Proloagele de la Ohrida din 25 august

Luna august în 25 de zile: aducerea cinstitelor moaşte 
ale Sfântului Apostol Vartolomeu, de la insulele Lipare, la cetatea Venenda

       Sfântul Apostol Vartolomeu, numit şi Natanail, a fost unul din cei doisprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos, o vreme, în Siria, împreună cu Sfântul Apostol Filip şi cu sora acestuia, Mariami, Fecioara, iar de la o vreme, a făcut lucrul Domnului singur. Pe când propovăduia în Asia Mică, suferind bătăi, temniţă, loviri cu pietre, pentru Stăpânul său, Sfântul Vartolomeu a întâlnit pe Sfântul Ioan, Apostolul cel iubit al Domnului, binevestind pe Hristos. Şi a fost întâlnirea aceasta, pentru dânsul, o duhovnicească mângâiere. S-a dus, apoi, în Frigia, şi, intrând în cetatea Ierapolei, propovăduia neîncetat pe Hristos în cetatea cea plină de idoli. Aici a deschis ochii cei trupeşti ai orbului Stahie, iar prin propovăduire şi Sfântul Botez, i-a deschis şi ochii cei sufleteşti. De aici, Apostolul Vartolomeu s-a dus în părţile Indiei şi a zăbovit acolo multă vreme. Deci, luminând pe toţi şi făcând biserici, le-a lăsat Evanghelia Sfântului Matei, pe care o purta cu el, tălmăcind-o în graiul lor. După ce Sfântul Vartolomeu a ieşit din India, s-a dus în Armenia cea Mare şi, tămăduind pe fiica împăratului de duhuri necurate, mulţi au crezut în Hristos, încât, până şi împăratul, cu toată casa lui, s-a botezat. Dar, uneltind, fratele împăratului l-a îndemnat pe acesta să piardă pe Vartolomeu, ca să aibă pace cu păgânii din cetate. Deci, găsind bun prilej, l-au prins pe Sfântul Apostol în cetatea Albana, din Armenia, l-au răstignit pe cruce, cu capul în jos, iar Sfântul pe cruce fiind, îi sfătuia să cunoască adevărul şi să se întoarcă, de la întuneric, la lumina cea adevărată a lui Hristos. L-au osândit, pentru aceasta, să-i jupoaie pielea de pe el, iar el răbda ca, într-un trup străin, binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu. La sfârşit, dregătorul a poruncit să i se taie capul. După sfârşitul mucenicesc al Sfântului Apostol Vartolomeu, cinstitul său trup a fost luat de credincioşi, care l-au pus într-o raclă de plumb şi l-au dus în cetatea Albana, din Armenia cea Mare, în care Sfântul lucrase. Acolo, sfintele lui moaşte, dând tămăduiri bolnavilor, mulţi necredincioşi se întorceau la Hristos. Deci, slujitorii diavoleşti, văzând minunile acelea, se mâniau pe cinstitele moaşte ale Apostolului. Deci, s-au adunat cu vrăjmăşie şi, luând racla de plumb, cu moaştele, le-au aruncat în mare, socotind că se vor duce în adânc şi li se va pierde urma. Şi au mai aruncat încă şi alte patru racle, cu moaştele altor Sfinţi Mucenici. Şi în loc să se afunde, raclele s-au făcut ca nişte luntrii, plutind pe apă, mai presus de fire. Iar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla cu moaştele Sfântului Apostol Vartolomeu a ajuns în insulele Lipare. Toate acestea, descoperindu-se lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers, cu clerul şi cu poporul, la malul mării, Şi, aflând racla cu moaştele Apostolului, s-au umplut toţi de mare bucurie, grăind: "Bine ai venit la noi, Apostole al lui Dumnezeu." Deci, luând racla cu moaştele, în laude şi în cântări, au dus-o la biserică. Şi se făceau vindecări bolnavilor, cu mirul ce curgea din cinstitele moaşte. Şi au petrecut sfintele moaşte, în insula aceea, mulţi ani, până pe vremea lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, când saracinii au prădat insulele Lipare. Atunci, un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, pornindu-se din credinţa lui fierbinte în Sfântul Apostol, a tocmit nişte corăbieri din cetatea Amalfi, să ia sfintele moaşte şi să le aducă la dânsul, plătind cu îndestulare pentru aceasta. Deci, corăbierii aceia au luat din insula acea dorită bogăţie duhovnicească şi s-au întors la ai lor. Iar, când Sicard a văzut, pe mare, apropiindu-se, moaştele Apostolului, a ieşit în corăbii cu episcopul şi cu poporul, în întâmpinarea lor, primind cu bucurie pe Apostolul lui Hristos. Şi, ducându-le în cetatea Venenda, le-au pus în biserica cea mare, alcătuindu-le praznic luminat. Şi, din acea vreme, s-a aşezat prăznuirea cinstitelor moaşte ale acestui Apostol, la 25 de zile ale lui august, zi în care aceste sfinte moaşte s-au adus în Venenda.

 

• Pomenirea Sfântului Apostol Tit

Sfîntul Tit a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El s-a născut în Insula Creta, unde a primit cea mai înaltă educaţie clasică a vremii. El cunoştea toată filosofia şi toate operele poetice greceşti. În urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepţiile lui elineşti. Auzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim împreună cu alţi cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicînd cu urechile sale şi a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice. Inima tînără a cretanului Tit s-a închinat atunci cu desăvîrşire lui Hristos. Mai după aceea el a primit Sfîntul Botez din mîinile Marelui Pavel, căruia i-a slujit aşa cum slujeşte un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării Evangheliei. Sfîntul Apostol Pavel 1-a iubit pe Tit atît de mult, încît în unele locuri din epistolele lui îl numeşte „fiul lui iubit” (cf. Tit 1: 4), iar în altele „frate” (cf. II Corinteni 12: 18). Sfîntul Tit a făcut călătorii multe şi lungi cu Marele Pavel, iar Sfîntul Pavel l-a uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta. Sfîntul Tit a fost de faţă la moartea mucenicească a Sfîntului Pavel, la Roma. El a luat trupul învăţătorului şi tatălui lui duhovnicesc şi l-a îngropat cu cinste. După aceea Sfîntul Tit s-a întors în Creta, unde a adus mulţime de păgîni la Sfîntul Botez, păstorind cu înţelepciune mare Biserica lui Dumnezeu de acolo pînă la adânci bătrîneţe. Sfîntul Apostol Tit a trecut la cele veşnice întru al nouăzeci şi patrulea an al vieţii lui.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Edessa

     Aceştia au luat suferinţe mari pentru Ortodoxie, în întemniţări lungi şi surghiun, în timpul domniei arianului împărat Valens. Ajungînd pe tronul imperial împăratul Theodosie, prigoanele acestea au încetat.

• Pomenirea Sfântului Mina, Patriarhul Constantinopolului

      Sfîntul Mina a păstorit cu înţelepciune Biserica lui Hristos între anii 536 şi 552. Mai înainte de a fi ridicat episcop, Sfîntul Mina a avut în grijă Locaşul Sfîntului Sampson (vezi pomenirea la 27 iunie) închinat săracilor şi nevoiaşilor. Papa Agapit, care venise la Constantinopol ca să respingă erezia Patriarhului Anthim şi să îl depună pe acesta din scaun, a fost de faţă la sfinţirea Sfîntului Mina întru episcop.

Cântare de laudă la Sfântul Apostol Tit

Doar sufletul copil poveştile iubeşte:

Acestea slabe sînt celui setos de-adevăr.

Feciorelnicul Tit a crescut în idolatra Cretă,

Dar a lui sete de adevăr la Hristos l-a purtat.

Cînd Tit Faţa lui Dumnezeu a privit,

Elina cultură toată s-a făcut apă chioară.

Hristos este-Adevărul,

Crucea e-a Adevărului cale,

Ea ridică pe om la culmi dumnezeieşti.

Ea luminează pe om cu taina dumnezeiescului sfat.

Tit pe-a nevoinţelor cale viteaz a păşit,

Pe calea multor chinuri, cu dragoste neclintită,

Alături de-al lui povăţuitor iubit,

Marele Pavel, duhovnicescul părinte.

Cînd profanul Nero pre Pavel ucis-a,

Tit cu credinţa şi duhul rămas-a neclintit.

El cu pace şi cinste şi-a-ngropat învăţătorul,

Şi-ntorcîndu-se-n Creta, s-a nevoit însutit.

Căzut-a la pămînt templul Dianei,

Iar capiştea lui Zeus ţărînă s-a făcut,

Printr-ale Sfîntului Tit de foc rugăciuni.

El izgonit-a întunericul minciunii,

Şi pe Creta o a luminat cu Hristos.

Astfel săvîrşitu-şi-a Sfîntul Tit alergarea,

Al Marelui Pavel luminos următor.

Cugetare

Curajul cel mai presus de fire şi neînfricarea în faţa oricăror chinuri sau cu ce fel de moarte au dat dovadă strămoşii noştri creştini întru apărarea credinţei lor în Hristos, care fapt i-au umplut de spaimă pe torţionari.

       Împăratul Maximian, care a fost un prigonitor sinistru al creştinilor, i-a poruncit proconsulului lui din Antiohia să îl elibereze din închisoare pe Sfîntul Andrei Stratilat, de teamă să nu i se răscoale poporul, şi mai ales armata, care îl iubea şi îl respecta mult mai mult pe Andrei decît pe împărat. Împăratul Valens a poruncit eparhului din Edessa să îi ucidă pe toţi creştinii care se împotrivesc lui Arie. Dar eparhul a fost mai milostiv şi mai înţelept decît împăratul. Creştinii din Edessa se adunau pentru aducerea Sfintei Jertfe pe nişte cîmpuri din afara cetăţii, căci siniştrii arieni apucaseră samavolnic toate sfintele locaşuri din cetate. Eparhul i-a avertizat pe creştini de ceea ce s-a poruncit împotriva lor, sfătuindu-i să nu se mai strîngă la acel loc din afara cetăţii a doua zi, ca să scape cu viaţă. Dar contrar sfatului eparhului, creştinii s-au adunat cu bucurie la locul obişnuit pentru aducerea Sfintei Jertfe, mulţumind lui Dumnezeu că îi învredniceşte să moară pentru El. Eparhul, ieşind a doua zi în marş cu trupele sale spre locul de întîlnire al creştinilor spre a îi executa după cum poruncise împăratul, a aflat pe cale o femeie care, purtîndu-şi copilul mic în braţe, se grăbea întru acelaşi loc, depăşind soldaţii care mărşăluiau în formaţie. Eparhul a oprit-o şi i-a zis:

„Nu ai auzit că eparhul, împreună cu soldaţii lui, vor merge şi îi vor ucide pe toţi cei pe care îi va găsi acolo?”.

Femeia a răspuns:

„Am auzit, şi de aceea mă grăbesc într-acolo, ca să pot şi eu muri pentru Hristos împreună cu fraţii mei”.

Eparhul a mai întrebat-o:

„De ce ai luat copilul cu tine?”.

Iar femeia i-a zis:

„Ca să fim şi eu şi copilul meu aflaţi vrednici de moarte mucenicească pentru Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos”.

La cuvintele femeii eparhul s-a umplut de spaimă, a anulat comanda, şi s-a întors cu toată coloana în cetate spre a-l informa pe împărat, împăratul s-a umplut şi el de spaimă şi a revocat acel ordin de masacrare a creştinilor.

Luare aminte

Să luăm aminte la marea tărie de caracter, omenie şi credinţă în Dumnezeu a lui David (I Regi 24):

• La cum Saul, urmărindu-l pe David ca să îi ia viaţa, a intrat fără să ştie tocmai în peştera în fundul căreia se ascundea David şi oamenii lui;
• La cum oamenii lui David l-au îndemnat pe el să îl ucidă pe Saul, căci iată este în mîinile lui; şi cum David nu a voit să îl ucidă pe regele, unsul Domnului;
• La cum David i-a strigat apoi lui Saul: „Să judece Domnul între mine şi tine!”

Predică

Despre dezrobirea celor robiţi şi eliberarea celor ţinuţi în întuneric – „Ca să zici celor robiţi: «Ieşiţi!» şi celor care sînt în întuneric: «Ieşiţi la lumină»” (Isaia 49:9).

Oare cine este mai rob decît cel robit de păcate? Oare se află vreun întuneric mai negru decît întunericul păcatului, al morţii, şi al iadului?

Şi cine îl poate elibera pe om de păcat? Numai Unul Dumnezeu.

Pînă şi ticăloşii de cărturari şi farisei recunoşteau aceasta. „Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” (Marcu 2: 7).

Hristos a eliberat pre mulţi de păcat, fâcîndu-i sănătoşi şi liberi. Prin urmare, dacă numai Unul Dumnezeu poate să scoată oamenii din temniţa păcatului, de ce nu au recunoscut evreii că El este Mesia Cel aştepat?

Ei nu L-au recunoscut, pentru că erau ei înşişi robi legaţi în temniţa păcatului, neputincioşi să gîndească limpede cu mintea şi cu inima, plini de toată invidia şi răutatea, şi nelăsîndu-L pe Domnul să îi scoată din ticăloşia temniţei lor.

Dar să privim la oribila prostie comisă de aceşi „învăţaţi” ai poporului evreu. Pe de o parte, ei recunoşteau că doar unul Dumnezeu poate mîntui omul de păcat; iar pe de alta, îl acuzau pe Hristos că are demon, şi cu domnul demonilor scoate demoni! Dar tocmai că demonul este cel care leagă - cum atunci va putea el elibera?! Demonul este cel care distruge şi omoară, deci cum va putea vreodată însănătoşi sau învia pe cineva? Acolo unde sînt diavoli, acolo sînt şi temniţele: ale păcatului, morţii şi iadului. Numai Hristos Domnul are puterea – putere Dumnezeiască şi neegalabilă – de a scoate sufletele oamenilor din temniţă şi din întuneric şi a le face libere. „Fiule, iertate îţi sînt păcatele tale!” (Marcu 2: 5). „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”(Luca 7: 14). „Lazăre, vino afară!” (loan 11: 43). Cu cuvintele Lui pline de putere, El a rupt lanţurile păcatelor de pe trupurile celor ferecaţi şi i-a scos pe morţi înapoi la lumina vieţii. Prin Pogorîrea Lui la Iad el a distrus tronul lui Satan şi a scos de acolo afară sufletele drepţilor. Prin Slăvita Lui Înviere El a descoperit desăvîrşit omenirii Autoritatea Lui Dumnezeiască asupra tuturor legăturilor diabolice ale diavolilor, asupra tuturor intrigilor drăceşti ale iadului, şi asupra ultimului duşman al omului: moartea.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce pre diavol ai călcat, pre om din temniţa păcatului l-ai scos, şi cu Sfântă Învierea Ta pre moarte o ai călcat, noi Ţie ne închinăm şi pre Tine cu umilinţă Te rugăm: rupe de pe noi lanţurile păcatelor noastre, înviază-ne pre noi şi ne miluieşte. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage25Aug.shtml http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/08/25/25-august-aducerea-moastelor-sf-ap-bartolomeu-sf-ap-tit-sf-mc-din-edessa-sf-mina-patriarhul-constantinopolului-proloagele-de-la-ohrida/ http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-apostol-tit