Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 15 iunie 2015

Proloagele din 15 iunie

Luna iunie în 15 zile: Pomenirea Sfântului Prooroc Amos 
(sec. VIII î.e.n.)
         Sfântul Prooroc Amos a trăit pe vremea regelui Ieroboam cel Mare şi s-a născut cu 800 de ani înainte de Domnul Hristos, în satul Tecua, nu departe de Betleem. El nu este Amos cel de neam împărătesc, tatăl Proorocului Isaia. Sfântul Prooroc Amos era om de rând, de neam sărac, şi-şi câştiga viaţa păzind turmele de dobitoace, dar Domnul l-a chemat la slujba profeţiei, cum a chemat şi pe alţi păstori, ca Moise şi David. Şi a fost trimis să meargă, din pământul Iudeii, în pământul lui Israel, de vreme ce acesta se abătuse la închinarea idolilor, adică a celor doi viţei de aur, din Dan şi din Betel. Deci, acolo mergând, Sfântul Amos vorbea poporului rugându-l, îndemnându-l şi înfricoşându-l cu pedepse cumplite şi cu mânia lui Dumnezeu, ce avea să vină asupra lor. În apărarea idolilor şi împotriva Proorocului, s-a ridicat Amasia, marele preot din Betel, idolatru, împreună cu fiul său. Acesta, văzând că nu poate hotărî pe împăratul Ieroboam împotriva Proorocului lui Dumnezeu, a început singur, a-l urmări pe el, defăimându-l în faţa poporului, îngrozindu-l şi bătându-l adeseori, iar, în cele din urmă rănindu-l de moarte. Şi a mai trăit Proorocul, până ce a fost îngropat în satul lui, în Tecua. Profeţia lui Amos, plină de frumuseţe şi de putere, se află în Vechiul Testament, la cărţile Profeţilor mici.
Întru acestă zi, pomenirea Fericitului Ieronim (420)
        Fericitul Ieronim s-a născut în orăşelul Stridon şi a trăit prin anii 347-420. Primele învăţături le-a primit în casa părinţilor. Apoi mergând la Roma, a învăţat greaca şi latina, arta vorbirii şi filozofia. A primit Botezul la vârsta de douăzeci de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viaţa mănăstirească. La Roma a intrat într-o obşte de prieteni, unde a început învăţătura Scripturii şi a cunoscut catacombele romane. În urma unei neînţelegeri cu ai săi şi scârbit de deşertăciunile Romei, a făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia şi s-a stabilit în Antiohia, unde s-a împrietenit cu Evagrie preotul. S-a retras, apoi, în pustia Calcis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani, de cumplite nevoinţe ascetice, luptând împotriva patimilor. În această împrejurare a învăţat limba ebraică, împrietenindu-se cu un rabin. Revenind în Antiohia, a primit darul preoţiei şi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazians, şi a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele. Îl găsim, apoi, din nou, la Roma, unde viaţa lui a luat un drum statornic. Papa Damasus l-a luat ca diac al său, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită, mai târziu, VulgataMurind papa Damasus şi ridicându-se vrăjmaşii împotriva Fericitului Ieronim, acesta s-a retras, din nou în Palestina şi s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri de maici, pe care le conducea el însuşi. A început, atunci, o perioadă de strădanii cărturăreşti, care a ţinut treizeci de ani. A alcătuit multe scrisori, îndemnând pe credincioşi la o viaţă curată şi la păzirea poruncilor Domnului. Pe călugări i-a învăţat arta copierii manuscriselor. Împovărat de bătrâneţe şi de neîncetate nevoinţe, Cuviosul Ieronim a murit în Betleem, în anul 420. Ne-au rămas de la el "Vulgata" şi scrisorile lui de îndrumare duhovnicească. Prăznuirea lui, în Biserica Ortodoxă, se face la 15 iunie, în fiecare an. Fericitul Ieronim rămâne, pentru noi, icoana cărturarului creştin.

Întru acestă zi, pomenirea Fericitului Augustin, episcopul Hiponiei (430)
         Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, în Thagaste, orăşel din Numidia, dintr-o familie nevoiaşă. Tatăl său nu era creştin şi s-a botezat numai pe patul de moarte, dar mama sa Monica, în schimb, era o fierbinte credincioasă. Învăţătura de carte, Augustin şi-a făcut-o ajutat de un binefăcător, la Thagaste. A fost mai întâi, profesor la Thagaste, cu înzestrarea minţii lui, ajunge la Cartagina, la Milano şi la Roma, ca unul ce avea tot ce-i trebuie ca să se bucure de mare cinste, de la elevii săi. În tinereţea lui, a cunoscut şi o viaţă de destrăbălare şi abateri de la dreapta credinţă. Mama sa, Sfânta Monica, plângea necontenit, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfântul Ambrozie i-a spus: “Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate să piară.” Milano a fost cea din urmă oprire, pe drumul ce avea să-l ducă la Dumnezeu. Acolo, a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie şi a fost încântat de cuvântările acestuia. Acum, el a descoperit şi rânduiala monahilor, citind viaţa Sfântului Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie, citire care l-a zguduit. Era la un pas de întâlnirea cu Dumnezeu şi acest pas îl va face în cazul său, Dumnezeu Însuşi, Care l-a căutat ca pe un vas de sfântă lucrare. Întâmplarea aceasta minunată s-a petrecut în grădina din Milano, când a auzit un glas de copil, care-l îndemna: “Ia şi citeşte!” Atunci, deschizând Epistola către Romani ( 13, 12-14), Augustin s-a convertit. Acesta era răspunsul lui Dumnezeu, la căutările lui Augustin. În "Confesiunile" sale, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest răspuns. În anul 387, Augustin primeşte botezul din mâinile Sfântului Ambrozie, în noaptea de Paşti: “Târziu Te-am iubit, o, frumuseţe, mereu veche şi mereu nouă, târziu Te-am iubit”, avea să zică el. Pe când avea treizeci şi doi de ani, Sfânta Monica moare şi Augustin se retrage din învăţământ, vinde tot ce are şi, din venitul său, cu prietenii săi, duce timp de trei ani, la Thagaste, o viaţă monahală, de strădanii cărturăreşti şi duhovniceşti, aşteptând semnul lui Dumnezeu. Este sfinţit preot la Hipon, de episcopul Valerius şi începe o ascultare grea, slujirea Bisericii, cu predicarea Cuvântului. Peste cinci ani, este ridicat în scaunul lui Valerius şi devine, în câţiva ani, căpetenia episcopatului african. Scrierile lui Augustin depăşesc orice cuvânt, prin noutatea şi felurimea temelor. Ele dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conştiinţă vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credinţă, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela; maniheii, donaţienii, pelagienii. Dintre scrierile sale cele mari sunt "Despre Trinitate", la care a lucrat paisprezece ani, şi cartea "Despre cetatea lui Dumnezeu". Scrierea, care-i face cea mai mare cinste, este cartea "Retractărilor" sale, ca o recunoaştere a propriilor greşeli. Dar, lucrarea lui cea mai citită este "Confesiunile"De asemenea, a scris sute de scrisori, despre multe şi felurite lucruri, şi mii de predici ale Scripturii, care arată dragostea lui Augustin pentru popor şi dragostea poporului pentru episcopul lor, adâncimile şi evlavia lui şi ne descoperă pe Fericitul Augustin, cel adevărat. “Cântă şi mergi, Dumnezeu e la capătul drumului”, zicea el. Fericitul Augustin rămâne dascălul, fără asemănare, al întregului Occident creştin. A murit la 28 august 430. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. În Biserica Ortodoxă, e prăznuit la 15 iunie.
Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Dula, 
purtătorul de chinuri
          Robul lui Hristos, fericitul Dula, a fost monah într-una din mănăstirile cu viaţă de obşte, din părţile Egiptului. Era smerit şi defăimat la vedere, iar la înţelegere, mare şi cinstit. Acesta, fiind defăimat şi vorbit de rău, se bucura şi se veselea cu duhul. Deci, pe cei ce-l defăimau, îi ierta şi se ruga pentru ei, ca să nu li se socotească lor aceasta, ca păcat, iar pricina o arunca asupra diavolului, că el tulbura pe fraţi. Şi fericitul Dula se înarma împotriva lui cu răbdare, cu nerăutate şi cu rugăciunea, biruindu-i meşteşugurile. Şi a pătimit acest nevoitor, într-o răbdare ca aceasta, 20 de ani, având nemişcate blândeţele şi smerenia inimii sale. Şi, neştiind diavolul cum i-ar face mai mult rău, a scornit un meşteşug ca acesta, prin care a adus ispită şi mâhnire, nu numai asupra Cuviosului Dula, ci şi asupra tuturor fraţilor, încât i-a tulburat şi pe cei din linişte. Că, pe un frate ce petrecea fără frica lui Dumnezeu, l-a îndemnat diavolul, să intre tâlhăreşte, noaptea, în biserică şi să fure toate sfintele vase. Şi aceasta făcând, monahul a ascuns cele furate şi s-a închis în chilia sa, ca şi cum n-ar fi ieşit nicăieri. Deci, după ce a sosit vremea adunării la Utrenie, a intrat eclesiarhul în biserică să aprindă candelele. Şi a văzut că sunt furate toate vasele bisericii, şi, ducându-se, a spus stareţului. Deci, au bătut, după obicei, în toacă şi s-au adunat fraţii în biserică, la cântarea Utreniei. Şi după cântarea Utreniei, stareţul şi eclesiarhul au spus fraţilor că sunt furate vasele şi toţi au început a se tulbura. Şi se întâmplase în acea vreme, că fericitul Dula, pentru o oarecare neputinţă trupească, n-a venit în sobor, la pravila Utreniei. Şi au zis fraţii: "Nimeni nu le-a furat decât numai fratele Dula, că, de aceea, n-a venit în sobor, că dacă n-ar fi făcut această faptă, atunci, ar fi venit, mai înaintea tuturor la slujba de noapte, aşa cum a făcut întotdeauna." Deci, a trimis să-l cheme în sobor. Şi ducându-se trimişii, l-au găsit bolnav, stând la rugăciune şi, apucându-l, îl trăgeau cu sila. Iar el îi întreba, zicând: "Ce aveţi cu mine, fraţilor ? Pentru ce mă trageţi, cu sila? Că voiesc să merg singur la sfinţii părinţi." Iar ei, îl ocărau cu hulă, şi cu cuvinte necinstite îl învinuiau pe el, zicându-i: "Tâlharule de cele sfinte, nevrednicule de viaţă, nu-ţi era destul că ne-ai tulburat atâţia ani ? Iar acum şi sufletele noastre  le batjocoreşti ?" Iar el le zicea întruna: "Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit." Deci, l-au dus pe el la stareţ şi la soborul părinţilor pustinici, zicând: "Acesta este cel ce ne tulbură, de la început, şi strică viaţa noastră cea de obşte." Şi, unul după altul, au început a-l vorbi de rău. Unul zicea: "Eu, l-am văzut, în taină, mâncând verdeţuri." Altul zicea: "Eu l-am văzut furând pâine şi dând-o afară din mănăstire." Altul zicea: "Eu l-am văzut bând, în taină, vinul cel bun." Alţii spuneau alte rele, neadevărate, împotriva lui. Acestea toate, auzindu-le stareţul şi cei care erau cu el, au crezut aceste învinuiri şi l-au întrebat pe Dula cel nevinovat: "Sunt, oare, adevărate cele grăite despre tine ?" Dar, mai ales, îl cercetau pentru furt şi-l întrebau: "Unde ai ascuns sfintele vase pe care le-ai furat ?" Iar el de la început, îndreptându-se, le spunea că nu este vinovat cu nimic, apoi, văzând că nu-l cred, a tăcut, zicând numai acestea: "Iertaţi-mă sfinţilor părinţi, că sunt păcătos." Deci, a poruncit stareţul să dezbrace de pe el chipul cel monahicesc şi să-l îmbrace în haine mireneşti, zicându-i: "Nişte lucruri, ca acestea, nu sunt ale chipului monahicesc." După ce a dezbrăcat de pe fericitul Dula chipul monahicesc el a plâns cu amar şi privind spre cer a zis cu glas mare:"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu pentru numele Tău Cel Sfânt m-am îmbrăcat cu chipul acesta, iar acum pentru păcatele mele sunt dezbrăcat de el". Atunci stareţul a poruncit ca legându-l să-l dea economului. Iar economul l-a pedepsit întrebându-l şi el dacă sunt adevărate cele grăite împotriva lui. Deci el se ruga cu lacrimi şi în nevinovăţia sa zicea: "Iertaţi-mă fraţilor că am greşit." Iar economul a scris o scrisoare la stăpânul cetăţii, înştiinţându-l de fapta fratelui Dula şi i-a trimis-o degrabă. Iar stăpânul citind scrisoarea, îndată a trimis nişte slujitori, să aducă pe Dula ca pe un tâlhar. Slujitorii luând pe robul lui Dumnezeu l-au aşezat pe un dobitoc, fără de şa şi punându-i nişte fiare grele pe grumazi îl purtau prin mijlocul cetăţii cu batjocură. Deci ducându-l la judecată stăpânul l-a întrebat: "De unde eşti ? Cum te numeşti ? Pentru ce te-ai făcut călugăr ? Cum ai furat vasele sfinte ? Unde le-ai ascuns ?" Dar purtătorul de chinuri Dula, nu răspundea altceva stăpânului, decât numai acestea: "Am greşit, iertaţi-mă." Apoi stăpânul mâniindu-se a poruncit să-l dezbrace şi să-l întindă la pământ, iar patru slujitori să-l bată cu bice, fără de cruţare. Şi fiind bătut fără milă, multă vreme Fericitul zicea, cu faţa veselă, către stăpânul: "Bate-mă căci argintul meu îl vei face mai curat." Iar stăpânul a zis către dânsul: "Nebunule, eu îţi voi face ţie argint pe trupul tău, iar coastele tale mai curate decât zăpada."  Deci a poruncit ca să pună sub pântecele lui cărbuni aprinşi şi să verse peste rănile lui oţet amestecat cu sare. Iar cei ce erau de faţă se minunau de răbdarea lui şi grăiau către dânsul: "Spune unde ai pus sfintele vase şi vei scăpa de chinuri." Iar el răspundea. "Nu am argint şi nici un fel de vase." Apoi stăpânul, slăbindu-l pe el de la chinuri, a poruncit să-l ducă în temniţă. A doua zi, a trimis un slujitor la lavră şi a poruncit să vină la dânsul stareţul şi călugării. A doua zi, stăpânul a trimis un servitor la lavră, poruncind ca să vină la dînsul începătorul de obşte cu călugării; şi, adunîndu-se toţi, au venit împreună. Atunci domnul a zis către dânşii: “Multe şi grele munci am pus asupra celui numit de voi tîlhar, dar nimic rău n-am aflat într-însul!” Zis-au lui călugării: “Stăpîne, afară de furtişag, încă şi alte multe răutăţi a făcut ticălosul acesta, şi pînă acum i-am răbdat lui pentru Dumnezeu, aşteptînd să se întoarcă de la răutăţi; iar el mai mult spre rău a venit”. Domnul a zis către dînşii: “Atunci ce să fac cu el?” Iar monahii au zis: “Să faci precum poruncesc legile”. Zis-a boierul: “Legea cetăţii porunceşte, ca furului de cele sfinte să i se taie mîinile”. Iar monahii au zis: “Să pătimească după lege şi să-şi ia pedeapsa după lucrurile lui”. Deci, domnul a poruncit, ca să aducă pe purtătorul de chinuri Dula, în mijlocul lor, şi-l cercetă pe dînsul înaintea tuturor, zicîndu-i: “Ticălosule şi împietritule, spune nouă adevărul pentru furtişagul cel mărturisit asupra ta, căci numai astfel vei scăpa de la moarte”. Iar nevinovatul Dula a grăit: “Voieşti oare să zic contra mea, ceea ce n-am făcut? Nu voiesc să mint contra mea, pentru că toată minciuna este de la diavol”. Şi iarăşi a zis: “Despre lucrul de care mă întrebaţi acum pe mine, nimic nu ştiu că am făcut de acest fel”. Domnul văzînd că nimic nu mărturiseşte contra sa; iar călugării îl sileau ca, după lege, să ia judecata, l-au judecat să-i taie mîinile. Şi a fost dus nevinovatul bătrîn Dula, la locul unde iau pedeapsa cei osîndiţi. Într-acea vreme, monahul acela care făcuse cu adevărat răutatea aceea şi furase sfintele vase, a venit întru umilinţă şi a zis în sine: “Dacă cumva acum sau după aceasta se vor cunoaşte cele făcute de mine, sau deşi se va tăinui aici lucrul meu cel rău, apoi în ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu tot se va dovedi şi ce voi face atunci eu ticălosul? Ce fel de răspuns voi da pentru un îndoit rău ca acesta, căci şi vasele le-am furat şi pe fratele cel nevinovat l-am dat la munci”. Deci, a mers la părintele lavrei, şi i-a zis: “Părinte, trimite degrabă în cetate, la domnul cetăţii, ca să nu taie mîinile fratelui, căci s-au aflat sfintele vase!” Auzind aceasta părintele, îndată a trimis la domnul cetăţii şi a eliberat pe răbdătorul de chinuri, avîndu-şi mîinile întregi. După ce l-au adus pe el în lavră, s-a descoperit nevinovăţia lui; pentru că acel lucru s-a arătat că este al altuia. Atunci au început fraţii a cădea la picioarele Cuviosului Dula, zicînd: “Iartă-ne, frate, că ţi-am greşit ţie!” Iar el, plângând, le zicea: “Iertaţi-mă pe mine, părinţilor şi fraţilor, mare mulţumire dau eu vouă; căci pentru durerile cele de puţină vreme, pe care mi le-aţi mijlocit mie, mă voi izbăvi de veşnicele munci şi mă voi învrednici de mari bunătăţi prin milostivirea lui Dumnezeu. Că auzind adeseori vorbele cele netrebnice şi ocărîtoare, grăite de voi contra mea, mă bucuram cu duhul, nădăjduind ca, prin acelea, să scap de ruşinea cea mare a păcatelor mele, cînd va veni Domnul întru slava Sa şi va descoperi tainele şi va arăta sfaturile inimii. Acum mă bucur mai mult de aceasta, că am pătimit fără vină; pentru că ştiu ce fel de bunătăţi a gătit Dumnezeu celor ce rabdă munciri pentru dînsul. O singură mîhnire am eu pentru voi, ca să nu vi se socotească vouă păcat, lucrul cel făcut mie de voi fără de dreptate; şi rog de aceasta pe înduratul Dumnezeu să vă dea vouă iertare”. După aceasta, Cuviosul Dula, mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, neştiind nimeni de moartea lui. Un frate, care era rînduit să deştepte pe fraţi la rugăciunea cea de la miezul nopţii, mergînd la chilia cuviosului şi, bătînd, nu a auzit nimic. Bătînd a doua şi a treia oară şi neprimind nici un răspuns, s-a dus de a chemat pe alt frate şi, aducînd lumînare, au deschis uşa şi au intrat înăuntru şi au aflat pe cuviosul în mijlocul chiliei stînd cu trupul în genunchi, fiindcă făcuse închinăciuni; iar cu sufletul se dusese la Dumnezeu. Astfel, fiind în rugăciune şi în plecarea genunchilor, şi-a dat sufletul său Domnului. Deci, neîndrăznind să se atingă de dînsul, l-au lăsat aşa şi, ducîndu-se, au spus părintelui lavrei că fratele Dula a murit. După cîntarea Utreniei, părintele, mergînd singur şi văzînd pe Dula mort, a poruncit să-i învelească trupul său şi să-l aducă la biserică pentru îngropare. După ce cinstitul lui trup a fost învelit şi adus în biserică, părintele a poruncit să toace, ca toţi fraţii să ştie de sfîrşitul lui. Deci, s-au adunat toţi şi se atingeau de cinstitul lui trup, ca de al unui mucenic. Însă, de vreme ce părintele a voit să trimită la altă lavră, ca să vină şi alt egumen cu fraţii să îngroape cu cinste pe fratele care a pătimit fără de vină, atunci părintele, văzînd că fraţii se îmbulzesc să îngenuncheze la acel mort, a poruncit să aducă trupul înăuntrul bisericii şi să-l încuie, aşteptînd şi pe părintele cu clericii să vină de la cealaltă lavră, pînă se vor aduna monahii de la amîndouă lavrele. Cînd era vremea ca la al nouălea ceas, venind şi celălalt părinte, şi adunîndu-se toţi, a poruncit ca să deschidă biserica şi să pună trupul fericitului Dula în mijlocul soborului ca, văzîndu-l, să-l dea cinstitei îngropări cu cîntări cuviincioase. Deci, apropiindu-se de trup, nu l-au aflat pe el, fără numai hainele şi papucii singuri, şi din această pricină toţi s-au umplut de mare mirare şi spaimă. După aceasta, părinţii celor două lavre au zis către fraţi: “Vedeţi, fraţilor, ce poate pătimirea cea cu multă răbdare, nerăutatea, blîndeţea şi smerenia? Iată acum fratele nostru nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul s-a dus de la noi, mutîndu-se de mîinile îngereşti, nevăzut, aiurea; de vreme ce noi ne-am aflat nevrednici, să ne atingem de sfîntul lui trup. Iar de cinstea aceasta numai el s-a învrednicit de la Dumnezeu, pentru acea îndelungă răbdare a sa cu blîndeţe şi cu statornicie în smerenia inimii. Noi îl socoteam că este păcătos şi nevrednic de viaţa omenească cea de pe pămînt; iar el s-a aflat sfînt şi vrednic de viaţa cea cerească cu îngerii. Deci, noi sîntem ruşinaţi, iar el s-a preamărit, noi sîntem defăimaţi, iar el se încununează de Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel, să ne sîrguim a ne învăţa răbdarea şi smerenia, blîndeţea şi nerăutatea, avînd spre pildă pe acest îndelung răbdător pătimitor. Aceasta cînd o ziceau părinţii de la cele două lavre, fraţii au plîns cu plîngere mare şi au aşezat ca în tot anul să săvîrşească pomenirea Cuviosului părintelui Dula, răbdătorul de chinuri, spre folosul sufletelor lor şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întru această zi cuvânt al Sfântului Teodoret, despre dreapta socotinţă şi înţelegere a tot lucrul

Aceasta să ştiţi voi cei ce socotiţi lucrurile omeneşti cele bune şi cele rele, ca să le socotiţi în acest fel: totdeauna nunta este altceva decât desfrânarea, pentru că nunta, adică, s-a binecuvântat după lege, iar desfrânarea, fiind în afara legii, s-a osândit. Aşa este şi la ucidere: omoară un om şi cel ucigaş, dar omoară un om şi judecătorul: dar acesta, l-a judecat să moară, după lege, iar celălalt l-a ucis fără de lege. Pentru că fapta este una şi aceeaşi, dar rânduala deosebită. Dar, ca mai arătat să ne învăţăm să cercetăm Scriptura. A ucis Cain pe Abel, umplându-se de invidie, a ucis şi Finees, râvnind, însă după evlavie şi apărând legea. Dar acela, Cain adică, este blestemat, iar Finees, binecuvântat. Fapta, adică, este una şi aceeaşi, uciderea, însă înţelegerea este deosebită. A furat Iacov binecuvântarea, a furat şi Acan aurul, dar acela s-a înălţat, air acesta, cu pietre, a fost ucis. A postit Ilie şi a încuiat cerurile; samarinenii postind şi ei, au ucis pe Nabot, dar acela, adică, Ilie, pentru evlavie, iar aceştia, pentru vorbirea de rău şi uciderea. A cruţat şi a miluit Saul pe Agag fără de lege, şi a pierdut împărăţia, a junghiat Samuil pa Agag, şi a împlinit legea lui Dumnezeu. Fără de cercetarea cea cu deamănuntul, nu se va facejudecată dreaptă. Suzana a fost judecată să moară, fără de cercetare, iar ea a strigat cu mare glas: "Dumnezeule veşnic, Cel ce ştii tainele, Tu ştii că minciuni au mărturisit asupra mea, şi, iată, mor, nefăcând nici un rău. Şi a auzit Dumnezeu glasul ei, că, dusă fiind ea la ucidere, a ridicat Dumnezeu pe tânurul Daniil, care a zis: "Sunt curat eu de sângele femeii acesteia, de vreme ce n-aţi cercetat pe bătrâni despărţindu-i pe ei, unul de altul." Deci, unul, câte unul, fiind întrebaţi, bătrânii, s-a dovedit, că au minţit amândoi. Apoi tot poporul a binecuvântat pe Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe toţi, cei care nădăjduiesc spre El. Drept aceea, necercetând cu deamănuntul, să nu osândiţi pe nimeni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
   Sursa:
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-15-sf_prooroc_amos.html
 http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-15-sf_vit_modest_si_crischentia.htmlhttp://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-15-sf_dula.html


Niciun comentariu:

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0