Luna decembrie în 10 zile: pătimirea Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgrav (+315).
Aceștia au trăit pe vremea împărăției lui Maximian(305-313). Deci, pornindu-se niște întrebări de la alexandrini, a fost trimis Mina de împărat ca să le dezlege, de vreme ce el se afla cunoscător a toată înțelepciunea și era deprins la cuvintele ritoriceşti, fiind învățat la Atena și dobândind meșteșugul grăirii frumoase, ca unul ce era de neam atenian. Acesta, venind în Alexandria, nu numai că a luminat pe alexandrini în îndoielile pe care le scorniseră, dezlegând toate întrebările, ci încă și pe cei ce primiseră cuvântul credinței lui Hristos i-a hotărât ca să-l ție mai adevărat și a tămăduit și mulți bolnavi. Împăratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermoghen eparhul, poruncindu-i ca să înduplece pe Mina să se lepede de credința creștinilor și, de n-ar vrea să se supună, după ce-l va chinui în tot chipul, să-l piardă. Acesta a adus pe Sfântul la judecată, dar de vreme ce-i stătea împotrivă și nu voia să se plece, întâi a pus de i-a scos tălpile picioarelor, al doilea i-a scos ochii și al treilea i-a tăiat limba. Văzând însă pe Mucenic că, minunat și preaslăvit se tămăduia în acele părți vătămate ale trupului său, încă și pe doi îngeri care acopereau capul Sfântului Mina, eparhul Ermoghen s-a întors și a crezut în Hristos și a luat Botezul chiar de la Sfântul Mina. Și nu numai aceasta, ci mai apoi și vrednicia arhieriei a luat de la episcopii creștini. Aceasta auzind, împăratul a scris din nou la Alexandria și a trimis de i-a adus pe amândoi înaintea lui și, încercând să-i despartă de credința în Hristos și văzând că nu poate să-i plece, a poruncit să împungă pe Sfântul Ermoghen în pântece cu o suliță, să-i taie mâinile și picioarele și să-l pună pe un grătar de foc, iar ce va rămânea în trup să se arunce în râu. Iar pe Sfântul Mina a poruncit să-l spânzure la un loc întunecat și să-i lege de picioare o piatră foarte grea. Acestea făcându-se după poruncă, Sfinții, însă, fiind păziți de îngeri, prin dumnezeiasca putere, au stat întregi și sănătoși înaintea împăratului și aspru, ca pe un păgân, l-au mustrat. Atunci, Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos și a grăit multe cuvinte împotriva împăratului, de față ocărându-l. Iar împăratul, nesuferind a fi biruit și înfruntat de cuvintele Sfântului, pornindu-se spre multă mânie, a scos sabia și a omorât, cu mâna sa, pe Evgraf. Deci, împreună cu Evgraf au fost uciși și Sfinții Mina și Ermoghen de slugile împăratului, care au năvălit asupra lor cu cuțitele. Iar sfintele lor moaște, s-au adus, prin dumnezeiască rânduială, la Bizanț, făcând multe minuni și semne nepovestite.
Întru această zi, cuvânt din Pandoc, ca să nu scârbim pe nimeni.
Dacă cineva ar zice că iubește pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăște, mincinos este. Că cel ce iubește pe Dumnezeu, acela și pe fratele său îl iubește. Iar cel ce nu iubește pe fratele său, nici pe Dumnezeu nu-L iubește, după cum zice Apostolul Ioan. Cel ce scârbește pe fratele său, pe Dumnezeu Îl scârbește. Că zice: "Nu scârbiți pe Duhul Sfânt cu Care sunteți pecetluiți". Și iarăși, pentru dragoste, zice: "Ceea ce ați făcut unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie ați făcut". Deci, s-a arătat, în cele mai sus - zise, că cel ce face spre bucuria fratelui său, lui Dumnezeu îi face spre bucurie. Aceasta, dar, știindu-o, fraților, că prin acestea suntem plăcuți lui Dumnezeu, dacă nu disprețuim pe aproapele nostru, apoi și noi cu toată puterea să ne silim să facem spre plăcere fraților și să nu le dăm pricini din care ei să fie scârbiți, ca primită la Dumnezeu să fie rugăciunea noastră, ca o jertfă fără prihană. Că dacă unul se roagă pentru tine, iar altul te blestemă, precum și la Înţelepciune este scris: "Dacă unul zidește, iar altul risipește, apoi ce spor este, fără numai osteneală?" Așa și omul cel ce postește și părăsește păcatul său, dar, iarăși, la același păcat intră, rugăciunea lui cine o va asculta și cu ce spor se va alege? Și iarăși grăiește, zicând: "Să nu meşteşugeşti asupra prietenului tău rele, când nădăjduiește el la tine, că numai gura nebunilor se preface în stâlp de batjocură, dar buzele drepților sunt cu pază." Deci, "cel ce umblă întru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-și strâmbă cărările, osândit va fi." Și proorocul Miheia, suspinând, grăiește pentru Israel: "Spre rău îndeamnă fiecare pe aproapele său și împotriva lui mâinile-și gătește." Iar Apostolul zice: "Dacă fratele tău se scârbește împotriva ta, iată că nu cu dragoste umbli." Iar Domnul a zis: "Tot cel ce se mânie asupra fratelui său, în zadar, vinovat este judecății, iar cel ce va zice fratelui său, râca(prostule), vinovat va fi de judecata soborului, iar cel ce-i zice nebunule, vinovat va fi de gheena focului." Și încă mai zice: "Dacă-ți aduci darul tău la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău înaintea altarului și mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău și vino apoi să-ți aduci darul tău înaintea lui Dumnezeu."
Întru această zi, cuvântul lui Cosma preotul, despre monahii care umblă în voile lor şi nu voiesc să fie împreună cu fraţii şi să slujească la ostenelile mănăstirii.
Sunt unii monahi care intră și se vâră în chilii închise, să împlinească voile lor acolo, hrănindu-se ca mistreții, trăiesc în peșteri și de cele ce li se aduc lor se bucură. Și pentru aceasta, fug de așezământul mănăstirii, nevrând să se ostenească, nici să se supună egumenului, neprimind să petreacă cu smerenie, împreună cu călugării, nici o zi, vrând pe pământ să fie ei cinstiți. Ei pun rânduieli și legi femeilor și cu mărturisirea leagă și dezleagă nepricepuții, ei înșiși având trebuință de dezlegare de la alții. Și înălţarea de minte, cea mai urâtă lui Dumnezeu și cea mai spurcată, aceea petrece întru dânşii. Că se socotesc a fi mari și sfinți, iar pe toți oamenii îi cred mai proști decât dânșii, numai ei singuri socotindu-se că plac lui Dumnezeu. Și acolo șezând, rânduiesc casele altora, iar de casa lor, mănăstirea, cu nebunie fug. Rânduiesc tocmeli și cumpărări multe și câștigare de averi și de case rânduiesc și multe alte nebunii se află la dânșii. Îşi fac nume vestit și scrisori trimit la toți, ostenindu-se și poftind ca să se înștiințeze de s-ar putea până și în alte tări. În acest fel este diavolul cel cu rău meșteșug, că pe toți îi întoarce de la calea cea dreaptă, la voile sale. Încât se împlineşte proorocia lui David, care zice: " Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bine, nu este până la unul." Că acestea s-au scris pentru cei răi, care fără de lege și fără de rânduială vântură lumea și toate cetățile și, care, uitând învățăturile Apostolului Pavel, mănâncă întru lenevire pâine străină și zilele lor rău își petrec. Drept aceea, unora că acestora, în Epistola cea către Tesaloniceni, Apostolul le grăiește: "Fraților, vă poruncesc, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără de rânduială și nu după predania pe care ați primit-o de la noi. Căci voi înșivă știți cum trebuie să vă asemănați nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi, nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu muncă și cu trudă, am lucrat ziua și noaptea, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi pildă vouă spre a ne urma. Că și când ne aflam la voi, am dat porunca aceasta dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic și iscodind. Dar unora ca aceștia le poruncim și-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în liniște și să-și mănânce pâinea lor." (II Tes. 3 6-10).
Întru această zi, cuvânt pentru Tobit cel milostiv, care a fost în Israel.
A fost un om în Israel, Tobit, milostiv și cucernic și multă sârguință avea spre îngroparea iudeilor celor morți, în vremea robiei asirienilor și, clevetit fiind la împăratul Sanherib, a scăpat. Deci, a adormit, odinioară, sub zid, dinafară de cetate, precum adesea se întâmplă. Și, dormind el, când a deschis ochii, păsările zburând pe deasupra lui, i-au lăsat necurăție în ochi și a făcut albeață. Deci, era în muntele Ecbatana o fecioară, rudenie a lui, Sara cu numele, care fusese măritată după șapte bărbați, dar toți fuseseră omorâți de un drac cu numele Asmodeu, înainte de a se uni ei ca soți cu ea. Și s-a rugat lui Dumnezeu fecioara și i-a trimis Dumnezeu ei ajutor pe îngerul Rafael. Că Tobit cel orb a zis fiului său, Tobie cu numele, să nu-și ia femeie din altă parte, fără numai din seminția și din neamul lor, după lege. Și i-a dat lui și o scrisoare pentru zece talanți, zicându-i: "Când erai prunc i-am dat lui Gabel, din cetatea Raghes a Mezilor, acești bani spre păstrare. Drept aceea, să cauți să te duci la dânsul, ca să iei de la el talanții ce i-am dat și-i vei da lui scrisoarea și banii să-i aduci degrabă." Iar tânărul își căuta tovarăș, că nu știa calea și a aflat, cu voia lui Dumnezeu, pe îngerul Rafael, stând ca un om și l-a tocmit. Că zicea Rafael că știe calea și adeseori umblă pe ea, iar numele a spus că-i este Azaria, fiul marelui Anania și zicea: "Iată sunt gata să merg cu tine." Deci, venind ei la râul Tigrului, tânărul s-a pogorât la râu ca să-și spele picioarele sale și, iată, un pește mare a ieșit ca să-l înghită pe el. Tobie s-a înspăimântat și a strigat cu glas mare și a zis: "Stăpâne, mă înghite pe mine peștele." Iar îngerul i-a zis: "Apucă-l de ureche și-l trage pe el la tine." Și l-a tras pe el la uscat. Și i-a zis lui, iarăși îngerul: "Prinde peștele și, spintecând pântecele lui, să-i iei rărunchii, inima și fierea și să le păstrezi pe ele." Iar tânărul l-a întrebat: "La ce trebuință folosesc acestea?" Iar îngerul i-a zis: "Cu rărunchii și cu inima, cădind și afumând, vei gonii dracii, iar cu fierea vei tămădui albeața de pe ochi." Deci, așa a luat tânărul femeie din neamul său, pe fecioara aceea Sara, mai înainte zisă, prin sfatul și îndemânarea îngerului, gonind pe neprietenul diavol, prin punerea pe cărbuni a inimii peștelui, prin cădire și prin afumare și gonindu-l în pustie. După aceea, luând cei zece talanți, tânărul s-a întors împreună cu femeia lui la tatăl său Tobit, căruia i-a uns ochii cu fierea cea de pește și îndată bătrânul a văzut. Apoi s-a descoperit pe sine îngerul, că nu a fost om, ci de la Dumnezeu trimis era, spre ajutorul lor. Iar pe fecioara aceea le-a dăruit-o lor, pentru a lor evlavie și a zis către dânșii: "Taina împărătească bine este a o ascunde, dar faptele lui Dumnezeu sunt lucru slăvit și binecuvântat a le vesti și a le lăuda." A Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage10Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1258 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie10.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu