Proloagele din 21 iulie

Luna iulie în 21 de zile: Preacuvioşii Părinţii noştri Simion şi Ioan pustnicul (sec.VII)           Aceştia au trăit în cetatea Edesa, care se află în Siria, pe vremea împărăţiei lui Iustin cel Tânăr (565-578). Ioan era în vârstă de 24 de ani, având femeie tânără, şi trăia lângă tatăl său, bătrân, căci mama sa murise, iar Simion era neînsurat, trăind lângă mama sa, bătrână de 80 de ani. Şi, fiind cuprinşi de dumnezeiasca dragoste, s-au dus, împreună, la Sfânta cetate a Ierusalimului şi, închinându-se împreună Crucii, Celei făcătoare de viaţă, a Domnului, au mers la mănăstirea Sfântului Gherasim, unde au luat sfântul chip călugăresc, de la Cuviosul Nicon, cel ce era atunci egumen, acolo. Dar au ieşit din mânăstire, mai înainte de a împlini ei şapte zile, precum au obiceiul a păzi monahii de curând tunşi în călugărie. Deci, mergând ei în pustie, au rămas acolo patruzeci de ani, înfruntând petrecerea cea grea, cu toată nevoinţa. Deci, după aceasta, Ioan a rămas în pustie, până la sfârşit, iar fericitul Simion s-a întors în Sfânta cetate şi, închinându-se la mormântul Domnului, s-a rugat să-i ajute să fie ascuns de oameni. Şi, făcându-se că este nebun, s-a dus în cetatea Emesa, săvârşind, spre folosul oamenilor, multe minuni, prin această prefacere a lui şi răposând în Domnul. Şi, s-au deşteptat, ca dintr-un somn, emesenii, abia după moartea lui, cunoscând că viaţa şi nevoinţele acestui minunat Simion au fost viaţa şi slujirea unui doritor al lui Hristos, care a petrecut în Emesa, ca şi cei de demult, în mijlocul oamenilor, fără a se întina de păcatele lor. Deci, s-a săvârşit Cuviosul Simion, în ziua de 21 a lunii iulie, iar după el şi Cuviosul Ioan, însoţitorul lui de pustnicie care a adormit, cu fericit sfârşit, în pustiul Iordanului.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel (sec. VI i.Hr.)

     Acesta a fost unul din Proorocii mari ai Legii vechi şi era fiul lui Buzi, din seminţia preoţească a lui Levi. A proorocit timp de douăzeci de ani, cu cinci sute şaptezeci de ani înainte de întruparea Domnului, pe vremea robiei Babilonului, fiind el însuşi printre evreii duşi în robie, la râul Chebar, din ţara caldeenilor. Proorocia lui este cuprinsă în cartea lui Iezechiel, cu patruzeci şi opt de capitole, din Vechiul Testament. Iezechiel a fost pus de Domnul Dumnezeu străjer peste casa lui Israel şi semn de prevestire. Chemarea lui era să încredinţeze poporul cel îndărătnic şi năpăstuit că Dumnezeu este tare şi puternic, că Dumnezeul lui Israel este stăpânul lumii întregi, că El nu vrea moartea poporului, ci, să se întoarcă, din desfrânarea cea cu idolii, la Dumnezeul cel viu şi să fie ca o mireasă credincioasă bărbatului ei. Maica Domnului a fost văzută de Prooroc, ca o uşă încuiată, prin care avea să treacă numai împăratul Mesia, noul David, slujitorul Domnului. Dar, de vreme ce israelitenii strigau: "S-a pierdut nădejdea noastră, nu mai nădăjduim în slobozirea noastră din robie," pentru aceasta, cu vederea oaselor moarte, care înviază, Domnul a încredinţat poporul, că este nădejde de mântuire, din oase moarte, Dumnezeu poate ridica o lume nouă. Nimic nu este pierdut, Dumnezeu este păzitorul lui Israel. El este tare şi puternic. Înnoirea nu va veni, însă, decât după o vreme de ispăşire a păcatelor. Tradiţia Bisericii spune că profetul Iezechel a primit sfârşit mucenicesc, ucis de cei care trecuseră la legea idolească. Dumnezeului nostru slavă !

Viaţa Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche

       Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinţii români mai mari, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului, fiind fiul unor părinţi virtuoşi şi de neam bun. Faima despre viaţa duhovnicească înaltă a călugărilor din „Mănăstirea lui Agapie”, trecând de hotarele Moldovei şi chiar dincolo de Carpaţi, atrăgea pe mulţi iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-şi chemarea lăuntrică şi purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorinţa de a urma calea cea strâmtă şi mult bătătorită de sihaştrii cei din veac. Mult s-a minunat văzând viaţa de aspră nevoinţă, rugăciunea şi tăcerea părinţilor agăpeni. Dar mai mult a fost cucerit de duhul dragostei celei nefăţarnice. Cu iubirea de Hristos în suflet şi cu îndrăzneala cea bună fiind întrarmat s-a făcut ucenic părinţilor. Învăţa de la ei că ascultarea este mai mare decât toate şi că numai cei curaţi cu inima pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silinţă a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieţii duhovniceşti, străduindu-se să se asemene părinţilor în osteneli, rugăciune şi smerenie. După îndelungă ispitire în ascultare, ucenicul a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos şi, îmbrăcându-se în chipul cel monahicesc, a primit numele de Rafail care se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Cu nemăsurată râvnă se silea să dobândească, deopotrivă, toate virtuţile şi, astfel, s-a făcut locaş al tuturor bunătăţilor duhovniceşti, încât toţi luau aminte la el, căutând să-l urmeze. Viaţa de nevoinţă a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină. Dar se ştie că părinţii agăpeni ţineau o rânduială a locului, de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit şi râvnea la viaţa cea liniştită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, şi singur. Munţii sunt martori tăcuţi ai nevoinţelor sfinţilor care au petrecut aici. La tot pasul apar tainiţe potrivite nevoinţei. Stânci scobite, peşteri, poieni însorite, obcini unde pădurea începe să dispară au fost întotdeauna locuite de sihaştri. Această cale binecuvântată a urmat-o şi fericitul Rafail, care, asemenea unui vultur în înălţimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, acele făclii strălucitoare ce au luminat cu viaţa lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit tainele lucrării duhovniceşti săvârşite cu mintea. Dar desăvârşita călăuză i-a fost liniştea cea sfântă spre aflarea celor cereşti, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământeşti şi a văzut slava lui Dumnezeu, cât i-a fost îngăduit. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfăţişate în cuvânt. Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraţilor din obşte, căci, prin viaţa sa îngerească şi prin înţelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire. În Condica Sfântă şi în pomelnicele vechi este numit Fericitul Stareţ Rafail. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. Sfeşnic de lumină era sihaştrilor, dar şi părinte iubitor creştinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri şi ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru ţară. După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viaţa şi nevoinţele (se spune că se făceau minuni la mormântul său), i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat plin de slavă dumnezeiască şi bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare. Odor de mare preţ era pentru Moldova, căci veneau credincioşii să se închine la sfintele sale moaşte, mai ales la hramul Mănăstirii Neamţ, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamţ, Agapia şi Secu. La Agapia Veche acest pelerinaj continuă şi azi, cu toate că trupurile întregi ale sfinţilor sunt tăinuite, dar, se pare, părţi din aceste sfinte moaşte se găsesc în unele mănăstiri din Moldova. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.   
  Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Ucenic al stareţului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, primeşte din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viaţa de obşte, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară. Nevoinţa lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştiau pe dinafară, iar la apusul soarelui, gustau puţin din pâine şi legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile împletind coşuri. Aţipeau doar câte puţin când oboseau, în laviţe (scaune), aşezate între trunchiurile de brazi. Această nevoinţă continua fără întrerupere până dimineaţa. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câştigaţi, cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune muntele şi poiana primit numele de Scaune. El urcă în acest munte al fericiţilor ca într-un alt Tabor, când stareţul Eufrosin îi îngăduie să meargă la linişte, căci, gustând din dulceaţa harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea după bunătăţile ce le naşte pustia. Acolo şi-a închis porţile simţurilor cu legile lui Dumnezeu ca şi cu nişte zăvoare şi vorbea cu Stăpânul tuturor în rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune nevoinţele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile şi duhurile înşelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei şi uscăciunea trupului, s-a făcut asemenea îngerilor şi vrednic vieţuitor al mănăstirii celor fără de trupuri. Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit prin rugăciunea şi povăţuirea sa blândă. Era luminat şi plin de toată înţelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi şi de cărţile Sfinţilor Părinţi având, s-a îngrijit ca fraţii din obşte să nu fie lipsiţi de aceste comori nepreţuite în vremuri când cu anevoie şi cu mare cheltuială se dobândeau. Avea darul tămăduirii şi îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiţii, scotea şi demoni din oameni. Pentru viaţa sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări şi de credincioşi. Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie şi nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaşte călugări şi credincioşi de pretutindeni. Sfintele moaşte ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Aceşti doi mari luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac, ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în împrejurimile ei. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

    

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Atanasie, că mulţi drepţi mor, 

cu moarte rea şi mulţi păcătoşi, cu moarte bună

           Era un sihastru călugăr, cu semne şi cu minuni strălucit şi avea împreună cu el, un ucenic în pustie. Iar, într-una din zile, s-a întâmplat că a mers ucenicul lui în cetate, unde era un stăpânitor rău, netemându-se de Dumnezeu. Pe aceasta, ucenicul stareţului l-a văzut mort şi mult popor mergând după el, cu lumânări şi cu tămâieri şi cu cinste mare petrecându-l la groapă. Iar, după ce s-a întors ucenicul în pustie, a aflat pe povăţuitorul său, pe cinstitul stareţ, mâncat de o fiară. Şi a început a se tângui mult şi a plânge după stareţ, zicând către Dumnezeu: "Doamne, cum se face, că a murit acel stăpânitor rău, cu atâta slavă, iar acest sfânt duhovnic, părintele meu stareţ a luat o astfel de moarte, fiind mâncat de fiară ?" Deci, aşa plângând el şi vorbind întru sine, s-a aflat lângă el îngerul Domnului, şi i-a zis: "De ce te tânguieşti şi plângi după stareţul tău? Pentru că acel stăpânitor rău avea şi el o faptă bună, şi, pentru acea faptă bună, cu cinstită îngropare, şi-a luat plata sa, pe pământ. Iar, dincolo, se duce ca un osândit. Iar, povăţuitorul şi învăţătorul tău, cinstitul stareţ, întru toate a plăcut lui Dumnezeu şi era cu toate bunătăţile împodobit, însă, avea şi el, ca un om, puţină prihană: şi, prin acea amară moarte, i s-a iertat lui greşeala sa şi s-a dus din viaţa aceasta, cu totul curat întru bucuria Domnului său." Deci, aceasta ştiind-o, fraţilor, să cunoaştem şi noi că nimic nu se face pe pământ, fără de rânduiala şi fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ci, peste tot pământul şi în ceruri, sunt judecăţile lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă, pentru toate făpturile Lui. Dumnezeului nostru slavă !

Întru această zi, cuvânt despre pocăinţă

            Până ce eşti viu, pocăieşte-te chiar de ai greşi şi în ziua cea mai de pe urmă, pe care zaci, trăgându-ţi sufletul şi vrând să ieşi din viaţa aceasta, pocăieşte-te, că nu te va lăsa pe tine iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Şi să nu-mi zici mie: "Cum, sau în ce chip? Că sunt plin şi cuprins de stricăciune şi de răni şi, în ziua cea mai de pe urmă a vieţii mele, putea-voi oare să mă mărturisesc ?" Poţi foarte bine. Roagă-te şi, din casa ta, să rânduieşti să se facă milostenie, la săraci. Tu acolo te duci, iar casa ta rămâne aici. Şi să nu-mi zici mie: "Cum mă voi mântui ?" Sau: "Cum mă voi curăţi ?" Când Dumnezeu lucrează, nu pune tu hotare. Că-ţi zice: "Dacă tu n-ai ajuns să te îngrijeşti de sufletul tău, fiind în viaţă, apoi, măcar la sfârşitul vieţii tale, să porunceşti la ai tăi, să dea, la săraci, şi ajutători să ţi se facă ţie ai tăi, prin milostenii şi jertfe. Şi să scrii în aşezământul tău, ca, împreună cu fiii tăi şi cu neamurile tale, să fie părtaşi la moştenirea ta, şi Stăpânul ceresc, Cel ce a zis: "Pe săraci să hrăneşti şi Eu, pentru ei, voi fi chezaş şi nu te voi lipsi de Împărăţia Cerurilor." Deci, să nu socotească nimeni, ca o minciună, milostenia făcută după moarte, pentru că este bună, bine plăcută şi primită la Dumnezeu. Căruia I Se cuvine slava în veci ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage21Iul.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=24&p2000_imageid=1116

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintilor-cuviosi-rafail-partenie-de-la-agapia-veche