Sfântul Simeon, care se numea frate al Domnului nostru Iisus Hristos, era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, precum mărturisesc vechii scriitori, vrednici de credinţă ai Bisericii: Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Zantopol. Că, după întoarcerea lui Iosif din Egipt, acest Cleopa a luat, întru însoţire, pe rudenia mai depărtată a lor, Maria, şi a născut cu dânsa pe acest Simeon, care ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El. Iar, după patima cea de bună voie a Domnului şi după învierea şi înălţarea Lui la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de Apostoli. Şi se ostenea, ca şi ceilalţi Apostoli, la bunăvestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul la lumina dreptei credinţe şi înfrângând întunericul închinării idoleşti. Şi era pe vremea când Iacov, altă rudă a Domnului, ţinea scaunul ierarhiei creştinilor din Ierusalim, fiind întâiul episcop de acolo. Dar necredincioşii doborâseră pe Iacov de pe scaunul Bisericii, fiindcă acesta şi-a mărturisit credinţa lui în Hristos, şi, lovindu-l cu un lemn în cap, l-au ucis. Deci, la câtăva vreme, după această ucidere, Apostolii şi ucenicii, adunându-se în Ierusalim, au dat un nou urmaş Sfântului Iacov, alegând cu un singur glas, pe fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. În acest timp, au venit romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian, împăratul (69-79) risipind Ierusalimul, după zisa, cea mai dinainte, a Domnului Însuşi. În tot acest timp, creştinii, ascultând de glasul lui Dumnezeu, au plecat, cu episcopul lor şi s-au retras dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. Era prin anul 70. Deci, după risipirea Ierusalimului, creştinii s-au întors în Ierusalimul dărâmat şi au început a înflori din nou, mulţi locuitori îmbrăţişând noua credinţă. Şi era fericitul Simeon ca şi sufletul noii înfloriri a Bisericii din Ierusalim, fiind, el însuşi, biserică a Duhului Sfânt, împodobind scaunul Ierusalimului şi aducând, pe cei rătăciţi, la Hristos Dumnezeu. Şi aşa, lucrând cu înţelepciune la înflorirea Bisericii din Ierusalim, până la vârsta de peste o sută de ani, Sfântul Simeon şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, sub Traian, împăratul romanilor, fiind osândit la răstignirea pe cruce, ca şi Stăpânul său, pentru mărturisirea că este creştin şi iubeşte pe Hristos Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre miluirea şi cinstirea casnicilor şi feţelor bisericeşti
Dacă te-ai săturat de bucate, să-ţi aduci aminte de cel flămând. Băut-ai, adu-ţi aminte de cel însetat. Încălzitu-te-ai, încălzeşte şi tu pe cel ce tremură de frig. Ori, dacă în case înalte şi frumoase stai, adu în casa ta pe cei ce se zbuciumă. Veselitu-te-ai la masă, veseleşte pe cel scârbit. Bucuratu-te-ai de ceva, mângâie pe cel necăjit şi trist. Cinstitu-te-au pe tine ca pe un bogat, cercetează şi tu pe cei săraci. Ieşit-ai vesel de la stăpân, fă şi tu la fel, ca şi în casa ta, fără de frică să umble casnicii tăi. Că nu puţină milostenie este ca, adică, pe casnicii tăi, să-i faci fără de frică şi fără de suspine şi fără de lacrimi, măcar de ar fi vrednici de pedeapsă, ca, în locul acesteia, să fie miluiţi. Că nu atât cu bătăile, cât cu mila se cutremură şi se pedepsesc ei. Deci, de vei face aşa, apoi şi tu, în loc de pedeapsă, la ieşirea sufletului tău, milă vei afla. Încă, să fie casa ta odihnă slujitorilor lui Dumnezeu, preoţilor şi a tot cinul bisericesc, du pe unii ca aceştia în casa ta şi, cu mare cinste să-i odihneşti pe ei. Adu-ţi aminte de cei ce sunt în mânăstiri, care ţin rânduiala îngerească şi poartă chipul cel călugăresc du-i pe ei în casa ta şi să le pui masă, după rânduială mănăstirească şi pe femeia ta şi pe copiii tăi să-i înveţe ca, în frică şi cu tăcere, să le slujească, precum îngerilor lui Dumnezeu. După putere, să le dai lor cele trebuincioase la mânăstire, că mult este şi aceasta, dacă vor zice ei odată: "Doamne miluieşte" că îţi vei avea, de la dânşii, binecuvântare, care fără de preţ este. Că, scris este: "Mult poate rugăciunea dreptului"(Iacob 5, 16). Deci, dacă unul poate, apoi, cu atât mai mult, dacă mulţi vor striga către Dumnezeu. Încă, şi mai mult, cu cei ce sunt în munţi, să te osteneşti, că stau în peşteri, ca nişte îngeri în trup, înstrăinându-se de lumea aceasta şi Unuia Dumnezeu slujesc, să le duci cele trebuincioase lor şi să iei rugăciune de la dânşii; pune în inima ta cuvintele lor, unge-te cu binecuvântarea lor. Roagă-i, încă, să mijlocească la Dumnezeu, pentru păcatele tale şi te vei întoarce în casa ta curat. Iar clevetiri să nu primeşti despre călugări şi nici despre vreunul din cei sfinţiţi. Iar, de vei vedea pe vreunul greşind, să nu-l judeci pe el, ci să asculţi pe Domnul, Cel ce a zis: "Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi." Slujitorilor lui Dumnezeu, care trec alături pe cale, să nu te ruşinezi a-ţi pleca capul tău. Şi de vei petrece aşa, nu-ţi face ţie necaz nici stăpânirea, nici bogăţia, ci, dimpotrivă, îţi vor fi ţie de ajutor la dobândirea Împărăţiei cerului, ca nişte prieteni buni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3,Vieţile Sfinţilor4,
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu