor, prigonitorii au încercat alt mijloc, silind pe creştini să jure, în faţa altarului zeilor, că nu sunt creştini. Venind rândul Sfântului Sava, acesta a mărturisit, cu îndrăzneală credinţa sa. Dar, când el a mărturisit că n-are altă avere decât haina de pe dânsul, dregătorul, socotindu-l om de nimic, l-a lăsat liber. Dorind să serbeze Paştele, care erau aproape, Sfântul Sava s-a dus la un preot, cu numele Sansala, dar, la trei zile după praznic, au fost prinşi amândoi, din porunca unui dregător Atarid şi supuşi la chinuri. Şi unul şi altul au îndurat, cu tărie, neomenia călăilor, până ce Atarid a hotărât ca Sfântul Sava să fie dat morţii. Însângerat de răni, Sfântul a fost dus la malul unei ape numite Muzcon(Buzăul de astăzi), legat cu o greutate de gât şi înecat în apă. Trupul, scos la mal de ostaşi, a fost luat de creştini, care l-au îngropat, în anul 372. Junius Soranus, stăpânitorul Sciţiei, a ridicat moaştele Sfântului Sava şi le-a trimis în ţara sa de naştere, Capadochia. Trimiterea acestor moaşte a fost însoţită de o scrisoare, în care se arăta pătimirea Sfântului Sava. Cuprinsul ei s-a păstrat până astăzi. Noi românii lăudăm pe Dumnezeu, că a binecuvântat ţara noastră cu mucenicia acestui Sfânt, Dumnezeului nostru, slavă, în veci. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre faptul că rugăciunea este ascultată în tot locul, 

dacă se face cu credinţă

Sfântul Pavel nu în biserică s-a rugat, ci, închis în temniţă şi cu picioarele în butuci, nici şezând drept, nici genunchii plecându-şi-i. Că nu putea să stea altfel în butucul în care-i erau prinse picioarele. Ci, de vreme ce se ruga cu credinţă, zăcând în temniţă, s-a cutremurat temniţa şi lanţurile celor legaţi au căzut şi pe străjerul temniţei la credinţă l-a adus. Şi Ezechia regele nu stătea în biserică, nici genunchii nu şi-i pleca, ci, culcat pe pat şi zăcând în boală, s-a întors spre perete. Dar de vreme ce cu căldură şi cu suflet umilit a chemat pe Domnul, cuvântul cel hotărât asupra lui spre moarte, a fost schimbat şi a primit bunătatea cea dintâi şi lungimea vieţii, cu adăogirea anilor, iar toată cetatea a luat mântuire de vrăjmaşi. Asemenea şi tâlharul, pe cruce fiind răstignit, cu puţine cuvinte a câştigat Împărăţia cerului, Ieremia, în groapă fiind aruncat, s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a auzit pe el, Daniil, dat fiind în groapă, spre mâncare leilor, a chemat pe Dumnezeu şi s-a mântuit Iona, în pântecele chitului s-a rugat lui Dumnezeu. Şi mulţi alţii au izgonit, cu rugăciunea, toate răutăţile ce-i cuprindeau pe dânşii şi au primit ajutor de la Dumnezeu. Asemenea şi acum, mulţi cu rugăciunea s-au slobozit din multe primejdii şi răutăţi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Drept aceia şi noi, fraţilor, să nu căutăm loc de rugăciune, nici să o grăim cu lungi cuvinte împodobită, ci, precum Cananeanca zicea: "Miluieşte-mă că fiica mea rău se îndrăceşte." aşa, şi tu, să zici: "Doamne, miluieşte-mă." Că, măcar că este mic acest cuvânt, el cuprinde un noian al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Că, unde este mila lui Dumnezeu acolo este tot binele. Deci, oriunde eşti, aşa să zici: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" Şi chiar de nu-ţi vei mişca buzele, cu mintea aşa să strigi. Că, şi tăcând, te va auzi Dumnezeu şi, fiind tu însuţi biserică, apoi nu căuta loc de rugăciune. Multe Scripturi grăiesc despre această scurtă şi grabnică rugăciune. Moise fugea din Egipt, dinaintea lui Faraon; marea îi era înainte şi Faraon în spatele lui, iar el la mijloc. Mare strâmtorare avea şi nu-i era lui cu putinţă a se ruga lui Dumnezeu. Însă, i-a zis Dumnezeu lui: "Ce strigi către Mine?" Asemenea, şi cei trei tineri, fiind aruncaţi în cuptor, se rugau: şi rugăciunea lor a stins văpaia şi legăturile lor le-a dezlegat şi i-a scos pe ei vii şi preaslăviţi i-a arătat. Încă şi Iov, pe gunoi, s-a rugat şi a făcut milostiv pe Dumnezeu. Măcar şi ispită de ar năvăli asupra ta, la Dumnezeu să scapi şi să te rogi Lui, ca să te izbăvească pe tine. Că Dumnezeu este pretutindenea şi aproape de tine şi, încă nesfârşind tu a-l grăi, El îţi va zice ţie: "Iată-mă!" Încă nu-ţi vei sfârşi rugăciunea şi Acela îţi va da ţie vindecarea, de-ţi vei curăţi mintea ta de patimile cele spurcate. 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre însemnarea cu Sfânta Cruce

Mulţi din cei fără de socotinţă îşi fac cruce, fluturând cu mâna pe faţa lor, dar, în deşert se ostenesc, de vreme ce nu închipuiesc crucea dreaptă, iar dracii se bucură de acea fluturare. Când, însă, cineva îşi face crucea dreaptă, punând mâna sa la frunte şi la piept, la umărul drept iar, pe urmă, la cel stâng, apoi îngerii văzând, se veselesc de adevărata închipuire a crucii pe feţele noastre. Iar îngerul Domnului scrie pe cei ce intră în biserica Domnului, cu frică şi cu credinţă. Deci, dacă cineva, intrând în biserică, stă cu frică şi îşi face cu umilinţă închinăciunea pe "chipul lui Dumnezeu" acela primeşte iertare de păcate şi milă de la Dumnezeu, iar, de intră fără frică, apoi, unul ca acela, la ieşirea din biserică, mai mari păcate dobândeşte. Drept aceea, şi noi, fraţilor, venind la biserică, să stăm cu frică, aşteptând de la Dumnezeu mare milă, în veacul de acum şi în cel ce va să fie.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre dragoste

Un frate, foarte cucernic şi iubitor de Dumnezeu, avea mare dragoste către un sihastru, cu nume mare. Iar, odată, mergând, după obiceiul său, la acel sihastru - că de multe ori mergea la dânsul pentru cercetare şi dragoste frăţească - l-a aflat pe el mort. Deci, umblând prin hainele lui a găsit în ele opt galbeni de aur, iar el văzându-i, mult s-a mirat şi luându-i, a început să plângă şi să se tânguiască cu amar socotind că se va fi mâniat Dumnezeu pe acel bătrân, pentru acei bani şi-l va fi pedepsit pe el. Şi aşa, plângând şi tânguindu-se, s-a rugat la Dumnezeu, ca să-i descopere şi să-i arate lui cele despre acestea. Şi aşa, rugându-se el, i s-a arătat lui îngerul Domnului şi i-a grăit, zicând: "Ce-ţi este ţie de plângi aşa, pentru acel sihastru?" Zis-a lui fratele: "De aceasta plâng eu, că, iată, am găsit la dânsul aceşti opt galbeni şi mi se pare că pentru ei se va fi mâniat Dumnezeu pe dânsul şi-l va fi trimis la pedeapsă, de vreme ce sihaştrilor, trăind în pustie, nu li se cade să strângă şi să ţină la sine bani, că nu le sunt lor trebuitori." Răspuns-a lui îngerul: "De vrei să te înştiinţezi de aceasta, adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu şi de iubirea Lui de oameni. Că, de ar fi toţi, în toate, desăvârşiţi, atunci, unde s-ar arăta milostivirea lui Dumnezeu şi iubirea de oameni?" Acestea zicând, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar fratele a cunoscut, prin aceasta, că sihastrul a dobândit iertare; şi s-a mângâiat, mulţumind lui Dumnezeu, pentru negrăita Lui iubire de oameni. Şi aşa, îngropând trupul bătrânului, s-a întors şi a mers la chilia sa. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage18Apr.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie18.htm

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=76&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=963