Luna octombrie în 7 zile: pomenirea Sfinţilor mari Mucenici Serghie şi Vah (+303 - 305).
Aceştia au fost pe vremea lui Maximian (286-305), romani de neam şi dregători de frunte în armata împărăţiei. Şi erau în cinste mare la împăratul pentru priceperea şi vitejia lor în războaie precum şi pentru credinţa lor în slujbe. În taină, însă, ei erau creştini, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos şi sârguindu-se să-I placă Lui, prin viaţa lor cea sfântă. Deci, pârâţi fiind că se închină lui Hristos şi se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiţi de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în capiştea lui Zeus. Şi toţi priveau să vadă: vor intra, oare, în capişte, împreună cu împăratul, iubiţii lui Serghie şi Vah? Deci, când a intrat împăratul, robii lui Hristos Serghie şi Vah au rămas afară şi n-au intrat cu el. Aceasta văzând, împăratul a poruncit slujitorilor să-i aducă cu sila în capişte şi le-a dat poruncă să se închine idolilor. Iar ei, nevrând să facă această, au zis împăratului: "Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat şi viu. El nu este nesimţitor ca idolii voştri, noi Aceluia ne închinăm." Deci, nevoind ei să lepede dreapta credinţă, li se luară toate hainele şi podoabele cele de preţ, îmbrăcându-i în veşminte femeieşti, şi-i purtară în lanţuri pe uliţele cetăţii, în semn de batjocură. Au fost trimişi apoi tocmai în Antiohia Siriei şi acolo, fiind bătuţi de moarte, Sfântul Vah şi-a dat Domnului sufletul său, din pricina bătăii, iar Sfântul Serghie, după ce a îndurat multe chinuri şi nu şi-a lepădat credinţa, i s-a tăiat capul. Printr-o ascunsă rânduială, capetele acestor Sfinţi Mucenici se află astăzi, la mitropolia din Craiova, aduse de la Argeş. Dumnezeului nostru, slavă!"
Întru aceastã zi, cuvânt despre argintarul care cu rugãciune,
a fãcut a se mişca muntele şi a se arunca în râul Nilului.
a fãcut a se mişca muntele şi a se arunca în râul Nilului.
În Alexandria Egiptului era un argintar slăvit foarte în toată cetatea aceea, pentru meşteşugul mâinilor lui. La acesta a venit o femeie, rugându-l pe el să-i facă o podoabă pe cap, spre înfrumuseţarea trupului ei. Şi, făcându-se între dânşii întrebare şi vorbă, a început femeia a grăi cele necuviincioase, spre desfrânare şi tulbura pe argintar cu gânduri asupra ei. Şi, întrucât s-a făcut drăcească robie spre păcat, şi-a adus aminte argintarul de cuvântul Evangheliei, mai înainte de a se porni spre păcat, la acel loc ce zice: "De te sminteşte pe tine mâna ta cea dreaptă, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Că mai bine îţi este ţie cu un mădular ciung să intri întru împărăţia Cerului decât, întregi mădulare având, să fii aruncat în iazul cel de foc." Şi, căutând spre femeie i-a zis: "Îndepărtează-te puţin de mine, că vreau să fac cele poruncite nouă." Şi scoţându-şi cuţitul, s-a lovit pe sine în ochiul drept şi a zis: "Vezi, Doamne, că păzitor poruncii Tale sunt. Că dacă îmi va trebui cândva ajutor de la Tine, să nu te depărtezi de la robul tău." Şi, văzând femeia fapta făurarului, a fugit de frică şi s-a dus la casa sa, prin rana făurarului mântuindu-se de păcat. Cel ce stăpânea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra creştinilor. Căci, cu îngăduirea lui Dumnezeu, turcii stăpâneau Egiptul şi în tot chipul îi chinuiau pe creştini, poruncindu-le lor să se lepede de Hristos şi să primească credinţa lor. Deci, aşa a socotit acel rău stăpânitor: a chemat pe episcopul, care era învăţătorul creştinilor, şi i-a zis lui: "Ascultă, o, episcope, între cuvintele Hristosului tău, s-au zis şi acestea: "De aveţi dreapta credinţă în voi şi în Mine, veţi zice muntelui acestuia ridică-te, de te aruncă în mare; şi va fi vouă". Iată, dar, este aici muntele, cel de toţi văzut lângă cetatea aceasta, al cărui nume este Adar. Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Căruia voi Îi slujiţi, şi, credinţa pe care voi o ţineţi, o socotiţi a fi mai bună decât toate, ieşiţi la muntele Adar şi ziceţi cuvântul Domnului Dumnezeului vostru; şi de vă va asculta pe voi şi se va arunca în râul Nilului, atunci, în slobozenie veţi fi şi veţi sluji lui Hristos al vostru şi, afară de aceasta, încă şi noi vom crede, iar de nu, apoi toată bogăţia creştinească se va lua la visteria împărătească, iar voi toţi veţi curăţi gunoaiele din cetatea aceasta". Atunci, episcopul, a răspuns: "Cuvântul pe care l-ai grăit covârşeşte cu totul neputinţa noastră. Însă nu pentru noi, că toţi suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le grăieşti asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasă-ne nouă opt zile ca să ne rugăm Domnului şi credem că nu ne va trece cu vederea, pentru rugăciunile robilor Săi. Că scris este, că voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii(Ps. 144, 19), că au nădăjduit spre Dânsul." Acestea auzindu-le, barbarul cel fără lege a râs, zicând: "Eu am socotit că veţi arăta tulburare şi o parte din averea voastră o veţi da la visteria împărătească, dar voi îndrăzniţi lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu şi în care cred toţi arabii şi i se închină." Şi i-a slobozit pe ei cu mânie, scriind zilele cele hotărâte pe care le-au cerut. Iar episcopul, adunând pe toţi creştinii din cetăţi şi din toate hotarele, până la trei mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, le-a vestit lor încercarea cea cu rău meşteşug a stăpânitorului prigonitor, precum că a poftit nu numai averea, ci şi viaţa tuturor creştinilor voieşte să o risipească. Şi, spunându-le lor şi cele despre munte degrabă le-a poruncit lor să se întristeze şi toţi împreună să se roage şi privegheri de toată noaptea să facă înaintea lui Dumnezeu. Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea şi i-a spus lui de făurarul cel mai sus zis, mărturisindu-şi lui cea mai înainte pomenită a ei ispitire şi credinţa cea tare în Hristos a aceluia, că, adică, nu s-a lăsat înşelat de cuvintele ei cele desfrânate şi înşelătoare şi nu s-a cruţat pe sine, ci ochiul său cel drept şi-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat şi nu l-a aflat pe el cu cei ce veniseră la sobor şi a trimis după dânsul, la casa în care trăia. Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: "Frate, o ispită mare a venit asupra noastră de la cei ce ne urăsc pe noi." Şi i-a spus lui pe rând toată încercarea prigonitorului. Iar el a zis: "Stăpâne, noi datori suntem să ne rugăm, că la oameni aceasta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă." Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar şi l-au înconjurat pe el de trei ori, purtând cruci. Şi, stând ei în preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai înainte zis făurar şi i-a zis lui: "O, fiule, acum ţi se cade ţie să arăţi puterea credinţei tale, ca să se ruşineze prigonitorul cel ce se lăuda cu idolii săi, ca să întărească stâlpii Bisericii lui Hristos şi să se potolească tânguirea creştinilor. Atunci, plecându-se făurarul înaintea episcopului, s-a apropiat de munte şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea robilor Tăi, şi nu da pierzării turma Ta, în mâinile vrăjmaşilor Tăi care ne urăsc pe noi, zicând: "Unde este Dumnezeul vostru?" "Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tăi, zicând: "De aveţi credinţa ca un grăunte de muştar, nu vă îndoiţi a zice muntelui acestuia, "Ridică-te şi te aruncă în mare, şi va fi vouă." Şi, acum nu pentru noi, Doamne, nici nouă, ci numelui Tău celui sfânt dă-i slavă." Şi acestea zicând el, s-a cutremurat locul şi s-a mişcat muntele şi au căzut cu faţa la pământ toţi oamenii şi s-a făcut mult ţipăt în cetate, că se sfărâmau palatele şi cădeau zidurile. Şi au ieşit oamenii şi au văzut minunea cea înfricoşătoare, cum muntele se ducea de la locul său în râul Nilului şi toţi, căzând, se rugau creştinilor să potolească muntele din mersul său, ca să nu se strice palatele şi cealaltă parte a cetăţii. Şi răspunzând episcopul a zis: "Nu, fraţilor, nu s-ar cuveni. Că nu este lucrul nostru, ci a voastră voire, ca să ne îngreuiaţi pe noi cu certările voastre. Dar, în încercarea noastră, ne-a cercetat pe noi Domnul. Şi, iată, se apropie muntele de râul Nilului". Şi atunci au făgăduit toţi că se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul lui Dumnezeu şi a stătut muntele şi a încetat cutremurul pământului. Şi mulţi barbari au crezut în Sfânta Treime şi s-au botezat.
Iar cei necredincioşi au dat legământ în scris că, de atunci şi până în veac, să nu facă prigoană creştinilor, ca ei să poată trăi în credinţa lui Hristos. Şi s-au scris acestea spre folosul creştinilor precum că celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dând har credincioşilor întru slava Lui, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt din viaţa Sfântului Antioh, despre beţie.
Beţia este mai rea decât lăcomia şi este defăimată foarte de Sfintele Cărţi, că primit lucru este a se îndreptăţi cineva cu beţia, precum se şi laudă cei fără de minte, de vreme ce cu încetul se îmbolnăvesc şi sărăcesc. Deci, bun lucru este a bea puţin, pentru slăbiciunea trupească. Că, precum pământul, la vreme fiind adăpat, creşte curată sămânţa cea semănată într-însul şi cu dobândă, iar pământul cel plin de multă grăsime, creşte numai buruieni şi scaieţi, aşa şi multa băutură pe cei fără de minte îi duce spre ocară, iar pe înţelepţi, spre plângere. Că a zis Scriptura lui Dumnezeu: "Noe a fost un bărbat drept, dar, îmbătându-se, zăcea gol, şi s-a batjocorit de Ham cel fără de minte, iar de fiii cei înţelepţi s-a acoperit." Să fugim, deci, fraţilor, de dracul beţiei, ca să nu fim batjocoriţi de el, ci mai vârtos să ne trezim şi să ne întărim, ca să fie întreg omul cel din lăuntru, precum şi la Pilde ne învaţă Scriptura, zicând: "Să nu fii băutor de vin, că tot beţivul sărac va fi." Şi iarăşi zice: "Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine sunt ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin"(Pilde 23, 29-30). Şi a mai zis: "La vin nu te îmbărbăta, că pe mulţi i-a pierdut beţia." Şi iarăşi: "Nu folosesc celui fără de minte mâncarea şi băutura, că nebunie şi ocară este beţia. Şi tot cel ce se amestecă cu dânsa, nu va fi înţelept." Iar Isaia, ocărând pe cei beţi, le zice: "Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băutura îmbătătoare, vai de cei ce până seara târziu se înfierbântă cu vin!"(Is. 5,11). Iar Ioil le-a zis: "Deşteptaţi-vă, beţivilor, şi plângeţi. Şi voi, băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură.(Ioil, 1,5) Cu adevărat, dar, a necredincioşilor şi a oamenilor celor nebotezaţi le este veselia din beţie, precum a zis şi Iov, rugându-se pentru oarecine: "Să rătăcească ca nişte beţivi. Iar, cei ce voiesc a vieţui cu cinste şi cu curăţenie, de aceasta să se lase şi pe calea cea dreaptă, fără poticnire, să meargă." Şi să ascultaţi pe Apostolul care zice: "Nu va îmbătaţi de vin, întru care nu este mântuire." Şi iarăşi: "Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu." Şi încă a mai zis: "Că toate vătămările, cele cu chip de ruşine, din beţie se fac." Pentru aceasta, nu fiţi nebuni, ci cunoaşteţi care este voia lui Dumnezeu. Că Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit tuturor, zicând: "Luaţi seama la voi înşivă să nu se îngreuneze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii."(Luca, 21,34).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu