Proloagele din 16 ianuarie

Luna ianuarie în 16 zile: Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru  

     Întru această zi pomenim aşezarea, în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Şi, cinstim acest lanţ, ca să preamărim, arătându-ne mulţumitori, chipul minunat în care Hristos, Dumnezeul nostru, a slobozit pe Apostolul Său de la moartea ce i-o pregătise Irod. Istoria izbăvirii acesteia este arătată pe larg la capitolul 12 din Faptele Apostolilor. Că Sfântul Apostol Petru, fiind întemniţat de Irod, a fost legat cu două lanţuri de fier, şi, dormind el între doi ostaşi, în noaptea dinspre ziua când trebuia să fie ucis, îngerul Domnului, lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier, precum scrie la Faptele Apostolilor. Deci, după această preaslăvită izbăvire din legături şi din temniţă, Sfântul Petru, nezăbovind, s-a dus în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, oarecare creştini au aflat acest lanţ şi l-au păstrat cu multă grijă, socotindu-l ca pe un semn dumnezeiesc şi mărturie, înaintea ochilor lor, a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserica Sa şi pentru slujitorii Cuvântului Său. Drept aceea, se cinsteau cu evlavie de cei credincioşi acele cinstite lanţuri şi erau păzite din neam în neam, ca o moştenire sfântă. Şi a ajuns această moştenire în mâinile patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului. Iar când credincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic, împodobea Ierusalimul şi Sfintele Locuri cu tot felul de împărăteşti daruri, atunci Iuvenalie Patriarhul, văzând dragostea ei de Dumnezeu, împreună cu alte daruri, i-a dăruit ei aceste cinstite lanţuri pe care ea, luându-le, le-a dus la Constantinopol. Şi un sfânt lanţ l-a dat bisericii Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, iar pe altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, soţia împăratului Valentinian al III-lea, care l-a pus în biserica Sfântului Petru, zidită de ea pe muntele Exchilintului, lângă Roma, unde ea a pus şi un alt lanţ, cu care tiranul Nero l-a legat pe Sfântul Petru, înainte de mucenicia lui la Roma. Şi aşa s-a aşezat praznicul cinstitului lanţ la 16 ianuarie, întru pomenirea minunatei izbăviri a Sfântului Petru şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.     

Întru această zi, cuvânt despre un călugăr ce s-a lepădat de Hristos,  dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu.          

     Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar, întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt şi văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea şi a zis tatălui ei: „Dă-mi-o mie pe ea, să-mi fie sotie”. Iar el i-a zis: „Nu pot să ţi-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis: „De se va lepăda de Hristosul lui şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, să i-o dai.” Iar călugărul de toate s-a lepădat. Şi îndată a văzut el, ca un porumbel ieşind din gura lui şi zburând la cer. Iar slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus că, iată, s-a lepădat. Atunci diavolul i-a zis: „Să nu-i dai lui pe fiica ta de soţie, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul ci încă îi ajută lui.” Şi venind el la călugăr, i-a spus: „Nu pot să ţi-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îţi ajută ţie şi nu S-a depărtat de la tine.” Şi, acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu.” Şi aşa, şi-a venit întru sine şi, abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Şi a mărturisit păcatul lui la un stareţ mare, iar stareţul i-a zis lui: „Să şezi cu mine în peşteră şi să posteşti trei săptămâni, mâncând numai la două zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine.” Şi mâhnindu-se stareţul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ţie, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui.” Şi l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi, sfârşindu-se prima săptămână, a venit stareţul la frate şi l-a întrebat, zicând: „Oare văzut-ai ceva?” Şi, răspunzând, fratele a zis: „Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălţimea cerului şi deasupra capului meu stând”. Iar stareţul i-a zis lui: „Să crezi, luând aminte la tine însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu întotdeauna.” Iar la a doua săptămână, a venit stareţul la fratele, iarăşi, şi l-a întrebat pe el: „Oare văzut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu.” Şi i-a poruncit stareţul zicându-i: „Priveghează cu mintea şi te roagă!” După aceea, iarăşi, a venit, sfârşindu-se săptămâna a treia, şi l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai văzut?” Iar el a zis: „Am văzut porumbelul că a zburat şi a stat deasupra capului meu şi am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el, repezindu-se, a intrat în gura mea.” Apoi, a lăudat stareţul pe Dumnezeu şi a zis: „Iată, a primit Domnul pocăinţa ta, de acum să iei aminte la tine.” Iar fratele a zis: „Iată, de acum, împreună cu tine voi rămâne părinte, până ce voi muri.”    

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre botezul minunat al unui păgân.     

         Fiind noi în Alexandria, ne-a spus nouă Părintele Andrei aceasta, zicând: „Când eram foarte tânăr, am fost fără de rânduială. Şi am făcut o dată un oarecare lucru necuviincios, împreună cu alţi nouă inşi, dintre care unul era filipeean, iar altul păgân. Şi toţi zece am hotărât să fugim în Palestina. Iar, dacă am ajuns în pustie, boală cu fierbinţeală a cuprins pe păgân şi către moarte se apropia. Şi toţi în mare necaz eram, nedumerindu-ne ce să facem cu el. Însă, pentru dragoste, nu am voit a-l lăsa pe el şi, fiecare din noi, după puterea noastră, l-am purtat pe el din loc în loc, vrând a-l duce pe el în cetate, sau până la o casă de oaspeţi, ca să nu moară în pustie. Şi tânărul multe zile negustând hrană nici băutură, şi de multă sete şi de cuprinderea înfocării şi de marea arşiţă a soarelui şi de osteneală, a fost aproape să moară. Deci, şi noi, pentru aceasta, am socotit a nu-l mai duce pe el, fiindcă slăbise foarte mult la trup. Şi, mult plângând pentru el şi temându-ne că şi noi, tot aşa de foame şi de sete o să murim, ne-am sfătuit să-l lăsăm şi să ne ducem; şi l-am pus pe el pe nisip, plângând. Iar el a înţeles că voim să-l lăsăm şi să ne ducem şi a început a ne jura pe noi, zicând: "Pe Dumnezeul Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea omenească şi Care va veni să judece viii şi morţii, vă rog, nu mă lăsaţi pe mine, să mor nebotezat, ci faceţi cu mine milă şi mă botezaţi, ca şi eu să mă duc botezat din această viaţă, către Dumnezeu". Iar noi am grăit către dânsul: "Cu adevărat, frate, dar nu se cuvine nouă a face aceasta, că nimeni din noi nu are dregătoria de preot, că acest lucru este numai al episcopilor şi al preoţilor. Şi apoi, nici apă nu avem aici". Dar el stăruia cu unele ca acestea şi cu mari jurăminte ne zicea: "Nu mă lipsiţi pe mine de un dar ca acesta al lui Dumnezeu, creştini fiind voi". Şi noi nu ne dumiream ce să facem. Iar filipeeanul, de Dumnezeu fiind luminat, ne-a zis nouă: "Ridicaţi-l pe el, şi drept punându-l, dezbrăcaţi-l de hainele lui". Şi cu multă osteneală, de-abia am făcut aceasta. Iar fratele cel mai înainte zis, luând nisip cu amândouă mâinile, a turnat pe capul lui, zicând aşa: "Botează-se robul lui Dumnezeu Teodor, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh".  Iar noi am zis: "Amin". Şi, de trei ori făcând aşa, noi am zis: "Amin". Şi cu adevărat grăiesc vouă, fraţilor, că, îndată, întru acel ceas, l-a vindecat pe el Hristos, Dumnezeul nostru, şi sănătos s-a făcut, nici cel mai mic semn de boală având. Şi faţa lui se arăta rumenă mai mult decât înainte. Şi din ceasul acela, degrabă mergea cu noi prin pustie, iar noi, minunându-ne de o grabnică schimbare ca aceasta, proslăveam negrăita bunătate a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Şi, venind în Ascalon, am spus Sfântului Dionisie, episcopul cetăţii aceleia, cele ce ni s-au întâmplat nouă şi cele ce am făcut fratelui nostru. Iar episcopul s-a mirat mult de aceasta şi cu mare frică, şi-a chemat clericii şi s-a sfătuit cu dânşii, dacă să boteze cu apă, pe cel ce a fost botezat cu nisip, sau nu? Deci, unii ziceau: "Se cuvine botezul cel cu nisip a i se socoti lui drept botez, de vreme ce cu minune preaslăvită s-a făcut". Iar alţii grăiau: "Nu este de cuviinţă să rămână numai cu acel botez, pentru că şi Domnul Iisus Hristos a grăit către Nicodim:  "Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia Cerească"; iar, despre minunea ce spuneţi că s-a făcut pentru dânsul, aceasta pentru marea lui credinţă s-a făcut, că pentru aceasta l-a şi făcut Domnul pe el sănătos". Şi aşa, voind ei ca desăvârşit să se nască el din apă şi din Duh, după multa cercetare ce s-a făcut, s-a învoit fericitul episcop Dionisie de l-a trimis pe el, ca să se boteze la râul Iordan, iar pe filipeeanul care îl botezase pe păgân cu nisip, l-a hirotonit diacon.” Dumnezeului nostru, slavă !  

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage16Ian.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=871 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie16.htm