Luna mai în 4 zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Pelaghia,
cea din Tarsul Ciliciei (+303-305)
Această fecioară, Pelaghia, era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocletian, fiind fiică a unei femei văduve, păgână cu credinţa, dar de bun neam. Şi era Pelaghia minunată, la frumuseţe, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, încât însuşi fiul împăratului se logodise cu dânsa. Deci, auzind ea, de la creştini, despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi primind cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică a ei, creştină în ascuns, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos. Deci, având ea un vis minunat, cu un episcop, ce boteza, s-a învoit, de la mama sa, să meargă să vadă pe o doică a ei, dar s-a dus, în ascuns, la episcopul creştinilor şi mărturisind credinţa ei, prin taina Sfântului Botez s-a creştinat. Şi stăruia în rugăciune şi în fapte bune, căutând să fie de folos fraţilor ei în credinţă, în vreme de prigoană pentru creştinii de atunci. Iar mirelui său îi trimise veste că nu mai voieşte să-i fie soţie şi că şi-a închinat viaţa întreagă Mirelui ceresc, pe Care nu-L va mai părăsi niciodată. De aceasta înştiinţându-se, fiul împăratului, fiind în multă întristare, din multă dragoste ce avea pentru ea, şi-a pus singur capăt zilelor, omorându-se cu sabia. Iar Diocleţian, tatăl său, trimiţând ostaşi, au adus pe fecioară şi, neputând să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a poruncit să aprindă un bou de aramă şi s-o arunce în el. Şi aşa Sfânta Pelaghia şi-a luat sfârşitul şi cununa mărturisirii, în ziua de 4 mai. Dumnezeului nostru slavă!
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Visarion,
A venit odată un îndrăcit la Schit şi s-au făcut rugăciuni pentru dânsul la biserică şi nu ieşea demonul, că era aspru. Şi au zis clericii: "Ce să facem demonului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, în afară de ava Visarion. Şi de-l vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci, aceasta să facem: iată, când va veni dimineaţă, mai înainte de toţi, la biserică, să-l facem pe cel ce pătimeşte să stea în locul lui şi, când va intra, să-l rugăm şi să-i zicem lui: "Deşteaptă şi pe acest frate, ava." Şi au făcut aşa. Şi venind bătrânul dimineaţă, au stat ei la rugăciune şi i-au zis lui: "Deşteaptă şi pe fratele." Şi i-a zis lui bătrânul: "Scoală-te şi ieşi afară." Şi îndată a ieşit demonul dintr-însul şi s-a tămăduit omul din ceasul acela.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul,
ca prin voinţă şi cu sârguinţă să lucrăm pentru mântuirea noastră
Fraţilor şi părinţilor, este vreme pentru tot lucrul, după cuvântul cel scris, iar vreme pentru a lucra la mântuirea noastră este pururea. Că zice Apostolul: "Totdeauna, bucuraţi-vă, neîncetat, rugaţi-vă, întru toate mulţumiţi". Că prin aceste trei fapte bune se hotărăşte şi se cuprinde mântuirea noastră. Că şi totdeauna a ne bucura este făcător de dreptate. Iar rugăciunea neîncetată nu dă loc diavolului împotriva noastră. Şi a mulţumi totdeauna, este dovadă luminată a dragostei celei către Dumnezeu. Deci, punând rânduială în cele trei părţi, ne facem plăcuţi Domnului. Şi, deci, să nu ne împuţinăm cu sufletul nicidecum, nici să slăbim, prin trândăvie, la slujbe, în cântările de psalmi şi la lucrul mâinilor noastre, ci, cu toată îndelunga-răbdare să le săvârşim, ca nişte iconomi ai darului lui Dumnezeu, cel de multe feluri. Au nu vedem pe ostaşi, cum se duc, împreună cu împăratul, cu toată sârguinţa? Şi către ce? Şi unde? La războaie, la înjunghieri, la moarte. Şi ei se duc, adică pentru slava aceasta de acum, vremelnică, şi pentru o bogăţie care trece; şi se duc la aceasta cu osârdie. Iar noi, chemaţi fiind la Împărăţia Cerurilor, la viaţa cea veşnică, la bucuria cea negrăită, oare, nu cu toată sârguinţa şi trezvia şi nu cu trândăvie şi slăbiciune, ne vom înfăţişa, pe noi înşine, ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu? Citiţi cartea pe care o am şi o ţin în mâini şi vedeţi şi cunoaşteţi vitejiile Sfinţilor Părinţi, cele scrise în ea. Câtă sârguinţă era la dânşii, cât de mare înfierbântarea duhului, cât de mari le erau nevoinţele! Şi acum, pentru aceasta, i-a proslăvit pe dânşii bunul Dumnezeu, lucrând prin ei semne şi minuni. Acolo au strălucit, nu numai cei ce au fost dintru început buni şi neînvăţaţi la răutate, ci, şi cei ce s-au abătut de la bine şi întru cumplite păcate au căzut, dar, au folosit pocăinţa cea preabună. Că zice Apostolul: "Deşteaptă-te, cela ce dormi şi te scoală din morţi şi îţi va străluci ţie Hristos." Nu ştii că bunătatea lui Dumnezeu te aduce pe tine la pocăinţă, şi că, după împietrirea ta şi după inima ta cea nepocaită, îţi aduni ţie urgie, pentru ziua urgiei şi a descoperirii şi a dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui? Vezi, defăimătorule, şi înfricoşează-te de îngrozire şi scoală-te din somnul defăimării şi al neluării în seamă. Că şi moartea soseşte fără de veste. Iată, a trecut dincolo şi fratele Candid, cu evlavie, şi, mai înainte de el, altul, şi, după aceasta, altul va urma, că nimeni nu rămâne aici, ci, toţi, vom trece dincolo. Însă, fericit este acela ce bine a vieţuit, că a câştigat viaţa veşnică, prin sârguinţă şi prin osârdie, a agonisit pe cele mai bune şi mai înalte. Ci, de vreme ce viaţa este ca un târg, încă deschis şi adunat, iar locul cel de schimburi şi de cumpărături, pentru Împărăţia Cerurilor, ne stă înainte, veniţi vă rog, fraţilor şi părinţilor, toţi să priveghem, toţi să ne trezim, toţi să câştigăm cele dumnezeieşti şi nestricăcioase. Ca, împreună cu toţi fraţii noştri, moştenitori să ne facem ai Împărăţiei Cerurilor, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Un comentariu:
http://forum.corsair.com/forums/member.php?u=144685
Trimiteți un comentariu