Luna octombrie în 3 zile: Sfântul, Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul.

     Sfântul Dionisie s-a născut în Atena şi făcea parte dintre bărbaţii de frunte ai Areopagului, adică din sfatul înţelepţilor cetăţii. Din copilărie, Dionisie deprinsese învăţătura înţelepciunii greceşti şi, dorind să o ştie mai desăvârşit, s-a dus şi în părţile Egiptului. Întorcându-se la Atena, Sfântul s-a căsătorit şi, fiind de bun neam, la 25 de ani ocârmuia cetatea şi poporul, cu pricepere şi cu cinste. Căci, cu toate că era cucerită de romani, Atena era socotită încă Tronul filosofiei, al vorbirii şi al artelor frumoase. Când Sfântul Apostol Pavel a mers la Atena, pe la anul 51 de la Naşterea Domnului, propovăduind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, înaintea celor mai mari, în mijlocul Areopagului, pe vremea împărăţiei lui Claudiu Cezarul(41-54), atunci Dionisie, ascultând cu luare aminte cuvintele lui Pavel le-a pus pe ele la inima sa. Şi, fiindcă Pavel spunea că văzuse la Atena un altar închinat unui Dumnezeu necunoscut pe care el, Pavel îl vesteşte, Dionisie a început a-l întreba pe Apostol: "Cine este acest necunoscut Dumnezeu?"(Fapte, 17, 23) Şi a început Pavel a-i spune, zicând: "Acum Dumnezeul Acela a venit şi S-a născut din Preacurata pururea Fecioara Maria şi a răbdat, pentru mântuirea noastră, pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri. În aceasta să crezi, frate Dionisie, pe Acesta să-L cunoşti şi Lui să-i slujeşti: adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos". Şi şi-a lăsat Dionisie femeia şi copiii săi şi toată casa lui şi s-a botezat de mâna Apostolului şi s-a lipit de Pavel şi i-a urmat lui, timp de trei ani, învăţând de la el tainele lui Dumnezeu, după care a fost aşezat de Pavel episcop în Atena. Tradiţia sfântă ştie însă că Dionisie a cunoscut înţelepciunea cea descoperită de Dumnezeu oamenilor şi de la alţi Apostoli şi Învăţători, precum Apostolul Iacov, ruda Domnului, Petru Verhovnicul şi Ioan Teologul precum şi de la preaînţelepţii Ierotei şi Timotei, ucenicii Apostolilor. Păstorind deci biserica lui Dumnezeu din Atena, nu puţină vreme şi nu fără roadă, Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască Evanghelia şi în alte ţări, pătimind până la sânge pentru numele Domnului. Drept aceea, aşezând un alt episcop în locul său, s-a dus la Roma, iar Sfântul Clement, episcopul Romei, l-a trimis în Galia, ca să propovăduiască acolo, la necredincioşi, cuvântul lui Dumnezeu. Mergând deci în Galia, Dionisie, s-a făcut apostolul acelui ţinut şi a întors mult popor de la idoli la Dumnezeu, în cetatea Parisului, zidind acolo şi o biserică, din milostenia credincioşilor, şi săvârşind acolo Jertfa cea fără de sânge. Deci, s-a pornit atunci a doua prigoană împotriva creştinilor, pe vremea lui Domniţian Cezarul(81-96). Şi, din porunca dregătorului a fost prins Dionisie, împreună cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Şi au mărturisit credinţa lor, zicând: "Creştini suntem şi un Dumnezeu avem, Care este în ceruri, pe Acela Îl cinstim, iar idolilor nu jertfim". Şi, fiind puşi la chinuri şi rămânând nestrămutaţi în credinţă, li s-au tăiat capetele. Şi spune tradiţia că, la tăierea capului său, în cetatea Parisului, Sfântul Dionisie a mers câţiva paşi, ţinându-şi în mâini capul său tăiat şi l-a încredinţat ca pe un odor, în mâinile unei femei credincioase, Catula cu numele, spre uimirea ucigaşilor săi. Şi aşa a pătimit Sfântul Dionisie, la al nouăzecilea an al vieţii sale, iar de la naşterea Domnului, la anul al nouăzeci şi şaselea.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, 

despre fericitul Isihie Hosevitul, sihastrul.

      Nu voi tăcea a-ţi spune ţie şi povestirea cea despre Isihie Hosevitul. Acesta, totdeauna, întru lenevire petrecea, neavând nici o purtare de grijă de sufletul său. Bolnăvindu-se, deci, de boala cea mai de pe urmă a trupului, s-a dus, adică a murit vreme ca de un ceas. Şi, iarăşi, întorcându-se în sine, ne-a rugat, adică, pe noi toţi, ca îndată să ieşim. Iar el, zidind uşa chiliei a petrecut înlăuntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvânt mic, nici unul mare, nici altceva fără numai pâine şi apă gustând, şi stătea, amintindu-şi cu spaimă, treaz fiind numai de cele ce văzuse; şi cu atâta grijă era, încât niciodată obiceiul lui faţă de Domnul nu şi l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea şi lacrimi fierbinţi în linişte cu totul, vărsa. Iar când a fost să se săvârşească, noi, deschizând uşa, am intrat şi, mult rugându-l, numai aceasta am auzit de la dânsul: "Iertaţi-mă, nimeni cunoscând moartea, nu va putea vreodată să păcătuiască". Iar noi, ne-am înspăimântat, văzând atât de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altădată, era atât de leneş. Şi, îngropându-l pe el cu evlavie, în cimitirul cel aproape de cetate, după câteva zile, căutând sfintele lui moaşte, nu le-am aflat. Prin această pocăinţă, cu dinadinsul şi vrednică de laudă, Domnul a adeverit că, şi după multă lenevire, El poate îndrepta pe toţi cei ce voiesc.

Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos.

      Într-o noapte, fericitul Andrei, sculându-se la rugăciune, după ce a sfârşit-o, luându-şi cuţitul, a mers la puţ şi, dezbrăcându-se pe sine de haină a tăiat-o pe ea în bucăţi, ca un nebun făcându-se. Iar a doua zi dimineaţa, bucătarul a mers să scoată apă. Şi, văzând pe Andrei nebunindu-se, s-a dus de a spus stăpânului său. Şi s-a mâhnit stăpânul lor pentru Andrei şi, mergând la dânsul, l-a văzut pe el ca pe un nepriceput şi negrăind bine. Şi, socotind că este îndrăcit, l-a legat pe el cu lanţuri de fier şi a poruncit ca să-l ducă la biserica Sfintei Anastasia. Iar el toată ziua se făcea ca un nebun, iar noaptea se ruga neîncetat lui Dumnezeu şi Sfintei Anastasia. Gândea însă în inima sa, oare primit este lui Dumnezeu lucrul acela pe care l-a început, sau nu? Şi voia să se încredinţeze de aceasta. Şi, gândind el aşa, iată cinci femei veniră acolo şi un bătrân luminos cu dânsele şi umblau cercetând pe cei neputincioşi. Şi au mers şi la Andrei şi a zis bătrânul acela către cea mai bătrână: "Stăpână Anastasie, dar aici nu tămăduieşti nimic?" Şi i-a zis Lui aceea: "Doamne, Învăţătorule, pe el l-a tămăduit Acela Care i-a zis lui: "Să fii nebun pentru Mine şi părtaş vei fi a multe bunătăţi în ziua împărăţiei Mele. Şi nu are trebuinţă el de tămăduire". Şi aceasta grăind au mers în biserică, de unde nu i-a mai văzut pe ei ieşind, până ce au început a toca de Utrenie. Şi, cunoscând fericitul Andrei că primit este lui Dumnezeu lucrul lui, se bucura cu duhul şi mai mult se nevoia la rugăciune noaptea, iar ziua se făcea nebun. Deci, trecând ziua şi iarăşi sosind noaptea, fericitul aducea după obicei rugăciuni şi cereri în biserica cea ascunsă a inimii sale, lui Dumnezeu şi Sfintei Muceniţe Anastasia. Şi au venit la dânsul, în vederea ochilor, diavolul, ţinând o secure şi mulţi draci, unii având cuţite, alţii lemne şi pari şi suliţe, ca să ucidă pe fericitul. Şi a început a răcni de departe diavolul, că în acelaşi chip i s-a arătat, precum atunci când s-a luptat cu dânsul. Şi s-a repezit asupra Sfântului, vrând să-l taie cu securea pe care o avea în mână, şi toţi demonii care erau cu el au năvălit şi ei. Iar el cu lacrimi ridicându-şi mâinile, a strigat către Domnul, zicând: "Să nu dai fiarelor sufletul cel ce se mărturiseşte Ţie". Şi încă a mai strigat: "Sfinte Ioane Teologule, ajută-mi mie!" Şi îndată s-a făcut tunet şi un mare sobor de oameni s-a arătat şi, iată, un bătrân, frumos la chip, a venit, având faţa mai luminoasă decât soarele şi o mulţime de slujitori având cu dânsul, şi a zis cu mânie către cei ce erau cu sine: "Încuiaţi uşile, ca să nu scape nici unul din aceştia". Şi degrabă au închis uşile şi pe toţi diavolii i-au prins. Iar Andrei a auzit pe un drac zicând în taină către altul: "Vai de ceasul acesta în care noi ne-am înşelat, că Ioan este cumplit şi rău ne va munci pe noi." Deci, a poruncit Sfântul Ioan celor cu haine albe, ce veniseră cu dânsul, şi scoaseră lanţul cel de fier de la grumajii lui Andrei şi a stat în afara uşii şi a zis: "Aduceţi-mi pe câte unul". Şi aduseră pe cel dintâi drac şi-l întinseră la pământ şi Apostolul, luând lanţul, l-a îndoit pe el în trei şi i-a dat lui o sută de lovituri. Şi striga dracul ca omul: "Mântuieşte-mă"! După aceasta, traseră pe alt demon şi l-a bătut şi pe acela asemenea. Traseră apoi şi pe al treilea şi acela iarăşi arătate răni a primit. Că Dumnezeu îi bătea pe ei cu nemincinoase bătăi, pe care drăcescul neam nu le suferă. Şi pe rând bătându-i pe toţi, le-a zis lor: "Mergând, arătaţi-vă tatălui vostru, satana, îi va plăcea lui oare"? Iar, după ce s-au dus cei cu haine albe şi demonii s-au stins, cinstitul acela bătrân, a venit la robul lui Dumnezeu Andrei şi punându-i lanţul pe grumajii lui, a zis către dânsul: "Vezi că am grăbit spre ajutorul tău, că foarte mă îngrijesc de tine, fiindcă Dumnezeu mi-a poruncit mie să port grijă de tine. Deci, rabdă, şi degrabă vei fi slobod şi vei începe a umbla în voia ta, unde va fi plăcut ochilor tăi. "Şi a zis Andrei: "Domnul meu, tu cine eşti?" Iar el a zis: "Eu sunt cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului". Şi acestea zicând, s-a făcut ca un fulger şi s-a dus de la ochii lui. Iar fericitul Andrei foarte slăvea mila lui Dumnezeu, că întru toate i s-a făcut lui ajutor, 

Căruia I Se cuvine slava în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage03Oct.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie03.htm