Luna martie în 21 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacob, episcopul, Mărturisitorul (sec. VIII)
Acest mărturisitor Iacob, iubind viața cea pustnicească, s-a făcut monah din tinerețe, înfrânându-se pe sine cu postiri, cu privegheri și alte aspre nevoințe și a trăit în zilele împărăției lui Copronim (741-775). Și se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieștilor cărți, curăţindu-și mintea mai întâi cu rugăciunea cea din inimă curată. Iar, învrednicindu-se și de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind să lepede închinăciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a mărturisi că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, închisori, foame și sete și multe strâmtori, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credințe. Și așa, întru acele chinuri, și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pe Care, până la moarte L-a mărturisit și de la Dânsul a luat Împărăția Cerurilor, în veci bucurându-se.
Întru această zi, cuvânt de folos al presbiterului Cosma.
Mulți ies din lumea aceasta și intră în mânăstire; însă, neputând să rabde oboselile și ostenelile de acolo, fug și se întorc, în viața lumească, iar alții, în deznădăjduire căzând, mai rău decât înainte greșesc, unii prin cetăți petrecând, fără de minte, se tulbură, în zadar mâncând pâine străină, nefolosiți fiind de amândouă ostenelile, trăindu-și rău zilele lor și, pândind unde se fac ospețe, robi se fac pântecelui, iar nu lui Dumnezeu. Și le sunt lor cele de pe urmă, mai rele decât cele dintâi. Drept aceea, fraților, dacă suntem în lume și întru bogăție trăitori, ascultați ce zice fericitul Pavel Apostolul, către Timotei: "Celor bogați în veacul cel de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică ci, în Dumnezeul cel viu, Care ne dă din belșug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor".(I Tim. 6,17-18). Văzut-ați, oare, că nu este rea bogăția, dacă o rânduim pe ea bine ? Dar dacă cineva, fugind de sărăcie, neputând să se îngrijească de femeie și de copii, se duce la mânăstire, apoi, acela nu dragostea lui Dumnezeu o caută, nici pentru a se osteni iese din lume, ci poftește a se odihni și pântecului a sluji. Cela ce face așa se leapădă de-a pururea de credință. Unul ca acesta este mai rău decât bogatul, precum a zis Apostolul. Încă se face și pricină de mult blestem. Căci, "copiii săracului, de foame pierind și de frig chinuindu-se, apoi, întru multă plângere" îl blesteamă pe el, zicând: "De ce ne-a mai născut tata și maica noastră, că ne-au părăsit pe noi întru atâta ticăloșie și în toată nenorocirea". Căci, dacă pe cei străini și săraci, ni s-a poruncit nouă a-i hrăni, apoi, cu cât mai mult să nu-i lăsăm să piară, pe ai noștri. Dar, în orice stare am fi, ne primește pe noi Domnul, de vom viețui drept, după Legea Lui. Că nu ne mântuiesc pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, dacă facem lucruri plăcute lui Dumnezeu. Drept aceea, de ești bogat, atunci cu milostenia și cu rugăciunea, să te mântuiești și să citești, adeseori, sfintele cărți, ca să faci cele poruncite de ele. Iar de ești sărac, apoi, cu mâinile tale să-ți câștigi pâinea, pe care o mănânci și pe ai tăi să-i hrănești. Ferește-te de furtișag și de tot răul. Încă, să lauzi pe Dumnezeu și de aceasta, că în sărăcie, și nu întru bogăție, te ostenești lui Dumnezeu, în viața ta, întru curăție și întru celelalte faceri de bine, ca mai multă plată să iei, precum a zis Domnul: "Căruia i s-a dat mult, mult se va cere de la dânsul". Drept aceea, fărâmitura ta dată săracului întrece cu multe darurile cele mari, care se dau de cei bogați. Că s-a zis: "Gol am fost și nu M-ați îmbrăcat; străin am fost și nu M-ați adus în casele voastre; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat". Și iarăși a zis: "De postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci numai lui Dumnezeu". Drept aceea și noi fraților, să ungem capul sufletului, cu untdelemnul iubirii de săraci, spălându-ne fața noastră cu lacrimi în taină. Pentru că vedem pe unii sârguindu-se cu creșterea părului și cu neîngrijirea trupului, care se aseamănă cu cei fățarnici, care, după cuvântul Domnului, își pierd plata lor. Ci, încă, sunt și grăitori împotrivă, neascultând pe cei care îi învață pe dânșii. Și, asemănându-se pe ei cu luminătorii cei mari, zic: "Cum a făcut Antonie, cum Sava și alți Părinți, de au scăpat de deșertăciunile lumii ?" însă, de voiești să începi lucrul cel bun, să socotești, dacă, începând, putea-vei să suferi și chinurile acelora ? Pentru că aceia nu au avut un ceas de odihnă și multe pătimiri au luat de la dracii cei vicleni. Apoi, încă, înfrânările lor cele pustnicești au fost mari, și setea de apă și foame și alte pătimiri ale lor cine le va spune ? Însă, de vreme ce tu așa te bizuiești că vei pătimi, ispitește-te, frate, mai întâi, în casa ta șezând, măcar trei ani, învăţându-ți sufletul a răbda patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar, de te grăiește cineva de rău, să nu lași să iasă din gura ta cuvinte de mânie. Sau, de-ți face ție cineva vreun rău, să nu cârtești asupra lui, nici să fii împotriva lui. Ci, să te rogi lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-l împace cu tine. Însă, să postești cu postul cel duhovnicesc, mai mult decât cu cel trupesc. Să nu te bucuri când pătimește vrăjmașul tău, nici să te mâhnești văzând că se îmbogățește fratele tău. În tot ceasul Numele Domnului să izbucnească din inima ta; fie mâncând, fie bând, ori altceva, făcând, să zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !" Și, acestea toate, în taină, să se facă. Și, dacă te vei vedea pe tine întru toate desăvârșit, păzește-te bine de vicleanul drac al mândriei, să nu-ți semene ție în inimă pierzarea: ca, adică, să ți se pară că ești om mare, ori îți va zice ție gândul că ești plăcut lui Dumnezeu. Atunci să gândești la păcatele tale, cele dintâi și să zici: "Măcar că m-a iertat pe mine de păcate milostivul Dumnezeu, pentru Împărăţia Lui cea fără de sfârșit, dar, încă, tot mi se cade mie a fi osândit". Iar, de-ți pui ție, în minte, mulțimea păcatelor, ce s-au făcut de tine în tinerețe, zicând întru tine: "Mult am greșit și nu voi fi iertat" să nu asculți de acel gând, nici să nu deznădăjduieşti, ci să zici: "Domnul meu Iisus Hristos pe cei păcătoși a venit să-i mântuiască". Deci, dacă te va vedea pe tine că poți suferi toate patimile, atunci, să te duci la mânăstire și să te supui egumenului, ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepădându-ți toată voia ta, iar voia lui să o păzești, până la moartea ta. Să cinstești pe egumen, ca pe Dumnezeu, iar pe frați, ca pe îngeri. Și să nu dai voie inimii tale să caute Roma și Ierusalimul. Ci, rugăciunile tale, cele date ție de egumen, să le faci, petrecând în chilia ta. Și, acolo fiind tu, însuși Domnul Iisus Hristos, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, va veni, aducând cu sine pe Petru și pe Pavel și pe alți Sfinți, pe care voiești a-i căuta; și, nu numai în chilia ta îi vei afla pe ei, ci, încă, și în inima ta vei vedea ce sunt, de vreme ce însuși Domnul a făgăduit că, împreună cu Tatăl Său, va veni între unii ca aceștia și lăcaș întru dânșii Își va face. Iar, de ți s-ar întâmpla ție strămutare din loc, din pricina năpădirii vrăjmașilor, sau din oarecare altă pricină, apoi, în orice parte te va scoate Domnul și unde Însuși îți va arăta ție loc, acolo să petreci, de cea dintâi lucrare ținându-te. Că nu va omorî Domnul, cu foamea, sufletele drepților. Antonie cel Mare a zis: "Precum peștele, afară din apă, așa și călugărul, despărțindu-se de mânăstire, piere. Și precum găina, sculându-se, adeseori, de pe cuibul său, face ouăle sterpe, așa și călugărul, ieșind din mânăstire, adeseori și de a sa voie, își uită slujba cea dată lui". Iar acestea toate le-au scris Sfinții Părinți, spre mântuirea celor ce le ascultă. De vom voi să grăim și să arătăm toate despre acest mare stareț (Antonie) întru mulțime multă se vor întinde cele scrise, pentru că multe altele și înfricoșătoare povestiri sunt despre darurile și feluritele lui nevoințe, dintre care spunem și pe aceasta: "Mergând eu, cândva, pe cale, era împreună cu mine, un călugăr. Și, mergând noi mai înăuntru, la un loc foarte ascuns, în muntele cel mai des, am aflat un locaș zidit și înăuntru călugări. Deci, după ce am intrat am găsit acolo călugări cu desăvârșire tăcuți. Și nici mie, ca unui străin, nu mi-au grăit vreun cuvânt. Încă, era și un izvor în mijlocul locașului. Și am văzut pe unul dintr-înșii, arătând cu mâna sa și zicându-mi: "Aceștia sunt robii lui Dumnezeu". Iar altceva, mai mult, nici un cuvânt, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo. Deci, am ieșit și m-am tulburat. Și, ducându-mă de la locul acela, la o oarecare depărtare, am aflat niște păstori, păscând oile și grăiam eu cu dânșii, ocărând pe călugării aceia. Iar acei păstori mi-au zis mie: "De mulți ani suntem născuți și crescuți și trăim în locul acesta, însă n-am văzut aici mânăstire, nici călugări, precum grăiești tu". Acestea auzindu-le, marele stareț, a cunoscut că locul acela era ascuns și Dumnezeu, cu judecățile care le știe, l-a arătat pe el numitului stareț. Asemenea, cu aceasta se arată, și în patericul monembasilor, despre aceeași mânăstire ascunsă, unde, după porunca lui Dumnezeu, păsările aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre hrana călugărilor de acolo. Deci, și din aceasta, cunoaștem că sunt daruri, ce se dau, și acum și până la sfârșit, la cei ce se nevoiesc și doresc, precum și mai sus am zis. Așa, între tăinuiți și ascunși, se află, adică, și cete de mai mulți viețuitori împreună, și, cui voiește Dumnezeu, pe aceștia, și acum, îi arată. A întrebat ava Pamvo pe ava Antonie: "Ce voi face ?" Zis-a lui starețul: "Să nu deznădăjduieşti, pentru dreptatea ta, nici să te mâhnești, pentru lucrul cel trecător: și să-ți înfrânezi limba și pântecele". Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-iacob-marturisitorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu