Proloagele din 28 ianuarie

Luna ianuarie în 28 zile:Pomenirea Preacuviosului  Părintelui nostru Efrem Sirul (+379)          

        Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A învăţat carte la şcoala siriacă, din Nisibe, iar când perşii au ocupat cetatea, şcoala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub împăraţii romani, începând de la marele Constantin şi până la Valens(364-378). A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat noua şcoală siriacă din Edesa, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire. Tradiţia spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca şi Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiţie ştim că, fiind poftit de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de preţuire, l-a sfinţit preot. Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune, iubitor de viaţă duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca nişte poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări şi răspunsuri, pe care le însoţea cu cântări din harfă. Şi atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor şi a fost numit "Harfa Duhului Sfânt." A cântat cu mare strălucire credinţa, dragostea de fraţi, rugăciunea, şi, mai ales, pocăinţa. Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele." Şi aşa, scriind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i şi fiindu-le de folos, la adânci bătrâneţi ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul.   

Cuvânt din viaţa Sfântului Efrem după Metafrast.          

       Lăsându-şi o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca şi dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaşte ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pildă de viaţă de la dânsul. Acest lucru îl cerea şi de la Dumnezeu, zicând deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrînd în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului." Şi, astfel rugându-se, a ajuns la porţile cetăţii. Deci, călătorind aşa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie şi aceasta era o desfrânată. Şi lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, că pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, stătea uimit, oarecum, căutând către dânsa şi era mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, văzându-l astfel, privea la dânsul cu ochi necuvioşi. Şi fiindcă multă vreme se priveau unul pe altul astfel, vrând el să o ruşineze şi la sfială a o aduce, i-a zis: "Pentru ce nu te ruşinezi, femeie, privind cu ochii ţintă la mine ?" Iar femeia zise: "Dar mie aşa mi se cade de a privi la tine, că dintru tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu la noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat." Acestea auzindu-le, Efrem a mulţumit, femeii, pentru folosul ce l-a primit şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire, care şi prin cele fără de nădejde poate face lucruri bune. Deci, trecând multă vreme, iar cetatea Edesei având pe dumnezeiescul Efrem, o femeie desfrânată, ce locuia aproape de dânsul, s-a făcut unealtă de răutate a vicleanului. Şi, întâmplându-se că fericitul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschise fereastra şi, aplecându-se cu neruşinare şi cu obrăznicie, căutând la Cuviosul, îi zise: "Binecuvântează părinte." Iar el, cu blândeţea cea cuviincioasă, îi zise: "Domnul să te binecuvânteze." Şi, cu râs necuvios, aceasta a zis iarăşi: "Dar ce lipseşte bucatelor tale ?" Iar el a zis: "Trei pietre şi puţin lut, ca fereastra aceasta să se astupe." Iar ea cu obrăznicie a zis: "Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mândrie ?   Eu voiam a dormi împreună cu tine şi tu de la început mă deznădăjduieşti ?" Dar, precum, aceea avea graiuri sataniceşti, tot aşa şi el, cu mult mai vârtos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, că a zis: "De voieşti împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îţi voi spune eu." Iar ea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. "Nu în alt loc", a zis el, "decât chiar în mijlocul cetăţii, voi dormi cu tine." Iar ea a zis: "Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii ?" Atunci Sfântul a zis îndată: "Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom înspăimânta, cu atât mai vârtos ?"  Acestea destul au fost ca să înduplece pe desfrânată a se depărta de vicleana poftă către dânsul şi să se căiască de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Şi îndată, apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertare de neînfrânata ei pornire. Şi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea către mântuire. Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a sfătuit-o a nu mai merge în urma gândurilor inimii celei rele, apoi s-a îngrijit să o ducă într-o mânăstire de femei, spre a face fapte bune. Şi, astfel, fericitul Efrem, întâlnindu-se cu două femei desfrânate, cu ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amândouă.    

Întru această zi, povestire despre Sfântul Efrem şi marele Vasilie.        

       Fraţilor, vreau să fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie şi despre Efrem Sirul, măcar că, pe unele le ştiţi şi pe altele le-aţi auzit. Efrem fericitul şi pururea pomenitul, pe când era în pustie, înştiinţându-se despre lucrurile cele minunate ale părintelui nostru Vasilie, pe de o parte, văzându-le din luminarea Duhului Sfânt, iar, de altă parte, cunoscându-le din dragoste şi din întrebare, se ruga lui Dumnezeu cu osârdie, ca să-i descopere lui în ce fel este marele Vasilie. Şi în vis, a văzut un stâlp de foc, al cărui cap ajungând la cer, auzea un glas, zicându-i: "Efrem, Efrem, în ce chip vezi acest stâlp de foc, în acest fel este Vasilie." Deci, îndată, cuviosul Efrem, luând cu sine un tălmaci, de vreme ce nu ştia greceşte, a mers în Cesareea, la praznicul Arătării Domnului la Iordan şi, privind în taină de departe, a văzut pe Sfântul Vasilie mergând la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase şi clerul ce era împrejurul lui, tot aşa, în veşminte luminoase. Şi, întorcându-se către tălmaciul care-l însoţea, Efrem i-a zis: "Mi se pare că în zadar ne-am ostenit, frate, pentru că acesta, fiind într-o asemenea stare, nu este precum l-am văzut." Şi, intrând în biserică, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi zicea singur, întru sine, grăind: "Noi, în pustie, suferind greutatea zilei şi zăduful, nimic n-am sporit, iar acesta, fiind întru atâta cinste omenească, este stâlp de foc. Mă minunez." Aşa gândind el, s-a înştiinţat despre dânsul, prin Duhul Sfânt, Marele Vasilie, care a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicându-i: "Să mergi la uşa bisericii, cea dinspre apus, că vei afla acolo un monah, stând în colţul bisericii, dimpreună cu un altul, cu barba scurtă şi mic de stat, şi vei zice lui: "Vino şi să intri în altar, că te cheamă arhiepiscopul." Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis: "Părinte blagosloveşte, să mergi şi să intri în altar, că te chemă arhiepiscopul." Iar Efrem, prin tălmaci, înţelegând cuvântul arhiepiscopului, a răspuns celui ce-l chema: "Ai greşit frate, pentru că noi suntem oameni străini şi nu ne ştie arhiepiscopul." Şi s-a dus arhidiaconul ca să spună lui Vasilie acestea. În acea vreme Sfântul Vasilie tocmai citea sfintele cărţi către popor. Şi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc grăind prin gura lui Vasilie. După aceea, Vasilie iarăşi a zis arhidiaconului: "Mergi şi spune acelui monah străin: "Cinstite Efrem, vino şi intră în Sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul." Şi, mergând, arhidiaconul i-a spus, precum i s-a poruncit lui şi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a proslăvit pe Dumnezeu. Şi, făcând metanie a zis: "Cu adevărat mare este Vasilie, cu adevărat stâlp de foc este Vasilie, cu adevărat Duhul Sfânt vorbeşte prin gura lui !" Şi a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului, că după săvârşirea sfintei slujbe, la loc deosebit, vrea să i se închine şi să-l sărute pe el. Deci, săvârşindu-se sfânta slujbă, a intrat Sfântul Vasilie în încăperea pentru paza vaselor şi, chemând pe Cuviosul Efrem, i-a dat lui, întru Domnul, sărutare şi i-a zis: "Bine ai venit părinte, cel ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos în pustie şi ai gonit dracii, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai îndurat atâta osteneală, ca să vezi un om păcătos ? Să-ţi dea ţie plată Domnul, pentru osteneala ta." Iar Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasilie, i-a spus cele ce în inima lui erau pregătite. Şi s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, din sfintele mâini ale lui Vasilie. După aceasta, ospătându-se ei, a zis Cuviosul Efrem către Sfântul Vasilie: "Părinte preacinstite, un dar cer de la sfinţia ta, să-mi dai şi aceasta, prin lucrarea Duhului Sfânt, să mi se dăruiască mie." Iar marele Vasilie i-a zis lui: "Spune cele ce-ţi sunt trebuincioase, că mult îţi sunt dator, pentru osteneala ce ţi-ai dat, cu atâta cale până la mine." Şi i-a zis lui cinstitul Efrem: "Ştiu, părinte, că toate câte vei cere de la Dumnezeu, îţi da ţie. Deci, vreau ca să te rogi bunătăţii Lui, să-mi dea mie să vorbesc greceşte." Iar el a răspuns: "Mai presus de puterea mea îţi este cererea, dar, de vreme ce, cu bună nădejde ceri, cinstite Părinte Povăţuitorule al pustiei, să mergem în biserica Domnului, şi să ne rugăm către Domnul, Care puternic este să asculte rugăciunea ta, pentru că scris este: "Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe ei." Şi, fiind la vreme cuviincioasă, au făcut rugăciune îndelung în biserică. Apoi, a zis marele Vasilie: "Pentru ce, cinstite părinte, nu primeşti sfinţire de preot, vrednic fiind ?" Răspuns-a lui prin tălmaci: "Fiindcă păcătos sunt, stăpâne." Răspuns-a lui Sfântul Vasilie: "O, de aş avea eu numai păcatele tale !" Şi i-a zis lui: "Să facem metanie." Şi îngenunchind ei la pământ, şi-a pus marele arhiereu mâna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare glas rugăciunea cea de hirotonie preoţească. Apoi, a zis către Cuviosul: "Porunceşte acum ca să ne ridicăm de la pământ." Şi s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis în limba grecească: "Mântuieşte, miluieşte, ridică-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău." Şi s-a împlinit Scriptura: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor."  Deci au proslăvit toţi pe Dumnezeu, Cel ce-a limpezit limba lui Efrem în vorba grecească. Apoi a petrecut Cuviosul Efrem trei zile la Sfântul Vasilie, veselindu-se duhovniceşte. Şi aşa, arhiepiscopul sfinţindu-l pe el ca preot, iar pe tălmaciul lui, diacon, i-a slobozit pe ei cu pace, slăvind pe Dumnezeu, de cele ce au văzut şi au auzit, precum li se spusese lor. Dumnezeului nostru, slavă ! Amin. 

Viața Sfântului Cuvios Isaac Sirul

        Slăvitul părintele nostru Isaac Sirul sau Isaac de Ninive este un sfânt cuvios episcop sirian, cunoscut pentru nevoinţele sale stricte şi pentru scrierile sale ascetice. 

Despre viaţa Sfântului Isaac se cunosc cu certitudine foarte puţine lucruri. Sfântul Isaac s-a născut în regiunea Qatarului sau a Bahreinului actual, pe coasta vestică a Golfului Persic. Majoritatea cercetătorilor consideră că făcea probabil parte din Biserica asiriană, care se înscria în descendenţa teologiei lui Teodor de Mopsuestia. Pe când era destul de tânăr, el a intrat în mănăstirea Mar Matei, împreună cu fratele său. Datorită vieţii lui sfinte, a învăţăturilor şi nevoinţelor sale, părinţii din mănăstire au voit să îl pună stareţ, însă acesta a refuzat, iar monahii l-au ales în schimb ca stareţ pe fratele său. Râvnind după nevoinţe mai aspre, cuviosul Isaac s-a retras în pustie. Faima lui de om sfânt şi învăţător în viaţa duhovnicească s-a răspândit mult. Remarcat de catolicosul Gheorghe I (658-680), care l-a hirotonit episcop de Ninive, i s-a cerut să renunţe la această poziţie după numai cinci luni sau, după alte versiuni, a renunţat de bunăvoie – dorind să se întoarcă în pustie şi neputându-se acomoda cu viaţa din lume. 

Retrăgându-se din scaunul episcopal, Sfântul Isaac a plecat spre sud, în sălbăticia Muntelui Matout (probabil în regiunea Kuzistan din Iran), un refugiu al anahoreţilor. Acolo a trăit în singurătate mulţi ani, nevoindu-se în post, rugăciune şi studiul Sfintei Scripturi. Se povesteşte că se hrănea doar cu puţină pâine şi legume nefierte. Sfântul Isaac a fost şi unul din puţinii sfinţi răsăriteni care au ajuns pe o asemenea treaptă duhovnicească, încât a îndrăznit să se roage chiar şi pentru demoni. Se spune că, din pricina multelor nevoinţe şi a studiului intens, a ajuns să orbească. Orbirea, precum şi vârsta înaintată l-au obligat să părăsească pustia şi să se retragă la Mănăstirea Rabban Shabur, unde a adormit cu pace, la o vârstă înaintată şi unde a fost şi înmormântat.

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage28Ian.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=883 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie28.htm