Luna iunie în 28 zile: aflarea cinstitelor moaşte
ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.
Aceşti Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Şi umblau împreună, pentru trebuinţele meşteşugului lor, ca doctori fără de arginţi, tămăduind toată boala şi toată slăbiciunea şi îndemnând, pe mulţi, spre mărturisirea lui Hristos. Deci, pentru credinţa lor, după ce au îndurat grele chinuri în zilele Împăratului Diocleţian, Sfinţii Chir şi Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, nişte creştini au luat trupurile lor şi le-au îngropat, cu cinste, în loc tainic, unde au rămas multă vreme, încât, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai tîrziu, pe vremea împărăţiei lui Arcadie, vrând Teofil, patriarhul Alexandriei, să ridice o biserică în oraşul Canopus, s-au aflat cinstitele moaşte ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir şi Ioan. Şi, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capişte idolească şi o puternică lucrare de duhuri necurate, îngerul Domnului, s-a arătat Sfântului Chiril, nepotul şi urmaşul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaşte ale Sfinţilor Chir şi Ioan să le ducă la locul numit Manutin, că, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfântul Chiril, făcând aceasta, a adus sfintele moaşte, din Canopus, la Manutin, şi, îndată, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Şi s-au făcut cinstitele moaşte izvor de tămăduire, încât îndrăciţii se izbăveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi se dădea oamenilor tot leacul şi tămăduirea. Şi, aşa aflarea şi mutarea minunată a acestor sfinte moaşte a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astăzi. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin.
Întru această zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.
Cuviosul Pavel era din cetatea Corint de neam bun, născut din părinţi creştini, crescut în dreapta credinţă. Şi, iubind pe Dumnezeu, din tinereţe, a intrat într-o mânăstire şi s-a făcut monah, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, devenind bărbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrânării. Într-o noapte, stând Cuviosul Pavel la rugăciune, a venit, înaintea lui dracul în chip văzut, şi i-a zis: "De nu vei face poftă trupească, măcar o dată, mă voi întoarce asupra ta cu tărie". Iar el, certându-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. După aceasta dracul a îndemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfrânată, care, născând un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul şi l-a pus pe el pe numele lui, zicându-i: "De la tine, pe acesta l-am zămislit şi l-am născut". Iar stareţul a primit pruncul cu bucurie. Şi venind nişte eretici, i-au legat mâinile la spate şi, agăţându-i pruncul de grumaji, îl purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l. Şi Pavel, stând în mijlocul poporului a zis: "Ascultaţi fraţilor. Iată, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună nouă cine este tatăl lui". Şi avea pruncul nu multe zile de la naşterea lui. Şi a zis către prunc: "Spune nouă, cine este tatăl tău?" Iar pruncul, rupându-şi scutecele, a arătat cu mâna spre un oarecare fierar şi a zis: "Acesta este tatăl meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a închinat monahului, cerându-şi iertăciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tămăduire, că îşi punea mâinile pe cei neputincioşi şi se făceau sănătoşi. Şi, vieţuind şaptezeci de ani, şi mai mult, Cuviosul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, Căruia bine i-a plăcut şi, numărându-se în ceata Sfinţilor, împreună cu dânşii, pe unul din Treime, Dumnezeu, să-L slăvim, în veci! Amin.
Întru această zi, cuvânt despre iubirea de străini.
Să fiţi, fraţilor, râvnitori de fapte bune, ca până la sfârşit, să petreceţi în Domnul, cu pace. Să nu ocărăşti pe cei străini, ci să-i primeşti pe ei în casa ta. Adu-ţi aminte de Domnul Iisus Hristos, Care s-a făcut străin pentru tine. Să nu te ruşinezi a spăla picioarele, că poate străinul acela va fi îngerul, ispitindu-te pe tine: şi te vei păgubi de plata drepţilor. Ascultă ce a făcut Avraam: Stând el la stejarul din Mamvri la umbră, pe la amiază, a căutat şi a văzut trei bărbaţi, trecând pe lângă el şi, sculându-se, a alergat pentru întâmpinarea lor şi li s-a închinat până la pământ, zicînd: "Doamne, de am aflat dar înaintea Ta, să nu treci alăturea de robul Tău, ci vom aduce apă şi vom spăla picioarele voastre. Şi voi pune înainte, pâine ca să mâncaţi şi, după aceasta, veţi merge în calea Voastră". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de străini? Mai întâi, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. După aceasta, a auzit în aceeaşi zi: "Iată, Sara va naşte ţie fiu şi tatăl multora vei fi". Asemenea şi Lot, pe cei doi străini, i-a rugat să găzduiască la dânsul; şi aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca să nu ardă, împreună cu cei fără de lege. Tot aşa, Sfântul Tobie, orb fiind, a primit pe înger şi acesta l-a făcut pe el să vadă. Afară de aceasta, şi Domnul, încă, ne învaţă pe noi, zicând: "Cela ce primeşte pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua şi cela ce primeşte pe drept, în nume de drept, plata dreptului va lua". Drept aceea, fraţilor, pe cei străini să-i iubiţi şi să-i faceţi pe ei părtaşi la masa voastră, ca şi voi să auziţi pe Hristos grăind: "Pentru că aţi făcut aceasta unuia din aceşti fraţi, mai mici, ai Mei, Mie Mi-aţi făcut şi Eu voi da vouă viaţa cea veşnică".
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului, Părintelui nostru
Efrem Sirul, despre lupta cea duhovnicească.
Monahul se aseamănă cu ţarina cea semănată, care, cu ploi, crescând, rodeşte rod de bucurie. Iar, când a ajuns la vremea rodului, în şi mai multă pripă, îl aruncă pe lucrătorul de pământ, ca nu cumva grindina sau jivinele sălbatice să-i strice roada. Şi, dimpotrivă, dacă la seceriş îşi va dobândi răsplata, adunând în jitniţă rodul holdelor, atunci se bucură şi se veseleşte, mulţumind Domnului. Asemenea şi monahul, câtă vreme este în timpul acesta, dator este să se îngrijească de viaţa lui cea veşnică, ostenindu-se în pustnicie, până în ziua cea din urmă, căci, dacă se va lenevi, va alerga în zadar, şi, sfârşindu-şi drumul, va duce roadele ostenelilor sale în cer, ca şi lucrătorul de pământ, făcându-se bucurie şi veselie îngerilor. Deci, nimeni să nu se trândăvească, sau să se sperie de ispite. Ci, cel tare, să sprijinească pe cel neputincios. Cel harnic să mângâie pe cel puţin la suflet şi cel ce se trezeşte, să deştepte pe cel biruit de somn. Cel aşezat, să sfătuiască pe cel fără de aşezare şi cel înfrânat să-l certe pe cel fără de rânduială. Şi, aşa, unii pe alţii întărindu-ne, într-un cuget să ruşinăm, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Şi să slăvim pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Îngeri să-i veselim şi pe cei ce ne văd şi pe cei ce aud despre noi, să-i zidim, în Hristos, Mântuitorul nostru. Că, precum este tabăra Sfinţilor Îngeri este şi mulţimea monahilor, când au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Şi, precum e mierea şi fagurul în gură, aşa-i şi răspunsul cu dragoste al fratelui, faţă de aproapele său. Şi, precum apa rece, în vreme de arşiţă, este pentru cel însetat, aşa este şi cuvântul de mângâiere al fratelui, la necaz. Şi, precum dă cineva mâna celui căzut şi-l ridică pe el, aşa ridică cuvântul îndemnării şi al adevărului sufletului celui trândav şi leneş. Şi, precum este sămânţa bună şi bine odrăslită în pământ gras, aşa sunt şi gândurile bune în sufletul monahului. Rogu-te pe Tine, Mântuitorul lumii, Hristoase, caută spre mine şi mă miluieşte şi mă izbăveşte de mulţimea fărădelegilor mele, că toate bunătăţile pe care Le-ai făcut cu mine, din tinereţile mele, le-am pângărit. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu