Proloagele din 16 decembrie

 

Luna decembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului şi slãvitului Prooroc Agheu (+485î.Hr.).         

       Acesta era din seminţia lui Levi, născut în Babilon, în vremea robiei. Şi, încă tânăr fiind, a venit de la Babilon împreună cu iudeii aduşi de acolo de Zorobabel şi de Iosua arhiereul şi a fost unul din cei din urmă prooroci ai Vechiului Testament. Începând iudeii să înalţe Templul dărâmat şi, ivindu-se multe piedici, după puţină vreme, descurajaţi, părăsiră lucrul. Casele de locuit se înălţau noi şi frumoase, dar Casa lui Dumnezeu zăcea neisprăvită. Deci, venind zile mai bune, pe vremea lui Darius, împăratul perşilor, iudeii se apucară din nou de zidit, dar lucrul mergea greu. Că se temeau ei, că templul acesta, al doilea, n-avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului celui dintâi al lui Solomon. Chivotul sfânt, toiagul lui Aaraon şi toate semnele şederii lui Dumnezeu de faţă, în mijlocul poporului Său, nu mai erau. Împreună cu Proorocul Zaharia, Agheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca să risipească aceste temeri şi îngrijorări, spunând iudeilor că, măcar că templul acesta al doilea era mai sărac, el însă nu va fi lipsit de slavă, proorocind cu patru sute şaptezeci de ani înainte că în templul acesta era rânduit să intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. În acest chip, a aprins din nou râvna celor ce zăboveau la zidirea templului, ducând lucrul lor la bun sfârşit. Şi a fost iubit şi cinstit de toţi, ca un prooroc al lui Dumnezeu împăratul.  

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei şi de minuni fãcãtoarei Teofana împãrãteasa, care a fost soţia preaînţeleptului Leon împãratul (+893). 

        Aceasta a fost născută şi crescută în Constantinopol, trăgându-se din neam împărătesc, din vestiţii Martinachii, fiica a lui Constantin şi a Anei, care era din Anatolia. Deci, aceştia, neavând prunc, în fiecare zi se mâhneau şi rugau, pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, pururea, adică, mergând la preacinstita ei biserică, de la locul numit Vascu. Şi aduceau fierbinţi rugăciuni, zicând: "Stăpână, Doamna Lumii, să ni se dezlege nouă naşterea de prunci, ca să nu ne mâhnim". Drept aceea, fiindcă cereau cu credinţă, pentru aceasta au dobândit prunc, parte femeiască, pe împărăteasa Teofana. Deci, ea, după ce s-a făcut ca de şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi s-a împodobit pe sine cu tot felul de bunătăţi. Şi, văzând părinţii ei că era atât de îmbunătăţită, se bucurau, nădăjduind că, în scurtă vreme, vor câştiga şi rodul acestui fel de copilă bună. Deci, pe măsură ce această tânără dăruită sporea cu vârsta pe atât creştea ea, la şi mai mari bunătăţi şi la şi mai înalte daruri. Şi, împăratul Vasile Macedonul a căutat o tânără frumoasă şi îmbunătăţită. Deci, la Teofana, pomenitul împărat, a aflat toate bunătăţile împreună adunate, pentru care a însoţit-o pe ea, prin legiuită cununie, cu fiul său, Leon înţeleptul şi împăratul. Şi era plin tot Constantinopolul de bucurie şi veselie, pentru acest fel de împărătească şi cinstită nuntă. N-a trecut însă multă vreme, şi diavolul a semănat, prin limba lui Santovarin, o neghină şi un viclean cuvânt. Şi, înştiinţându-se despre această zisă uneltire a lui Leon împotriva sa, împăratul Vasile a pus la închisoare trei ani atât pe fiul său Leon, cât şi pe soţia sa Teofana. Dar când s-a sărbătorit hramul bisericii Proorocului Ilie, atunci iarăşi, s-au împăcat părintele cu fiul şi, împreună cu el, a ieşit în mijlocul poporului şi au făcut obişnuita sărbătorire. Iar, când s-a îmbolnăvit, împăratul a hotărât pe acelaşi fiu al său, Leon, ca singur stăpânitor şi împărat. Deci, de atunci, această cinstită împărăteasă, trăind în palatele împărăteşti, se nevoia pentru mântuirea sufletului său, că slava împărăţiei şi bucuriile acestei vieţi le socotea ca nimic şi ca pe o ţesătură de păianjen. Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua şi noaptea, a sluji lui Dumnezeu şi semenilor, cu psalmi şi cu laude, cu milostenii şi cu tot felul de înfrânări. Şi, măcar că pe dinafară, la vedere, purta hlamidă împărătească, pe dinăuntru, însă, şi întru ascuns purta haine aspre de păr; şi cu aceasta îşi strunea trupul său. Se înfrâna fericita şi de la mese bogate, având hrană simplă şi nefelurită: pâine, adică, şi legume; şi cu acestea se mulţumea, ca şi cu cea mai mare desfătare. Împărţea la săraci banii care îi cădeau în mână. Încă şi podoabele şi hainele ei scumpe le vindea, fericita, şi dădea banii la nevoiaşi. Dădea văduvelor şi orfanilor cele spre trebuinţă şi îndestularea lor. Dăruia mânăstirilor şi locaşurilor pustniceşti bani şi acareturi. Se purta faţă de slugi ca şi când i-ar fi fost fraţi. Nu s-a aflat niciodată jurământ în gura ei. N-a ieşit minciună de pe buzele ei, nici clevetire împotriva cuiva. Către toţi se apleca cu bunătate, şi s-a făcut ca o maică a tuturor celor ce nu aveau scăpare şi ajutor. Şi, măcar că patul ei era aşternut cu ţesături cu fir de aur şi cu podoabe împărăteşti, ea însă, după ce înnopta, lăsa patul şi se odihnea jos, pe podeaua aşternută cu o singură rogojină sau cu ţesături aspre de păr şi necontenit uda aşternutul său cu lacrimi, foarte puţin somn dormind, că repede se deştepta pentru a lăuda pe Dumnezeu. Deci, din multa ei viaţă aspră şi grea pătimire, a dat într-o rea boală trupească. Ci, fericita folosea boala ei ca pricină de înfrânare. Toate bucatele ce se găteau pentru boala ei, ea le împărţea la cei flămânzi. Gura fericitei acesteia n-a încetat să înveţe dumnezeieştile cuvinte şi nu contenea vreodată a rosti psalmii lui David şi nu trecea cu vederea lauda Domnului cea de şapte ori în zi, nici n-a dormit fără lacrimi. Şi, ca să zic pe scurt, împărăteasa aceasta s-a lepădat, pentru Domnul, de lume şi de cele pricinuitoare de bucurii în lume. Toată osârdia ei era lauda lui Dumnezeu ziua şi noaptea, facerea de milostenii, către cei lipsiţi, şi tot felul de înfrânări, desăvârşit a plăcut lui Dumnezeu şi i s-a dat ei a cunoaşte mai înainte vremea sfârşitului său. Şi, chemând pe toţi ai săi şi mult învăţându-i, şi-a dat cu pace fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.     

Întru aceeaşi zi, cuvânt cã nu se cade a osândi pe cel ce greşeşte.         

       Un bărbat sfânt a văzut pe un oarecare greşind şi cu amar a lăcrimat şi a zis: "Acesta astăzi, iar eu mâine". Oricine, de va greşi, chiar necredincios de ar fi, să nu-l osândeşti pe el, ci să te vezi pe tine mult mai păcătos decât dânsul şi nicidecum să nu-l ocărăşti pe dânsul pentru greşeală, ci să-ţi aduci aminte de tine însuţi şi să iei seama cum umbli, ca să nu cazi. Să dai de lucru sufletului tău, ca, adică, să stea la rugăciune şi să se lipească de Dumnezeu, ca să nu te biruiască pe tine gândul cel vrăjmăşesc. Roagă-te ca să se depărteze de la tine duhul uitării. Şi orice lucru de trebuinţă vei face, dacă te vei lăuda, îl pierzi pe el. Tu să zici aşa: "Eu voi muri diseară, ori mâine, ori nu ştiu în care ceas". Iar de vei grăi cuiva despre viaţa ce va să fie, cu umilinţă şi cu plângere să-i grăieşti celui ce te ascultă, de vreme ce şi el ar putea să-ţi spună ţie: "Să nu mori fără de folos, petrecând vremea în cuvinte deşarte". Şi de vrei să te mântuieşti, fereşte-te de cei ce te laudă şi de cei ce-ţi înşeală gândul tău, ca să ocărăşti pe cel de aproape, iar pe tine să nu te vezi. Au, nu ştii, oare, că tâlharul cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvânt s-a îndreptat, iar fariseul, cu un cuvânt s-a făcut vinovat ? Că Iuda a fost numărat împreună cu Apostolii şi, într-o noapte, şi-a pierdut toată osteneala şi s-a pogorât în iad ? Drept aceea, să nu se laude nimeni, oricât bine ar face, pentru că toţi care şi-au pus nădejdea în sine, au căzut. Deci, de vei vedea pe cineva greşind, nu asupra aceluia să pui greşeala, ci asupra diavolului celui ce l-a biruit pe el. Şi să zici: "Amar şi vai mie, că acesta fără de voie a fost înşelat, iar eu, de voie şi ştiind, greşesc". Deci, să plângi şi să ceri de la Dumnezeu ajutor. Că de vieţuim cu lenevire şi cu nebăgare de seamă, apoi nimeni nu poate să biruiască pe diavolul şi nici să câştige bunătăţi de la Dumnezeu. Drept aceea, pentru slăbirea şi nepurtarea de grijă de viaţa noastră, suntem amăgiţi toţi în lumea aceasta trecătoare. Iar când ne bucurăm de căderea altuia sau o defăimăm, apoi singuri pe noi, atunci, ne dăm şi ne vindem muncilor diavolului. Iar, dacă stăm tari cu inima şi cu mintea, apoi de-a pururea, Dumnezeu ne va fi nouă ajutător. A Căruia este slava în veci ! Amin.   

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage16Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1264 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie16.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-prooroc-agheu http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-teofana-imparateasa