Pe la mijlocul celui de al treilea veac, când în toată împărăţia romanilor, nu era voie să fii creştin, fără de nici o răspundere, atunci, s-a petrecut şi mucenicia Sfântului Patrichie. El era episcop creştin în oraşul Brusa, oraş cu izvoare de ape fierbinţi, pe malul dinspre Asia, al Mării Negre, din ţinutul Bitiniei, unde mulţime de bolnavi veneau să se tămăduiască de neputinţele lor. Şi stăpânirea romană aşezase acolo o capişte şi o statuie a lui Esculap, în semn de mulţumire zeului păgân, vindecător de boli. Şi era obiceiul, ca toţi cei tămăduiţi să lase în capişte un semn al închinării lui. În acea vreme, s-a întâmplat ca însuşi dregătorul împărătesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat la aceste ape. Şi nu s-a mulţumit numai cu jertfa de închinare către Esculap, ci a socotit să silească şi pe creştini să cunoască binefacerile acestui zeu păgân, întorcându-i la cinstirea idolilor. Deci, a fost adus episcopul Patrichie şi i-a poruncit să se lepede de Hristos şi să mărturisească puterea zeului Esculap şi, mergând în capişte, să aducă jertfă şi să i se închine, după obiceiul păgânesc. Dar Patrichie răspunse, cu îndrăzneală, dregătorului, arătându-i cât de deşartă este credinţa lui în puterea unui zeu fără de viaţă şi înfăţişându-i adevăratele pricini ale tămăduirilor, ce se săvârşesc cu aceste ape, pe care Hristos, Dumnezeu cel viu, le-a făcut pentru binele oamenilor, adunci când a zidit lumea. Deci, mâniindu-se tiranul, a zis cu glas aspru către Petrichie: "Dacă te-aş arunca în mijlocul acestor ape fierbinţi, pedepsind îndrăzneala ta de a defăima pe zei, crezi, oare, că Hristos al tău te va scăpa de la pierzanie?" Iar Patrichie a răspuns: "Hristos poate să-mi păzească viaţa în mijlocul acestor ape, dar poate să mi-o şi ridice tot prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor nu se clinteşte fără ştirea Lui". Spumegând, deci de mânie, dregătorul a poruncit să fie aruncat Patrichie în clocotul apelor, dar episcopul a ieşit nevătămat, mărturisind cu şi mai mare tărie, pe Hristos. Drept aceea, a dat poruncă să li se taie capul cu toporul, atât lui Patrichie, cât şi celor trei preoţi, împreună cu el: "Acachie, Menandru şi Polien. Şi, aşa, a fost ucis Patrichie episcopul şi cei trei preoţi, la 19 mai, luând cununile de biruinţă de la Hristos. Domnul nostru, Căruia I Se cuvinte slavă şi cinste în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt către judecători, ca să judece cu dreptate
Să înţelegi bine pricina şi cu dreptate să judeci şi drept să o descurci. Nu-ţi este ţie de folos să iei mită. Să nu dai dreptate celui nedrept, chiar şi prieten de-ţi va fi. Şi să nu asupreşti pe cel drept, pentru că judecata lui Dumnezeu dreaptă este. Măcar şi frate de-ţi va fi, să nu-i dai dreptate, când nu are şi pe cel drept să nu-l judeci cu patimă. Că, de la Dumnezeu se pogoară plata, spre casa celor ce judecă strâmb. Şi, pentru lacrimile celor drepţi, cu moarte rea îi ucide şi pe fiii lor în robie îi risipeşte, iar ei înşişi, după moarte, în osândă vor fi chinuiţi, cu dreapta judecată a lui Dumnezeu, când va veni să înnoiască pământul. De aceasta aducându-ţi aminte, teme-te şi să nu primeşti clevetirile celor ce-ţi şoptesc în taină. Să nu te iuţeşti asupra celui nevinovat, nici să nu te aprinzi cu mânie când judeci. Pe sărac şi pe văduve să nu-i nedreptăţeşti. Nici să nu te mândreşti cu dregătoria stăpânirii tale, că de la Dumnezeu îţi este dată ţie.
Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon
Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta pururea, atârnându-le la gâtul tău. Când vei vrea să mergi, ele te vor povăţui, şi, în vremea somnului, te vor păzi, iar când te vei deştepta, vor grăi cu tine. Că povaţa este un sfetnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile, ce dau învăţătură, sunt calea vieţii. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba ei cea ademenitoare. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când soţia doreşte un suflet de mare preţ. Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără că veşmintele lui să nu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni, fără să i se frigă tălpile? Aşa este şi cel ce se duce la femeia aproapelui său; nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămâne nepedepsit. Nimeni nu dispreţuieşte un hoţ, pentru că a furat, ca să-şi astâmpere foamea; dar când a fost prins el dă înapoi înşeptit, întoarce tot ce are în casa lui. Cel ce se desfrânează, însă, cu o femeie, este lipsit de minte, se pierde pe el însuşi, făcând astfel" (Pilde 6, 20-32).
Întru această zi, cuvânt pentru cei chemaţi la Împărăţia cea cerească
Zice Domnul în Evanghelie: "Asemănatu-s-a Împărăţia Cerului cu un Împărat, care a făcut nuntă fiului său; veselia şi lumina care va să fie, aşa o numeşte, nuntă, iar acest fel de cuvinte, le-a grăit către oamenii care se îngrijesc de cele pământeşti, ştiindu-le obiceiurile lor, şi le spunea pilda aceasta, măcar că nu era vorba nici de nuntă, nici de mese, ci veşnicele bunătăţi le arată, cunoscându-le neştiinţa lor şi vrând să le arate ceea ce va să fie. Deci, pe toţi îi cheamă Împăratul, cu Înalta propovăduire, să vie la nuntă şi să se sature de bunătăţile cele negrăite. Însă, mulţi din cei chemaţi, neluând în seamă chemarea, s-au lepădat; unul cu ţarina, altul cu neguţătoria, iar altul pentru femeia lui, de curând luată. Şi aşa s-au lipsit pe ei de strălucirea aceea şi s-au înstrăinat. Apoi, alţii au fost chemaţi la bucuria aceea. Iar, după ce s-a umplut masa împărătească, a văzut acolo Împăratul un om, neavând haină de nuntă, şi a zis slugilor: "Legându-l de mâini şi de picioare, aruncaţi-l pe el în întunericul cel din afară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor." Iar cei ce s-au lepădat de chemare sunt cei ce n-au primit credinţa lui Hristos şi cu slujirea idolilor s-au întunecat sau în eresuri au căzut sau în credinţă fiind, cu păcate grele şi-au întinat haina Sfântului Botez şi făgăduinţele credinţei cele drepte le-au lepădat. Deci, izgoniţi vor fi, cu adevărat, de Dumnezeu din veşnica bucurie.
Întru această zi, cuvânt al Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre răbdare
Un frate povestea că era un om într-o cetate şi acesta avea un argat cu sine, în care avea toată încrederea. Acestuia i-a venit gândul ca să se ducă la viaţa monahicească, iar stăpânul său făcea tot ce putea ca să-l abată de la un gând ca acesta, fiindcă tânărul era omul lui credincios. Dar n-a putut să-l ţină pe tânăr. Deci, lepădându-se de lume, tânărul a intrat între fraţi. Dar, după puţini ani, a început a fi ispitit să se întoarcă în lume şi, lăsându-şi chilia sa, s-a dus la stăpânul său pentru a-i cere sfat. Şi l-a primit bărbatul acela pe fratele cu dragoste, o dată şi de două ori. Iar, după a treia cercetare, fratele, lăsând chipul făţărniciei, a arătat bărbatului patima cea ascunsă în inimă sa, zicând: "De vreme ce nu mai pot suferi jugul vieţii monahiceşti, te rog pe tine, doamne, primeşte-mă pe mine, iarăşi, la tine şi să mă ai pe mine după rânduiala cea dintâi, fiindcă nădăjduiesc să port şi mai multă nădejde, de lucrurile tale, decât odinioară. Că auzisem, de la tine, că şi pe fiica ta vrei să mi-o dai ca soţie." Iar bărbatul acela a răspuns către el: "Dacă lui Dumnezeu nu i-ai păzit credinţa, mie, cum poţi să mi-o păzeşti?" Iar el, de cuvântul acesta rănindu-se, ca de un bici, s-a întors la chilia sa. Deci, să nu ne îngreuiem, răbdând ostenelile, că scris este: "Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu