Proloagele din 18 noiembrie

      

 Luna noiembrie în 18 zile: pomenirea Sfântului marelui Mucenic Platon (+302).        

       Acesta era din ţara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta credinţă. Deşi tânăr cu anii, ca înţelepciune era bătrân şi propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală, în mijlocul închinătorilor de idoli. Pentru aceasta a fost prins de necredincioşi şi adus la judecată înaintea dregătorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfântul că nu se închină zeilor, îndată a rânduit doisprezece slujitori de l-au bătut fără milă, pe rând. Iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând şi mărturisind pe Domnul Său Hristos. L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iarăşi cu toiege şi l-au ars cu măciuci de fier înroşit în foc, la subsuori şi pe coaste, dar, când l-au pogorât de pe pat, au aflat tot trupul lui întreg şi sănătos, neavând nici urmă de rană, încât toţi ziceau: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor". Chinuitorul a poruncit atunci să jupoaie pe Sfânt şi i-au scos fâşii de piele de pe spinare, în chip de curele şi i-au frecat carnea şi coastele cu ţesala, până ce cădea carnea de pe oasele lui. Şi dregătorul, văzând că nu poate cu nimic întoarce pe Platon de la Hristos, a hotărât să-l taie cu sabia şi atunci i-au tăiat capul.   

Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Romano si copilul Varula (+303).         

    Acesta trăia în zilele lui Maximin (305-313) şi, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de râvnă dumnezeiască aprinzându-se, oprea nu numai poporul păgânesc din Antiohia, ci şi pe însuşi dregătorul Asclipiade, de a intra în capiştea idolilor, zicând: "Nu sunt idolii dumnezeu, ci Unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos". Deci, l-au bătut peste gură şi, spânzurându-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul răbda cu vitejie, mărturisind pe Hristos Dumnezeu şi defăimând pe dregător. Şi era acolo un copil creştin, cu numele Varula. Şi căutând Mucenicul la copil a zis dregătorului: "Mai priceput este copilul acesta decât tine, om bătrân". Şi dregătorul, chemând pe copil la sine, i-a zis: "Pe care Dumnezeu cinsteşti?" Iar copilul a răspuns: "Pe Hristos cinstesc". Şi l-a întrebat iarăşi dregătorul: "Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai mulţi?" Copilul a răspuns: "Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos". Dregătorul iarăşi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos, decât toţi zeii?" Iar copilul a răspuns: "Cu aceasta este mai bun Hristos: că este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit şi ne-a mântuit pe noi toţi, iar zeii voştri sunt diavoli". Şi se minunau toţi de acel copil şi de cuvintele lui cele înţelepte. Deci, a poruncit dregătorul să bată pe copilul acela cu vergi, fără milă, fiind şi mama sa de faţă la pătimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: "Nu bea, fiul meu, dintru această apă, ci du-te şi bea din apa cea vie". Şi mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului şi i-a tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba şi, după ce i-au tăiat-o, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci chiar fără limbă grăia lămurit, mulţumind lui Dumnezeu. Deci, aflându-se de această minune a Sfântului şi la împărat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat în temniţă şi aşa a părăsit această viaţă, luând cununa muceniciei.  

Întru aceastã zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii.           

      A fost în Egipt un om, mai mare peste popor şi avea o fiică în care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatăl ei prieten pe un călugăr oarecare şi acesta i-a spus lui: "Nimeni nu va putea tămădui pe fiica ta fără numai pustnicii pe care îi ştiu eu, dar chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi să facă aceasta, din smerenie. Drept aceea, aşa să le faci lor: când vor veni la târg ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor, să cumperi şi tu de la dânşii şi, când vor veni să ia preţul să le zici lor să facă o rugăciune; şi cred că diavolul va fugi de la fiica ta". Deci, acela ducându-se la târg, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stând; şi avea vase şi coşniţe. Şi cumpărând de la dânsul, l-a luat pe el la casa lui, ca să-i dea preţul coşniţelor. Iar când a intrat călugărul acela în casă, îndrăcita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar călugărul a întors îndată şi celălalt obraz, după porunca Domnului. Şi demonul, începând s-o chinuiască pe fecioară, zicea: "O, silă şi nevoie, porunca acestuia mă goneşte pe mine". Şi îndată s-a tămăduit fecioara. Iar după ce a venit la bătrâni, ucenicul le-a spus de cele ce se făcuseră şi aceia au proslăvit pe Dumnezeu, zicând: "Legământ este mândriei diavoleşti să piară de smerenie şi să fugă degrabă la porunca lui Hristos".  

Întru aceastã zi, învãţãturã a Sfântului Efrem, despre iubirea de sãraci 

       Veniţi, dar, fraţilor, să defăimăm cele vremelnice şi să ne îngrijim de veşnicele bunătăţi făgăduite nouă. Să ne sârguim noi înainte, până nu se întunecă, mai înainte până nu se risipeşte târgul. Să nu ne câştigăm nouă prieteni din mamona al nedreptăţii. Să câştigăm dintre săraci mulţi martori. De la dânşii să cumpărăm untdelemn şi să-l trimitem înainte. Că ei: văduvele, sărmanii, neputincioşii, ciungii, şchiopii, orbii, leproşii şi toţi săracii, care stau la uşile bisericilor, sunt cei ce vând undelemnul candelelor. Pe aceştia să-i căutăm şi să-i îngrijim, că ei Îl împacă pe Dreptul Judecător cu noi. Pe cei ce vin la noi, să nu-i întoarcem deşerţi înapoi, ci cu faţa veselă să-i întâmpinăm, iar celor ce nu pot să vină, noi să le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare şi decât cea dintâi poruncă. Fiecare să cerceteze în biserici, dacă nu cumva este vreun sărac, sau vreun străin şi, aflându-l să se sârguiască a-l lua în casa sa şi să-l odihnească, pentru că, împreună cu săracul, intră şi Hristos în casă, Cel ce pentru noi S-a făcut sărac, că prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Şi, dacă cel ce primeşte un prooroc, plată de prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos Însuşi Îl primeşte, ce fel de plată va lua? Cu adevărat că pe cea scrisă: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit"(I.Cor.,2,9). Cel ce aduce pe sărac în casa sa, aduce şi pe Hristos, Care a zis: "Fericiţi cei milostivi". Cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu, Cel ce a zis: "Întrucât aţi făcut aceasta unuia din aceşti prea mici, Mie mi-aţi făcut". Cel ce pe străin primeşte sub acoperământul său, primeşte pe Hristos, Cel ce a zis: "Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde să-şi plece capul". Acestea şi cele asemenea acestora sunt roade ale pocăinţei şi cununa şi lauda şi slava creştinilor. Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toţi cei ce se laudă, cu Domnul să se laude, iar lauda creştinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda creştinilor este Învăţătura Apostolilor şi a Proorocilor. Lauda creştinilor este smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească şi ascultarea. Lauda creştinilor este cântarea de psalmi cu umilinţă. Lauda creştinilor este pocăinţa cu lacrimi, lauda creştinilor este blândeţea cea cu linişte şi slujirea către toţi. Lauda creştinilor este a spăla picioarele fraţilor. Lauda creştinilor este a zice către prietenul tău: "Iartă-mă, că am greşit ţie". Lauda creştinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este ca, totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi. Lauda creştinilor este ca să nu apună soarele asupra mâniei lor, nici să doarmă având ceva asupra cuiva. Lauda creştinilor şi cununa este a răbda necazuri şi a nu se mânia; unul ca acesta se află prieten cu Cel ce a zis: "Întristarea voastră se va preface în bucurie"(Ioan,16,20). Lauda creştinilor este a cerceta pe cei din temniţă, pe cei ce sunt în peşteri, prin munţi şi prin crăpăturile pământului, ca nişte ucenici adevăraţi ai Celui ce a zis: "În temniţă am fost şi aţi venit la Mine". Lauda creştinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu şi ziua cea mare a Judecăţii. Dar pentru ce să nu zic şi cele mai mari ? Fala creştinilor şi lauda şi mântuirea este mărturisirea dreptei credinţe şi a nu se uni nici a se împrieteni cu cei ca ei, ci a păzi porunca şi arvuna neîntinate, neprihănite  neamestecate de tot eresul, până la arătarea  Domnului Iisus Hristos. Că aceasta văzând, Domnul va zice: "Iată cu adevărat creştin, întru care nu este vicleşug". Cu aceasta suntem datori să ne lăudăm fraţilor, iar nu cu căruţe şi cu cai, cu dregătorii şi cu bogăţie. Dumnezeului nostru , acum  pururea şi în  vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage18Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1236 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie18.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-platon  http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-roman-diaconul